Tratarea anxietatii utilizand hipnoza

Daca va place ce cititi:


Elefant.ro - Premium

Vom prezenta in continuare in detaliu o interventie structurata, elaborata de Higgins (1990), pentru a ilustra modul in care este construit si aplicat un astfel de program. Higgins (1989) propune o interventie structurata pentru tratarea anxietatii, pornind de la teza care sustine ca la originea acestei tulburari s-ar afla acea particularitate a perceptiei de a se baza pe informatii nu neaparat faptice, ci uneori de natura iluzorie.

Influentat de Watzlawick, dar si de reprezentantii teoriilor cognitive asupra tulburarilor psihice, autorul este de parere ca atat increderea in sine, cat si anxietatea – aflata la polul opus – se dezvolta ca rezultat al unor perceptii personale, care reflecta modul prezumtiv in care persoana se va comporta intr-un context specific in viitor.

Astfel Higgins, este de acord cu teza formulata de Beck (1999), conform careia daca o persoana se evalueaza la modul negativ si se reprezinta actionand de o maniera indezirabila, risca sa se confrunte cu o stare de anxietate considerabila si sa fie nevoita sa recurga la un numar de comportamente ce au drept scop reducerea disconfortului.

La baza anxietatii sunt evidentiate o serie de evaluari ce pornesc de la comparatii relevante, avand ca termeni (1) ceea ce persoana considera ca este (sau cum apreciaza ca se va descurca); (2) ceea ce considera ca ar trebui sa fie (sau cum apreciaza ca ar trebui sa se descurce) si (3) ceea ce crede ca altii ar astepta din partea lui sa fie (sau cum apreciaza ca altii i-ar pretinde sa se descurce).

Anxietatea este resimtita atunci cand persoana percepe o discrepanta intre ceea ce este/face si ceea ce s-ar astepta (fie ea, fie ceilalti) sa fie/sa faca. Intensitatea anxietatii este de asteptat sa varieze de la usoara la severa, in functie de (1) masura in care cei doi termeni ai comparatiei se indeparteaza unul de celalalt si (2) cat de cruciale sunt considerate rezultatele performantei anticipate pentru starea de bine psihologica si/sau fiziologica a persoanei.

Interventia terapeutica vizeaza, inca din fazele ei initiale, reducerea anxietatii la un nivel ce poate fi controlat de catre client prin :

  • ameliorarea capacitatii sale de a-si evalua mai exact posibilitatile de a actiona si – ca o consecinta – de a intreprinde actiuni necesare si rezonabile;
  • reevaluarea importantei conferite modului in care clientul este apreciat de catre altii, in contexte diferite;
  • reevaluarea semnificatiei urmarilor diferitelor evenimente.

De cele mai multe ori, clientii anxiosi cauta solutii pentru problema lor in directii gresite, datorita faptului ca experientele lor le prescriu eronat unde si cum sa caute. Multi dintre ei se asteapta, intrand in terapie, sa fie invitati sa actioneze in noi contexte, pe baza valorilor rigide, a informatiilor depasite sau aplicand tehnicile care in trecut s-au dovedit a fi ineficiente.

Contrar acestor expectante, ei sunt ghidati inspre directii noi, oferindu-li-se instrumente mai eficiente de adaptare si fiind incurajati sa caute sansele schimbarii in alte locuri si in alte moduri decat in trecut.
Obiectivul major al terapiei propuse de Higgins este de a ajuta clientii sa se foloseasca mai eficient de cunostintele si de abilitatile pe care le poseda. Acestora li se adauga si un numar de puncte de vedere si alternative, pe care le vor putea personaliza si adauga resurselor avute in posesie.

Interventia vizeaza diminuarea in cel mai scurt timp cu putinta a sentimentelor de anxietate, la un nivel tolerabil. Pe termen mai lung, terapia isi fixeaza ca scop promovarea unor modificari gradate, directe, astfel incat clientul sa poata renunta treptat, in conditiile pastrarii sentimentelor controlului si sigurantei, la valorile si tehnicile ineficiente, dar devenite familiare.

Avand in vedere obiectivele mai sus mentionate, inca din primele secvente ale interventiei terapeutului, se cauta dobandirea controlului asupra unui aspect al anxietatii, avand in vedere constatarea ca persoanele pot infrunta mai eficient situatiile amenintatoare sau dureroase atunci cand simt ca pot exercita asupra acestora un anumit control, decat atunci cand se percep ca victime neajutorate, pasive ale acestora.

Autorul apreciaza ca acest deziderat poate fi indeplinit in conditiile focalizarii din start asupra componentei cognitive a anxietatii, urmand ca celelalte aspecte ale problemei sa fie abordate in cadrul unor sedinte ulterioare. Interventia propusa, care vizeaza transmiterea unui mesaj datator de curaj, cuprinde trei parti:

Culegerea de informatii si planificarea – are ca obiectiv identificarea perceptiilor clientului. Terapeutul isi propune sa afle ce anume considera persoana ca ar fi valabil in legatura cu ea insasi si cu lumea in care traieste si ce ar dori sa schimbe in legatura cu acestea. Se culeg, in egala masura, informatii in legatura cu incercarile de pana acum de a face schimbari si cu esecurile inregistrate, precum si cu cantitatea de energie pe care clientul este dispus sa o investeasca in rezolvarea problemei sale.

Sunt investigate, de asemenea, convingerile clientului legate de distributia slabiciunilor, respectiv punctelor forte pe care le poseda, pentru a putea aprecia in ce masura esecurile si succesele inregistrate pana acum s-au transformat in sentimente de vulnerabilitate, respectiv incredere in sine.

Tot in cadrul acestei secvente, trebuie sa investigam si modul in care convingerile, valorile si ritualurile clientului pot interfera cu acel curs al evenimentelor, care este propus de interventia terapeutica. In primul rand, este vorba aici de faptul ca ceea ce pentru unii apare ca o alternativa incitanta, poate fi catalogata de catre altii ca o risipi de energie lipsita de orice sens.

Este recomandabil deci ca obiectivele fixate in terapie si fie compatibile cu viziunea persoanei asupra lucrurilor care merita mobilizarea eforturilor.
Higgins atrage de fapt, in acest context, atentia asupra aspectului pe care O’Connor si Seymour (1990) il definesc ca „dimensiune” a scopurilor terapiei.

In al doilea rand, trebuie sa tinem seama si de acele strategii la care clientul a recurs pana acum, in vederea unei eliberari imediate de tensiunea anxioasa si care pot include consumul de alcool, angajarea in activitati sexuale promiscue, medicatia anxiolitica etc.

Este important sa-i aratam clientului ca nici psihoterapia, in general, si nici hipnoterapia, in mod particular nu pot asigura o interventie al carei efect sa fie la fel de instantaneu, dar ca ele pot oferi in timp oportunitati pentru dezvoltarea unor abilitati cu ajutorul carora anxietatea sa poata fi controlata la fel de satisfacator si fara a implica costuri calculate in termenii „cercurilor vicioase secundare” (alcoolism, toxicomanie, promiscuitate etc.) descrise de Hallam (1992).

Prima interventie hipnotica – isi gaseste locul, de regula, chiar in cadrul primei sedinte terapeutice, ea urmand discutiei orientate inspre culegerea datelor relevante.

Obiectivul major vizat de aceasta interventie este de a-i furniza clientului sansa de a trai relaxarea si de a-si descoperi capacitatea de a-si controla – chiar daca pret de 20-30 de minute – starea emotionala.

Prin aceasta, ne putem astepta ca persoana sa dezvolte capacitati pozitive fata de experimentarea transei. Obiectivele secundare ale acestei interventii hipnotice ar fi, dupa Higgins (1990), urmatoarele:

  1. Implementarea ideii ca pot exista alternative de care clientul s-ar putea sa nu fie deocamdata constient, dar pe care le-ar putea descoperi fara a fi macar nevoit sa mobilizeze eforturi deosebite, intr-un moment neasteptat in viitorul apropiat.
  2. Dezvoltarea convingerii ca acele resurse interioare, de care este nevoie pentru solutionarea problemei, vor fi descoperite, chiar daca deocamdata ele au fost uitate sau trecute cu vederea.
  3. Transmiterea sugestiei ca dobandirea controlului, chiar asupra celui mai marunt si lipsit de semnificatie segment al vietii, reprezinta un foarte bun indicator al faptului ca intamplarile pot fi influentate in directia dorita (autorul descopera chiar in dobandirea acestei convingeri acea baza pe care vor putea fi dezvoltate noile abilitati si desprinderi cu valoare adaptiva).
  4. Sugerarea ideii ca de vreme ce echilibrul si ritmul pot fi puse in evidenta, in oricare segment al vietii si al naturii, clientul are la randul lui posibilitatea ca, acordandu-si ragazul necesar, sa descopere acelasi echilibru si ritm in propria existenta.
  5. A reinterpreta anxietatea ca pe o energie creatoare, esentiala supravietuirii.

Reinterpretarea (recadrarea) anxietatii poate imbraca urmatoarea forma:

„Si asemeni oricarei alte forme de energie… anxietatea poate dauna in doze prea mari… pentru a putea fi utilizata cat mai eficient, ea trebuie dozata cu foarte multa grija… nu poti fi anxios fara a fi o persoana cu foarte multa fantezie si creativitate… persoanele lipsite de imaginatie traiesc arareori sentimentul anxietatii… si nu-i asa, ca poate fi atat de placut sa stii ca ai atat de multa energie creatoare la dispozitia ta… mai ales daca stii ca poti alege acel nivel al anxietatii, care sa fie tocmai potrivit peniru tine, acum,… si ca poti pune restul la pastrare, intr-un loc sigur, in imaginatia ta… si poti constitui astfel o rezerva peniru mai tarziu… pentru situatiile in care ai putea avea nevoie de ceva mai multa anxietate… si vei invata foarte curand de cata anume ai nevoie exact… pentru a te putea folosi de ea la modul cel mai eficient. In diverse situatii… si ma intreb si eu, cat de multa anxietate poate fi de ajuns pentru tine si de la ce nivel incepe anxietatea sa fie excesiva… si sunt curios/curioasa sa stiu cat timp va trebui sa te simti anxios/anxioasa inaintea cate unui eveniment, pentru a putea controla deznodamantul…”.

Interventia hipnotica dureaza 20-30 de minute si este recomandabil sa fie inregistrata pe o caseta audio, pentru a-i permite clientului sa o audieze zilnic de cel putin doua ori.
In acest sens, se recomanda sa gaseasca un loc/o incapere linistita, care sa-i permita familiarizarea netulburata cu transa hipnotica. Se atrage, de asemenea, atentia clientului sa nu se astepte la rezultate spectaculoase sau la o vindecare „miraculoasa” imediata.

O mica schimbare neasteptata sau una, doua descoperiri personale reprezinta deja castiguri suplimentare semnificative.
In cazurile in care clientul se prezinta la aceasta prima sedinta terapeutica intr-o stare mult prea agitata pentru a se putea concentra, este recomandabil sa renuntam la incercarea de a induce transa hipnotica.

Hipnoza este contraindicata atunci cand este evident ca persoana nu este capabila sa intre in transa, intrucat o incercare nereusita de a induce transa ar putea exacerba sentimentele de neputinta si neadecvare traite oricum de clientul confruntat cu anxietatea ce-i scapa de sub control. In aceste situatii terapeutice, alternativa consta in a prezenta mesajul in cadrul unei conversatii purtate pe un ton cat se poate de calm si linistitor.

Prima sedinta se incheie cu promisiunea ca, in cadrul celei de a doua intalniri, clientul va avea ocazia sa afle mai multe despre motivele pentru care unele persoane sunt confruntate cu sentimentul anxietatii, chiar fara motive aparente, precum si despre modalitatile in care acest lucru se realizeaza.

Explicatiile si modificarea perceptiilor

Prima sectiune a celei de a doua sedinte este rezervata explicarii terapiei anxietatii ca functie a perceptiei, bazata in principal pe tezele lui Beck si Emery (1999).

Terapeutul cauta sa sprijine clientul in eforturile depuse pentru a aplica aceasta teorie problemei cu care el insusi se confrunta:
„Astfel ajung multi sa devina anxiosi… daca acest model ar fi valabil si in cazul tau, care crezi ca ar fi motivele pentru care te simti anxios ? ”

Higgins propune recursul la materiale care ilustreaza vizual o perceptie generatoare de anxietate, una asociata de sentimentul confortului si, in sfarsit, una care ar putea fi considerata ideala. Pe parcursul acestei discutii, clientul este invitat sa descrie modul in care el insusi isi reprezinta diferitele evenimente.

Sunt analizate acele vizualizari care sunt traite ca agreabile, cele care genereaza neliniste si anxietate, respectiv cele care sunt angrenate in producerea starilor amintite. Obiectivul vizat de aceasta interventie este constientizarea de catre client a faptului ca emotiile – fie ele pozitive sau, dimpotriva, anxioase ori triste – sunt precedate de regula de reprezentarea mentala a unor imagini, proces care se desfasoara insa, de multe ori, atat de rapid, incat trece nesesizat de catre individ.

Aceste imagini, la randul lor, stimuleaza cognitii verbale, cele nedorite mobilizand de regula scheme cognitive generatoare de anxietate crescuta. Pe de alta parte, in acord cu Beck (1999), ne putem astepta ca identificarea proceselor cognitive implicate in exacerbarea anxietatii sa contribuie la dobandirea sentimentului de control asupra starii in cauza.

Urmatoarea secventa consta in facilitatea unor experiente legate de schimbare, prin evocarea unor imagini din partea carora ne putem astepta sa induca patternuri cognitive, respectiv comportamentale mai adaptate. In acest scop, clientul este invitat sa-si reprezinte o situatie in care se simte suficient de confortabil si al carei potential anxiogen este redus sau chiar nul.

Vizualizarea este insotita de o serie de intrebari: „Cum te percepi in aceasta situatie ? “; „ Unde crezi, ca ar trebui sa te afli ? “; „ Ce crezi ca ar trebui sa faci in aceasta situatie ? “; „ Cat de mult conteaza pentru tine in aceasta situatie ce cred (gandesc) altii ? “; „ Cat de important este pentru tine ceea ce se intampla (Ce consecinta are pentru tine ceea ce faci) ? “; „ Ce crezi ca s-ar intampla daca ai gresi (esua) ? “. „ Ce s-a intamplat in alte ocazii, cand ai fost angrenat in situatii similare ? “; „ Care te astepti sa fie deznodamantul acestui eveniment pe care ti l-ai reprezentat in cadrul acestei vizualizari generatoare de confort si de sentiment de bine ? ”

Ultimele intrebari vizeaza descoperirea acelor elemente ale reprezentarii vizuale care sunt esentiale din punct de vedere al determinarii calitatii evenimentului evocat: „ Care crezi ca sunt acele elemente percepute de tine, care sunt cele mai importante in aprecierea evenimentului ce fiind unul placut ? “; „ Ce crezi ca ar trebui sa se schimbe in cele percepute de tine pentru ca situatia sa devina nelinistitoare ? “.

Dupa identificarea acelui element sau a acelor elemente care determina caracterul linistitor ori, dimpotriva, anxios al vizualizarii clientului, urmeaza interventia hipnotica, propunandu-si insusirea de catre persoana a unei tehnici, in acelasi timp simpla si eficienta, pentru controlul starilor anxioase.

Aceasta consta in utilizarea „anxiometrului”, adica a unui indicator al nivelului anxietatii, ale carei valori pot varia de la 1 la 10, 1 reprezentand starea de relaxare si confort desavarsite, iar 10 teama care imbraca intensitatea panicii. Clientul, aflat in transa hipnotica, isi reprezinta evenimentul, plasand in coltul din dreapta sus cadranul anxiometrului, astfel incat acul indicatorului sa se opreasca in dreptul valorii ce corespunde starii de liniste evocata de vizualizare.

Interventia continua in felul urmator:
„ Vei putea gasi acum acel nivel al anxietatii, pe care sa-l apreciezi ca fiind tolerabil, controlabil, potrivit tie… probabil undeva pe la mijlocul scalei… dar bineinteles aceasta valoare trebuie sa o determini de unul singur/de una singura… concentreaza-te deci asupra a ceea ce simti… asupra acestei anxietati, pe care stii ca o poti controla… si potriveste acul indicatorului pentru a corespunde acestui sentiment… Ce valoare indica acum anxiometrul ?…
(Asteptam raspunsul clientului).

E bine. Acum stim cat arata indicatorul atunci cand simti tocmai atata anxietate, cata poti controla fara probleme deosebite… cata poti tolera fara dificultati… sa revenim deci la situatia in care totul este in regula, pentru a vedea ce valoare indica anxiometrul… concentreaza-te acum la acel element, pe care l-am identificat impreuna, ca fiind cel mai important in determinarea caracterului linistitor al evenimentului pe care l-ai evocat… ce indica anxiometrul acum, cand le concentrezi asupra acestui element ? “.

Acest antrenament este continuat pana cand clientul invata sa controleze in imaginatie functionarea anxiometrului, prin modificarea elementului relevant al perceptiei evenimentului evocat.

Dupa ce persoana a invatat sa ajusteze cu usurinta anxiometrul dupa natura evenimentelor evocate, interventia poate continua in felul urmator:
“Imagineaza-ti acum o situatie, in care te-ai simtit usor anxios/anxioasa… si reprezinta-ti in coltul din dreapta sus cadranul anxiometrului… asa, acum potriveste acul indicatorului astfel incat valoarea aratata de aceasta sa corespunda nivelului anxietatii pe care o simti… retine ce valoare indica anxiometrul atunci cand anxietatea pe care o simti este de intensitate potrivita… iar acum, revino in imaginatie la scena care te face sa te simti linistit(a)… si ajusteaza acul indicator al anxiometrului… astfel incat sa fie in dreptul unei valori care corespunde starii de liniste pe care o simti… si concentreaza-ti acum atentia asupra acestei emotii, asupra sentimentului de liniste… sesizeaza cat de bine te simti atunci cand anxiometrul indica absenta anxietatii… si poti observa, astfel, ca felul in care te simti este strans legat de ceea ce arata acul indicator al anxiometrului… da, cele doua se leaga: anxiometrul arata ceea ce simti… si simti ceea ce arata anxiometrul… iar acum, poti sa te convingi cum poti influenta ceea ce simti, folosindu-te de anxiometru… deplaseaza deci acul indicator al anxiometrului… astfel incat valoarea indicata sa creasca incet… treptat… pana la nivelul anxietatii tolerabile… si dincolo de aceasta valoare… pana la o valoare care indica o neliniste mult crescuta, dincolo de valoarea de prag a anxietatii pe care o poti tolera fara probleme… si concentreaza-te acum asupra sentimentului pe care il simti acum, cand privesti scena placuta pe care ti-ai imaginat-o si anxiometrul indica o valoare ce corespunde anxietatii crescute dincolo de limita tolerabila… si poti sa te convingi ca schimbarea anxiometrului modifica starea emotionala pe care o traiesti… si asta este o descoperire deosebit de importanta, pentru ca poti sti astfel, ca exact asa cum facand ca anxiometrul sa indice mai multa anxietate, ai putut simti cum creste anxietatea pe care o simti, poti proceda si invers… deplaseaza deci, acum, acul indicatorului in sens invers, astfel incat sa revina treptat in zona anxietatii tolerabile… iar mai apoi, la valorile care corespund starii de liniste placuta… incet, fara graba, pentru a permite emotiilor sa se modifice si ele o data cu deplasarea acului indicator… si cand acul indicator a revenit la valorile care corespund starii de bine… cand s-a stabilizat din nou in aceasta zona… indreapta-ti din nou atentia inspre ceea ce simti… pentru a simti cat de bine te simti atunci cand anxiometrul indica lipsa anxietatii si cand te simti bine… asa deci le-ai putut convinge cum poti influenta nivelul anxietatii prin nivelul anxiometrului… iar acum te vei putea convinge ca poti proceda la fel si atunci cand iti imaginezi o scena sau un eveniment care te anxieteaza usor… imagineaza-ti asadar aceasta scena… si vezi anxiometrul plasat in coiful din dreapta sus… si citeste valoarea indicata de cadran… corespunzatoare anxietatii tolerabile…”.

Demersul este continuat pana cand clientul reuseste sa-si controleze si in cazul reprezentarii usor anxioase, starea emotionala, cu ajutorul modificarii valorii indicate pe cadranul anxiometrului. Dupa ce persoana si-a descoperit astfel capacitatea de a-si reduce anxietatea la un nivel tolerabil, putem trece la utilizarea acestei resurse in cazul imaginarii situatiei (sau situatiilor) generatoare de niveluri insuportabile (sau foarte greu suportabile) ale anxietatii.

Aceste scene, respectiv evenimente, sunt vizualizate mai intai in conditiile trairii depline a sentimentelor de neliniste si anxietate, pentru ca intr-o secventa ulterioara acul indicator al anxiometrului sa fie deplasat in dreptul acelor valori de pe cadran, care corespund unor intensitati tolerabile in conditii de confort psihic rezonabil, ale anxietatii.

Este important de subliniat ca, desi interventia este prezentata de catre autorul ei ca desfasurandu-se in cadrul a doua sedinte terapeutice, practica clinica ne arata ca uneori poate fi nevoie de 4-5 sau chiar mai multe intrevederi cu clientul, pentru a putea realiza obiectivele terapeutice vizate. Hotarator in acest sens este ritmul individual al fiecarui client in parte, mai exact timpul de care are nevoie pentru a dobandi dexteritatea necesara utilizarii eficiente a anxiometrului.

Aceasta interventie prezinta totodata avantajul ca permite si influentarea anxietatii legata de trairea anxietatii (fobofobia, definita de Hallam ca „cerc vicios primar” implicat in mentinerea anxietatii).

Dobandirea capacitatii de a diminua anxietatea sub valoarea critica a pragului suportabilitatii are darul de a reduce semnificativ si nelinistea cu care persoana anticipeaza episoadele anxioase si de a permite renuntarea la eforturile depus in vederea evitarii situatiilor anxiogene.

Procedura descrisa mai sus poate fi aplicata insa, din pacate, doar in cazul acelor persoane care sunt capabile sa vizualizeze cu usurinta scene si evenimente si care sunt totodata dispuse sa-si focalizeze atentia asupra unor reprezentari vizuale relevante suficienta vreme, pentru a putea realiza obiectivele terapeutice.

Avand in vedere faptul ca nu toti clientii anxiosi satisfac aceste criterii, Higgins propune, ca o alternativa, sa invitam persoanele lipsite de imaginatie (sau nefiind dotate cu aceasta aptitudine) sa-si descrie metaforic, folosindu-se de propriile lor cuvinte, experientele traite cu ocazia confruntarii cu situatii diferite.

Cu ocazia fiecarei descrieri, clientul este intrebat ce valoare crede ca ar indica anxiometrul, pentru a cuantifica masura anxietatii cu care se confrunta in situatii cu pricina. Tehnica manipularii anxiometrului este prezentata clientului ca o modalitate de control al anxietatii de intensitate nedorita, care in cazul altor persoane si-a dovedit eficienta, sugerandu-i acestuia ca poate recurge si el cu succes la aceasta metoda.

Marele avantaj al abordarii propuse de Higgins (1998) consta in faptul ca ea permite inca din prima faza a terapiei, dobandirea de catre client a sentimentului controlului asupra simptomelor cu care se confrunta, acest castig avand importante implicatii asupra stimei de sine, ea contribuind in esenta la intarirea eului.

Continuarea terapiei este descrisa de catre autor in termeni de confruntare blanda si inlocuire a perceptiilor disfunctionale ale clientului asupra lui insusi, respectiv ale resurselor pe care le poate mobiliza in confruntarea cu cele mai diverse situatii solicitante.

Se apreciaza ca importanta si dobandirea unei intelegeri a modului in care clientul este perceput si evaluat de catre altii, respectiv redimensionarea importantei care se atribuie aprecierii persoanei de catre ceilalti. Se insista, in sfarsit, asupra invatarii unei evaluari mai realiste a consecintelor.

 


, ,

Daca v-a placut acest articol:

Lasa un comentariu