Despre euforia dragostei



„Adeseori schimbarile de comportament care se petrec in timpul in care cineva este cuprins de o dragoste pasionala seamana cu o psihoza si, din punct de vedere biochimic, acest soi de dragoste imita foarte bine abuzul de substante narcotice” (Allan Pease, 2010)

Cuplurile aflate in „faza de indragostire” se comporta ca niste oameni drogati, dependenti unul de celalalt. Substantele secretate la nivelul creierului fuzioneaza intr-un fel de cocktail care controleaza starile si reactiile fizice pe care 90% dintre indragostiti recunosc ca le-au trait: insomnii, lipsa poftei de mancare, inrosirea obrajilor, euforie, visari, palpitatii, balbaieli, fluturasi in stomac, senzatia ca ti se taie genunchii, palme transpirate. Persoanele care nu pot manca, dormi, suna de multe ori pe zi persoana draga, au un nivel scazut de serotonina si un nivel ridicat de oxitocina. Tulburarile de mancare si starea de depresie se asociaza tot cu un nivel scazut al serotoninei si de aceea medicamentele antidepresive cauta sa creasca nivelul acestui hormon. Pentru ca femeile au deja nivelul ridicat de oxitocina prin constructia lor, se explica si de ce ele sunt mult mai predispuse sa fie obsedate dupa cineva.

Dragostea de acest gen se petrece la majoritatea oamenilor fara sa stie ce anume i-a „lovit”. Cei abia indragostiti cauta mereu privirea celuilalt ca o confirmare ca simte aceleasi emotii de exaltare, zbucium pe care le simte si el. Euforia dragostei a inspirat multi poeti, muzicanti de-a lungul vremii intrecandu-se care mai de care prin sensibilele compozitii. Totusi, aceeasi intensitate a iubirii ii poate duce pe protagonistii aflati sub influenta ei catre gelozie si paranoia.

In urma unor cercetari a neurologilor britanici Andreas Bartels si Semir Zeki pe cupluri de „indragostiti nebuneste”, radiografiile creierului au aratat ca atractia pasionala activeaza zonele creierului in care se afla mari cantitati de dopamina. Dopamina este denumita „hormonul placerii”, pentru ca genereaza placerea atunci cand sunt satisfacute nevoile primare precum foamea, setea, dorinta sexuala. O crestere uriasa de dopamina se vede prin energia uriasa de care dau dovada indragostitii si atentia sporita asupra oricarui mic detaliu al relatiei.

Radiografiile cerebrale atesta faptul ca „dragostea nebuna” activeaza aceleasi zone din creier stimulate de catre dependenta de cocaina. Mai mult decat atat radiografiile „au aratat in plus si faptul ca mamele care isi sorbeau copilasii din ochi aveau o activitate cerebrala similara celor care privesc la persoanele dragi. Bartels si Zeki au ajuns la concluzia ca atat dragostea pasionala cat si dragostea materna au legatura cu perpetuarea speciei umane, deoarece iubitii si copiii poarta promisiunea ca bagajul vostru genetic va fi transmis mai departe”.

Povestile de dragoste care se termina tragic si de ce dragostea este atat de importanta isi au si ele explicatia in fiziologia organismului. In anul 2005, dr. Lucy Brown, profesor de neurologie la Colegiul de Medicina Albert Einstein din New York impreuna cu antropologul Helen Fischer de la Universitatea Rutgers din SUA au studiat o zona a creierului asociata cu poftele, memoria, emotia si atentia, regiune numita nucleul caudat. Prin diferite comparatii obtinute cu ajutorul rezonantei magnetice, s-a descoperit ca atunci cand ne indragostim nucleul caudat este inundat cu o doza mare de dopamina. Acesta trimite apoi noi semnale pentru a cere dopamina si cu cat primim mai multa, cu atat ne simtim mai veseli, mai relaxati. Potrivit rezultatelor, nucleul caudat este zona din creier legata direct de dragostea pasionala. Fisher si Brown au confirmat faptul ca „dragostea nebuna” genereaza o senzatie similara euforiei induse de substante halucinogene din cauza activitatii hormonale. Din acest motiv, apar acei oameni cunoscuti drept „dependenti de sex”, pentru ca se afla sub influenta chimica a acestor „droguri” naturale placute.

Motivul pentru care la inceputul indragostirii iti sta inima in loc, il constituie posibilitatea si teama ca sentimentul nu ar putea fi reciproc. Pentru a vedea ce se intampla la nivelul neurotransmitatorilor, Fischer si Brown au comparat doua seturi de imagini: unele in care li se prezentau persoanelor indragostite imaginea unui prieten, si a doua serie de poze in care era prezentata persoana care le-a abandonat. „Rezultatele au demonstrat ca atunci cand privesti fotografia cuiva care te-a abandonat recent, zonele din creier asociate in mod obisnuit cu durerea fizica, un comportament obsesiv-compulsiv, asumarea riscurilor si controlul furiei, se activeaza”. Atunci cand esti abandonat aceste portiuni din creier se activeaza brusc si devii si mai atras de partenerul care te-a parasit, in speranta unei impacari –intra in joc obsesia. Cand se accepta intr-un final despartirea definitiva de persoana iubita, devin active acele regiuni ale creierului care sunt legate de sentimentul de disperare. In plus, la infatisarea fostului/fostei partener/e in creier avea loc si o declansare a dopaminei – acelasi sistem asociat cu placerea si dependenta, (cand inca se spera la o posibila impacare). In momentul cand persoana accepta ca a fost parasita, dopamina dispare si lasa loc substantelor care provoaca depresie care pot conduce la scaderea imunitatii organismului.

Autorul precizeaza ca, de obicei, dupa 1 an de relatie este necesara o perioada de 1 luna ca hormonii sa isi revina la pragul lor optim de functionare, neafectat de stres. Daca relatia a durat 2 ani, ai nevoie de o perioada de 2 luni ca sa treci peste situatia respectiva. Asa s-ar explica de ce oamenii in varsta care pierd un partener dupa 50 de ani de casnicie nu mai doresc alt partener existand posibilitatea sa nu-si mai revina niciodata avand „inima franta”.

 

Adaptare dupa „De ce barbatii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste” – Allan & Barbara Pease
Editura Curtea Veche

Lasa un comentariu