Progresele stiintifice si dilemele etice la inceputul secolului XXI



Traim intr-o lume dominata de viteza. Viteza informationala. Suntem cu totii prinsi in vartejul informational, al dezvoltarii stintifice, dominati de cautarea disperata a celor mai eficiente solutii de explorare a planetei. Nu ne mai intereseaza atat de mult cunoasterea in sine, ci avantajele pe care le genereaza.

Suntem fascinati de ceea ce se intampla in jurul nostru, de noile sisteme de comunicare, de transport, de miile de combinatii ale sistemelor ce folosesc biochimia si biofizica, de noile tehnologii care remodeleaza spectaculos viata, de achizitiile biologiei moleculare si in special de genetica.

Prezentul este deja istorie, pentru ca “ochii” omenirii privesc catre viitor. Imaginatia lucreaza scenarii pozitive sau negative, cu privire la evolutia stiintifica si astfel se contureaza prima dilema:

  • Suntem beneficiarii sau victimele descoperirilor stiintifice ?

Evolutia umana s-a petrecut lent pana acum trei secole cand s-au pus bazele revolutiei tehnice. Trei secole in care s-a trecut de la descoperirea masinii cu aburi la explorarea cosmosului.

Acum timpul a capatat  “viteza”, intr-o jumatate de secol, de la descifrarea microcosmosului genetic, odata cu descoperirea oficiala a ADN-ului, in 23.02.1953, pare ca totul a devenit posibil. Geneticienii au luat cumva rolul creatorului. Au facut posibila – ingineria genetica, procreatia asistata medical, mame de substitutie, conceptia in vitro, diagnosticul prenatal, eugenismul, experiente pe fiintele umane, transplantul de organe si tesuturi si chiar crearea unei alte fiinte pornind de la o celula prelevata. Au modificat genetic plante si animale, in numele “binelui” omenirii.

Un “bine” pe care numai unii il percep asa, un bine pe termen scurt, acum se pare ca suntem beneficiarii extraordinarelor descoperiri stiintifice dar, pe termen lung pericolele se aduna, toate acestea pot conduce la o drama planetara.

In timp ce multe specii sunt amenintate cu disparitia, geneticienii lucreaza asiduu la “selectarea” numai a speciilor “valoroase”, a oamenilor “perfecti”, a plantelor “productive”. Consecintele acestor actiuni au inceput sa apara. Odata cu disparitia unor specii se pierd resurse genetice pe care stiinta nu le va putea recupera niciodata.

Industrializarea masiva cu toate consecintele ei – poluarea, exploatarea salbatica a resurselor, disparitia unor suprafete intinse de paduri, poluarea apelor etc, alaturi de  explozia demografica (se preconizeaza ca in prima jumatate a acestui secol populatia omenirii va ajunge la 10-12 miliarde) tind sa afecteze profound echilibrul planetei.

Constientizam ca suntem in acelasi timp si victimele acestei dezvoltari fara precedent. Ca raspuns la aceste provocari ale stiintei se pun tot mai des intrebari cu privire la ce putem face sa salvam planeta. Omenirea se afla in fata unei alte dileme:

  • Cum sa ne aparam in fata agresiunilor stiintei, astfel incat, sa lucreze numai in avantajul general al planetei si in ultima instanta al omului?

Astfel se impune ca o necesitate, problema gasirii unor limite, a unui punct de intalnire intre bine si rau, dincolo de granitele caruia stiinta sa nu fie lasata sa treaca.

In rezolvarea acestei dileme, este necesara implicarea nu doar a oamenilor de stiinta, ci si a practicienilor in medicina, teologilor, filozofilor, juristilor, oamenilor politici si chiar a cetatenilor fiecarei tari, pentru ca noile cuceriri ale stiintei sa aduca un progres real, actionand in numele binelui si in limitele moralei.

Daca consideram ca morala este imperativa, stabilind clar ceea ce este bine si ceea ce este rau, alaturi de etica devine instrumentul de baza pe care oamenii il au la indemana pentru gestionarea problemelor complexe ridicate de stiinta actuala si viitoare.

Conform definitiei date de Petit Robert in Dictionaire de la langue francaise, “morala este stiinta binelui si raului; teorie a actiunii umane in masura in care este supusa datoriei si are drept scop binele…ansamblul obiceiurilor si valorilor umane. Etica este stiinta moralei; arta de a conduce comportamentul”.

Cu privire la etica viului s-a conturat din necesitatea apararii valorilor viului o ramura distincta si anume bioetica.

Bioetica care studiaza “problemele etice rezultate din progresele medicinei si biologiei” (conform Dictionarului Oxford) in prezent s-a institutionalizat, si poate avea un rol decisiv in recomandarea unor pozitii oficiale in toate problemele care privesc viata si moartea.

Cautarile bioeticii s-au diversificat odata cu avantul stiintei, fiind acum in primul deceniu al secolului XXI, prezenta in toate tarile dezvoltate. S-au creat comitete de bioetica extinse la nivel international, iar in unele tari de exemplu Franta, Canada, SUA, etc, exista chiar organisme guvernamentale care raspund de toate problemele bioetice.

Tot mai multe voci, recomanda in numele bioeticii adoptarea unor pozitii ferme, cu privire la reglementarea legislatiei internationale, in scopul limitarii unor efecte negative rezultate din folosirea fara discernamant a descoperirilor stiintifice.

La randul ei, bioetica este inca departe de a apara omenirea de efectele nefaste ale torentului stiintei.

O noua dilema pentru omenire incepe sa prinda  contur:

  • Sugestiile bioeticii pot avea un caracter unitar, incalca ele normele sociale ale diverselor culturi sau drepturile individuale?

De exemplu orice decizie a practicienilor in medicina, nu este doar o decizie pur profesionala, este si o decizie etica, conditionata de constiinta medicului, tehnologie, legislatie, deontologie, dar si de cultura si morala societatii, precum si de drepturile pacientului.

Automat plecand numai de la acest exemplu, in care complexitatea deciziei  este extrem de mare, putem concluziona ca recomandarile bioetice chiar daca tind sa aiba un caracter unitar, universal chiar, nu pot fi aplicate la nivel planetar.

Ca atare, aceasta ramura nu este o colectie de raspunsuri definitive, dar avem nevoie de ea, pentru ca in prezent este singura cale catre asigurarea unui echilibru planetar si in ultima instanta a supravietuirii.

Recomandarile bioeticii sunt invinse uneori de considerente individualiste. Intr-o lume in care pe langa beneficiile dezvoltarii industriale, pe langa confortul cu care in anumite zone oamenii s-au obisnuit, partea negativa s-a dezvoltat sub forma individualismului dus la extrem.

Cetatenii din tarile dezvoltate, beneficiari, ai cuceririlor stiintifice, par sa uite ca in anumite zone ale planetei exista permanent cate un razboi, ca exista copii care mor in conflicte absurde generate de lupta pentru suprematie economica, ca planeta se sufoca datorita noxelor si exploatarii resurselor, ca exista inca oameni care traiesc in saracie maxima sau ca anumite specii dispar definitiv.

In fata acestei diversitati, desi bioeticienii din toata lumea au refuzat dreptul de a fi al mamelor de substitutie, ele totusi exista, nu au fost de acord cu eutansia, dar Olanda a accept-o ca fiind un drept al individului de a decide asupra vietii si mortii, in anumite conditii desigur, au dorit sa indeparteze toate formele de eugenism, dar China le-a legitimat existenta, cer interzicerea experientelor pe genomul uman, dar ele continua sa existe, etc. etc., au fost impotriva alimentelor modificate genetic, dar in majoritatea tarilor ele se produc si se consuma pe scara larga.

Si totusi explorand mai adanc problemele cu care se confrunta omenirea, bioetica are de rezolvat numeroase alte dileme. Este clar stiinta isi va urma drumul, dar:

  • Justifica progresul umanitatii selectia sau excuderea oamenilor afectati de unul din cele 4200 de defecte genetice inventariate pana in prezent si evidentiate prin diagnosticul prenatal?
  • Cine este in masura sa decida daca o viata are dreptul la existenta sau nu?
  • Medicina preventiva- predictiva va amplifica dramatic proportia celor dependenti de medicina?
  • Cine ar trebui sa aiba suprematie – supravietuirea societatii sau a individului?
  • Ce se va intampla cu cei defavorizati, vor deveni victimele fara echivoc ale umanitatii?
  • Va fi medicina viitorului accesibila doar unor minoritati privilegiate?
  • Cum va rezolva acum si in viitor omenirea conceptia dihotomiei:

Omul = corp + spirit.

  • Daca omul este doar materie si poate fi redus la conceptia de obiect, ce facem cu spiritul?
  • In numele stiintei ne putem nega Dumnezeirea?
  • Cum va fi pe termen lung evolutia biologica a celor care azi se hranesc cu produse modificate genetic?
  • Noile alimente pot avea efecte neasteptate, cu consecinte nefavorabile pentru continuitatea speciei umane?
  • Cum va fi stabilit echilibrul dintre sexe, daca acum cea mai uluitoare dintre utopii, interventia genetica in alegerea sexului, a devenit realitate?
  • Cine va fi defavorizat – femeile sau barbatii?
  • Oare intr-o lume dominata de barbati va creste violenta?
  • Cum va defini stiinta viitorului conceptul de persoana?
  • Vor mai fi copiii viitorului fructul dragostei sau produse pe scara “industriala” prin fecundarea in vitro?

 Sirul interogatiilor poate continua, acestea sunt numai cateva intrebari in ordine aleatoare, pe care oamenii si le pun intr-un moment sau altul. Acum raspunsurile sunt fie optimiste, fie pesimiste in functie de interesele, conceptiile despre lume si viata, cultura personala si a societatii, dar in special poarta o amprenta a individualismului si a intereselor de grup.

Cert este ca numai in viitor, generatiile care vor veni, pot avea raspunsuri reale. Dar, vor mai afla oare cat de naturala si normala poate fi viata pe aceasta planeta? Ce va insemna “Natural” sau “Normal” in secolul urmator? Locuinte pe luna, o specie umana formata numai din indivizi perfecti, specii animale necunoscute noua, prietenia cu extraterestrii?

Noi putem sa speram doar ca societatea se poate autodisciplina, ca va putea folosi pentru propriul ei progres mijloacele si instrumentele pe care stiinta i le pune la dispozitie.

In definitiv acum este  datoria tuturor sa se implice cu responsabilitate, sa se pronunte in cunostiinta de cauza asupra tuturor problemelor ridicate de evolutia stiintifica, sa discearna corect intre beneficiile pe termen scurt si implicatiile pe termen lung ale fiecarei actiuni umane.

Poate ca adaptarea sistemului educational la nevoile si realitatile lumii in care traim, va putea inclina balanta in favoarea binelui.

Familiarizarea tinerilor cu nelinistile lumii, cunoasterea partilor pozitive si negative ale celor mai stringente probleme cu care se confrunta omenirea, poate asigura noi potentialitati de integrare si mai ales regandirea strategiilor de interventie in functie de evolutia stiintifica, normele morale si etice, infuentand si determinand cele mai eficiente optiuni ale puterilor legislative si politice.

 

Lasa un comentariu