Cand bunavointa se transforma intr-o masca



Cand bunavointa se transforma intr-o mascaDe-a lungul vietii crestem cu ideea ca este mai bine sa dam decat sa primim. Aceasta idee o avem adanc inradacinata in cultura noastra si se reliefeaza mai ales in sezonul sarbatorilor, moment in care cumparararea si primirea cadourilor devin centrul atentiei. Lasand la o parte faptul ca sarbatoarea a inceput sa-si piarda din semnificatia originara, tocmai din cauza atentiei exagerate a oamenilor catre achizitionarea de cadouri, acestea au ajuns din nefericire sa reprezinte valoarea si felul in care oamenii se percep, se simt apreciati si valorizati de catre cei care le daruiesc.

Cu cat cadoul este mai scump, cu atat stima de sine a celui care il primeste, creste. Viceversa, daca cadoul este unul simbolic sau mai ieftin ca pret, probabilitatea ca persoana (care se astepta la ceva nemaipomenit) sa se supere, creste proportional. Aceasta tendinta catre cadouri, lauda si atentii i-a facut pe oameni sa uite ceea ce este cu adevarat important: oamenii. Ai uitat sa ii urezi „la multi ani” prietenei tale de ziua onomastica? Asteapta-te la o mica admonestare. Doar pentru ca poarta acelasi nume cu acel Sfant sarbatorit in religia respectiva, nu inseamna ca are vreo legatura cu el. In realitate, Sfantul este cel sarbatorit, dar cu greu te mai poti opune unei traditii care a fost transmisa astfel din generatie in generatie.

Din cauza acestor credinte perpetue si a culturii in care ne dezvoltam, bucuria de a darui din proprie initiativa se transforma treptat intr-o obligatie. Doamne fereste sa uiti sa-i cumperi un cadou soacrei de ziua ei! Vrei sa spuna ca o desconsideri? Fie ca iti place sau nu, fie ca ai dispozitia necesara sau nu, trebuie sa sari cu darul atunci cand situatia o cere. Insa, in cele mai fericite cazuri „daruirea” neinsotita de bucurie, de sentimente, incepe sa devina o obligatie, o datorie sau un act incomod. De ce, totusi, acestea sunt niste cazuri mai fericite? O sa vedeti in cele ce urmeaza.

„De obicei admiram oamenii care pot sa isi amane satisfacerea nevoilor, poftelor si dorintelor pentru a darui si a fi buni cu ceilalti […] si cu siguranta, grija pentru ceilalti primeste o rasplata tangibila si intangibila, si in cele mai multe cazuri, din perspectiva morala, e bine sa fii bun, iar din punct de vedere afectiv aproape intotdeauna te simti bine atunci cand daruiesti”. ”(Les Barbanell – Adio vinovatie!).

Pe de alta parte, aceasta inradacinare aproape obsesiva a ideii “daruieste cat de mult poti si nu primi nimic in schimb” are rolul de a abate gandurile constiintei de la trasatura de caracter numita egoism. Mergand pe ideea “eu dau, deci nu poti spune nimic rau despre mine”, altruismul, bunavointa, ajung sa capete alt sens. In acest caz, ele sunt niste mijloace cu ajutorul carora individul se ascunde de el insusi. El sare in ajutorul tuturor, parca isi da seama anticipat ce anume au nevoie, e atent la cele mai mici amanunte si pare genul de om care nu doreste nimic pentru ca el are tot ce ii trebuie. Aparent…

Insa, in cazuri extreme, daruirea fara discernamant, la plesneala, fara sa stii de ce o faci, fara sa recunosti ce se intampla cu tine si in interiorul tau, da nastere la posibilitatea ca a fi bun sa devina ceva rau. Aceasta se intampla in cazurile celor care au crescut intr-un climat disfunctional, persoane care au fost nevoite sa devina adulti atunci cand jocul inca mai facea parte din viata lor. Atunci cand climatul nu este sigur din punct de vedere afectiv, pentru a se adapta acestui stil de viata, aceste persoane isi „blocheaza” anxietatea, frica si neincrederea facand pe plac celorlalti si „carand” dupa ei la maturitate „partea blocata”.

Les Barbanell scrie: “Deoarece suntem obisnuiti sa credem ca <<a darui este intotdeauna ceva maret>>, dependentii de a face pe plac celorlalti asteapta sa fie rasplatiti in urmatoarele feluri: sa fie apreciati, admirati, respectati si iubiti, sa aiba relatii de familie minunate, o multime de prieteni, sa fie optimisti, impliniti personal si sa aiba niveluri ridicate de energie si entuziasm”. Dar, ei ajung sa fie izolati din punct de vedere social, neglijati si incapabili sa stabileasca relatii intime.

Legatura lor cu ceilalti se evidentiaza mai degraba prin ceea ce fac pentru acestia, decat prin ceea ce sunt ei cu adevarat. Intr-un tarziu, astfel de persoane vor ceda din cauza extenuarii fizice indelungate, a deprivarii emotionale si a depresiei.

Ce ascunde masca?

“Atunci cand modul de viata al unui individ consta in a-i servi pe ceilalti si a uita de sine – atunci cand a da este mai important, iar a primi este inhibat – altruismul benign si admirabil devine toxic si se transforma in “masca bunavointei”, o conditie potential periculoasa ce defineste personalitatea ingrijitorului, a dependentului de a-i multumi pe ceilalti”.

Ce riscuri denota un astfel de comportament?

  1. Concentrarea excesiva asupra celorlati anuleaza starile de bucurie, a placerii si a intimitatii proprii. Nu se mai pot bucura de gestul facut si de reactia celui care a primit, intrucat sunt concentrati sa multumeasca.
  2. 2.      Relatiile cu persoanele de acest gen sunt sortite esecului din cauza faptului ca este necesar sa existe un echilibru intre “a da” si “a primi”. De obicei persoana nu doreste sa primeasca nimic inapoi.
  3. Efortul fizic de a face pe plac tuturor si energia investita in a face acest lucru duce la extenuarea fizica si emotionala”.
  4. Unii oameni isi imagineaza ca investirea de bunuri materiale (bani, daruri) si sacrificarea timpului in favoarea altora, le va aduce pe termen lung, satisfactie si implinire. Insa, vor constata ca acestea nu au nici un fel de valoare, daca ele nu sunt insotite de dragoste si intelegere.
  5. In schimb, cei care primesc aceste atentii, ajung sa se simta controlati deoarece “ingrijitorii” par ca “forteaza” nevoia de a fi doriti si de neinlocuit.
  6. Cei care simt nevoia exagerata sa ofere ajutor – mai ales cel nesolicitat – sunt evitati, deoarece atitudinea afisata exprima un sentiment de superioritate care parca spune: “tu nu stii nimic, eu stiu multe lucruri, deci tu nu te poti descurca fara mine”.
  7. O concluzie interesanta a “ingrijitorilor”: ei cred ca li se cuvin toate datorita atentiei pe care le-o acorda celorlalti.

 

Un exemplu care descrie viata unei astfel de persoane il ofera Les Barbanell. Femeia descrisa si-a reprimat propriile nevoi si dorinte, crezand – mai mult sau mai putin constient – ca ceilalti se vor ocupa de acestea, daca ea isi concentreaza atentia pe nevoile si dorintele celorlalti:

“Ashley avea succes, era bogata si generoasa financiar cu familia si angajatii ei. Subventionase educatia particulara a nepotilor ei si dadea angajatilor prime enorme. Odata, si-a imprumutat fata cu 100.000$ pentru avansul unei case, si cand aceasta a vrut sa-i returneze, ea a refuzat sa-i primeasca. Parea iubita de toata lumea din jurul ei datorita naturii sale generoase”. Probabil ca oricare dintre noi ne-am simti norocosi sa avem ca ruda o astfel de femeie care sa ne ajute financiar. Drama ei s-a reflectat, insa, in lipsa afectiunii celorlalti pentru ea: nu primea nici o felicitare sau atentie de ziua mamei din partea fiicei ei, iar de ziua ei de nastere nu o suna nimeni; la serviciu, angajatii abia o salutau dimineata si nu era invitata la petrecerile date de acestia, nunti, botezuri sau alte evenimente.

 

Cum mai poti recunoaste o astfel de persoana? Iata un alt exemplu:

“La varsta de opt ani, mama lui Clinton l-a dus sa ia lectii de muzica. La paisprezece ani avea deja un venit modest obtinut de pe urma cantarilor sale. “Barbatul in casa”, deoarece tatal lui murise, credea ca banii castigati il ajutau sa-si intretina familia. Crescut pentru a ajuta si a fi mentor, dupa ce a absolvit facultatea, Clinton a devenit profesor pentru elevi cu dizabilitati. Era atat de implicat in vietile elevilor lui handicapati, incat s-a opus unei greve a profesorilor. Atunci cand a fost interpelat de reprezentatul sindicatului, el a declarat: “Copiii nu au unde sa se duca, eu sunt familia lor”. Clinton a continuat sa ajute elevii si pe membrii familiilor acestora si toata lumea il adora pentru asta. Pana la varsta de cincizeci de ani nu avusese o relatie care sa dureze mai mult de sase luni. A devenit deprimat si s-a gandit sa inceapa o psihoterapie”

 

Mai devreme sau mai tarziu, nici una dintre aceste persoane nu-si va mai putea tine emotiile departe de nivelul constient. Cu cat emotiile sunt mai puternice, cu atat vor incerca sa le staviliasca si, cu atat mai mult vor simti nevoia de a se elibera de presiunea pe care o produc in interior. Insa, mastile deservesc tocmai acestui scop, o lunga perioada de timp.

 

Lasa un comentariu