Etapele hipnoterapiei



 

Prezentam urmatoarele etape:

Faza de pregatire: in aceasta etapa i se explica subiectului in ce consta hipnoza, ce se asteapta de la el si ce efecte poate avea aplicarea metodei asupra psihicului sau, insistandu-se asupra avantajelor pe care le are hipnoza in inlaturarea unor simptome de care subiectul doreste sa se debaraseze. Se insista mai ales asupra faptului ca pacientul nu are de ce sa se teama si ca el va trai o experienta interesanta.

Daca subiectul este anxios in continuare, el trebuie interogat in legatura cu natura temerilor sale si apoi incurajat. De asemenea, se da subiectului indicatia de a nu-si analiza starile, de a nu incerca sa afle ce se petrece cu el, el fiind instruit sa lase sa se intample ce „trebuie sa se intample”, lasandu-se „dus” de instructiunile terapeutului.

Inductia hipnotica cuprinde acele comportamente pe care i le cere hipnotizatorul subiectului la inceputul sedintei, precum si ceea ce spune si face hipnotizatorul.

Toate tipurile de inductie au in comun distragerea de la stimulii perturbatori externi, sugerarea relaxarii si somnolentei, stimularea jocului liber al imaginatiei si con¬centrarea pe un obiect de dimensiuni mici (sau pe o parte a corpului) si pe ceea ce spune hipnotizatorul.

In timpul inductiei, hipnotizatorul are la dispo¬zitie doua strategii speciale: cea a deprivarii senzoriale si cea a dezvoltarii unui tip de relatie interumana speciala, de tip simpatetic, intre terapeut si pacient.

Inainte de a trece la inductia propriu-zisa, ex¬perimentatorul testeaza gradul de receptivitate la hipnoza al subiectului prin administrarea unor teste de sugestibilitate in stare de veghe. Facem precizarea ca sugestia reprezinta o incitatie susceptibila sa declanseze reactii spontane, nemediate de instantele reflexive ale ratiunii (Gheorghiu, 1982).

Inductia propriu-zisa: se realizeaza prin procedeul denumit inductia hipnotica. Aceasta presupune concentrarea pe un obiect de dimensiuni mici (de preferinta stralucitor), pe un stimul monoton, pe o anumita zona a corpului, cat si administrarea de catre terapeut a unor formule sugestive de calm, relaxare, somnolenta.

Adancimea transei: terapeutul se va stradui sa obtina o mai mare profunzime a starii hipnotice pe care o atinge subiectul. Desi nu intotdeauna o transa profunda este necesara pentru atingerea unor obiective terapeutice, totusi pentru explorarea unor conflicte din sfera personalitatii subiectului este de dorit sa se obtina o transa mai adanca. Pentru adancirea transei se procedeaza astfel (Hartland, 1971).

Dehipnotizarea (trezirea subiectului): pentru multi subiecti este suficient sa comandam pe ton placut, dar ferm: „Revino! trezeste-te!” sau „cand voi lovi cu degetele vei fi pe deplin treaz, trezeste-te!”.

Daca subiectul se mai mentine totusi intr-o stare de ameteala, nu se tine bine pe picioare, are un aer nauc, terapeutul poate lovi palmele una de alta comandand pe un ton ferm: „Esti pe deplin treaz!” sau poate repeta procedeul de dehipnotizare. In nici un caz terapeutul nu trebuie sa lase subiectul sa plece pana nu este sigur ca a revenit complet la starea normala.

Este indicat ca subiectii care au intrat intr-o transa mai profunda sa fie lasati sa mai astepte putin intr-o camera, inainte de a pleca, hipnotizatorul urmand sa mai verifice o data starea in care se afla acestia.

Exista cazuri, foarte rare, cand unii subiecti pot prezenta cefalee, confuzie, ameteli sau stari de voma la revenirea din hipnoza. Acest fenomen apare mai ales cand pacientii nu sunt de acord sa indeplineasca sugestiile administrate de terapeut.

Desi s-au prezentat la tratament ei pot, de pilda, in mod inconstient sa nu doreasca sa se lase de fumat sau sunt nevrotici si atunci fenomenul este interpretat ca o rezistenta la hipnoterapie. In astfel de cazuri este indicata o terapie mai in profunzime, in cadrul careia sa se abordeze conflictele din sfera personalitatii subiectului.

O astfel de tehnica este hipno-analiza. Clinicienii citeaza si cazuri, foarte rare, cand subiectul refuza sa revina din hipnoza atunci cand i se dau comenzi in acest sens.

Acest lucru se poate intampla fie datorita unei erori de tehnica (terapeutul i-a sugerat, fara sa-si dea seama, sa nu se trezeasca), fie datorita unor rezistente la revenire, care, la randul lor, pot avea mai multe cauze: existenta unor sentimente de ostilitate fata de terapeut, sugestii post-hipnotice, pe care subiectul nu doreste sa le indeplineasca, tulburari in sfera personalitatii (nevoia de a fi dominat, de a evita un conflict, nevoia de a fugi de realitate) si transformarea hipnozei in somnambulism de tip isteric.

Lasa un comentariu