Rolul psihologic al veseliei in educatie



Consider ca veselia si rasul sunt factori psihologici care fac parte din arsenalul educativ al copilului.

In manualele de specialitate (psihologie, pedagogie) lipsesc capitole care sa trateze asemenea subiecte. Cu ceva timp in urma o intamplare banala m-a facut sa ma aplec cu mai multa atentie asupra acestui subiect: o fetita de 10 – 12 ani plangea pe strada. Motivul? Fusese aspru pedepsita pentru ca a ras cu hohote in timpul unei ore de curs.

In ochii unor cadre didactice rasul este o adevarata obraznicie ce trebuie sanctionata. Dar psihologia rasului nu considera o asemenea parere corecta. Rasul este o manifestare a voiosiei. Rasul cand vine, se produce spontan, nu poate fi nici comandat, nici inlaturat. Este asa cum am mai spus o manifestare a bucuriei, a voiosiei.

Animalele nu rad, dar se bucura. Cine nu a remarcat bucuria cainelui la sosirea stapanului!? Cand este foarte vesel, face unele miscari ale muschilor botului, dar acestea nu pot fi considerate ca ras. La copilul mic, rasul este expresia unei multumiri si bucurii expansive. Copilul neavand inca deceptii sau un trecut trist trebuie sa fie in mod natural voios.
Voiosia lui nu trebuie favorizata.

Voltaire a zis: “Cu timpul toate se schimba. Nu se rade totdeauna. Devenim seriosi in declinul zilelor frumoase.”

Medicii au observat in ingrijirea medicala a copiilor mici, evolutia si prognosticul unei boli pot fi apreciate in conformitate cu zambetul si rasul lor. Cand un copil bolnav incepe sa zambeasca la cei din jur, inseamna ca starea lui s-a ameliorat. Intr-o colectivitate de copii, rasul si plansul sunt contagioase. Daca un copil incepe sa planga, se pornesc pe plans si altii.

Daca unul din ei este voios si rade tare, incep multi din ei sa rada. In fiecare casa trebuie sa existe o atmosfera vesela de liniste si pace. Bucuria si rasul sunt manifestari ale vietii psihice. Creierul, care este exponentul tuturor starilor psihice, dirijeaza si voiosia copilului.

Un copil care plange des si rade rar, devine cu vremea un morocanos, nerabdator, neprietenos. Experienta a dovedit ca veselia intretine sanatatea copilului, ii mentine vigoarea fizica si-l face rezistent la oboseala.

Voiosia permanenta trebuie considerata ca un simptom al sanatatii morale. De aceea, toti educatorii trebuie sa se straduiasca sa obtina multumirea si veselia copiilor. Rasul produce o destindere a organismului, predispune la suplete de caracter si optimism in activitatea copilului.

Obiceiurile formeaza o a doua natura. Cine citeste biografiile oamenilor ilustri, constata ca foarte multi oameni celebri, daca nu au avut o copilarie vesela, cu toate realizarile lor, nu au fost fericiti in viata.
Insa cei ce au avut in copilaria lor un mediu familial prielnic unei vieti vesele si de buna intelegere, au avut realizari cu caracter optimist.

Este greu de facut legatura intre copilaria oamenilor si realizarile lor in viata. Insa la viata oamenilor celebri, care i-a preocupat pe biografi, se poate stabili legatura intre copilarie si realizarile de la maturitate.

De exemplu: George Enescu a avut o copilarie trista. Un biograf spunea despre viata lui din perioada maturitatii ca a gandit mult si a transcris gandurile si sentimentele lui in note muzicale dar nu a fost un om fericit. A avut o copilarie trista.
Toti cei sapte copii ai familiei Enescu, nascuti inaintea lui George, au murit de mici. El a fost singurul supravietuitor si parintii l-au iubit excesiv. Copilaria lui nu a fost libera.

Nu a fost dus in societatea altor copii de frica contaminarii cu boli infectioase. A fost crescut izolat. Nu a fost lasat sa se joace vesel in colectivitati de copii. Si-a trait copilaria singur, fara prieteni, cufundat in visurile sale. A trait toata viata interiorizat, gandind si meditand mereu.

Viata lui Beethoven nu a fost si ea intristata de vitrega lui copilarie, organizata de un tata alcoolic? Desigur ca veselia si rasul, sigure, nu vor da vigoare intelectuala si nu vor educa simturile.
Dar optimismul veseliei va influenta mai usor inteligenta si dezvoltarea simturilor fine.

Copilul trebuie sa traiasca intr-un mediu educativ presarat cu voie buna. Majoritatea oamenilor ilustrii, care s-au bucurat de binefacerile activitatii lor, au avut o copilarie prielnica operelor constructive.

Constantin Brancusi a avut o copilarie asemanatoare tuturor copiilor de la tara. Dupa ce a terminat patru clase primare, a trebuit sa-si ajute parintii la munca. Cand era trimis cu oile la pascut, gusta o libertate de care nu se bucurau copiii de la orase. Toti copiii din Hobita ii erau prieteni de joaca. In toate ulitele satului se oprea, facea desena cu briceagul pe pamant, pomi, nisip, garduri. La Targu-jiu a devenit ucenic la tamplarie. In orele libere confectionand viori, animale, oameni, etc.

Daca in copilarie a desenat mult, in adolescenta a meditat mult, cantarind sa interpreteze nu numai exteriorul chipurilor sculptate, dar mai ales interiorul, gandurile. Copilaria lui interiorizata a creat maestrul de mai tarziu.

S-ar mai putea aminti aici de Vasile Alexandri, I.L. Caragiale, Ion Creanga, George Toparceanu care descretesc fruntile si in ziua de azi si toti s-au ridicat din familii numeroase si au avut o copilarie fericita.

In scoala si in familiile cu multi copii exista diferente de varsta, inteligenta, temperament, caracter, diferente care incepand din frageda copilarie pot continua si la varsta maturitatii. De aceea trebuie incurajate la copii situatiile care produc voiosie si rasete. Veselia copilului aduce o sanatoasa stare mintala si perioade de destindere psihica.

Copilul mic care se bucura si rade la vederea unui prieten, a unui copil pe care-l simpatizeaza cladeste baza sentimentelor altruiste de mai tarziu. Copii mai mari reactioneaza emotional la toate insuccesele lor scolare. Daca notele la invatatura nu sunt prea satisfacatoare, parintii trebuie sa evite sa fie critici prea aspri.

Sa nu uitam ca pubertatea, cu zapacelile ei, prezinta o influenta asupra vietii scolare. Sa nu lasati se distruga optimismul atat de necesar vietii lor si mai ales al varstei lor. Si la copilul mare voiosia manifestata prin rasete formeaza o traire emotionala pozitiva, pe cand tristetea, amaraciunea, supararea, fac pe om sa nu se bucure de viata, chiar atunci cand este insotita de unele satisfactii.

Copii trebuie lasati sa-si dezvolte sentimentul tovarasiei prin jocuri comune, care le procura in primul rand multa veselie.
Pe langa sentimentele sociale, se vor dezvolta si sentimentele morale.

 

Lasa un comentariu