Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie



Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie (ADHD) este o tulburare de comportament a copilului care se manifesta prin deficit de atentie si dificultati in desfasurarea unei sarcini. ADHD este frecvent intalnita, debuteaza in copilarie, dar poate persista si la varsta adulta.

Daca nu este depistata si tratata corespunzator poate perturba semnificativ functinoarea sociala, scolara sau profesionala.

Patogenia  exacta  a  tulburarii  nu  este  cunoscuta,  dar  cercetarile  recente  au evidentiat ca cel mai probabil ADHD este de natura genetica (cercetatorii sunt preocupati de  identificarea  genelor  care  predispun  la  aparitia  ADHD).

Studiile  de  imagistica cerebrala au adus dovezi asupra existentei unor  modificari la nivelul creierului, care sprijina teoria ca ADHD este o afectiune neurobiologica.

S-au descris urmatoarele anomalii care sustin ipoteza neurobiologica a tulburarii:

  • alterari ale structurii creierului – dovezi neuroanatomice
  • disfunctionalitati ale neurotransmitatorilor implicati in controlul atentiei si activitatii (dopamina si norepinefrina) – dovezi neurochimice;
  • diferente ale activarii unor regiuni cerebrale responsabile de mecanismele de inhibitie (lobii frontali), ceea ce duce la dificultati in inhibarea reactiilor emotionale, cognitive si comportamentale – dovezi neuropsihologice.

Exista ipoteze etiologice care sustin ca expunerea in viata intrauterina la alcool, tutun, droguri si alte substante neurotoxice (plumbul) creste riscul dezvoltarii ADHD.

Teoria nutritionala, conform careia consumul crescut de zahar sau adaosul de aditivi alimentari (coloranti si conservanti) ar fi responsabila de aparitia hiperactivitatii, nu a fost sustinuta de datele experimentale.

Un studiu realizat de catre NIH (National Institute of Health) a aratat ca o dieta restrictiva fara consum de zahar nu amelioreaza simptomatologia decat la 5% din copiii cu ADHD. Alte studii demonstreaza ca nu exista nici o corelatie intre consumul de zahar si ADHD.

Cercetarile au demonstrat ca ADHD se transmite genetic, de la parinti la copii.

Pentru ca predispozitia sa duca la aparitia ADHD, factorii genetici trebuie corelati cu factorii de mediu (psihosociali), asa numitul context biopsihosocial. Interactiunea parinte- copil este considerata ca fiind un factor favorizant. Un mediu familial stresant (evenimentele  din  familie  precum  si  aspectele  particulare  ale   functionalitatii  ei) contribuie la instalarea simptomelor de ADHD.

Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori in dificultate; a creste un copil cuADHD poate fi o adevarata provocare pentru parinti. Parintii vor urmari atent compotamentul copilului si vor invata sa raspunda adecvat comportamentelor dezirabile.

In cazul in care intervin alte disfunctionalitati in cadrul vietii de familie (precum divortul, violenta in famile, consumul de alcool si droguri), acestea vor interfera cu managementul comportamental al copilului cu ADHD.

Exista numeroase dovezi care evidentiaza ca ADHD se asociaza frecvent cu una sau mai multe tulburari mentale precum dislexia, tulburarea de opozitionism provocator, tulburarea de conduita, tulburarile afective (depresia) si tulburarile anxioase.

Tratamentul hiperactivitatii va contribui la controlul simptomelor permitand o crestere si dezvoltare normala.

Cea    mai    eficace    modalitate    de    interventie    in    ADHD    este    abordarea multidisciplinara: medicala, psihologica si educationala, in care sunt implicati parintii, profesorii, psihologul si medicul specialist in psihiatria copilului si adolescentului. Adolescentii beneficiaza de pe urma tratamentului cu stimulante cerebrale sau medicatie non-stimulanta.

Parintii vor avea grija ca folosirea abuziva de catre adolescenti a medicatiei stimulante sa nu duca la dependenta psihica de amfetamine sau alte droguri.

Strategiile comportamentale de interventie presupun:

– tehnici de modificare comportamentala: time-out (excluderea) si instituirea unui sistem de recompense (intarirea pozitiva si negativa) sunt extrem de eficiente pentru invatarea unui comportament adecvat in clasa sau acasa. Numarul optim de sesiuni de consiliere adresate pregatirii parintilor a fost identificat ca fiind in medie de 6-12 sedinte saptamanale, cu o durata de 1-2 ore pe sedinta;

– dezvoltarea abilitatilor sociale si emotionale: prin aceasta metoda copilul invata sa fie mai putin agresiv  si impulsiv,  cum sa-si controleze  furia si sa se comporte cat  mai dezirabil din punct de vedere social;

– consilierea si psihoterapia tuturor membrilor activi ai familiei, prin terapie de familie: aceasta modalitate terapeutica imbunatateste prognosticul copilului cu ADHD.

Sursa: scribd.com

Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie
Sindromul ADHD

Lasa un comentariu

Consultanta Psihologica pe Facebook