Rusinea toxica



 rusinea toxicaCuvantul ’rusine’ are doua sensuri. Unii scriitori il folosesc pentru a descrie presiunea pe care o simtim din partea celorlalti de a actiona intr-un anumit fel. De exemplu, este vorba despre un anumit disconfort daca nu avem aprobarea celorlalti.

In acest sens, rusinea este sentimentul remuscarii si al jenei, atunci cand credem ca actiunile noastre ne-au discreditat pe noi sau pe ceilalti. Desigur, presiunea din partea familiei si a prietenilor constituie un motivator puternic, dar putem evita aceasta rusine prin ascunderea actiunilor, gandurilor sau a sentimentelor care nu sunt aprobate de catre ceilalti.

Cel mai recent inteles al cuvantului rusine are legatura cu auto-dezaprobarea. De exemplu, atunci cand consideri ca esti anormal sau ca nu esti destul de bun. Acest lucru este independent de parerea celorlalti despre tine, si astfel, nu exista nici o cale (fara tratament de specialitate sau dezvoltare personala) sa eviti auto-evaluarea negativa.

Rusinea reprezinta evaluarea negativa a unei parti sau a intregului nostru ca fiinta umana. Rusinea este o parte din sinele nostru care evalueaza alte parti ale sinelui si tragem concluzia ca avem defecte atat de grave incat ar trebui sa ne fie rusine.

Spui despre tine ca nu meriti nimic sau ca nu esti suficient de bun. Simti ca nu esti destul de bun intr-o asa mare masura incat nu vrei ca nimeni sa stie si iti ascunzi defectele pretinzand ca esti indiferent; iti creezi un sine fals pe care sa-l arati lumii in locul adevaratului Sine-rusinat.

Allice Miller numeste acest fenomen „uciderea sufletului” pentru ca iti ucizi sau te lepezi de o parte reala din tine si incepi sa te ascunzi in spatele unei masti, temandu-te ca iti vor fi descoperite greselile. Daca nu putem accepta cine suntem cu adevarat, vom parcuge o viata plina de deceptie, de auto-respingere si suferinta.

Acest tip de auto-distrugere, de rusine toxica cauzeaza multe probleme psihologice grave.

 

Rusinea toxica „striga” la noi ca suntem lipsiti de valoare; rusinea sanatoasa ne aminteste delicat de limitele si greselile noastre. Cu rusinea sanatoasa nu suntem fericiti ca avem slabiciuni si defecte de care ne este jena, dar aceasta constientizare este sanatoasa. Ne tine in contact cu realitatea si smeriti. Un minim de indoiala in privinta opiniilor, a parerilor pe care le avem, etc. ne ofera suplete in gandire in vederea cercetarii unei intelegeri mai bune.

Rusinea toxica provine de la parinti toxici, potrivit lui Forward (1989). De exemplu, daca unui copil i se spune convingator ca furia lui este rea, este un mod oribil de comportament, foarte rusinos, dezaprobat de catre lume, de catre Dumnezeu, etc., acel copil isi va inhiba furia pentru ca rusinea toxica este simtita ori de cate ori se enerveaza.

In cele din urma furia este refuzata si negata; copilul nu-si va dezvalui nici macar siesii sentimentele de furie; furia este reprimata. Insa, copilul, ca oricine altcineva, se simte frustrat si dezamagit. Furia inca exista in partile ascunse sau alienate ale sinelui si genereaza energie. Aceasta parte pierduta a sinelui impreuna cu prezenta emotiilor negate (inconstiente) trebuie sa creeze o experienta confuza pentru copil si nu-i de mirare ca acesta se va simti neputincios.

Astfel, din ce in ce mai multe parti ale sinelui (nevoi, emotii, actiuni, ganduri) ajung sa fie invaluite in rusine, chiar demne de dispret. Simti ca ai din ce in ce mai multe slabiciuni. Sinele simte ca trebuie sa scape de el insusi si asta se intampla prin crearea unui sine fals.

 

O persoana vinovata se teme de pedeapsa si vrea sa indrepte lucrurile.
O persoana careia ii este rusine vrea sa fie pedepsita
.
(John Bradshaw)

 

John Bradshaw (1988) subliniaza faptul ca sinele fals va fi diferit de adevaratul sine, dar fie intr-o directie pozitiva, fie intr-una negativa. De exemplu, poti sa dezvolti un sine care este foarte ordonat (perfectionist) sau care sa se indrepte in directia unuia dezordonat; te poti vedea ca fiind eroul familiei (cel care are grija de ceilalti) sau „oaia neagra” a familiei, te vezi indreptandu-te in directia rolului „pudicului-religios” sau al „rebelului-imatur”; iti poti transforma furia in agresivitatea unui lider dominator sau poti sa fii presul de sters pe jos; poti dezvolta un sine fals al unei persoane de succes sau al unui dependent lipsit de valoare.

Astfel, Bradshaw spune ca nu este mare diferenta intre un director obsesiv de munca si un alcoolic care merge pe o alee. Amandoi pot suferi de dependenta de rusinea toxica; amandoi si-au creat un sine fals ca sa-si ascunda un „gol oribil din sufletul lor”.

Rusinea bolnava, distructiva este cauza multor tipuri de dependente si comportamente compulsive. Pentru ca ne simtim slabi, cu multe defecte, imperfecti, cautam ceva care sa ne faca sa ne simtim mai bine – pe termen lung, multe dintre aceste activitati se transforma in compulsii distructive.

Exemple: consumul temporar de alcool care ne ajuta sa uitam, sa capatam curaj si sa ne simtim mai bine; muncim din greu si asta ne distrage atentia de la durere, ne reduce anxietatea si produce rezultate; consumul excesiv de alimente amelioreaza multe din sentimentele neplacute si ne ocupa timpul si mintea; adictia de sex asigura o preocupare, provocari si „distractie”; cheltuiala banilor in exces ne face sa ne simtim mai bine pana cand primim factura, etc.

Pe scurt, avem de-a face cu un cerc vicios: (1) Sunt imperfect si nimeni nu ma poate iubi (2) Daca nimeni nu ma poate iubi asa cum sunt, trebuie sa fiu diferit sau sa fac ceva – intervine adictia – care sa ma faca sa ma simt mai bine, (3) WoW! Acest lucru functioneaza (sa ma imbat, sa fac o multime de bani, sa prepar mese grozave, sa ma duc la intalniri amoroase, etc), (4) Platirea pretului (mahmureala, divortul, ingrasarea, riscul de a lua SIDA sau alte boli venerice, falimentul, cadere nervoasa, etc.), si (5) Am avut dreptate, sunt o persoana oribila – inapoi la (1) si o luam de la inceput.

 

Exercitii pentru intelegerea si reducerea rusinii

Daca stai sa te gandesti mai bine, poti vedea ca pentru o persoana dependenta problema nu este chiar „actiunea in sine” sau comportamentul adictiv. De fapt, dependenta este solutia dependentului asa cum alcoolicul spune „sticla este prietenul meu cel mai bun”.

Pentru dependent, consumul de alimente, cheltuirea banilor, munca in exces, consumul de droguri si alcool, numarul de orgasme etc., asigura o distragere de la goliciunea interioara – „golul din suflet” – si evitarea defectelor rusinoase simtite de catre copilul interior. Dependentul are vag senzatia (si in mod eronat) ca la baza problemei  lui sta faptul ca el este in mod inevitabil si prin propria natura imperfect; astfel, lui i se pare ca nu exista nici o solutie (cu exceptia „obiceiului” lui).

Exista o solutie pentru rusinea toxica sau obiceiurile compulsive sau adictive? Bradshaw spune, „… nu exista nici o cale sa schimbi cine esti prin activitatea pe care o faci”. El vrea sa spuna ca poti sa fii un presedinte extrem de bogat, castigatorul unui Oscar, etc., — dar rusinea toxica, sentimentele inadecvate precum „sunt o persoana rea”, „golul din suflet”, raman neschimbate.

Deci, ce anume umple golul si reduce rusinea? Bradshaw este sigur ca solutia implica impartasirea defectelor si a sentimentelor – toate acele lucruri pe care ai fost nevoit sa le ascunzi – cu oamenii care te accepta si te sprijina. Exact acest lucru se intampla in cadrul terapeutic, in grupuri de sustinere. In grupuri sau in alte moduri, trebuie sa ne amintim ranile si sa traim „durerea originala” care ne-a facut sa ne simtim rusinati.

Una dintre tehnicile emotionale pe care Bradshaw le foloseste este sa scrii o scrisoare parintilor in care sa le spui ce anume te-a ranit atat de mult atunci cand erai mic si ce anume aveai nevoie si nu ai primit. Ca parte din descoperirea si durerea copilariei noastre, vom veni in contact cu „copilul nostru interior” (copilul de 4, 6 sau 8 ani din interiorul fiecaruia).

O alta tehnica puternica este sa mergi in trecut (iti imaginezi) ca adult in copilaria ta si sa te reacomodezi cu rana, sperietura copilului neajutorat interior. Apoi spune copilului tau interior ca ai de gand sa il duci departe de ranile petrecute in copilarie, ca vei avea mereu grija de el, nu-l vei rani sau nu-l vei lasa singur niciodata si ca ai de gand sa-l iubesti intotdeauna. Apoi, fa aceste lucruri pentru copilul tau interior; incepe procesul prin acceptarea ta si prin grija fata de sinele tau adevarat. Grupurile de sustinere reduc de asemenea si rusinea; recunoasterea si acceptarea copilului interior de catre noi si de catre ceilalti ajuta la vindecarea copilului ranit din interiorul nostru.

In terapia individuala sau de grup, sunt recomandate multe alte tehnici. De exemplu: trebuie sa ne acceptam partile noastre negate (sau „vocile”), adica, sa devenim constienti si sa acceptam toate emotiile anterioare, nevoile si dorintele respinse. O cale sa facem acest lucru este sa ne gandim la 6 sau 8 persoane pe care le-am detestat cel mai mult – deseori ei prezinta partile pe care le detestam cel mai mult la noi!

Ai identificat, probabil, trasaturile opuse tie; adica, daca detesti o persoana nepoliticoasa, insistenta, probabil ca ai inclinatia de a te vedea ca fiind astfel si incerci din rasputeri sa fii o persoana draguta si politicoasa.

Cand erai copil, este posibil ca tu sa fi negat partea nepoliticoasa, brutala si pisaloaga din tine. In concluzie, identifica trasaturile pe care le destesti la aceste 6-8 persoane si ia in considerare daca te gandesti la tine ca fiind similar sau diferit de ei in aceste moduri. De vreme ce folosesti o cantitate mare de energie ca sa reduci la tacere „vocile” interne care nu-ti plac, poarta o „conversatie” in liniste cu fiecare din cele 6 sau 8 parti neplacute (plecand de la persoanele pe care nu le placi) si observa punctele de vedere si reactiile fiecareia.

De exemplu, vezi ce are de spus partea ta insistenta si nepoliticoasa legat de partea ta excesiv de politicoasa, tacuta, pasiva. Pentru copilul de 4 ani, partea nepoliticoasa, dificila, a fost probabil o problema; incearca sa vezi cum te poti descurca cu asta acum. Daca poti sa intri in contact cu o parte negativa si simti ca ar putea face parte din tine, accept-o, fii de acord cu ea si invata de la ea. Nu actiona neaparat asupra partii nepoliticoase, doar da-ti seama ca  latura aceea centrata pe sine, epuizanta si lipsita de tact, inca face parte din tine.

Fii din nou intreg devenind constient de tine.

 

Lasa un comentariu