Rolul parintilor in dirijarea evolutiei maturizarii psihice



Cand se face afirmatia ca un copil mic pe care il cunoastem a crescut, nu trebuie sa luam in considerare doar dezvoltarea fizica, ci sa urmarim si daca a capatat posibilitati normale de comportare, noi interese pentru ceea ce vede, intelege si aude.

Copilul, in fiecare stadiu de dezvoltare, reprezinta o fiinta progresiv diferita. Maturizarea trebuie interpretata ca o dezvoltare a copilului din mai multe puncte de vedere si intr-o ordine bine stabilita. Trebuie luata in considerare evolutia maturizarii, incepand cu epoca primei copilarii.

S-au facut studii deosebit de interesante privind dezvoltarea copiilor gemeni. Un astfel de cercetator a fost Arnold Gessel. El a luat doi gemeni pe care i-a separat complet, copiii fiind urmariti in mod independent. La exact 16 saptamani, independent unul de celalalt, fiecare copil a urmarit cu privirea un cub pus pe masa, dar nu au incercat sa intinda mana.
La 20 de saptamani, in exact aceeasi zi fiecare dintre ei, intind mana spre cub si-l imping jos de pe masa.
La 24 de saptamani, amandoi in acelasi timp intind mana la cub, il apuca si-l duc la gura.
Ce se demonstreaza cu acest experiment?

Etapele maturizari psihice sunt identice, precise, indiferent de conditiile de mediu. Numai Gessel a facut un astfel de experiment pe 612 perechi de gemeni din care 513 au actionat ca in cazul descris mai sus. Dar alaturi de acest mare si cunoscut psiholog s-au mai facut astfel de experimente in multe locuri, de multi cercetatori si toate au dat acelasi rezultat.

La copiii mici este o greseala de a se forta procesul natural de maturizare. Majoritatea comportarilor lor le au cu ei de la nastere (s-au nascut cu anume particularitati). Umblatul (mersul), emiterea unor silabe si cuvinte simple sunt acte legate de dezvoltarea sistemului nervos.

Nu este nevoie sa invatam un copil la prima varsta sa mearga de-a busilea, sa vorbeasca, sa paseasca. Posibilitatea aceasta exista la toti copiii normali. Prin indemnuri si exercitii noi gandim practicarea unei posibilitati, existente deja, care realizeaza la timpul potrivit, adica atunci cand mecanismul nervos necesar s-a dezvoltat. Nu vom reusi, oricata abilitate am avea, de a face un copil foarte mic sa aiba control sfincteral.

Trebuie asteptat ca sistemul sau nervos sa se dezvolte atat cat este necesar sa exercite acest control.
Straduinta unor parinti de a invata pe un copil sa citeasca si sa fie rezonabil (intelegator) inainte ca mintea sa sa aiba puterea de a face.

Toate aceste nu sunt decat greseli care pot avea repercusiuni dintre cele mai neplacute. Indemnul sustinut de unii parinti de a invata copilul sa vorbeasca in propozitii inainte de 2 ani si in fraze inainte de 3 ani, poate fi o cauza de balbaiala. Abia dupa 4-5 ani psihicul copilului poate fi influentat de educatie.

Intre 5 si 7 ani copilul poate incepe exercitii de citire si trebuie indemnat sa fie prietenos si a fi sociabil. Copilul nu poate fi sociabil decat dupa 7 – 10 ani.
In timpul cat este elev, psihicul copilului face in continuare progrese. Copilul devine tot mai activ, are dorinte interese, pretentii, atractii. Din acest motiv se impune cu necesitate dirijarea procesului de maturizare psihica.

Copilul trebuie instruit ca sa cunoasca ce este util si ce este daunator, ce este permis si ce este nepermis, sa-si contureze sentimentele si sa le calauzeasca pe o cale buna.
Trebuie, practic, dirijat in toate. Cand i se povesteste ceva, el trebuie sa priceapa ca unele persoane sunt bune, altele nu sunt bune, unele sunt blande, altele nu sunt blande. Trebuie sa se lucreze la intelegerea sentimentelor de cinste, dreptate, corectitudine si o pornire de neaprobare a oamenilor rai, a faptelor reprobabile, comportamentelor rele.

In ceea ce citesc copiii (literatura copiilor) trebuie combatute: lauda de sine, invidia, minciuna. Nu toate filmele pentru copii sunt folositoare si instructive. Trebuie evitate filmele cu brutalitati si componente agresive.

Psihicul copiilor trebuie sa se contureze in functie de zestrea sa ereditara cat si de conjuncturile oferite de familie, scoala, societate. Timpul pubertatii este o perioada dificila pentru educatie. Inainte de 8 ani copilul are prieteni, dar sociabilitatea se dezvolta abia dupa 10 ani.

Maturizarea fizica nu merge in paralel cu cea psihica. De aceea ratiunea, comportamentul moral, convenientele sociale, trebuie dirijate in mod rational.

O etapa in viata este cea a adolescentei. Un adolescent care traieste izolat, fara prieteni, fara preocupari extrascolare, poate ramane un solitar nesociabil toata viata. Timizii din colectivitati provin din acest tip de adolescenti. Este adevarat ca maturizarea este un proces natural, dar numai colectivul ii da forma definitiva.
Se pune aici intrebarea: ce colectiv va da nota definitorie a adolescentului nostru?

Copilul, mai ales dupa pubertate trebuie inteles.
Profesorii nedrepti au o influenta negativa asupra maturizari elevilor. Dintre adolescentii nedreptatiti, putini reusesc sa invinga revoltele sufletesti.

Orice elev trebuie apreciat din punct de vedere multilateral ceea ce majoritatea profesorilor (mai ales cei de stiinte exacte) nu vor sa accepte. Elevul nedreptatit trebui sa gaseasca intelegere si sprijin la parintii sai.

Cand un adolescent este indragostit nu trebuie luat in ras. Linia de conduita pe care trebuie s-o adopte educatorul este acea de a veghea ca aceste evenimente sa nu treaca peste fagasul normalului. Trebuie calauzit cu multa dibacie un adolescent in asemenea situatie.

Dante Alighieri era un sentimental precoce. La varsta de 9 ani o intalneste pe Beatrice Portnari si se indragosteste de ea. A iubit-o toata viata, chiar si dupa moartea ei. Beatrice a fost centrul vietii si artei lui Dante. Ea l-a facut celebru.

La multi copii sunt crize corporale si psihice la varsta pubertatii. Este bine sa se tina seama de aceste adevaruri stiintifice dovedite de stiinta si de viata si sa se vina in intampinarea lor cu solutii practice.

Fiziologia varstei trebuie normalizata si nu ignorata sau combatuta. Sub influenta unor tulburari endocrine au loc devieri psihice. Elevii cu tulburari endocrine pot deveni tristi si deprimati. Altii sunt iritabili si de o zburdalnicie exagerata. Acestea sunt manifestari ale tulburarilor endocrine gresit intelese de parinti.

Unii sunt dezinteresati, nu stiu ca au copiii lor probleme de natura medicala, altii sunt hiperprotectori si dau toata vina pe asa zisa “boala”. Nu e nici o boala, ci doar unele tulburari de functionare perfect remediabile. Tulburarile de acest gen sunt frecvente la aceasta varsta, dar sunt multi adolescenti normali.

Pur si simplu nu acuza nici o disfunctie si totusi comportamentul lor este mai dificil de acceptat de cei din jur pe buna dreptate. Sunt impulsivi, au mereu tendinta de a contrazice, greu le intra cineva in voie. Comportarea autoritara duce la situatia neplacuta de a-si evita educatorii firesti, parintii, si devine un izolat in viata.

Daca un copil, un adolescent prezinta ciudatenii psihice, trebuie sa se provoace discutii cu el, trebuie induplecat sa nu se izoleze de familie si de colectivul din care face parte. Confidentele adolescentului sunt necesare pentru stabilirea procedeului de dirijare.

Ca sa fii un bun educator nu trebuie neaparat sa fii un om foarte cult.

Genialul Louis Pasteur (descoperitorul vaccinului contra turbarii) la implinirea varstei de 60 de ani a fost sarbatorit de Academia de Stiinte din Paris (nu Academia Franceza, care este o cu totul alta institutie), iar in discursul tinut si-a amintit cu evlavie de mama si de tata, nu de prestigiosii intelepti ai vremii:
“Tu mi-ai aratat (se adreseaza amintirii tatalui disparut) ceea ce poate face rabdarea.
Tie iti datorez tenacitatea in lucrul de fiecare zi.” Despre mama sa a spus: “Tie iti datorez entuziasmul si admiratia pentru faptele mari. Fiti binecuvantati si unul si celalalt scumpii mei parinti, pentru ceea ce ati fost pentru mine.”

Parintii lui Pasteur au fost aproape analfabeti. Tatal a invatat sa scrie la 40 de ani ….

 

Lasa un comentariu