Ce este psihiatria?



 

Etimologic, termenul de psihiatrie deriva din cuvintele grecesti psyche= suflet si din iatreia= vindecare.
Astfel, poate fi definita ca fiind stiinta vindecarii bolilor sufletesti umane. Conceptul de psihic este des intalnit si utilizat ca prefix intr-o serie de cuvinte compuse ce eticheteaza discipline stiintifice.

Psihicul, in linii mari, este un concept biologic si social ce cuprinde totalitatea vietii constiente a unui individ, a proceselor, activitatilor si insusirilor psihice aflate intr-un echilibru dinamic adaptativ ce realizeaza starea de psiho-stazie, dand expresie unitatii indestructibile, denumita personalitate. In dezbaterea conceptului de personalitate, au existat 2 tipuri de abordari:

  • Idealista — idealismul reduce existenta la constienta. Partizanii idealismului, prin creditarea ideii ca spiritul este o realitate independenta si superioara, sunt implicit si sustinatorii spiritualismului care accepta credinta in Dumnezeu si in valorile spirituale, ceea ce constituie scopul suprem al activitatii umane.
  • Materialismul — considera materia ca fiind singura realitate, negand existenta spiritului, al lui Dumnezeu si a vietii de dincolo. Materia este substanta divizibila, cu greutate, ce se afla in diverse stari de agregare fiind sursa permanenta a senzatiilor noastre. In opozitie cu idealismul, materialismul considera materia ca existand independent de omul ganditor si face din constiinta un fenomen secundar, dependent de materie.

Activitatea psihica se afla in stransa legatura cu substratul ei material si prin acesta cu intregul organism. Viata psihica este legata indisolubil de activitatea somatica generala si de cea a celulelor cenusii care alcatuiesc cortexul cerebral. Acest univers celular este izvorul si moartea vietii sufletesti. Constructia acestuia s-a realizat de-a lungul unor etape, a unor salturi calitative ce au existat si marcat evolutia progresiva a filogenezei si care se repeta in ontogeneza.

Aceste etape evolutive au ramas fixate in memoria bilogica a elementelor fundamentale ale celulelor cenusii si au devenit conditionate genetic. Astfel, celulele cenusii au devenit depozitoarele sociale ale individului.

Dupa McLean, creierul uman a mostenit 3 nivele structurale ce pastreaza o semiautonomie: un creier propriu reptilelor (creierul mijlociu, ganglionii bazali, substanta reticulata) care functioneaza prin comportamente stereotipe instinctuale; un creier propriu mamiferelor inferioare (cortexul limbic) cu rol in emotii, activitati viscero-somatice; un creier propriu mamiferelor superioare (neocortexul) care permite omului cumularea comportamentelor instinctive, a starilor emotionale cu posibilitatea comunicarii prin vorbirea articulata, scris, acte deliberate.

Psihicul uman ca forma superioara a existentei biologice si sociale si ca forma superioara a vietii de relatie, are un scop precis: integrarea adaptativa a omului la mediu. Viata psihica normala, dar si devierile patologice ale acesteia sunt in stransa legatura cu mediul. Omul si activitatea psihica apare ca produs al unui determinism strict impus de rigorile conditiilor de mediu, mai mult sau mai putin sesizabile.

Definitia si obiectul psihiatriei

Diversele definitii ale acestei discipline sunt expresia pozitiei idealiste sau materialiste adoptate de diferiti autori.
Guiraud: “Obiectul psihiatriei consta intr-o investigatie de ordin psihologic.”

Henderson & Gillesspie isi insusesc conceptia lui Meyer potrivit careia boala mintala este produsul cumulat al reactiilor psihice defectuoase ale individului la mediul sau.

Freedman, Kaplan si Sadock definesc psihiatria ca fiind stiinta ce studiaza comportamentul uman avand drept obiect accidentele si devierile acestuia si metodele de a-l readuce la normele sociale dorite.

Parhon considera obiectul psihiatriei ca fiind studiul fenomenelor psihice morbide legate de activitatea creierului, insistand asupra relatiei cu alte discipline. Alti autori considerau psihiatria ca o disciplina medicala antropologica.

Ebing arata ca psihiatria clinica este o stiinta empirica apartinand patologiei cerebrale si al carei obiect este stabilirea cauzelor si fenomenelor ce fac sa devieze functiile psihice si cautarea mijloacelor de a le readuce la starea normala.

Sintetizand incercarile de definire a psihiatriei, putem considera psihiatria teoretica si practica drept o disciplina medicala interdisciplinara al carei obiect il constituie cercetarea si cunoasterea varietatii tulburarilor psihice ivite la toate varstele, stabilirea prevalentei etiopatogenice (somatica, cerebrala, sociala sau ereditara), descrierea clinica a acestora dar si a evolutiei lor, precum si organizarea tratamentului curativ si preventiv diferentiat avand drept scop final eliminarea riscului de imbolnavire si recuperarea cu inserarea socio-profesionala a individului.

Ramuri ale psihiatriei

Necesitatea cuprinderii amanuntite si diferentiate a bolilor psihice, precum si progresele psihiatriei ca disciplina medicala au permis dezvoltarea unor ramuri ale acesteia.

  1. Psihiatria adultului si copilului—discipline medicale ce au ca obiect studiul, profilaxia si tratamentul bolilor psihice la adult si copil
  2. Gerontopsihiatria—studiaza patologia psihica la varsta a-III-a.
  3. Igiena si profilaxia mintala—igiena este stiinta prevenirii imbolnavirii si cuprinde toate cunostintele referitoare la dezvoltarea si conservarea sanatatii.
  4. Psihiatria teoretica—se ocupa de studiul si tratamentul tulburarilor psihice dupa criterii teoretice utilizand notiuni abstracte.
  5. Psihiatria morala—porneste de la datele stiintifice ale moralei pentru a studia tulburarile psihice.
  6. Psihiatria experimentala—se ocupa cu studiul promovarii si disparitiei tulburarilor psihice cu ajutorul unor substante farmacologice sau in unele experiente de izolare senzoriala.
  7. Psihiatria sociala—studiaza tulburarile psihice in relatie cu diversele structuri sociale prezentate de familie, scoala, profesie, etc.
  8. Psihiatria biologica—depisteaza substratul bio-chimic al unor psihoze si a unor tentative terapeutice. Consta in incercarea de a explica fenomenele psihice si tulburarile acestora prin functia biologica a organismului.
  9. Psihiatria genetica—cerceteaza riscul transmiterii ereditare a unor afectiuni psihice, avand o importanta profilactica deosebita.

Interesul psihiatrului este de a da sens unei grupe de manifestari pentru a se putea ajunge la formularea corecta si precisa a unui diagnostic si stabilirea tratamentului adecvat. Psihiatrul ajunge de la particular la general.

Sanatatea este o completa bunastare fizica, mintala si sociala si nu reprezinta numai absenta bolii sau a infirmitatii.
Afectiunea mintala poate fi definita astfel:

  • absenta sanatatii
  • prezenta suferintei
  • prezenta procesului patologic de natura organica sau psihologica.


Lasa un comentariu