Unde se duce dragostea?

Daca va place ce cititi:


Elefant.ro - Premium

De cele mai multe ori, cand tinerii iau decizia sa se casatoreasca, o fac pentru ca se iubesc si simt ca nu mai pot trai unul fara celalalt. Chiar daca parintii nu sunt intotdeauna de acord cu alegerea facuta de fiul sau fiica lor, in cele din urma dragostea tot invinge si tinerii isi jura credinta si iubire vesnica in fata lui Dumnezeu si a autoritatilor. Rudele, prietenii, colegii, apropiatii, toti vin sa se bucure si sa traiasca alaturi de ei acest moment incarcat de minune divina, cununia oficiala si religioasa, primul pas pe care un barbat si o femeie il fac spre a intemeia o familie.

Am si acum in minte privirile pline de iubire a doi indragostiti care se cununau cu mai bine de douazeci de ani in urma. Nimeni si nimic nu mai conta pentru ei atunci. Faptul ca parintii nu fusesera de acord, cel putin la inceputul relatiei lor, faptul ca nu aveau o casa in care sa stea, faptul ca aveau o multime de lipsuri de indurat, toate acestea nu aveau nici o importanta pentru ei. De acum inainte erau impreuna si, cu iubire, aveau sa le infaptuiasca pe toate!

Dragostea lor a inflorit curand si a rodit. Doua fetite minunate le-au completat viata si i-au facut sa devina o adevarata familie. Din munca lor proprie au reusit sa-si ridice o casa falnica si frumosa, pe care mai apoi au dorit sa o umple cu de toate. Si aproape toti acesti douazeci de ani s-au concentrat pe agoniseala, fara a realiza ca au lasat flacara dragostei lor sa se stinga aproape cu totul.

Privirile pline de iubire din tinerete au fost inlocuite de altele incarcate de nepasare, uneori chiar de ura. Gesturilor lor, tandre cu douazeci de ani in urma, au devenit reci, repezite, chiar dure…

Ce s-a intamplat? Cum s-au intamplat toate acestea? De ce acum, dupa doua decenii impreuna, cand au aproape tot ce si-au propus, intreaga lor viata sta sa se naruiasca?

Doi oameni care au pornit in viata cu teluri comune, hotarati sa mute muntii din loc pentru a fi impreuna pentru tot restul vietii, au devenit acum atat de inversunati unul impotriva altuia, incat nici nu mai sunt in stare sa sesizeze nefericirea profunda a fetelor lor, suficient de mature pentru a simti ca ceva nu mai merge cum mergea inainte.

„Fetele sunt destul de mari ca sa inteleaga…“, par ei a spune. Oare? E cineva capabil sa inteleaga si sa accepte, indiferent ce varsta ar avea, ca o casnicie, pana mai ieri fericita si prospera, se poate destrama asa, pur si simplu?

Nu vorbesc aici despre o familie dezorganizata, cu parinti alcoolici, violenti sau infideli unul altuia; daca ar fi fost asa, mai mult rau ar fi facut copiilor continuand sa stea impreuna. Aici e vorba despre o familie sanatoasa, construita pe principii morale puternice. Si tocmai de aceea, intrebarea: „Unde s-a dus dragostea lor?“, revine cu tot mai multa insistenta. La o prima privire, se pare ca s-a pierdut printre greutati si neajunsuri…

Oamenii sunt atat de preocupati sa castige cat mai multi bani, sa stranga cat mai multa avere, sa aiba copiii tot ce-si doresc, incat nu realizeaza ca ajung sa petreaca foarte putin timp impreuna.

Odata ajunsi seara acasa, vin foarte obositi dupa o zi de munca, aducand cu ei, constient sau inconstient, problemele si frustrarile de la serviciu. La toate acestea se adauga indatoririle de parinti si treburile casnice, care ajung uneori sa-i doboare, pur si simplu… Si asta zi de zi, luna de luna, an dupa an, pana cand totul devine rutina. Ajung sa se inchida fiecare in carapacea lui, lasand ca intre sufletele lor, candva pereche, sa se formeze o prapastie din ce in ce mai mare. Cand iubirea incepe sa se stinga, raceala se instaleaza chiar si in sufletul cel mai fierbinte…

Si fiecare incearca sa se disculpe: „Dar cu ce sunt eu de vina ca el… ori ca ea…?“ Exact! Cine e de vina? Cine ar fi trebuit sa mentina vie dragostea din sufletele lor? Ar fi putut sa o faca altcineva in locul lor? Cine ar fi trebuit sa le organizeze timpul de asa natura incat sa se bucure din plin de ce au realizat, de copiii lor minunati, de toate frumusetile pe care viata le ofera din plin, in fiecare zi?

Ar fi putut sa o faca altcineva in locul lor? Cine ar fi trebuit sa le reaminteasca, in fiecare zi, ca au jurat in fata lui Dumnezeu sa fie impreuna „si la bine si la rau“? Ar fi putut sa o faca altcineva in locul lor? Cine ar fi trebuit sa le spuna ca nu conteaza cat de mare e pretul platit pentru a-ti indeplini visele, daca nu ai pe celalalt langa tine, sa va bucurati impreuna de ele? Ar fi putut sa o faca altcineva in locul lor?…

Neglijenta, nepasarea si nestiinta ii fac pe oameni sa ajunga in astfel de situatii. Valorile gresite ii fac pe oameni sa-si iroseasca vietile si sa ajunga la regrete. Doi indragostiti ajung doi straini, chiar si dupa ani lungi de casnicie, in momentul in care nu mai au teluri comune si fiecare porneste pe alt drum. Cand se unesc, stabilesc impreuna ce isi doresc: copii, o casa, o masina… Si, mai departe? Unora le sunt necesari doar cativa ani pentru a realiza toate acestea, altora douazeci sau chiar mai mult.

Dar asta e chiar tot? Nu mai exista nimic de cerut de la viata? Nu mai au nimic de facut in comun? O, ba da! Sunt atatea bucurii care ii asteapta! Doua fete indragostite, nepotii care vor veni sa le alerge prin curte, via si vinul lor bun, casa visurilor lor in sfarsit terminata pe de-a-ntregul, dar mai ales… iubirea! E suficienta o singura scanteie pentru a reaprinde valvataia din inimile lor. Caci e imposibil ca o dragoste atat de mare ca a lor sa piara pentru totdeauna, fara regrete, fara rani si fara durere…

Sper din tot sufletul ca ei sa gaseasca puterea de a privi impreuna in trecut si de a regasi ceea ce au pierdut. Caci vreau sa vad din nou in privirile lor dragostea aceea nemarginita de acum douazeci de ani! Vreau sa fim cu totii prezenti la cele mai importante momente din vietile fiicelor lor! Vreau sa ii vad iubindu-se din nou ca inainte!…

Pastrati dragostea in sufetele voastre! Acesta sa fie principalul vostru tel in viata! Caci nimeni nu o poate face vreodata in locul vostru…

 

Fragmente – “Fa-o sa mearga! Casnicia…relatia…prietenia…”

Daca v-a placut acest articol:

Lasa un comentariu