Maduva spinarii



 

Maduva spinarii reprezinta filogenetic formatiunea cea mai veche. Ea se afla in interiorul canalului vertebral si reprezinta segmentul inferior al sistemului nervos central. Are forma unei tije turtite antero-posterior si se intinde pe o lungime de 4345 cm de la atlas pana in dreptul vertebrei lombare 2 si se termina prin conul medular.

Din varful conului maduva se continua printr-un filament pana la coccis. La acest filament se alatura oblic si in jos trunchiurile nervilor spinali, lombari, sacrali si coccigieni, alcatuind asa-numita coada de cal.

Maduva spinarii are 31 de segmente, fiecare dand nastere unei perechi de nervi spinali, ce conecteaza diferitele parti ale corpului cu sistemul nervos central.

Particularitatile maduvei spinarii sunt :

  • modul de dispunere a celor doua tipuri de substanta, alba (la exterior) si cenusie (la interior), dispunere perfect justificata d.p.d.v. functional
  • caracterul compact al substantei cenusi i, care in sectiune are forma literei H Substanta cenusie este impartita in 3 zone functionale:
  • cornul dorsal (posterior), care primeste informatiile senzoriale si le transmite catre nivelele superioare ale sistemului nervos central
  • cornul ventral (anterior), care alcatuieste zona motorie, ca controleaza muschii trunchiului si ai membrelor
  • cornul lateral, care mediaza controlul functional visceral si transmite informatii aferente la cerebel

Substanta alba este alcatuita din fibre nervoase, in special mielinizate, si este dispusa in 3 perechi de cordoane simetrice : doua cordoane anterioare, doua cordoane laterale si doua cordoane posterioare. Ele contin tracturi ascendente, descendente si de asociatie, care fac legatura intre periferie si nivelele superioare ale sistemului nervos ori intre diferite segmente medulare.

FIZIOLOGIA MADUVEI SPINARII

Maduva spinarii indeplineste, in principiu, 3 functii mari :

1. Functia de integrare reflexa – consta in faptul ca la nivelul maduvei spinarii se inchid circuite complex ale unor raspunsuri la actiunea diferitilor stimuli.

Aceste circuite cuprind 4 verigi de baza :

  • veriga receptoare, alcatuita din exteroceptorii cutanati (tactili, termici si durerosi), proprioceptorii trunchiului si ai membrelor si interoceptorii organelor viscerale
  • veriga senzitiva, de prelucrare a informatiilor receptionate, reprezentata de neuronii din coarnele posterioare si laterale, unde alcatuiesc zonele somato-senzitive si viscero-senzitive ale maduvei
  • veriga de comanda, reprezentata de neuronii motori, somatici si vegetativi din coarnele anterioare si din partea anterioara a coarnelor laterale
  • veriga de executie, reprezentata de muschii scheletici ai trunchiului si ai membrelor si de muschii viscerelor

Cornul lateral al maduvei spinarii contine celule cu functie vegetativa, care inerveaza musculatura neteda, glandele si vasele.
Axonii neuronilor vegetativi din cornul lateral au o activitate involuntara si primesc excitatii atat de la centru, cat si de la periferie.

Desi in calitatea sa de centru reflex specific maduva spinarii poseda o anumita autonomie, activitatea ei este subordonata influentei etajelor superioare ale sistemului nervos si ale scoartei cerebrale.

2. Functia de coordonare reflexa – consta in participarea maduvei, ca veriga componenta, necesara in reglarea unor acte reflexe, cum ar fi : stabilirea ordinii de desfasurare a actiunilor, dozarea intensitatii raspunsurilor, modularea ritmului si a tempo-ului de lucru.

Componentele in care este implicata functia de coordonare a maduvei spinarii sunt : mersul, inotul, gimnastica, deci miscari active, cu componenta de act reflex.

3. Functia de conducere a impulsurilor – este esentiala in tabloul de ansamblu al activitatii reflexe a sistemului nervos central, iar comparativ cu scoarta cerebrala, maduva spinarii este considerata un segment eminamente de legatura, de transmisie.

Tracturile nervoase ale maduvei spinarii ofera doua sisteme de comunicatie, intre creier si segmente din afara sistemului nervos. Tracturile care transmit impulsurile si informatiile senzoriale de la diferite parti ale corpului catre creier, poarta numele de tracturi ascendente, iar cele care conduc impulsurile motorii de la creier catre glande si muschi sunt tracturi descendente.

Tracturile descendente asigura finalizarea in acte comportamentale, motorii sau viscerale ale comenzilor emise de centrii supraordonati.
Rezulta ca maduva spinarii reprezinta un segment important al sistemului nervos central, cu rol fundamental in integrarea sistemica a comportamentului si in reglarea acestuia.

CAILE SENZITIVE SPINALE

Sunt alcatuite din tracturi ce asigura conducerea semnalelor de la zonele receptoare ale corpului catre centrii nervosi integrativi superiori, in speta catre talamus si scoarta cerebrala. Fiecare tip de sensibilitate are caile proprii de transmitere, astfel:

  • calea sensibilitatii termice si dureroase (calea spino-talamo-corticala), conduce impulsurile nervoase determinate de actionarea asupra receptorilor specifici, a stimulilor termici si algici, producand senzatiile de cald-rece si senzatii de durere
  • calea sensibilitatii tactile nespecifice (tractul spino-talamic anterior), transmite impulsurile determinate de stimularea mecanica (atingere si presiune), determinand formarea senzatiei de contact cu obiectele
  • calea sensibilitatii tactile proprioceptive constiente (tractul Goll si Burdach), permite formarea senzatiei tactile specifice, discriminative si a celor proprioceptive, respectiv constientizarea pozitiei spatiale si a segmentelor corpului
  • calea sensibilitatii proprioceptive inconstiente (tractul Flechsig si Gowers), transmite catre cerebel si scoarta impulsurile de la nivelul articulatiilor aflate in repaus, contribuind la integrarea si mentinerea la nivel adecvat a imaginii schemei corporale
  • calea sensibilitatii vestibulare si a reglarii echilibrului (tractul spino-cerebelos, spino-mezencefalic, spino-reticulat), transmit impulsurile de la receptorii aflati la nivelul aparatului acustic si vestibular

CAILE MOTORII SPINALE

La nivelul maduvei spinarii se situeaza centrii motori care fie transmit direct comenzi organelor de executie prin intermediul arcului reflex neconditionat somatomotor si viscero-motor, fie primesc comenzi de la centrii encefalici superiori si le transmit aparatelor de executie, participand la crearea reflexelor conditionate si a actelor motorii voluntare, intentionate.

Aceasta functie de conducere motorie este asigurata de fascicule de fibre descendente, ce alcatuiesc mai multe cai :

  • calea piramidala directa (cortico-spinala directa), ce realizeaza motilitatea voluntara si are originea in aria motorie a scoartei cerebrale
  • calea piramidala incrucisata, are aceeasi origine si functie ca si cea directa, cu deosebirea ca fibrele din alcatuire se incruciseaza la nivelul bulbului rahidian
  • calea motorie lunga extrapiramidala (calea cortico-ponto-cerebelo-dento-rubrospinala), cu originea in ariile premotorii si motorii ale scoartei ; finalizeaza miscarile involuntare
  • calea cortico-strio-nigrica, se refera tot la miscarile involuntare si are aceeasi origine
  • calea tectospinala, cu originea in tuberculii cvadrigemeni ; transmite comenzi la muschii gatului, realizand miscarile reflexe neconditionate de intoarcere a capului in directia stimulilor acustici si luminosi, realizand structura reactiei primare de orientare
  • calea rubro-spinala, cu originea in nucleul rosu, transmite impulsurile de realizare a reflexelor motorii ortostatice (de stat in picioare) si statokinetice (de mentinere a tonusului muscular pentru realizarea pozitiei verticale)
  • calea vestibulo-spinala, formata din neuroni care pleaca din bulbul rahidian si realizeaza reflexul de echilibru
  • calea olivo-spinala, cu originea in olivele bulbare ; transmite comenzi la neuronii somatici din maduva spinarii
  • calea reticulo-spinala, cu originea in trunchiul cerebral ; regleaza amplitudinea reflexelor motorii medulare

Din toate acestea rezulta ca maduva spinarii, desi anatomic este un segment bine delimitat in cadrul sistemului nervos central, d.p.d.v. functional este intr-o stransa si multilaterala conexiune cu celelalte formatiuni de la bulb la scoarta cerebrala.

MALADII ALE TRANSMITERII CHIMICE DE LA NIVELUL SINAPSEI INTRE NERV SI MUSCHI

Miastenia gravis este cea mai bine studiata maladie care afecteaza transmiterea sinaptica. Aceasta maladie se produce la nivelul sinapselor de tip colinergic, care utilizeaza ca element chimic acetilcolina.

Boala este data de reducerea numarului receptorilor acetilcolinici, de la nivelul sinapsei nerv-muschi.
Primul caz de miastenia gravis a fost raportat in 1877 de un cercetator medic Wilks, de aceea se mai numeste si boala Wilks.

La autopsie el nu a gasit modificari cerebrale medulare ale nervilor periferici sau ale muschilor si de aceea a tras concluzia ca este o boala functionala. Mai tarziu s-a ajuns la concluzia ca miastenia gravis este o boala autoimuna. Adica, din anumite cauze, la nivelul sinapsei se produc anticorpi impotriva receptorilor de acetilcolina.
Acesti anticorpi reduc numarul de receptori postsinaptici, impiedicand transmiterea sinaptica. In aceste conditii, se reduce mult posibilitatea de transmitere a calitatii fortei musculare, ceea ce duce la reducerea fortei musculare.

Din punct de vedere clinic, aceasta boala caracterizata prin scaderea fortei musculare, are 4 aspecte:

  • diminuarea fortei musculare afecteaza cel mai frecvent muschii de la nivelul craniului, adica ai pleoapelor, ai ochilor, ai faringelui si, intr-o masura mai mica, muschii membrelor
  • severitatea slabiciunii variaza in cursul aceleiasi zile sau de la o zi la alta ori chiar pe perioade mai lungi, dar intotdeauna perioadele de mai bine alterneaza cu cele de boala
  • nu exista nici un semn clinic conventional care sa indice o afectare a unitatii motorii, respectiv atrofie musculara sau disparitia reflexelor osteotendinoase
  • diminuarea fortei musculare poate fi tratata cu medicamente, respectiv cu enzime care degradeaza acetilcolina

Dupa identificarea sindromului clinic, s-a constatat cca. 15% dintre bolnavii adulti cu miastenie au o tumora benigna la nivelul timusului (glanda de crestere, situata in spatele sternului). Dupa inlaturarea acestei tumori, simptomele se amelioreaza iar extirparea timusului a devenit, in timp, o procedura standard de tratament.

Aceasta metoda se bazeaza pe faptul ca tumora de timus elibereaza acei anticorpi ce reduc numarul receptorilor acetilcolinici. Procedeul prin extirpare este eficient in miastenia gravis, dar nu este ideal. Cu cca. 30 de ani in urma rata mortalitatii in miastenia gravis era de ~33%, dar astazi foarte putini bolnavi mai mor din aceasta cauza.

Succesul procedurii se datoreaza perfectionarii terapiei intensive intra si postoperatorii, ventilatiei mecanice si antibioticelor. Dupa extirparea timusului, cca. jumatate dintre pacienti nu mai prezinta nici un simptom de miastenie si nu este nevoie sa consume nici un medicament. Se fac cercetari in continuare asupra metodelor de aplicat la pacientii care nu raspund la aceasta terapie.

O alta boala a sinapsei – blocajul neuromuscular presinaptic. Exista un cancer pulmonar care prezinta, alaturi de alte tulburari, si diminuarea fortei musculare.

Aceasta boala se atribuie prezentei unor anticorpi fata de canalele de Ca ionic de la nivelul terminatiilor presinaptice. Pierderea acestor canale reduce miscarile Ca prin membrana si afecteaza eliberarea mediatorului chimic. Aceasta boala poate sa apara si la pacienti ce nu au cancer pulmonar, cazuri in care cauza bolii nu se cunoaste inca. Se mai numeste boala Lambert-Eaton.

Patologia medulara – sindroame medulare caracteristice

Sunt boli care se produc, de regula, prin traumatisme vertebro-medulare, cum deseori se intampla in accidentele de circulatie. Gravitatea acestora depinde de extinderea leziunii medulare, de forta compresiunii maduvei de catre vertebra deplasata si de hemoragia locala. In aceste conditii, pot apare transsectiuni medulare complete sau partiale.

Transsectiunea partiala a maduvei spinarii se realizeaza cu semne senzitive si motorii specifice.

Spre ex. compresiunea partiala anterioara duce la atrofii musculare si fenomene motorii importante, dar fara tulburari de sensibilitate. Compresiunea partiala posterioara provoaca durere intensa medulara, pareza discreta sau paralizie, disparitia sensibilitatii profunde, cu pastrarea sensibilitatii superficiale si ataxie (tulburari de mers). Durerile sunt localizate la nivelul spatelui la unul sau ambele membre, sunt intermitente si insotite sau nu de rigiditate musculara.

Hemisectiunea sau compresiunea partiala unilaterala provoaca semne diferite : pe partea leziunii provoaca paralizie motorie, tulburari de sensibilitate profunda si paralizie vaso-motorie (piele rece si cianotica). Pe partea opusa leziunii provoaca tulburari de sensibilitate superficiala, adica anestezie termoalgica si scaderea sensibilitatii tactile.

Transsectiunea completa se produce, de regula, prin plagi de cutit, de glont, prin fracturi cu dislocare vertebrala, prin inflamatii sau prin metastaze tumorale.

Aceste transsectiuni se caracterizeaza prin :

  • pierderea imediata a sensibilitatii si motricitatii voluntare, in segmentul situat sub leziune
  • pierderea controlului vezical si intestinal
  • daca leziunea este deasupra vertebrei cervicale 3, afecteaza si respiratia
  • dispar reflexele tendinoase datorita socului spinal care persista cateva saptamani, dupa care revine. Apar, de asemenea, tulburari de dinamica sexuala si tulburari trofice ale tesuturilor.

In afara de tulburarile produse prin traumatisme, exista si tulburari spinale produse prin alte conditi patologice, organice. Exista o boala care se numeste siringomielie – o boala cronica, data de dezvoltarea unui chist in tesutul medular. Dezvoltarea acestui chist se insoteste de anestezie termica si dureroasa, cu afectarea neuronilor motori, dar cu pastrarea sensibilitatii tactile.

De asemenea, se poate produce intreruperea tracturilor ascendente si descendente, ceea ce duce la paralizie, cu ponderea sau diminuarea reflexelor.

  • degenerescenta combinata subacuta a maduvei spinarii – se datoreaza deficientei de vitamina B¹², ce apare in diferite tipuri de anemii. Clinic, in aceasta boala apar tulburari de mers, cu pierderea sensibilitatii vibratorii si tulburari de pozitie a membrelor inferioare, tulburari de mers si absenta reflexelor. Aceleasi simptome se pot intalni in SIDA, prin actiunea directa a virusului HIV asupra neuronilor din maduva spinarii, prin actiunea altor virusi sau prin interactiunea metabolismului vitaminei B¹².
  • sindromul tabetic dorsal – forma de sifilis a sistemului nervos central ce produce degenerarea proceselor centrale localizate in celulele nervilor spinali. Ca rezultat, apare demielinizarea fibrelor dorsale, cu afectarea sensibilitatii profunde, vibratorii si de pozitie, cu dureri si parastezii.
  • dificultatea mersului apare datorita pierderii simtului pozitiei
  • compensarea se realizeaza prin largirea bazei de mers si prin directionarea mersului cu privirea. Tonusul muscular si reflexele sunt mult dimunuate.

 

Lasa un comentariu