Imaginile care izoleaza omul de sine insusi



Jiddu Krishnamurti realizeaza o profunda explicitare a conceptului de imagine. Noi, oamenii, ne-am invatat fara sa stim – adica inconstient, sa traim in imagini si sa le dam curs. Suntem inconjurati de imagini: “Nu esti asa cum mi-am imaginat”; “nu arati asa cum mi-am imaginat  la telefon – sau cum mi-am imaginat cand s-a vorbit despre dumneata”; “nu s-a intamplat asa cum mi-am imaginat”, “imagineaza-ti ca totul va decurge bine si deruleaza imaginea in fata ochilor tai”;  “te raportezi la imaginea parintelui despre tine si vrei sa fii asa cum el isi doreste”, etc.

Intotdeauna incercam sa ne creem o imagine despre ceea ce se poate intampla inaintea unui eveniment ca sa avem senzatia ca detinem macar partial, controlul: la examene, intalniri, petreceri, intrevederi la care stim ca vor participa persoane straine noua, deadline-uri, discutii importante, sedinte etc. Imi imaginez pana si mancarea la care poftesc, pe care o vad in fata ochilor si pe care as vrea sa o mananc la cina. Si cand aceasta se materializeaza, placerea dispare sau nu mai este la intensitatea initiala, pentru ca mancarea a fost  deja “savurata” in minte, prin imagine. Si… iar ne imaginam tot felul de lucruri pe care ar putea sa le creada altii despre noi in anumite situatii: cand lucram, cand vorbim, cand ne miscam, cand inca nu am cumparat cadoul favorit dar deja vedem zambetul pe fata celui care-l primeste.

Atunci, cum putem fi sigur ca traim cu adevarat, daca ceea ce vedem in ceilalti si in jur sunt niste imagini create de propria noastra minte?!

 

Principala imagine este preocuparea de sine

 

Krishnamurti: “De-a lungul anilor mi-am construit un set de imagini despre mine insumi si despre cei din jur. M-am intarit prin activitatile, credintele mele s. a. m. d.

Prima intrebare este, deci, urmatoarea: cum sa scap de aceste imagini? De imaginea Dumnezeului in care cred, de toate conditionarile mele, imagini care inseamna pentru mine cautarea celebritatii si a iluminarii (care, in fond, e acelasi lucru!), obligatia de a ma implini in ceva, ca sa nu ajung un ratat. Am creat, vai, o multime de imagini despre mine insumi si despre ceilalti. Cum voi scapa de ele? Pot sa daram aceasta structura de imagini printr-un proces analitic? Evident ca nu.

Atunci ce-i de facut? E o problema foarte importanta pe care trebuie s-o rezolv acum, iar nu s-o aman pe altadata. Daca n-o rezolv astazi ma va tulbura si mai tare; mintea mea are nevoie de ordine ca sa functioneze bine, sanatos, normal, sa nu ajunga la nevroza. Acum trebuie sa-mi pun ordine in viata, in mine, chiar in cursul acestei zile, altfel voi cadea prada framantarilor, cosmarurilor de tot felul si maine nu voi mai fi in stare de nimic. Trebuie asadar sa rezolv cat mai repede aceasta problema.

Cum sa fac deci sa inceteze crearea imaginilor? Mai intai, desigur, avand grija sa nu-mi creez o super-imagine. Am in cap o multime de imagini si, neputandu-ma elibera de ele, inventez, din nenorocire, o super-imagine –sinele superior, atman sau un agent exterior, spiritual, ca de pilda “Marele Frate” din lumea comunista.

Trebuie asadar sa pun capat o data pentru totdeauna tuturor imaginilor pe care le-am creat, dar fara a-mi crea una superioara, mai nobila, intr-un fel. Vedem asadar ca in clipa in care ne sprijinim fie macar si pe o singura imagine, orice posibilitate de a avea relatii adevarate cu ceilalti dispare, deoarece imaginile separa, divizeaza si acolo unde exista separatie exista in mod obligatoriu si conflict, nu numai la nivelul natiunilor, ci si la cel al indivizilor. Pana aici e, cred, destul de limpede. Deci, cum ma pot debarasa de toate imaginile pe care le-am acumulat in asa fel incat spiritul meu sa fie complet liber, proaspat, intinerit, capabil sa observe orice seg­ment al vietii cu un alt ochi, transfigurat?

Mai intai trebuie sa descopar (dar fara a face apel la analize simandicoase!) cum se nasc imaginile. Altfel spus, trebuie sa invat sa observ. Observatia se intemeiaza pe analiza? Observ, deci vad – este oare acest act rezultatul vreunei analize, al vreunui exercitiu care se deruleaza intr-un interval de timp? Sau e un act intamplat in afara timpului?

Dintotdeauna omul a incercat sa mearga dincolo de timp prin diferite mijloace si procedee, iar tentativele lui au sfarsit mereu cu cate un esec. Presimtind, poate, ca nu este in stare sa se debaraseze de toata aceasta multime de imagini, el si-a creat o super-imagine devenind astfel sclavul propriei sale creatii. Nu poate fi, deci, liber niciodata fiindca aceasta super-imagine – sufletul, sinele superior, statul sau mai stiu eu ce – e tocmai opusul libertatii; e pur si simplu o imagine in plus.

Prin urmare e o problema vitala pentru mine sa pun capat imaginilor. Numai si numai atunci voi putea intretine raporturi juste cu ceilalti; dar ne intrebam daca e posibil sa punem capat tuturor imaginilor dintr-o data, iar nu in timp, descotorosindu-ne pe rand de ele, lucru care, pana la urma, n-ar duce la nimic.

Trebuie sa descopar daca sunt in stare sa distrug acest mecanism al spiritului de creare a imaginilor si in acelasi timp, sa ma intreb ce inseamna “a fi lucid”. Pentru ca asta imi va ingadui sa rezolv problema si sa pun capat tuturor imaginilor, intr-un cuvant, sa-mi dobandesc libertatea. Caci unde exista libertate exista si posibilitatea de a avea relatii juste cu cineva, relatii lipsite de orice forma conflictuala.

Ce este asadar luciditatea? Ea presupune o atentie lipsita de orice forma de alegere. Nu mai pot alege o imagine preferata in detrimentul alteia; pentru ca atunci n-as mai ajunge la nici un capat. Trebuie sa descopar ce este luciditatea – o stare in care nu mai exista alegere, ci numai pura observatie, viziunea pura.

Asadar, ce inseamna “a vedea”? Cum privesc eu un copac, un munte, un deal, luna, o apa curgatoare? De obicei nu ma reduc la simpla si pura vizualizare, in mintea mea exista deja o imagine constituita a copacului, a norului, a raului respectiv. Acest rau mai are si un nume al sau, susura intr-un anume fel, clipoceste intr-un mod placut sau neplacut. Mereu observ, iau seama de lucrurile din jur in functie de niste preferinte sau aversiuni, comparandu-le unele cu altele. Dar nu e posibil sa observ si sa ascult acest rau fara sa fac o alegere, in afara oricarui atasament, oricarei impotriviri interioare sau conceptualizari?

Faceti, va rog, acest lucru, acum, in timpul discutiei noastre, ca exercitiu de dimineata! Sunt in stare sa ascult susurul acestui rau fara nici o intruziune din trecut? Sunt in stare sa observ toate aceste lucruri diferite unele de altele, fara sa aleg intre ele? Adica fara sa condamn pe vreunul si fara sa ma atasez de altul, sa le contemplu numai, si atat? Nu sunt in stare, nu-i asa? De ce?

Pentru ca mintea mea e atat de obisnuita cu prejudecatile si preferintele ei? Pentru ca e lenesa si nu dispune de energia necesara? Sau poate fiindca mintea mea nu vrea sa scape cu adevarat de imagini si se cramponeaza, in secret, de una anume? Asta inseamna ca, de fapt, spiritul refuza sa vada ca orice existenta este relatie si ca atunci cand intre relatii intervin conflicte, viata devine un cosmar din care se nasc singuratatea si confuzia. Oare spiritul isi da seama in mod direct, iar nu conceptual, de acest adevar, anume ca acolo unde sunt conflicte, relatiile autentice nu sunt posibile?

Cum putem scapa de imaginile pe care ni le-am format? Mai intai trebuie sa descoperim cum s-au format ele; care este deci mecanismul crearii lor. Dar acest lucru nu se poate vedea din moment ce noi vorbim tot timpul, discutam doar inutil, din moment ce exista violenta de limbaj, brutalitate in exprimare; daca nu suntem profund atenti la clipa de fata, atunci mecanismul de constructie a imaginilor incepe sa se miste; altfel spus, cand spiritul nu este profund atent in chiar momentul actiunii pe care dorim s-o savarsim, mecanismul creator de imagini functioneaza dupa bunul sau plac.

Cand cineva, de pilda,imi spune ceva placut sau neplacut si daca, atunci cand persoana respectiva imi vorbeste, eu nu catadicsesc sa-i acord vreo atentie, imediat se declanseaza mecanismul; in schimb, daca sunt atent si lucid, constructia imaginilor inceteaza. Cand spiritul e pe deplin treaz, atent la ceea ce se intampla in imediat, cand nu este distrat, inspaimantat, gata sa respinga mereu cate ceva din ceea ce aude, atunci constructia imaginilor devine imposibila, incercati sa verificati lucrul acesta intr-o zi; veti vedea ca am dreptate!

Prin urmare, am vazut cum putem impiedica formarea imaginilor. Dar ce se va-ntampla cu toate aceste imagini acumulate pana in prezent? V-ati pus vreodata aceasta intrebare? S-ar parea ca nici nu va intereseaza. Pentru ca daca e intr-adevar o problema serioasa, adevarata, vitala pentru voi, ar fi trebuit sa o fi rezolvat deja pana acum, iar nu sa stati si sa asteptati sa gaseasca altcineva raspunsul in locul vostru.

Ei bine, ce se intampla, deci, cu toate imaginile inmagazinate de noi in creier? Va dati seama ce numar imens de imagini tineti ascunse in mintea voastra? Veti putea scapa incetul cu incetul de ele, eliminandu-le una cate una? Asta v-ar lua un timp infinit. Caci numai bine scapati de una si indata veti crea alta. Acest proces de eliminare a imaginilor una dupa alta risca sa nu se mai sfarseasca Asadar sunteti in posesia adevarului – nu va puteti debarasa pe rand de imaginile din mintea noastra. Spiritul care a surprins realmente acest adevar este total constient atunci cand isi creeaza o noua imagine, in aceasta clipa de atentie, vizionara, toate imaginile dispar. Ma intreb daca sesizati acest lucru.

Imaginile se formeaza atunci cand spiritul nu este atent si trebuie sa recunoastem ca majoritatea dintre noi se afla in aceasta situatie. Cand insa privim cu maximum de atentie o singura imagine, imediat devenim atenti la intreg mecanismul constructiei de imagini. Si vazandu-l cum functioneaza il putem opri; fie ca e vorba de trecut, de prezent sau de viitor. Ce conteaza este, deci, atentia noastra, iar nu capacitatea de imagini pe care ne-am creat-o. Va rog, incercati sa intelegeti acest lucru foarte important. Daca il veti intelege, veti intelege, practic, tot mecanismul men­talului.

Din pacate cei mai multi dintre noi n-au fost in stare sa-si rezolve problemele; nu prea stim cum s-o facem si continuam sa traim cu ele transformandu-le intr-un fel de obisnuinta, de armura impenetrabila. Daca avem o problema nerezolvata inca, nu mai avem energie. Problema respectiva ne absoarbe intreaga energie; si astfel pana si lipsa de energie devine, in cele din urma, o obisnuinta.

Daca deci sunteti cat de cat seriosi, daca vreti sa duceti cu adevarat o viata fara conflicte, trebuie sa descoperiti cum sa va rezolvati imediat problemele; altfel spus trebuie sa acordati atentie oricarei probleme care va framanta, iar nu sa incercati, sa va siliti s-o rezolvati. Pentru ca daca va incrancenati sa-i gasiti o solutie, va asezati in afara problemei ramanand totusi cu problema in timp ce, daca ii acordati atentia voastra deplina, atunci veti descoperi solutia in problema, nu in afara ei.

Ingaduiti-mi sa ma exprim altfel. Stim cu totii ce inseamna suferinta fizica sau psihologica, interioara deci. Suferinta fizica poate fi tratata cu diferite leacuri atat de bine incat nu ramanem nici macar cu amintirea ei. Daca suntem pe deplin constienti de aceasta suferinta si daca, in luarea noastra de cunostinta, ne amintim de trecut, atunci suferinta dispare; prin urmare vom dispune de energia necesara pentru a infrunta si suferinta viitoare cand, fara indoiala, aceasta va veni. Toti, cred, am suferit si psihologic – unii mai mult, altii mai putin, dar fiecare am suferit in felul sau. Cand suferim, din instinct, vrem sa scapam, sa fugim de boala si atunci ne gasim cate un refugiu – intr-o religie, in diferite distractii, in lectura s. a. m. d.

Ei bine, daca spiritul este foarte atent si nu da inapoi in fata suferintei, veti vedea ca din aceasta stare totala se naste o energie atat de puternica – aproape o pasiune – incat suferinta inceteaza de la sine. La fel si cu imaginile – sfarsesc instantaneu atunci cand nu exista nici o preferinta pentru nici una din ele; acest lucru e foarte important.

Cand n-avem nici o preferinta, nu mai avem nici o prejudecata. Suntem atunci in stare sa privim si, prin aceasta pura privire a lucrurilor, ajungem nu numai la intelegerea procesului de formare a imaginilor, ci chiar la brusca lui istovire si ispravire.

Vedem, asadar, cat de importante sunt relatiile umane, vedem ca e posibila o relatie fara conflict, o stare de iubire, prin urmare. Caci iubirea nu este o imagine; nu este o placere si cu atat mai putin o dorinta. Iubirea nu se poate cultiva, exersa, ea nu depinde de memorie.

Sunt deci in stare sa traiesc zilnic, fara sa ma preocup de mine insumi? Pentru ca aceasta preocupare de mine insumi este principala imagine. Sunt in stare sa traiesc fara ea? Atunci abia nu voi mai cunoaste singuratatea, izolarea si suferinta.”

Sursa: ceruldinnoi.ro

Cititi si articolul “Singuratatea in relatiile interumane

Lasa un comentariu