Teste in vederea sugestibilitatii proprie



 

Utilizarea testelor de sugestibilitate furnizeaza informatii utile privind tipul de inductie hipnotica cel mai potrivit pentru un anume subiect. Mai precis, inductia trebuie sa fie una directiva, autoritara sau, dimpotriva, una non-directiva, permisiva, indirecta. Oricum, succesul inductiei hipnotice este influentat in mare masura nu atat de natura raspunsurilor la testele de sugestibilitate, cat, mai degraba, de calitatea relatiei stabilite in timpul aplicarii lor.

De fiecare data evit utilizarea cuvantului „test” , pe cat posibil, a conceptului de sugestibilitate. Cuvantul test implica ideea succesului sau insuccesului, in timp ce sugestibilitatea poate activa o serie de credinte negative.

Atitudinea depreciativa fata de sugestie a facut ca sugestibilitatea – ca trasatura de personalitate ce mediaza transformarea sugestiei in comportament sugerat – sa aiba conotatii negative atat in limbajul comun, cat si in cel stiintific (a se vedea Manualul de psihologie pentru liceu scris de P. Popescu-Neveanu, M. Zlate si T. Cretu).

De fapt, sugestibilitatea asigura o mai mare plasticitate comportamentului uman, neadaptative fiind doar valorile ei extreme. Aceasta idee a fost plastic exprimata de McGuire (1989. p. 308), care compara persoana foarte influentabila cu o particula aflata in miscare browniana si, prin urmare, incapabila de o opinie proprie si o actiune eficienta, in timp ce persoana deloc influentabila este incapabila sa invete din experienta altora (care nu intotdeauna poate fi transmisa rational, argumentat); iar experienta proprie, desi utila, costa, uneori, foarte mult. Fiind o trasatura de personalitate, sugestibilitatea are o distributie normala, gaussiana.

Explicatiile anterioare le dau indeosebi studentilor mei si mai putin sau deloc pacientilor. Acestora din urma le prezint testele de sugestibilitate ca „experiente imaginative”.
Deoarece s-a constatat – spun pacientilor – ca hipnotizabilitatea se afla intr-o stransa relatie cu imaginatia, este util ca, inainte de a incepe inductia hipnotica, sa traiasca unele experiente imaginative. Inca de la inceput avertizez pacientii ca nu exista reactii pozitive sau negative, ci doar grade diterite de transpunere imaginativa, care ma ajuta sa-i cunosc mai bine.

Alteori prezint probele de sugestibilitate ca „exercitii de autocunoastere”.

TESTUL MISCARII BRATULUI

Aceasta proba este prezentata ca un „exercitiu de autocunoastere”.

Pacientii primesc urmatorul consemn:
“Stiti, deja, ca atunci cand mergem ne miscam bratele alternativ inainte-inapoi: cand bratul drept se deplaseaza usor in fata, cel stang se deplaseaza spre spate. De asemenea, exista o coordonare intre miscarile picioarelor si cele ale bratelor. Miscarea alternativa a bratelor are ca scop mentinerea echilibrului corpului in timpul mersului; daca alergam cu bratele stranse pe langa corp, exista o mai mare probabilitate de a ne impiedica decat atunci cand alergam miscand bratele alternativ. Ati observat acest fapt ? “

(Se demonstreaza. Majoritatea pacientilor afirma ca au observat, aceasta miscare.) „De aceea am putea spune ca bratele au tendinta reflexa de a se misca alternativ – cand un brat se misca in fata, celalalt are tendinta de a se misca inapoi! Nu stiu daca ati meditat pana in prezent la acest lucru! De aceea, as dori sa descoperiti in ce masura observati manifestarea acestui reflex in cazul dumneavoastra. Vom face acum urmatorul exercitiu de autocunoastere. Stati in picioare, relaxati, cu ochii inchisi si cu bratele atarnand relaxate pe langa corp. Miscati usor bratul drept in fata (sau doar imaginati-va ca-l miscati) si observati ce se intampla cu bratul stang!


Acesta are trei posibilitati: sa ramana nemiscat, sa se miste (sau sa aiba tendinta de a se misca) in aceeasi directie ca si bratul drept sau in directia opusa miscarii bratului drept.
Miscarea bratului drept trebuie sa fie nu prea ampla, de scurta durata, timp in care veti observa miscarea sau tendinta spre miscare a bratului stang. Dupa efectuarea exercitiului deschideti ochii. “
(Se efectueaza exercitiul.)

Se continua apoi cu urmatoarele intrebari:

“Spuneti ce miscare sau tendinta de miscare ati observat la bratul stang : a ramas pe loc, s-a miscat in aceeasi directie ca si bratul drept sau s-a miscat in sens opus ? “.
Foarte multi dintre pacientii si studentii mei reactioneaza pozitiv la aceasta proba, adica relateaza ca bratul stang s-a miscat (sau a avut tendinta de a se misca) in sens opus miscarii bratului drept.

Atunci cand aceasta proba se realizeaza cu studenti, ea este un bun prilej de a le explica acestora reactia la sugestie in termenii teoriei disonantei cognitive (L. Festinger): cognitiile noastre (informatii, credinte etc.) sunt organizate intr-un sistem. Cand o informatie noua intra in acord cu acest sistem ea este usor asimilata; daca intra in disonanta cu acesta, atunci avem tendinta de a respinge noua informatie sau de a o modifica pentru a intra in acord cu informatiile anterioare si cu credintele noastre.

De aceea, cand administram o sugestie, ea are o mai mare probabilitate de a fi asimilata daca este consonanta cu credintele si informatiile anterioare ale subiectului.

Prin urmare, daca inductia hipnotica, valorifica atitudinile, credintele si informatiile pacientului privind hipnoza, atunci exista o mai mare probabilitate ca aceasta sa conduca la realizarea unei transe eficiente. In cazul in care subiectul nu are un set de credinte si informatii care sa faciliteze asimilarea sugestiei, terapeutul ii transmite mai intai, intr-o maniera neutra, o serie de informatii fara a-i cere sa reactioneze in vreun fel si, abia dupa aceea administreaza sugestia care, in virtutea consonantei cu informatiile transmise anterior, va avea o probabilitate crescuta de a provoca reactiile asteptate de inductor.

Procedeul este folosit in acest „exercitiu de autocunoastere” : mai intai prezint „reflexul” miscarii alternative a bratelor – argumentand corespunzator existenta lui, apoi lansez sugestia directa: „descopera cum anume se misca bratul stang in cazul in care deplasezi usor bratul drept in fata! “.

TESTUL IMPOSIBILITATII RIDICARII BRATULUI

Pacientul este asezat pe scaun in fata unui birou, cat mai aproape de acesta, astfel incat sa poata sa tina antebratul drept pe suprafata biroului, intr-o pozitie aproximativ paralela cu latura biroului. Mana stanga este si ea asezata pe suprafata biroului, formand un unghi de aproximativ 90° cu marginea acestuia.

Subiectului i se adreseaza urmatorul consemn:
„Descopera cat de mult poti sa-ti relaxezi bratul drept! Sunt persoane care se pot relaxa mai bine inchizand ochii, altele se gandesc la bratul lor ca la oricare dintre obiectele de pe birou, aflate in afara oricarei posibilitati de control… Pe masura ce bratul se relaxeaza, ai putea avea senzatia ca suprafata de contact dintre brat si birou creste din ce in ce mai mult… Continua sa-ti relaxezi bratul si acorda-ti timpul de care ai nevoie pentru aceasta… (se continua cu sugestii de relaxare a bratului drept). Cand bratul drept va fi foarte relaxat, te rog sa-mi semnalezi acest fapt printr-o usoara miscare a degetului aratator al mainii stangi”.

Dupa ce apare semnalul:
“Foarte bine … Descopera cat de mult poti adanci aceasta stare de relaxare…”
Dupa cateva momente spunem:
“Daca bratul drept este relaxat, si asa este pentru ca mi-ai semnalat, atunci iti va fi foarte, foarte greu… daca nu chiar imposibil sa-l ridici… Poti incerca sa-l ridici, dar daca bratul drept este relaxat asa cum mi-ai semnalat, atunci iti va fi foarte, foarte greu… daca nu chiar imposibil sa-l ridici…”

Acest exercitiu evita dezvoltarea unei relatii de competitie intre pacient si terapeut si, prin utilizarea unui rationament ipotetic – „daca… atunci” – provoaca clientului un conflict interior: ori clientul nu ridica bratul si atunci ramane consonant cu semnalizarea anterioara conform careia bratul este relaxat, ori ridica bratul – caz in care pacientul se contrazice pe el insusi deoarece actioneaza in dezacord cu informatia transmisa de el anterior prin intermediul semnalizarii.

Trebuie observat si faptul ca rezultatul asteptat nu a fost formulat in termeni categorici – “nu poti ridica bratul!” , ci intr-o forma deschisa ambelor tipuri de reactii – neridicarea sau ridicarea bratului: “…iti va fi foarte, foarte greu… daca nu chiar…imposibil sa ridici bratul! “.


TESTUL OSCILATIEI CORPULUI

De cele mai multe ori utilizez acest test in doua variante:

  • oscilatia corpului la perete
  • oscilatia corpului intr-o relatie directa cu terapeutul

Pacientul este asezat cu spatele la perete, la o distanta de aproximativ 15 cm de acesta si este instruit sa stea cu picioarele apropiate si cu bratele relaxate intinse pe langa corp. Inainte de inceperea propriu-zisa a exercitiului, pacientul este rugat sa cada de cateva ori, voluntar, pe spate pentru a se obisnui cu aceasta miscare, intrucat ea poate provoca uneori o usoara anxietate.

Daca observam retineri evidente la caderea pe spate, atunci micsoram distanta fata de perete, micsorand astfel amplitudinea caderii. Dupa ce ne asiguram ca pacientul se afla intr-o stare de confort si relaxare, ii transmitem urmatorul consemn:
“Te rog inchide ochii si imagineaza-ti ca peretele te atrage pe spate cu forta unui magnet urias. Imagineaza-ti ca intre perete si corpul tau se dezvolta o forta de atractie din ce in ce mai mare… atat de mare incat corpul are tendinta de a cadea pe spate, lipindu-se de peretele care continua sa-i atraga… “.

Dupa ce corpul incepe sa oscileze usor, continuam:
“Corpul relaxat are tendinta de a cadea pe spate… Poti chiar vizualiza vectorii acestei forte de atractie sau poti simti senzatii specifice in zona umerilor…! Cazi pe spate… Corpul cade pe spate…”.

In cazul in care subiectul nu cade pe spate discutam despre capacitatea lui de a-si imagina situatia sugerata, despre ce anume a gandit si simtit… Repetam ca nu exista reactii bune sau rele, ci doar grade diferite de transpunere in situatie, si ca acest exercitiu ne ajuta pe noi, ca terapeuti, sa-l cunoastem mai bine.

In cazul in care subiectul se lipeste de perete continuam:
“Foarte bine… Pe masura ce peretele continua sa te atraga si corpul se relaxeaza din ce in ce mai mult… suprafata de contact dintre perete si corp creste si ea din ce in ce mai mult… atat de mult incat iti va fi foarte…, foarte… greu, daca nu chiar… imposibil sa revii in pozitie verticala… Poti incerca…, dar cu cat incerci mai mult…, cu atat mai greu iti va fi sa revii in pozitie verticala…”.

Aceasta ultima fraza contine un joc de cuvinte frecvent intalnit in probele de sugestibilitate si care accentueaza diferenta dintre a incerca si a face: incercarea implica cheltuirea de energie, dar fara transformarea ei in actiune…

Aceasta disociere intre a incerca si a face este accentuata de tendinta inconstientului de receptare literala a mesajului precum si de sugestia care urmeaza:
“Peste cateva momente, cand iti voi spune, vei putea sa revii in pozitie verticala, insa  acum… cu cat incerci mai mult… cu atat mai greu iti va fi sa revii in pozitie verticala!…”

In ambele variante, daca revenirea in pozitie verticala este realizata pe neasteptate cu ajutorul terapeutului prin tragerea inspre in fata a umerilor pacientului, atunci senzatiile de greutate a corpului si de atractie a acestuia de catre perete vor fi traite, pentru cateva momente, mai intens.

Varianta oscilatiei corpului in relatie directa cu terapeutul are ca scop personalizarea relatiei cu clientul si este utila mai ales cu pacientii care vin la terapie cu un mit despre hipnoza, in care investirea hipnotizatorului cu energie si putere deosebite ocupa un loc important.

De data aceasta punctul central al exercitiului il reprezinta sugestia ca mainile terapeutului il atrag pe spate pe pacient, si nu peretele, ca in exercitiul anterior. Si, deoarece pacientii investesc in primul rand mainile terapeutului cu o forta deosebita, este posibil ca aceasta sugestie sa activeze mai usor – la unii pacienti – credintele magice asociate hipnozei.

Pacientului (care este bine sa fie incaltat cu pantofi cu tocuri joase), asezat cu spatele la terapeut si cu corpul relaxat, i se administreaza urmatorul consemn : “Priveste linistit in fata! Mai intai te voi ruga sa cazi voluntar pe spate. Eu sunt in spatele tau pentru a te sustine. Cazi pe spate! “.

Aceasta parte a exercitiului are ca scop asigurarea unui sentiment de securitate in timpul caderii pe spate. Pentru a mari forta de sustinere a pacientului, terapeutul poate face cu un picior un mic pas inapoi. Se repeta caderea voluntara pe spate de cateva ori, pana cand pacientul realizeaza miscarea intr-o stare de confort psihologic. Aparitia repetata a unor rezistente la indicatia de a cadea pe spate poate fi semnalul unei lipse de incredere in terapeut si a unui nivel crescut de anxietate.

“Acum te rog sa inchizi ochii si sa le relaxezi. In cateva momente iti voi cere sa-ti imaginezi ca vii pe spate, iti voi atinge usor umerii cu mainile mele si vei simti cum ele te atrag tot mai mult, tot mai mult pe spate…” (Se atinge usor pacientul in zona umerilor).

“Imagineaza-ti ca incepi sa cazi pe spate, ca o forta din ce in ce mai mare te atrage inapoi, pe spate. Bratele mele te atrag puternic pe spate cu forta unui magnet urias… Cazi pe spate… cazi pe spate si cu cat te opui acum mai mult acestei forte, cu atat forta de atractie spre spate devine mai intensa… Cazi pe spate…”

Testul se numeste “Testul oscilatiei corpului”, deoarece subiectii care au tendinta de a se opune fortei de atractie spre spate isi inclina corpul in fata; dar aceasta inclinare dezechilibreaza corpul, care va avea tendinta sa se echilibreze prin inclinarea spre spate.

Se dezvolta astfel o miscare de oscilatie. Daca apare aceasta oscilatie este bine ca terapeutul sa o verbalizeze:
“Corpul incepe sa oscileze, dar cu cat te opui mai mult fortei de atractie spre spate, cu atat aceasta devine mai intensa!…”.

In lucrarea sa General Techniques of Hypnotism (1957), A. Weitzenhoffer face o descriere detaliata a acestui exercitiu, propunand mai multe variante de utilizare.


PENDULUL LUI CHEVREUL

Acesta este unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute teste de sugestibilitate si poarta denumirea lui Chevreul care, in 1812, a fost primul care a identificat adevarata natura a fenomenului ce sta la baza acestuia ( Pentru a evidentia relatia care exista intre corp si spirit, T.H. Schultz (1956) invoca, si el, un experiment asemanator pe care i-l atribuie lui R. Bacon (1926).

Pendulul este alcatuit dintr-o mica greutate sferica sau piramidala atarnata de un fir lung de aproximativ 25 cm. Pacientul va fi asezat in fata unui birou, cat mai aproape de acesta; antebratul stang se va sprijini relaxat pe birou, in timp ce bratul drept se va sprijini in cot, cu antebratul ridicat aproape in pozitie verticala.

Pendulul va fi tinut intre degetul mare si cel aratator al mainii drepte si va atarna la o distanta de 1-2 cm de suprafata biroului. Pacientului i se poate administra urmatorul consemn:
“Pe masura ce te relaxezi respirand profund, concentreaza-ti atentia asupra pendulului…si, pe masura ce-l privesti, vei observa, mai degraba sau mai tarziu, ca el incepe sa se miste. La inceput se va misca doar foarte putin… apoi, din ce in ce mai mult… Priveste pendulul… incepe sa se miste, sa se balanseze… miscarea continua… Gandeste-te la miscarea pendulului… doar la miscarea pendulului… si, pe masura ce te gandesti la aceasta miscare, pendulul se va misca din ce in ce mai mult…”.

(Pendulul incepe sa se miste si, pe masura ce avem o idee privind forma miscarii – in cerc, inainte-inapoi, dreapta-stanga, verbalizam acest fapt.)  “Da… foarte bine… pendulul incepe sa se miste in cerc (inainte-inapoi, stanga-dreapta) …si miscarea lui devine din ce in ce mai ampla… din ce in ce mai ampla… Pendulul continua sa se miste fara sa stii cum anume si de ce se misca… pendulul se misca pur si simplu doar concentrandu- te asupra lui… si lasandu-l sa se balanseze din ce in ce mai mult… Iti vine greu acum sa opresti miscarea pendulului… si, cu cat mai mult vei incerca sa opresti pendulul, cu atat mai mult el se va misca… “

Acest exercitiu poate fi folosit si pentru “interogarea inconstientului” pacientului, in cazul in care pendulul va fi suspendat deasupra unei foi de hartie pe care este desenat un cerc cu un diametru de 5-6 cm intersectat de doua linii perpendiculare, reprezentand directiile de miscare ale pendulului pentru raspunsurile „Da”, respectiv „Nu” ; miscarea circulara ar putea reprezenta un semnal pentru raspunsul „Nu stiu”.

Putem adresa, de exemplu, inconstientului pacientului intrebarea:
“Doreste inconstientul tau sa te conduca astazi intr-o transa hipnotica profunda ? ”

Miscarea pendulului poale fi explicata in termenii ideomotricitatii. Comportamentele exterioare, observabile, au corespondente interioare cognitive si afective, iar activarea unei emotii sau credinte poale conduce la activarea unor comportamente. Se vorbeste, in mod frecvent, despre „limbajul corpului”, cu ajutorul caruia exprimam, intr-o maniera inconstienta, ceea ce simtim sau gandim. Asa-numitele “detectoare de minciuni” au la baza prelucrarea complexa a modificarilor psihofiziologice si comportamentale, uneori mai greu de observat cu ochiul liber, care insotesc raspunsurile verbale ale subiectului.

LEVITATIA BRATULUI

Acest lest de sugestibilitate este, deseori, inclus in procedurile standard de inductie a hipnozei. Deoarece multi dintre pacienti apropie hipnoza mai degraba de somn si relaxare decat de somnambulism si dezvolta, prin urmare, ideea unui comportament mai curand pasiv in timpul transei, reactia la acest test, care presupune initierea unei miscari, apare conform experientei noastre cu o frecventa mai mica.

Oricum, consider ca subiectii care reactioneaza pozitiv la acest test pot fi considerati ca avand un grad ridicat de sugestibilitate. Pentru practicarea acestui exercitiu subiectul va trebui sa stea comod pe un fotoliu, tinand mana dreapta pe coapsa piciorului.

I se administreaza urmatorul consemn: As dori sa stai in acest fotoliu (scaun) cat mai relaxat posibil… Pur si simplu relaxeaza-te si priveste-ti mana. Concentreaza-te intens asupra mainii si asculta-mi vocea. Peste cateva momente ai putea observa o senzatie deosebita in mana ta. Ar putea fi un fel de amorteala ori furnicatura, sau o alta senzatie. Nu conteaza prea mult ce anume senzatie va aparea… in orice caz, bratul tau se va misca foarte curand… Cum anume nu as putea sa-ti spun. Ar putea sa se miste varful unui deget, degetul in intregime sau poate chiar mana toata… Nu conteaza ce anume se va misca… dar mana ta este pe cale sa se miste. Acum, pur si simplu, priveste-ti mana si concentreaza-te asupra ei… Gandeste-te la miscarea care va incepe… In curand mana ta va incepe sa se miste… Simti cum mana ta initiaza aceasta miscare… Mana ta este pe cale sa se miste. Se misca foarte putin, abia perceptibil…”.

(Daca mana se misca, continuam… „Se misca din ce in ce mai mult…”.) “Curand vei avea senzatia ca mana si bratul tau devin mai usoare… Pe masura ce ma asculti, te concentrezi asupra mainii tale care devine usoara… mai usoara… din ce in ce mai usoara.,. si are tendinta de a se ridica de pe picior. Ai putea avea senzatia ca si cum bratul tau ar fi legat de un balon care-l ridica… il trage in sus… din ce in ce mai sus… Bratul tau devine din ce in ce mai usor.. si greutatea lui scade… scade din ce in ce mai mult. E ca si cum o forta il trage in sus, iti trage mana si bratul de pe piciorul tau…Poti simti cum mana ta devine usoara ca un fulg… pluteste usoara ca un fulg… O forta din ce in ce mai intensa iti trage mana in sus si mana ta se ridica… se ridica din ce in ce mai mult… “.

Este foarte important sa observam si sa verbalizam orice miscare care apare in mana si bratul pacientului. De pilda, daca se misca usor un singur deget, atunci spunem : „ Unul din degetele tale tocmai a inceput sa se miste… in curand tendinta de miscare va cuprinde intregul brat care va incepe sa se miste”.

Sunt terapeuti care recomanda utilizarea oricarei miscari, chiar daca ea apare in alta parte a corpului, in construirea unor sugestii mai convingatoare: “Observ ca au inceput sa se miste mai intai… pleoapele tale… Descopera cat de repede aceasta tendinta de miscare va cuprinde si bratul tau… “.

Observand continuu subiectul, este foarte important sa nu verbalizam in mod repetat lucruri care, in mod evident, nu se produc.
A. Weitzenhoffer propune si urmatoarea varianta a acestui exercitiu. Mai intai ne asezam in fata subiectului si plasam mana noastra dreapta la cativa centimetri deasupra mainii sale drepte, asezate pe coapsa sau pe o masa mai joasa aflata intre noi.

Apoi ii transmitem urmatorul consemn:
“Doresc sa te relaxezi- Mai intai simte-te confortabil si relaxeaza-te… Priveste-ti mana…Peste cateva momente mana ta va incepe sa se ridice usor ca si cum ar fi atrasa de mana mea… Ai putea chiar sa simti o forta atragand mana ta catre mana mea. Mana ta este pe cale sa se ridice… 0 poti urmari cu privirea… O forta iti atrage acum mana in sus… in curand nu vei mai putea sa rezisti acestei atractii… Mana ta se ridica, mana ta se ridica incet, incet…dar sigur. Nu-ti mai poti tine mana pe picior (masa) din cauza acestei forte irezistibile care iti atrage mana catre mana mea… Mana ta se ridica, mana ta se ridica incet, incet… “.

Imediat ce mana incepe sa se miste, adaugam:
“Priveste-ti mana, urmareste-o cu ochii tai… etc. Se ridica din ce in ce mai sus… mai sus… etc.”

Am putea recomanda subiectilor ca in timpul exercitiului sa priveasca la punctul situat intre ochii nostri, si nu la mana sa. De asemenea, in timpul administrarii sugestiilor de levitatie putem sa executam cateva „pase magnetice” pe suprafata superioara a mainii subiectului ori, pur si simplu, sa simulam – atingandu-i usor mana – gestul ridicarii mainii lui cu ajutorul mainii noastre; in primul caz facilitam centrarea atentiei subiectului asupra mainii sale, in timp ce, apucandu-i mana si simuland ridicarea ei, putem determina o tendinta involuntara de a veni in intampinarea miscarii noastre.

CATALEPSIA PLEOAPELOR

Subiectul, asezat relaxat in fotoliu, cu ochii inchisi, este atins in mijlocul fruntii de catre unul din degetele terapeutului. Mentinand aceasta pozitie, ii adresam subiectului urmatorul mesaj:
“Te rog sa inchizi ochii si, cu ochii ermetic inchisi, intoarce globii oculari spre spate ca si cum ai dori sa vezi varful degetului meu asezat pe frunte. Pastreaza in continuare ochii inchisi, orientand globii oculari pe spate… Procedand astfel, vei descoperi ca pleoapele tale devin din ce in ce mai grele si ochii din ce in ce mai ermetic inchisi. Ochii sunt inchisi din ce in ce mai ermetic, obosesc din ce in ce mai mult si pleoapele devin din ce in ce mai grele.
Pleoapele se lipesc pur si simplu de globii oculari obositi. Peste cateva clipe te voi ruga sa incerci sa deschizi ochii, dar vei descoperi cat de greu iti va fi sa faci aceasta miscare, deoarece, pe masura ce pleoapele devin din ce in ce mai grele, ele se lipesc de globii oculari.
Pleoapele grele ca de plumb, amortite, incremenite, acopera ermetic globii ocukiri. In aceste conditii iti va fi foarte, foarte greu… daca nu chiar imposibil sa deschizi ochii, Poti incerca, dar iti va fi foarte, foarte greu daca nu chiar imposibil sa deschizi ochii… Atat de greu iti este sa deschizi ochii. incat vei gasi di este mai bine sa nu mai incerci, deoarece, cu cat incerci mai mult, cu atat mai mult pleoapele devin mai grele si se lipesc mai tare de globii oculari obositi… “.

Multi terapeuti considera ca orientarea globilor oculari pe spate face, cu adevarat, foarte dificila deschiderea ochilor, deoarece realizarea acestor doua miscari implica muschi opusi. Oricum, inchiderea ochilor si imposibilitatea deschiderii lor sunt asociate cu intrarea in transa.

De aceea, inainte de inceperea exercitiului, in momentul in care solicitam inchiderea ochilor ii putem spune subiectului: Ramai linistit si relaxat deoarece nu voi induce o transa hipnotica… deocamdata…”.

Observati pauza si accentul pus pe „deocamdata” – care vehiculeaza, intr-o maniera indirecta, posibilitatea intrarii in transa mai tarziu.

Manualele de hipnoza descriu si alte multe teste de sugestibilitate (catalepsia bratului, apropierea sau departarea mainilor, inclestarea degetelor etc. – a se vedea, de pilda, cartea lui A. Weitzenhoffer – General Techniques of Hypnotism, 1957).

Testele descrise mai sus fac parte dintre cele mai frecvent utilizate. Este important ca in faza de pregatire a subiectului sa nu exageram prin utilizarea unui numar prea mare de teste de sugestibilitate si sa incepem cu cele la care subiectii au o mai mare probabilitate de a raspunde pozitiv, si in care si noi, ca terapeuti, credem mai mult!

 

Fragment din Hipnoza clinica – Ion Dafinoiu



Lasa un comentariu