Importanta relaxarii in hipnoterapia anxietatii



Dupa cum arata insa Freeman si Di Tomasso (1994) anxietatea generata de situatiile sau evenimentele percepute in mod eronat ca amenintari sau ai caror potential amenintator a fost exagerat, este incompatibila cu adaptarea eficienta.

Aceasta forma a anxietatii generatoare de probleme de adaptare poate fi definita ca starea in care persoana se dovedeste incapabila sa mobilizeze un pattern comportamental bine definit pentru a putea inlatura sau modifica acel eveniment sau obiect, respectiv acea interpretare, care ameninta realizarea vreunuia dintre obiectivele sale importante.

Intr-o alta formulare, anxietatea ar reprezenta o stare de mobilizare fiziologica, aparuta in urma perceperii unei amenintari, care nu a fost canalizata in directia adecvata (Power si Dalgleish, 1997).

Impactul deosebit al starilor anxioase asupra persoanei rezulta din faptul ca, desi reprezinta o constelatie de fenomene cognitive, fiziologice, afective si comportamentale, puternic influentata de factorii sociali si culturali, este organizata, in esenta, de componentele biologice (Dombeck si Ingram, 1993), lucru usor de inteles daca avem in vedere faptul ca, – cel putin in cazurile extreme – vizeaza evenimente relevante din punctul de vedere al supravietuirii persoanei.

Aceasta inseamna ca, o data declansata, anxietatea mobilizeaza resorturile biologice de supravietuire ale persoanei, de unde si tabloul modificarilor fiziologice intense (simptomelor) care se asociaza de aceasta stare. Nu este insa mai putin adevarat nici faptul ca interpretarea situatiilor ca fiind amenintatoare sau nu, ca si activarea sistemului biologic de alarma, tine in mult mai mare masura de concursul unor factori de natura psihologica, sociala si culturala, decat de determinantii biologici.

Prin hipnoterapia tulburarilor anxioase intelegem, in esenta, acea interventie psihoterapeutica care inglobeaza elemente hipnotice in strategia terapeutica si care isi indreapta eforturile in directia dobandirii de catre persoana a acelor resurse, cu ajutorul carora sa se poata confrunta in conditii de confort psihic si siguranta de sine, cu situatiile apreciate anterior – in mod nejustificat – ca fiind amenintatoare.

Hipnoza se recomanda specialistului angajat in psihoterapia persoanelor anxioase prin cel putin doua avantaje pe care le ofera practicianului. Primul dintre beneficii se refera la starea de relaxare profunda care poate fi indusa prin hipnoza, aceasta fiind una dintre cele mai importante caracteristici ale transei. Mai mult chiar, spre deosebire de majoritatea tehnicilor de relaxare, a caror insusire este oarecum laborioasa si necesita timp, in hipnoza relaxarea poate fi indusa relativ rapid, metoda putand fi utilizata si cu titlu de „interventie de urgenta” in cazul persoanelor anxioase.

In economia psihoterapiei clientului anxios, relaxarea este importanta, nu doar datorita aportului la destinderea musculaturii anormal de contractate, ci si prin echilibrarea sistemului nervos vegetativ si implicit, prin reducerea acelui arousal alarmant, care reprezinta poate cea mai spectaculoasa componenta a anxietatii.

Probabil, prin efectul relaxarii hipnotice se explici rezultatele inregistrate de Garvin et al. (2001), care au putut demonstra experimental ca simpla administrare a unei inductii hipnotice de rutina are darul de a reduce anxietatea si de a ameliora dispozitia emotionala a persoanelor sanatoase, efectele fiind comparabile cu cele obtinute prin antrenamentul autogen, respectiv prin odihna.

Celalalt avantaj al recursului la hipnoza trebuie cautat in faptul ca transa constituie un context facilitator pentru exercitiile de imagerie mentala, care ocupa la randul lor un loc aparte in tratamentul anxietatii.

Imageria reprezinta, in cazul psihoterapiei persoanelor anxioase acel mediu in care poate fi pregatita confruntarea cu situatiile anxiogene, moment care reprezinta, in esenta, cheia oricarei interventii asupra anxietatii.

Hipnoza – lucru esential – permite nu doar evocarea unor situatii de viata sau evenimente reale prin proiectarea
acestora pe ecranul fanteziei, dar si trairea acestora, ca si cum intalnirea s-ar fi produs in mod real (McMahon si Slieikh, 1986 ; Isotani et al., 2001).

La baza acestei realizari se afla o alta caracteristica a transei, anume realizarea unei stari de disociere, care ii permite persoanei sa traiasca simultan doua stari de constienta diferite. Aceasta inseamna ca persoana hipnotizata prezinta „constiinte paralele”, ceea ce ii permite atat trairea fenomenelor de transa ce ii sunt sugerate, cat si pastrarea simultana a rolului mai obiectiv, etichetat de catre Hilgard ca „observatorul ascuns” (Yapko, 1990).

Rolul relaxarii in tratamentul anxietatii

Fenomenologia tulburarilor anxioase se leaga, atat pe plan subiectiv, cat si pe cel obiectiv, de starea de tensiune. Subiectiv, atat anxietatea, cat si teama, sunt traite sub forma unei tensiunii emotionale generatoare de disconfort, iar pe plan obiectiv, se poate urmari asocierea anxietatii cu incordarea, care uneori imbraca chiar forma crampelor musculare, precum si cu tulburari ale echilibrului vegetativ.

Nu este intamplator faptul ca tehnicile de relaxare reprezinta un element practic nelipsit al programelor terapeutice concepute pentru tratamentul anxietatii si al fobiilor. Cotton (1990) este de parere ca terapiile de relaxare reprezinta, nici mai mult, nici mai putin decat piatra de temelie a oricarui program de control (management) al stresului. Potrivii datelor lui Michelson, simpla combinarea a diferitelor forme ale relaxarii poate fi suficienta pentru a se atinge o ameliorare semnificativa a starii persoanelor care sufera de panica si agorafobie (dupa Andrews et al., 1994).

Metodele de relaxare au fost definite de catre Geissmann si Durand de Bousingen (1968) drept acele demersuri terapeutice care tintesc cu ajutorul exercitiilor adecvate, decontractura musculara si ameliorarea tensiunii psihice. Astfel, relaxarea „este tehnica cautarii odihnei celei mai eficiente posibile, si in acelasi timp, repartizarea economicoasa a energiilor psihice mobilizate de catre persoana” (op. cit., p. 12).

Scopul fundamental al demersurilor/tehnicilor de relaxare este definit de Cotton (1990) ca inlaturarea sau risipirea acelor simptome fizice negative, pe care organismul uman le produce sub influenta stresului.

Ranty (1990) evalueaza scopurile relaxarii psihoterapeutice intr-o perspectiva mult mai cuprinzatoare.
In opinia lui, acestea cuprind restructurarea imaginii corporale, atingerea unei autocunoasteri mai profunde si mai adecvate, reconstituirea unitatii si a identitatii, dobandirea unei autonomii superioare, asigurarea unei protectii mai eficiente a functiilor somatice in cazul fenomenelor de decompensare prin mobilizarea in directia unei adaptari mai satisfacatoare, luarea in stapanire a imaginatiei reprimate sau a celei care functioneaza impotriva persoanei, diminuarea starilor de anxietate excesiva sau chiar eliminarea acestora, recastigarea dorintelor si a bucuriilor, eliberarea corpului de tensiunile si crampele in care acesta a fost tinut captiv de catre conflicte si traume.

Ca o sumarizare a tuturor acestora, autorul constata ca sarcina demersurilor psihoterapiilor de relaxare consta in a asigura fiintei umane acea libertate care cuprinde in aceeasi masura exprimarea corporala si verbala a acestuia.

Baza relaxarii o constituie asa-numitul raspuns de relaxare. Benson (1996) arata ca mobilizarea raspunsului de relaxare se realizeaza mai incet decat raspunsul de infruntare sau evadare (fight-or-flight response, descris de Cannon) care se poate sesiza in conditiile confruntarii cu situatiile amenintatoare. in opinia lui Morgan (1999), aceasta se poate explica prin faptul ca, in cazul tesutului muscular, nu exista o comanda (codificata sub forma unui impuls nervos) care sa conduca in mod direct la „deconectare”.

Toate impulsurile care sunt transmise pe caile nervoase provoaca contractia musculaturii. In masura in care sistam insa transmiterea impulsurilor activatoare, dupa trecerea unui anumit timp, muschii ajung intr-o stare de relaxare, vecina cu starea lipsei de activare.

 

Fragmente din Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Strategii terapeutice – Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha

Lasa un comentariu