Orientarea cognitiva in psihoterapie



 

Teoria cognitiva se bazeaza pe principiul conform caruia gandurile si atitudinile subiectului, si nu evenimentele exterioare, influenteaza starile afective ale persoanei. De pilda, un depresiv isi spune „totul e lipsit de sens“, iar un anxios se gandeste frecvent „ce va fi daca…?“ Desi aceste ganduri negative sunt distorsionate exagerat si lipsite de temei logic, ele creeaza impresia ca au o baza reala.

Psihoterapia cognitiva are menirea de a-l ajuta pe subiect sa-si formeze un alt set de atitudini, mai realiste si cu un continut pozitiv.

S-a constatat ca terapia cognitiva da rezultate la fel de bune ca medicatia antidepresiva; diferenta consta in aceea ca, daca se intrerupe medicatia, depresia revine, pe cand clientul depresiv care a urmat psihoterapie ramane cu anumite tehnici de autoreglare psihica.

Pentru ca un subiect sa se simta mai bine, el trebuie facut sa inteleaga ca atitudinile si gandurile declanseaza stari emotionale si ca, daca isi va modifica stilul de a gandi, se vor modifica si starile afective, si comportamentul.

Terapia cognitiva si cea cognitiv-comportamentala ii ajuta pe subiecti in revizuirea comportamentului, prin modificarea modului de a gandi. Persoana care reuseste sa-si schimbe modelele negative de gandire va avea o imagine de sine mai buna, va trai mai putine stari de depresie si anxietate, se va angaja in relatii satisfacatoare cu ceilalti si va avea un randament mai bun in activitate.

Primul pas in aceste terapii il reprezinta explicarea modului in care gandurile si atitudinile influenteaza starile afective. Burns realizeaza o lista care ilustreaza modul in care gandurile sunt legate de starile afective ale persoanei:

Stari afective Ganduri care declanseaza starile afective
tristete sau depresie ganduri legate de o pierdere (respingerea subiectului de o persoana iubita), de moartea unei persoane, de pierderea situatiei profesionale, de esecul in indeplinirea unui obiectiv personal important
culpabilitate sau rusine subiectul crede ca a ranit pe cineva sau gandeste ca nu a reusit sa traiasca dupa propriile sale norme morale; culpabilitatea deriva din autocondamnare, in timp ce rusinea are la baza ganduri legate de pierderea prestigiului
suparare, iritare, ofensare, resentiment ganduri legate de faptul ca o persoana il nedreptateste, ii doreste raul sau incearca sa profite de pe urma sa
frustrare subiectul crede ca il nedreptateste cineva, mai precis, ca datele realitatii nu corespund expectatiilor persoanei; subiectul isi doreste ca lucrurile sa se fi desfasurat astfel; aceasta se poate referi la propriile performante, la ceea ce face alta persoana sau la un eveniment extern
anxietate, ingrijorare, panica subiectul gandeste ca se afla intr-un pericol, pentru ca s-ar putea sa se produca un eveniment negativ
inferioritate si sentimente de subestimare persoana se compara cu cei din jur si ajunge la concluzia ca nu este la fel de valoroasa ca acestia
sentiment de singuratate subiectul gandeste ca este condamnat sa fie nefericit pentru ca este singur si nu primeste suficienta dragoste si afectiune de la cei din jur; lipsa de speranta si descurajare; persoana gandeste ca necazurile vor continua la infinit si ca lucrurile nu se vor indrepta niciodata

Subiectul trebuie sa constientizeze ca, in ciuda convingerii sale cu privire la validitatea gandurilor negative, majoritatea acestora sunt distorsionate si nerealiste. Burns preciza faptul ca, uneori, gandurile negative pot fi adevarate si realiste. In aceasta situatie, subiectul trebuie sa invete sa accepte starile afective justificate si sa faca fata adecvat situatiei.

Trebuie insa facuta diferenta intre starile adecvate si cele neadecvate; tristetea este adecvata, disperarea – nu; ingrijorarea este adecvata, panica – nu.

Burns porneste de la ideea ca subiectul doritor de autoperfectionare trebuie sa sesizeze foarte bine distinctiile intre gandurile realiste si emotiile adecvate situatiei, pe de o parte, si cele distorsionate, autoperturbatoare, pe de alta parte. El prezinta zece forme de gandire distorsionata:

  1. Stilul de gandire „tot sau nimic“ – reprezinta tendinta persoanei de a aprecia lucrurile in culori extreme. Daca un lucru nu a fost realizat perfect, va fi considerat un esec.
  2. Suprageneralizarea. Subiectul considera ca un eveniment negativ singular reprezinta un model care se va repeta la nesfarsit. Acesti subiecti folosesc termeni ca „totdeauna“, „niciodata“.
  3. Filtrarea mentala cu concentrare asupra negativului. Subiectul alege un singur eveniment negativ si se concentreaza atat de puternic asupra lui, incat intreaga realitate devine deformata.
  4. Desconsiderarea pozitivului. Persoana respinge toate experientele pozitive, afirmand ca acestea nu conteaza. De pilda, daca a realizat un lucru bun, isi spune fie ca acel lucru nu este suficient de bun, fie ca oricine l-ar fi putut face.
  5. Desprinderea de concluzii pripite: interpretarea negativa a unor situatii atunci cand nu exista suficiente date care sa stea la baza formularii concluziilor. Apar doua variante: „citirea gandurilor“ – subiectul conchide in mod arbitrar ca o persoana anume ii este ostila, fara sa verifice acest lucru; „ghicirea viitorului“ – subiectul prezice faptul ca situatia va lua o intorsatura negativa.
  6. Amplificarea. Subiectul exagereaza importanta problemelor sau defectelor sale, minimalizand calitatile.
  7. Judecata afectiva. Subiectul presupune ca starile sale afective negative reflecta realitatea: „mi-e frica sa…“ = „e periculos sa…“.
  8. Imperativele categorice. Subiectul gandeste ca lucrurile trebuie neaparat sa corespunda dorintelor sau expectatiilor sale. Afirmatia „trebuie neaparat“, aplicata la propria persoana, genereaza culpabilitate si frustrare; aplicata cu privire la ceilalti sau la lumea exterioara, conduce la resentimente si la frustrare.
  9. Etichetarea. Reprezinta o forma extrema a tipului de gandire „tot sau nimic“. in loc sa-si spuna „am facut o greseala“, subiectul isi pune eticheta „sunt un ratat“. Etichetarea reprezinta o modalitate irationala de a gandi, pentru ca oamenii nu pot fi identificati in totalitate cu faptele lor.
  10. Personalizarea si blamarea. Personalizarea apare in situatiile in care subiectul se simte responsabil pentru lucruri pe care nu le poate controla pe deplin. Alteori, subiectul ii blameaza pe ceilalti pentru lucruri pe care acestia nu le pot controla pe deplin.

Datorita accentului deosebit pe care il pune pe tehnicile de restructurare atitudinala, terapia cognitiv-comportamentala seamana foarte mult cu terapia rational-emotiva.

Termenul de „terapie cognitiv-comportamentala“ isi are originile atat in domeniul psihologiei cognitive, care pune accent pe rolul gandurilor in declansarea starilor afective si a comportamentului, cat si in cel psihologiei comportamentale, care are tehnici precise de modificare a comportamentului.

Acest tip de terapie are la baza un demers de invatare, in care se lucreaza concret cu clientul si se evalueaza permanent efectele pe care le au aceste schimbari in comportament si in gandire.

 

Note de curs – Elemente de psihoterapie – Irina Holdevici

Lasa un comentariu