Modificarile mnezice, fenomene ale transei hipnotice



Modificarile mnezice sunt considerate de mult timp ca fiind unul dintre elementele componente importante ale transei hipnotice.

Dintre acestea, amnezia este fenomenul cel mai frecvent; de asemenea, reamintirea unor evenimente uitate, fenomen asociat regresiei de varsta, precum si o serie de modificari mnezice care pot fi grupate sub numele de „disociatii mnezice” – sunt si ele intalnite in timpul transei si sunt utilizate in diverse scenarii terapeutice.

Amnezia

Amnezia reprezinta o „pierdere a memoriei, marcata indeosebi de imposibilitatea de a-si aminti experiente din trecut atunci cand se incearca evocarea lor” (Larousse – Dictionar de psihiatrie, 1998, p. 44). Constiinta noastra are o capacitate scazuta de prelucrare simultana a informatiilor – doar 7±2 biti.

De aceea, o buna parte din informatiile pe care le-am acumulat in timpul vietii sunt stocate in stratul profund si inconstient al psihismului nostru. Chiar acumularea de informatii se poate realiza la nivel inconstient – se vorbeste despre „memorie implicita”, „invatare implicita”.

Pana in momentul in care cititi aceste randuri nu v-ati gandit probabil la prima zi de scoala din clasa I. Amintirile legate de aceasta zi se afla totusi in inconstientul dumneavoastra pana in momentul in care le aduceti in campul constiintei. Nu toate amintirile pot fi aduse usor in campul constiintei, altele sunt chiar imposibil de constientizat.

Unele experiente superficiale nu au fost integrate in memoria de lunga durata, altele, neavand o semnificatie personala, pur si simplu nu au fost memorate, in timp ce altele cu semnificatii axiogene si care amenintau serios echilibrul nostru psihologic au fost puternic reprimate pentru a ne proteja de ele. De altfel, „reprimarea” (refularea) este unul din mecanismele de aparare psihologica prin care se instaleaza o amnezie cu scop proiectiv.

Unele amintiri sunt atat de puternic reprimate, incat sunt extrem de greu, daca nu chiar imposibil de reactualizat.
In viata cotidiana gasim fara prea mare efort exemple de “amnezii”.

Nici nu am iesit bine din casa si ne intrebam daca am stins lumina sau daca am inchis usa, uitam numere de telefon importante, datele unor intalniri etc. Zicala „a uita de la mana pana la gura” exprima plastic astfel de situatii.
Toate aceste amnezii sunt motivate intr-o maniera inconstienta si au ca principala functie asigurarea echilibrului nostru psihologic. Psihanaliza clasica este un proces indelungat de recuperare a amintirilor reprimate, indeosebi a celor din prima copilarie, si aducerea lor in campul constiintei sub forma unor clarificari sau „insight”-uri.

Daca psihanaliza si terapiile derivate din acestea fac din insight un moment decisiv al schimbarii terapeutice, deoarece atribuie constiintei cel mai important rol in procesul adaptarii, hipnoterapeutii accentueaza potentialul pozitiv al inconstientului – privit ca rezervor de resurse – si de aceea recurg la amnezie ori de cate ori este posibil.

Cand inconstientul asimileaza noi informatii semnificative in raport cu cele existente deja sau in raport cu motivatiile profunde ale pacientului, atunci acesta se poate angaja in schimbari generate inconstient.
M. Erickson a afirmat deseori ca inconstientul este cea mai puternica instanta a personalitatii noastre in generarea schimbarilor si, de aceea, daca inconstientului pacientului i se furnizeaza o informatie adecvata in acord cu cadrul intern de referinta al acestuia si interferand cat mai putin cu mintea constienta, atunci inconstientul va genera rapid schimbari durabile.

In consecinta, M. Erickson a dezvoltat o serie de tehnici pentru facilitarea amneziei cu scopul de a stimula schimbarea la un nivel inconstient. Amnezia permite achizitiilor, invatarilor inconstiente sa nu fie supuse limitarilor constiente (Erickson et al., 1976, p. 290). Inducand clientului o amnezie a diverselor sugestii si experiente furnizate in timpul transei, permitem inconstientului acestuia sa construiasca intr-o maniera creativa raspunsul sau unic la problema sa unica.

Atunci cand atingem un obiectiv utilizand o anumita cale, aceasta experienta va bloca accesul in campul constiintei tuturor celorlalte alternative concurente posibile. De aceea, inducand amnezia unor experiente, permitem inconstientului posibilitatea de a explora mult mai multe alternative decat ar fi facut-o mintea sa constienta.

Dar amnezia poate fi utilizata si pentru represarea unor amintiri neplacute, traumatizante.
In astfel de cazuri, nu se sugereaza disparitia definitiva a amintirilor traumatizante, ci „depozitarea lor intr-un loc sigur… de unde nu mai pot influenta viata zilnica” a pacientului (Yapko, 1990, p. 269). Astfel de sugestii sunt mai usor acceptate daca s-a realizat deja o anume scadere a potentialului lor traumatizant prin catharsis, analiza etc.

In astfel de cazuri, se poate sugera si o disociere mnezica intre eveniment si efect (a se vedea disociatiile mnezice).
Desi amnezia este asociata frecvent transei profunde, ea nu este totusi un fenomen spontan, automat. Sunt persoane care isi diminueaza anxietatea si-si alimenteaza un anume sentiment de autocontrol, memorand tot ce li se intampla. In astfel de cazuri, inducerea amneziei este foarte dificila, daca nu chiar imposibila.

Unii pacienti mi-au relatat chiar faptul ca sugestiile de amnezie i-au determinat sa se concentreze si mai mult asupra informatiilor ce trebuia uitate si, prin urmare, sa le memoreze mai bine! Amnezia trebuie pusa in relatie cu motivatia clientului, cu credintele lui despre hipnoza – care pot actiona ca sugestii implicite – cu calitatea relatiei stabilite cu terapeutul, cu calitatea sugestiilor utilizate etc.

Oricum, clinicianul are responsabilitatea alegerii experientelor, faptelor ce vor face obiectul sugestiilor de amnezie si trebuie sa fie constient deopotriva atat de efectele benefice ale acestor sugestii, cat si de posibilitatea de a influenta clientul intr-o maniera nedorita.

De cele mai multe ori, sugestiile directe privind amnezia au un efect anxiogen. De aceea, in cazul in care amnezia este abordata intr-o maniera directa, sugestiile trebuie formulate cat mai permisiv:
“Poti alege sa uiti aceasta experienta care, oricum, nu va mai face parte din viata ta mult timp…”.

Abordarea indirecta se poate realiza fie prin sugestii indirecte, fie prin comutarea atentiei, fie prin inducerea unei stari confuzive.
Exemplul care urmeaza ilustreaza utilizarea sugestiilor indirecte pentru inducerea amneziei:
“… si pe masura ce te relaxezi, fiecare respiratie te linisteste din ce in ce mai mult… Sunt curios sa stiu cata atentie ai acordat gandurilor care ti-au trecut prin minte… mintea ta poate fi atat de activa in timp ce se relaxeaza… si apoi sa-ti dai seama cat de dificil este sa-ti amintesti ceea ce ti-am spus cu exact sapte minute inainte… si ai putea incerca sa-ti amintesti ce ti-am spus cu noua minute inainte sau ceea ce tu insuti ai gandit cu patru minute inainte, dar ti se pare prea mult efort sa incerci sa-ti amintesti… iti ia mai mult efort decat merita… si de ce sa nu te cufunzi in relaxarea placuta… stiind ca nu trebuie sa-ti amintesti, din moment ce ar trebui sa faci prea mult efort…”.

Sugestia continuta in mesajul anterior este indirecta, deoarece nu se specifica exact ca subiectul trebuie sa uite ceva, ci sunt mentionate doar dificultatile rememorarii.

Sugestia: “Poti sa-ti amintesti din experienta pe care o traiesti acum doar ceea ce vei alege sa-ti amintesti” are si ea un caracter indirect, pentru ca a alege sa-ti amintesti ceva implica faptul ca ceea ce nu alegem sa ne amintim poate fi uitat.
In ceea ce priveste procedeul comutarii atentiei pentru inducerea amneziei, acesta poate fi usor inteles, daca facem apel la amneziile care se instaleaza spontan in interactiunile verbale cotidiene. Daca dorim sa spunem cuiva ceva si facem o paranteza mai lunga sau suntem intrerupti de interventii ale interlocutorului care dureaza ceva mai mult, exista riscul sa uitam ce doream sa spunem. De cate ori nu am uitat ceea ce cu cateva momente inainte aveam „pe varful limbii”. Facand o comparatie cu discul de patefon, intreruperile de care am amintit parca ne comuta dintr-o data pe o alta pista.

Avem acum o imagine mai plastica despre transferul informatiilor in dublu sens intre constient si inconstient.
Aplicand acest procedeu pentru inducerea amneziei, terapeutul, imediat dupa scoaterea pacientului din transa, va angaja cu acesta o discutie total irelevanta pentru tot ceea ce s-a petrecut inainte (de pilda, despre rezultatele unor investigatii psihologice anterioare, despre felul in care a ajuns la cabinetul de psihoterapie etc). Incurajand clientul sa realizeze un discurs logic despre cu totul altceva decat ceea ce s-a petrecut in timpul transei, experientele hipnotice vor scapa de analiza rationala a acestuia si vor fi mai usor integrate la nivel inconstient.

Un procedeu asemanator este procedeul utilizat de M. Erickson pentru inducerea amneziei structurate. Amnezia structurata isi propune sa intrerupa firul asociativ al amintirilor referitoare Ia experientele traite in timpul transei. Aplicand acest procedeu, terapeutul pronunta una sau mai multe fraze la inceputul sedintei, pe care le repeta in aceeasi forma in momentul in care subiectul iese din transa.

Pacientul care a trait de doua ori acelasi moment va avea tendinta sa le confunde, considerand ca a trait de fapt un singur eveniment. Timpul scurs intre cele doua momente este pus „intre paranteze”. Se intampla ca atunci cand, daca nu povestim imediat dupa ce ne-am trezit ce anume am visat, uitam visul sau ni-l reamintim vag, lacunar…

Exemplu: inaintea inceperii sedintei de hipnoza terapeutul intreaba:
“… ai dureri de cap care nu sunt foarte frecvente, vrei sa repeti putin…” (pacienta se lanseaza intr-o descriere a durerii sale de cap).
Imediat dupa iesirea din transa terapeutul continua:
“… deci poti sa-mi povestesti putin… cu ce seamana durerile de cap pe care le ai uneori ? Daca ar fi sa le descrii cu ajutorul unei imagini…” (cf. J. Godin, 1992, pp. 351-361).

Confuzia poate fi utilizata atat pentru inducerea transei, cat si pentru producerea multor fenomene intra-hipnotice, inclusiv pentru producerea amneziei. Intr-o situatie confuziva, pacientul va avea tendinta de a se concentra, incercand sa puna ordine in ceea ce i se ofera sau i se cere si cu cat aceasta cautare de sens este mai intensa, cu atat atentia lui va fi mai mult distrasa de la experientele traite anterior, fapt care favorizeaza amnezia acestora:
“Si acum ai ocazia de a descoperi noi posibilitati…, in timp ce poti invata din experientele trecute… mintea ta constienta poate incepe sa se intrebe… cum stie ea ce anume sa-si reaminteasca… si care anume lucruri este nevoie sa fie cunoscute doar de inconstientul tau… si apoi iti poti aminti… sa uiti… sau poti alege sa uiti sa-ti amintesti… dar cand iti amintesti sa uiti ceea ce ai uitat sa-ti amintesti… amintirea uitarilor uitate care a fost uitata… dar tu poti sa uiti doar ceea ce ai uitat cand ti-ai dat seama ca oricum este prea dificil sa-ti amintesti… si apoi tu poti uita orice confuzie si sa te relaxezi din ce in ce mai profund…”.

Disociatiile mnezice

Este posibil sa sugeram unui pacient in stare de transa ca poate disocia o amintire in doua parti: evenimentul si emotia care ii este asociata. Erickson citeaza cazul unui subiect care a regasit in acest mod intreaga placere provocata de o gluma, fara sa-si aminteasca gluma ca atare.

De asemenea, in cazul in care facem ipoteza ca pacientul nostru a trait in perioada copilariei un traumatism care a provocat o fobie, acesta ar putea fi rememorat in timpul transei doar sub aspect emotional.
Exemplu de sugestie disociativa:
“Capacitatea ta de a-ti aminti este completata de capacitata ta de a uita… caci nu putem sa ne amintim decat ceea ce am uitat… si cand gandurile tale vor rememora situatia, sentimentele si emotiile tale pot uita sa se afle acolo, pentru ca ele isi amintesc de un alt loc, care are o mai mare importanta… “.

Hipermnezia

Rememorarea faptelor si evenimentelor trecute, mai ales in cazul in care acestea pot fi asociate unor traumatisme afective a devenit o procedura terapeutica curenta. Erickson a utilizat hipermnezia in timpul transei hipnotice, considerand, in acelasi timp, ca amintirile reactualizate in transa nu trebuie neaparat sa ajunga la nivel constient (conform principiului ericksonian „inconstientul poate ramane inconstient”). In timpul regresiilor de varsta, hipermnezia permite subiectului sa retraiasca episoade anterioare ale existentei sale.

Hipermnezia hipnotica a condus multi cercetatori sa afirme ca hipnoza ofera un foarte bun context de intervievare a martorilor din cadrul proceselor judiciare (A. Bertone, M. Melen, J. Py, A. Somat, 1995). Totusi, “diminuarea pragului de decizie privind informatiile furnizate de subiectul hipnotizat provoaca […] o crestere importanta a elementelor noi (din continutul marturiei – n.n.) in acelasi timp reale si fictive (subl. n.)”.

Am putea spune ca cercetarile din acest domeniu demonstreaza convingator ca hipnoza nu ajuta individul sa transceanda propriile limite, ci sa valorifice la maximum resursele de care dispune.

Astfel, performante asemanatoare hipnozei in domeniul marturiei au fost obtinute si prin tehnici cognitive de recontextualizare.

 

Fragment din Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Strategii terapeutice – Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha
Editura Polirom

Lasa un comentariu