Vinovatia si regretul in viata cotidiana



Vinovatia si regretul in viata cotidianaVinovatia nu este intotdeauna rezultatul unei actiuni nechibzuite sau imorale. Deseori este vorba despre ceva ce crezi ca ar fi trebuit sa faci – „Nu ar fi trebuit sa-l las pe fiul meu sa iasa afara in acea aglomeratie”, „Ar fi trebuit sa stiu ca ei nu-mi spuneau adevarul”, „Ar fi trebuit sa tin mai bine registrele cu taxe”.

In acest caz, iti asumi o mai mare responsabilitate pentru cele intamplate, iti stabilesti standarde imposibile (perfectioniste), te angajezi intr-o gandire irationala.

Parerile tale gresite despre lume si asteptarile absurde iti pot cauza sentimentul de vinovatie. Vina poate cauza depresia. Sau, mai exista o posibilitate: avem resentimente fata de persoanele care ne-au cauzat sentimentul de vinovatie. In cazul vinovatiei sau regretelor, te simti prost; astfel, incepi sa fii furios pe tine, si acea furie este presupusa de catre analisti a fi cauza depresiei.

 

Mowrer et al (1975) nu crede ca vinovatia implica in mod necesar un comportament extrem de imoral, precum ostilitatea intensa sau impulsuri rele, ci ar putea sa fie mai degraba acumularea multor „pacate” obisnuite. Cu totii face lucruri nechibzuite: acte egoiste, comentarii jignitoare, nu ne gandim la ceilalti, etc. Alti teoreticieni spun ca nu atat vinovatia este cauza depresiei cat faptul ca ne este rusine pentru ca nu ne straduim mai mult sa ne corectam greselile.

Vinovatia cu un caracter pozitiv este sentimentul pe care il avem cand rationam despre ceva ca este gresit sau nedrept din punct de vedere moral. Doar gandul sau intentia de a face ceva rau poate cauza vinovatia. Acest lucru este bun daca ne impiedica sa facem ceva nechibzuit. Vina sanatoasa este reprezentata de constiinta noastra corecta, rezonabila.

Insa, exista si vinovatie nesanatoasa. Se intampla in momentul in care ne stabilim standarde nerealiste, de exemplu, ne asteptam la perfectiune, vrem sa indeplinim imposibilul, ne simtim responsabili de necazurile din vietile celorlalti, credem despre noi ca suntem “buni” doar pentru ca urmam cu fidelitate toate regulile si facem mai mult decat este de datoria noastra. Vinovatia nesanatoasa nu lasa loc greselilor; asteptam prea mult de la noi si de la ceilalti.

Vinovatia inseamna regretarea actiunilor noastre pentru ca ne consideram comportamentul nedrept, imoral sau egoist. Atat vinovatia cat si presiunea sociala sunt extrem de importante: ne ajuta sa ne controlam „demonul interior” – lacomia, furia si poftele. Ne ajuta sa ne si indeplinim responsabilitatile – slujba, studiile, grija si preocuparea pentru ceilalti, sa platim taxele, sa ne aratam dragostea, etc. Constiinta noastra vinovata este vitala in sprijinirea noastra de a fi buni.

In sensul negativ, vina excesiva poate crea o suferinta enorma, poate chiar face ca viata sa nu merite traita. Aproape 80% dintre adulti cu tentative de suicid au avut parte de episoade de vinovatie. O constiinta incarcata ne poate schimba vietile, ne descurajeaza, cauzeaza frici si ingrijorari si creeaza o greutate emotionala greu de purtat.

 

Unii scriitori au facut o distinctie semnificativa intre vina „reala” si cea „nevrotica”. Vinovatia reala inseamna sa te simti rau in legatura cu ceea ce ai facut, un lucru care a fost cu adevarat gresit. Vinovatia nevrotica are loc atunci cand nu ai facut ceva rau sau ceea ce ai facut nu justifica gradul de vinovatie resimtit.

Alti terapeuti ar cauta sursa vinovatiei in acte sau ganduri recente generatoare de vina – de ex, tentatia sexuala sau furia indreptata spre un parinte. Vinovatia nevrotica substituie frecvent vinovatia reala (ajuta la ascunderea vinovatiei reale).

Vina sau imoralitatea poate rezulta in a avea ganduri si dorinte „rele” (potrivit unor terapeuti, chiar ganduri inconstiente), nu doar acte evidente. Acesta este un argument moral important. Unii oameni cred ca gandurile si sentimentele, nu conteaza cat de nechibzuite sau distructive sunt (precum uciderea cuiva), nu sunt imorale pentru ca nu au ranit pe nimeni.

Insa unele religii si ganditori ne-au invatat ca <<gandul este echivalent cu fapta>>. Iisus a spus „oricine se uita la o femeie si o pofteste a comis deja adulter cu ea in inima lui” (Matei 5:27-28). Hinduismul ne invata ca cineva este judecat dupa motivatiile si dorintele sale, nu doar dupa actiunile sale. Buddha a spus, „Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gandit”. Similar, notiunea de baza a lui Freud a fost ca impulsurile si fantezia, nu doar actiunile, ne formeaza caracterul si ne determina soarta.

 

Chiar recent, miscarea cognitiva omniprezenta din psihologia actuala sustine ca gandurile influenteaza emotiile si actiunile. Asa ca, probabil nu putem spune ca „gandurile nu conteaza”. Dar cu siguranta ca un gand imoral, care nu s-a transformat in actiune, nu ar trebui sa genereze o vinovatie intensa precum actul imoral insusi. Daca ma gandesc sa te lovesc nu este acelasi lucru cu actul in sine.

Trebuie sa decizi singur daca gandurile imorale sunt in regula (daca reusesti sa rezisti si sa nu comiti o anumita fapta), nechibzuite sau rele.

Ar fi ideal, probabil, dar imposibil sa avem inima si gandurile „curate”. Cu toate acestea, in masura in care folosesti gandurile si valorile ca sa rezisti sau sa diminuezi impulsurile emotionale imorale-nechibzuite (asa cum sunt definite de tine si de societate), ai putea fii considerat bun sau moral.

Intr-adevar, exista dovezi ca o constiinta riguroasa care ne monitorizeaza cu grija gandurile si impulsurile ne opreste mai mult ca sigur sa fim imorali, decat o constiinta slaba (David, 1977). Deci, poate ca gandurile si sentimentele raufacatoare nu sunt neaparat rele din punct de vedere moral cu exceptia cazului in care incep sa ne domine constiinta. Astfel, cu cat sunt mai slabite impulsurile noastre imorale si mai puternica vinovatia noastra sanatoasa (sau caracterul moral), cu atat suntem mai in siguranta de „pacate” sau de vinovatia nesanatoasa.

 

Vinovatia poate sa provina de asemenea din compararea conditiilor de trai ale celorlalti si din ideea ca nu traiesti conform propriilor standarde de viata. Multi adulti se simt vinovati pentru ca traiesc mai bine decat parintii lor.

Alti oameni se simt nevrednici de succesele lor. Cum este posibil ca 50% dintre americani sa mearga la facultati prestigioase, in timp ce milioane de copii din intreaga lume nu au parte de nici un fel de educatie (un miliard de oameni sunt analfabeti), fara sa se simta vinovati sub forma negarii sau rationalizarii? Deci, este sanatos si rezonabil sa ne simtim putin vinovati.

De unde vine constiinta? Potrivit lui Erikson, in primul an de viata invatam sa avem incredere sau nu in oameni, in functie de felul in care nevoile noastre au fost indeplinite. Daca s-a dezvoltat increderea in cineva in primul an de viata, atunci in urmatorii doi ani, cand invatam sa mancam cu lingura, sa mergem, sa folosim baia si asa mai departe, suntem capabili sa dezvoltam o relatie emotionala cu cineva. Daca ai invatat de la cel care avea grija de tine ca esti capabil, ai limite dar esti in regula ca persoana, ca iti poti testa limitele, ca poti explora si te infuria, etc., si inca esti iubit, ai achizitionat rusinea sanatoasa.

Pe de alta parte, daca in timpul celui de-al doilea si al treilea an, cel care ne ingrijea a fost critic, nerabdator, rautacios sau ne umilea, probabil ca ne vom indoi de abilitatile noastre si ne vom simti defectuosi sau rusinosi ca persoana. Conceptul despre sine „Sunt defectuos” invatat la o varsta timpurie va face sa ne fie deosebit de greu sa ne descurcam cu etapele ulterioare de dezvoltare.

 

De la varsta de 3 ani pana la 5 ani inveti sa faci o multime de lucruri: sa comunici, sa mananci fara sa faci mizerie, sa mergi cu tricicleta, sa arunci o minge, sa pui o gramada de intrebari, etc. Daca ai experimentat deja iubirea, ai dezvoltat increderea si acceptarea de sine si ai primit incurajari si laude constante, increderea in sine si conceptul de sine se dezvolta in continuare. Dar, daca ai fost ridiculizat mai departe si ti s-a spus „nu poti face nimic ca lumea”, ai invatat sa fii autocritic, sa te simti vinovat si nesigur. Adu-ti aminte, potrivit lui Freud si lui Erikson, la 5 si 6 ani in mod normal incepi sa te identifici cu parintele de acelasi sex si incorporezi in acest proces, automat si fara sa te gandesti, valorile acestuia si gandirea morala.

 

Ce facem in legatura cu Vinovatia Distructiva?

Cu totii am facut lucruri nechibzuite sau am neglijat sa ne comportam cu mai multa consideratie in unele situatii. Deci, anumite vinovatii sunt justificate; nu am dori sa le pierdem. Este minunat cand avem decenta sa ne simtim vinovati in mod corespunzator! Avem chiar mai multa nevoie de acest tip de vinovatie, dupa parerea mea. Dar, intrebarea care se pune este: Ce poate sa faca o persoana in legatura cu vinovatia excesiva, distructiva sau inutila? Dar cand este vorba de regret?

Asa cum am indicat mai sus, incepe prin a explora motivele vinovatiei tale. Ce ai facut sau ce ai esuat sa faci? Ar trebui sa te simti vinovat? Ce principii morale ai incalcat? Sunt aceste principii morale valide sau rezonabile? A fost doar un impuls sau o dorinta sau ai actionat? In parte, s-a intamplat din cauza circumstantelor? Intreaba-te daca, doar din cauza ca ai facut ceva rau, inseamna ca esti o persoana rea?

Ai cerinte absurde? De exemplu, te astepti ca niciodata sa nu te enervezi si sa fii rabdator mereu cu parintii, copiii, iubitii, prietenii si altii? Te astepti sa iti placa corpul tau si sa fii excitat/a de corpul iubitei/iubitului tau si  in acelasi timp sa nu gasesti nimic atragator la orice alt trup uman din jurul tau?

Traiesti in conformitate cu valorile tale si stilul tau de viata sau in conformitate cu ce este la moda sau cu dorintele altuia? Esti perfectionist? Daca ai facut ceva imoral, dar nu este nici o cale sa te revansezi (fii cinstit, nu renunta), continui sa te ingrijorezi in legatura cu asta (mai mult decat este nevoie ca sa te tina departe de a repeta greseala)? Gandeste-te la aceste probleme. Este util sa le discuti impreuna cu altii – parinti, prieteni, consilieri.

 

In acest proces, verifici intr-adevar validitatea atributiilor tale (propriile explicatii ale comportamentului tau). Aceasta este o zona in care distorsiunile servirii de sine abunda (n.e.: self-serving bias – orice fel de proces perceptual cognitiv care este distorsionat de nevoia de a mentine si de a spori stima de sine. Tendinta umana comuna  este de a atribui succesele trasaturilor personale si esecul acelor factori care sunt dincolo de controlul nostru. Motivul pentru care oamenii tind sa personalizeze succesul este pentru ca ajuta la cresterea nivelului stimei de sine. Majoritatea oamenilor demonstreaza acest comportament in mod regulat. Este in firea umana de a-si asuma creditul pentru o nota de 10 la un test sau la o treaba bine facuta la serviciu. Este tot in firea umana de a evita in totalitate responsabilitatea pentru niste greseli sau probleme).

Depresia implica deseori sentimentul de neputinta, de exemplu, “Sunt responsabil, dar nu am control asupra vietii mele”. Exemple :

Sunt o persoana dezorganizata, care palavrageste mult si nu poate sa-si pastreze o slujba” sau „Femeile ma vad ca pe un tocilar, adevarul este ca sunt plictisitor si nu pot sa schimb asta”. In contrast, sentimentul de vinovatie reala ar insemna sa necesite „Sunt responsabil” si „Eu imi controlez” atributiile.

„Am avut timp si ar fi trebuit sa studiez, dar nu am facut-o” sau „Oh, Doamne! De ce nu am folosit un prezervativ, ar fi fost in regula”. Vinovatia se poate reduce daca atributiile sunt modificate in „Nu sunt in totalitate de vina” sau „Pot sa ma revansez pentru greselile mele” sau „Nu detin controlul”, „Eu sunt responsabil si pot si vreau sa schimb viitorul”.

Sincer, in timp ce este laudabil sa te simti responsabil, exista cateva momente speciale in care s-ar putea sa ai nevoie sa dai vina pe altcineva, pe trecutul tau, pe circumstante, pe sansa sau pe orice altceva in afara de tine pentru a reduce vina excesiva.

 

Daca asteptarile pe care le ai de la tine par sa fie absurde, hotaraste ce asteptari sunt rezonabile si juste si spune-ti singur ca sentimentele de vinovatie au fost excesive si daunatoare. Adu-ti aminte, nu este nici pe de parte atat de important cat de rau ai fost in trecut cat este de important cat de bun ai de gand sa fii in viitor.

Kaufmann (1973) spune ca, in primul rand, este imposibil de stiut ce este just sau drept. In al doilea rand, spune ca, daca nu stii sigur ca meriti sa fii pedepsit (ceea ce este imposibil), atunci nu exista nici un fel de vina. Astfel, el rationeaza ca, de vreme ce putini oameni pot fi siguri ca merita sa fie pedepsiti, nu exista nici un fel de justificare pentru vinovatia in legatura cu faptele din trecut.

Acest lucru pare o notiune bizara pentru majoritatea oamenilor, dar gandeste-te la asta. Kaufmann recomanda sa inlocuim vinovatia inutila, daunatoare pe care o avem din cauza trecutului cu un acut simt al responsabilitatii sociale in prezent si in viitor. Are sens. Observa diferenta:

 

Orientare in trecut                            Orientare in viitor

(vinovatie)                                           (responsabilitate)

vina mea = rautatea mea         vs         vina mea = responsabilitatea mea

remuscare= auto-pedepsire     vs         regret= dorinta de a schimba lucrurile

cainta= chin                             vs         umilinta= ambitia de a face bine cuiva

 

„Ar fi trebuit sa fie” vs. „Poate fi mai bine in viitor”, balacirea in greselile din trecut vs. planuirea imbunatatirilor viitoare. Acesta este un argument puternic pentru concentrarea asupra planuirii un viitor responsabil, in loc de intoarcerea ta intr-un trecut vinovat (sau al altuia). Este un mod de ispasire. Nu il folosi ca pe o cale de a face fata si de a-ti uita greselile, pentru ca acest lucru te va incuraja sa fii imoral din nou.

Din cate cunoaste stiinta, exista un motiv pentru orice. Orice comportament are potentialul de a fi inteles (daca am cunoaste toate legile cauza-efect). Un adept al determinismului ar spune ca orice comportament (ganduri, sentimente si fapte) este in mod natural si inevitabil, rezultatul „legitim” al experientelor din trecut, al influentelor mediului inconjurator si al mostenirii sau factorilor fiziologici.

Astfel, daca orice comportament indiferent de cat de sfant sau de rau este, incluzand „constiinta noastra” sau „cognitia”, „vointa” si „alegerile” noastre, este determinat de influente istorice si exterioare, cum este posibil ca Sinele nostru constient la acel moment – sa fie responsabil in totalitate pentru orice gandim, simtim sau facem? Daca noi (sinele constient) nu controlam in totalitate nimic, atunci nu suntem deloc responsabili sau vinovati.

Nu putem schimba experientele din trecut, in nici un moment din viata noastra. Cu toate acestea, putem schimba experientele viitoare. Desi pare ciudat la inceput, cred ca determinismul are multe de oferit persoanei care se simte excesiv de vinovata si extrem de critica.

 

Sa presupunem ca decizi ca ai facut ceva imoral – ceva nechibzuit si jignitor. Este posibil sa regreti acea actiune, sa crezi ca a fost gresit din punct de vedere etic, fara sa te simti teribil de vinovat. Daca, asa cum a sugerat Kaufmann, iti asumi responsabilitatea greselilor tale (nimeni altcineva nu poate face acest lucru), poti sa planuiesti acum viitorul ca sa te revansezi pentru ceea ce ai facut rau.

Exista unele precautii: fereste-te de lucrurile care ar putea sa le redeschida rani mai vechi celorlalti, doar ca sa te eliberezi tu de vinovatie. Nu „confesa” totul ca pe o cale de a te pedepsi sau de „a-ti lua o piatra de pe inima”, daca informatia ar putea sa-i raneasca pe ceilalti. Nu presupune ca nu exista nici o cale de a te revansa pentru trecut. Chiar daca persoana careia i-ai facut rau a murit, ai putea sa faci un sacrificiu adecvat pentru cineva sau pentru societate ca si substitut.

Daca sentimentele tale excesive de vinovatie se asociaza amintirii a ceea ce ai facut anumitor persoane, ai putea folosi desensibilizarea ca sa reduci raspunsul plin de vinovatie.

Sa presupunem, asa cum se intampla deseori in cazul oamenilor nefericiti, ca te simti rau sau trist sau ca nu meriti nimic, dar nu poti indica vreun comportament imoral specific (sau ganduri) care ar fi putut sa iti cauzeze dispozitia negativa.

Cele mai mari „pacate” in societatea noastra sunt furia si sexul. Cauta mai intai acolo. Apoi, vezi furia sau vinovatia fata de oameni, de obicei parintii, care te-ar fi putut invata sa te displaci. Uita-te, de asemenea, la relatiile anterioare in care ai ranit pe cineva sau ai fost ranit, mai ales cand este vorba despre un divort sau infidelitate. Aminteste-ti ca multe femei plang in loc sa isi permita sa se simta furioase. Deci, daca plangi mult, vezi daca este vorba despre furia reprimata. Apoi, cerceteaza in interiorul tau sa vezi daca te simti vinovat pentru ca nu i-ai ajutat pe altii la nevoie. Si in ultimul rand, verifica sa vezi daca nu cumva folosesti vinovatia ca sa ii manipulezi pe altii.

Apoi, observa daca nu cumva altii incearca sa te faca sa te simti vinovat. Un grad ridicat de constientizare al acestor posibili factori te pot ajuta sa-ti intelegi vinovatia si sa te descurci cu ea.

 

 

Fragment tradus din Psychological Self-Help – Clayton E. Tucker-Ladd

Lasa un comentariu