Un pat al lui Procust



Nimeni nu isi doreste sa fie etichetat, nimeni nu isi doreste sa fie tinut captiv intr-un sistem creat de altcineva. Orice om are dorinta interioara de a fi acceptat asa cum este el in realitate si, mai ales, de a fi apreciat.

Viata demonstreaza de multe ori ca suntem pusi in fata unor situatii de respingere atat din partea societatii in ansamblu, cat si din partea familiei, a prietenilor sau a cunostintelor mai mult sau mai putin importante pentru noi.

Viata pare in multe situatii un pat al lui Procust in care fiecare incearca sa intre sau, de fapt, este fortat sa intre. Cine suntem noi? Suntem o suma de dorinte ale celor din jurul nostru sau suntem o suma caracteristici proprii si diferite fata de ale celui de langa noi? Fiecare om are caracteristici care se regasesc la cei care il inconjoara, insa imbinarea acestora este unica. Fiecare om are ceva special, ceva care il defineste. Tocmai acest amalgam de calitati si defecte este cel care il face pe omul respectiv sa se remarce si il face usor de recunoscut dintr-o multime de alti indivizi.

Si atunci de ce incercam sa ne aliniem la dorintele societatii? De ce incercam sa ne aliniem la dorintele si caracteristicile familiei din care provenim? De ce incercam sa fim asemenea prietenilor sau cunoscutilor nostri?

In ceea ce priveste alinierea la dorintele societatii, poate fi dat un raspuns usor de intuit: cine nu este incadrat in cerintele actuale, este de multe ori eliminat. Este din ce in ce mai greu sa fii liber in exprimare si sa fii acceptat intr-un loc de munca, sa fii primit cu bratele deschise in adunari sau structuri sociale care implica reguli (de exemplu in cluburi cu diverse tematici- culturale, sportive sau de orice alta natura). Dar de ce ar vrea societatea o masa de oameni care sa fie identici din anumite puncte de vedere? Societatea este mult mai previzibila in aceasta ipostaza, este mai usor de controlat si de intuit din punctul de vedere al nevoilor.

Familia din care provenim este uneori un alt inhibitor al libertatii de exprimare. Membrii familiei isi doresc un alt membru care sa ii reprezinte, care sa fie identic cu ei. De aceea parintii se implinesc uneori prin copiii lor si simt ca pot sa atinga idealuri pe care ei nu au avut curajul sa le atinga in anumite momente din viata. Mama si tatal isi doresc ca fiul sau fiica sa le calce pe urme, de aceea aleg uneori meserii si chiar traseul vietii conform dorintelor proprii si nu ii lasa copilului darul de a alege ceea ce vrea el sa faca. Copilul poate ca se va conforma acestor imagini create de catre parintii lui, dar nu va fi cu adevarat implinit. El va simti golul neacceptarii sale.

A fi asemenea cunoscutilor sau prietenilor ajunge sa fie o realitate pentru ca oamenii isi doresc acceptare si de obicei nu o primesc din familie. De aceea, macar prietenii pe care si i-au ales si oamenii care le sunt alaturi sa fie multumiti de ei. Au un sentiment de apartenenta fata de grupul de prieteni mai ales adolescentii, care incep sa se imbrace conform tiparului din acel grup, care incep sa asculte acelasi tip de muzica, etc.

Uneori singuri ne punem intr-un pat al lui Procust in care incercam cu disperare sa ne potrivim pentru ca simtim neacceptarea generala a libertatii de exprimare a sinelui. Daca cineva simte acest lucru va incerca sa se incadreze intr-un anumit sistem creat anterior, dar isi va sacrifica dorintele personale si nevoile cele mai adanci.

 

 

Autor: Raluca Banuta, psiholog

Lasa un comentariu