Teorii ale depresiei



answear.ro

Teorii ale depresiei.La prima vedere, termenul depresie este uzitat extrem de usor pentru o dispozitie care poate implica doar o stare proasta temporara sau o deprimare usoara.

Depresia este o afectiune psihica care trebuie sa prezinte unul sau doua episoade depresive majore cu simptome specifice; dispozitia depresiva trebuie sa dureze cea mai mare parte a zilei si cel putin 2 saptamani inainte ca persoana sa fie diagnostica cu aceasta tulburare.

Daca suferi doar de o usoara indispozitie, simti o tristete care nu iese din comun, nu ai chef de nimic, te-ai plictisit si esti deprimat sau pur si simplu innebunesti sa stai acasa in concediu de maternitate, nu inseamna ca ai depresie.

Intr-un episod depresiv se prezinta urmatoarele simptome: scaderea interesului pentru activitati si a placerii, tulburari ale somnului, agitatie, oboseala sau lipsa energiei; sentimente de inutilitate sau de vinovatie excesiva, scaderea capacitatii de concentrare, nehotarare in luarea deciziilor, modificari in greutate, ganduri recurente de moarte.

Intr-un episod depresiv sever placerea nu mai exista in nici o activitate; persoana nu mai reactioneaza la stimuli placuti, pierde semnificativ in greutate, se culpabilizeaza excesiv, se trezeste de dimineata devreme cu cel putin 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire, are ideatie de suicid si prezinta lentoare sau agitatie psihomotorie.

Insa, in ce fel ajungem la o astfel de stare? Putem apela la un psihoterapeut sau putem sa luam singuri masuri pentru a analiza minutios orice gand negativ sau sistem de convingeri care ne face prizonierii acestei tulburari. In functie de gravitatea situatiei, combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia este de obicei cea mai buna solutie in tratarea depresiei.

 

Exercitiu: Cum interpretezi lucrurile?

Gandeste-te la 8 situatii bune si 8 situatii rele care ti s-ar putea intampla. De exemplu: pici un examen, esti promovat sau gasesti o slujba bine remunerata, ai un accident auto, nu esti capabil sa gasesti de lucru, iti faci un prieten nou, te duci la o intalnire care nu merge, pierzi un prieten sau o prietena, te certi cu un parinte, o ruda sau cu copilul tau etc. Imagineaza-ti fiecare situatie, apoi scrie care anume poate fi principala cauza pentru ceea ce s-a intamplat. Apoi, intreaba-te:

a) Aceasta s-a intamplat din cauza mea, a altcuiva sau al altui factor? b) Aceasta cauza poate influenta si alte situatii sau doar pe aceasta? c) Aceasta cauza este un factor temporar sau de durata? d) Cat de importanta este aceasta situatie pentru mine? e) Atunci cand mi se intampla lucruri rele, conchid ca este vina mea sau ca sunt o persoana rea? f) Atunci cand mi se intampla ceva rau, presupun ca vor urma si alte evenimente rele?dEpurtat.ro

Privind raspunsurile tale in acele situatii, probabil ca-ti poti da seama de atribuirile pe care le faci. Esti pesimist in privinta viitorului? Te culpabilizezi excesiv? Care crezi ca sunt greselile tale? Dai vina pe modul tau de comportament („nu am studiat destul” – asta se poate schimba) sau pe caracterul tau („sunt lenes” sau „sunt prost” – greu de schimbat)? Care sunt punctele tale forte? Cat de scazuta este stima ta de sine? Vezi modalitati prin care sa te schimbi?

Depresia poate fi vindecata. Iata cateva intrebari care te pot ajuta sa-ti dai seama de asta:

 

Intrebarea Exceptie: in ce momente esti cel mai putin depresiv?

Cand a fost ultima data cand nu ai fost deprimat? Iti amintesti un moment in care te-ai asteptat sa fii deprimat, dar ai fost capabil sa eviti acest lucru? Aceste intrebari iti amintesc faptul ca ai un anumit auto-control… depresia poate fi schimbata. Ele te ajuta sa incepi sa explorezi motivele care sa stea la baza acestei schimbari – ce a fost diferit? In ce fel poti reduce inca o data depresia?

Intrebarea Miracol: daca depresia (sau auto-critica) dispare in mod miraculos, in ce fel viata ar fi diferita pentru tine?

Care ar fi primul semn ca aceasta a disparut? Cum ar spune altii ca esti diferit? Ce ai face in loc sa fii deprimat? Fii foarte specific in privinta modificarii comportamentului si sentimentelor tale. Care ai fi fost cateva dintre posibilitatile entuziasmante daca nu ai fi fost impovarat de depresie?

Acest lucru te face sa te gandesti la potentialul pe care il ai de a fi o persoana vesela in viitor.

Intrebarea Cum-ai–reusit-sa-te-descurci-cu-ea: depresia este o afectiune ingrozitoare, cum ai reusit sa te descurci cu ea? Cum ai facut ca lucrurile sa nu se inrautateasca? Cum te-ai luptat cu factorii care te faceau sa devii depresiv sau sa iti faci rau? De unde iti iei forta de a deveni un supravietuitor?

Aceste intrebari te fac sa-ti cauti punctele forte specifice si alte modalitati de a face fata depresiei.

Te ajuta sa vezi ca depresia nu este cauzata de tine si nu este o parte inevitabila din tine. Depresia si auto-persecutarea sunt probleme externe impuse asupra ta de factori psihologici sau istorici si de circumstante. Acesti factori externi cauzatori de nefericire pot fi schimbati.

 

Cu toate acestea, mai exista cateva intrebari serioase cu privire la aceasta teorie a neajutorarii:

  • Unde si cand ai invatat stilurile negative de gandire din viata reala? Ce apar primele, gandurile sau emotiile?
  • Nu este ilogic sa te simti responsabil atunci cand faci lucruri bune, dar iresponsabil pentru evenimentele neplacute?
  • Persoanele depresive, fara speranta, se simt vinovate si rusinate doar pentru neglijente?

 

De fapt, victima depresiei se poate simti neputincioasa, dar emotiile sale, slabiciunile si pesimismul pot avea un efect extraordinar de mare asupra celorlalti. Exemple: persoana tipic „neajutorata” cere celorlalti sa faca lucruri in locul ei, nu face niciodata nimic singura, le spune celorlalti sa ia deciziile, etc.

Este aceasta intr-adevar neajutorare? Cu greu; este vorba despre dependenta, pretentii si control. Aceste sentimente de „neajutorare” servesc si ca scuze pentru performanta slaba (pentru multi dintre noi este mai bine sa fim vazuti ca ne simtim tristi, „la pamant”, decat sa se creada ca suntem niste ratati). Dar numai persoanele predispuse la depresie sunt extrem de auto-critice („Sunt un ratat… neputincios… fara valoare) ca sa se protejeze impotriva criticilor si sa evite confruntarea cu responsabilitatile viitoare (Rosenfarb&Aron, 1992).

Cum raspund oamenii la neputinta cuiva? La inceput, oamenii incearca sa ajute persoana sa se simta mai bine; incearca sa-i indeplineasca nevoile. Dar, dupa ce vad din ce in ce mai multe comportamente de „neajutorare” ale persoanei, oamenii tind sa se enerveze si incep sa evite subtil persoana plina de cerinte, deprimata, care nu se schimba niciodata. Cu siguranta, nu toate persoanele „neajutorate” sunt pasive, ineficiente si se simt inutile. Unele sunt puternice.

Yapko, in cartea „Free yourself from depression” (1992), crede ca depresia nu numai ca rezulta din „iluzia neputintei”, dar si din „iluzia controlului”. De exemplu, generatia Baby Boomers – termen care descrie generatia numeroasa de copii care s-a nascut intre anii 1946-1964 si care a determinat cresterea demografica semnificativa cu rezultate mari in cresterea economica mondiala si a bunastarii cetatenilor; reprezentatii ei au remodelat societatea pentru ca a fost cea mai activa generatie, cea mai sanatoasa si bogata de pana atunci – a fost invatata ca poate avea totul: educatie, o slujba fantastica, o familie minunata, o casa si o masina draguta, calatorii fantastice prin lume etc. Acest lucru nu a fost adevarat si Baby Boomers a avut o rata neobisnuit de inalta a depresiei. Ei nu si-au indeplinit asteptarile. Asteptarile nerealiste in ambele directii, de exemplu, sa speri prea mult in schimbare sau sa crezi ca o mica schimbare este posibila, pot cauza depresia.

Martin Seligman si Gloria Steinem sugereaza ca generatia Baby Boomers a crescut cu asteptarea ca lumea este un loc minunat, dar in loc de asta au gasit o lume neprimitoare si rece.

 

Pe masura ce conditiile economice se agraveaza, nu exista nici o plasa de siguranta atunci cand „cadem” – nici o familie apropiata, nici un vecin saritor, nici un coleg de munca preocupat de tine, nici o biserica si nici un guvern bland si bun. Adevarat, ziua de azi isi are factorii sai stresanti, dar oare este mult mai stresanta decat casatoria la varsta adolescentei, decat stabilirea unei gospodarii la mare distanta ca in anii 1830 cu riscul unui deces la nastere sau in copilarie si intemeierea unei familii in salbaticiune? Cred ca nu.

Care grup de varsta este cel mai depresiv? La acest moment pare ca va fi generatia „Baby Boomer”. Nu stim de ce depresia este atat de comuna. Acea generatie a crescut in timpuri economice bune, au avut doi parinti iubitori, implicati, a avut doar unul sau doi frati competitivi si, cu siguranta oportunitati educationale de departe mai bune decat generatia anterioara. Oamenii nascuti intre anii 1945-46 si 1960-64 au avut de asemenea cea mai buna ingrijire medicala, incluzand pediatria si consilierea atunci cand in tinerete si mai tarziu ca adulti au luat tranchilizante, medicamente anti-depresive si li s-a prescris psihoterapia de catre doctori psihiatri atenti.

Aceeasi generatie, in tinerete, a fost implicata in afaceri internationale si este de fapt responsabila pentru schimbarile majore sociale – legi privind drepturile civile, inregistrarea votantilor, rezistenta la razboi, imbunatatirea educatiei egalitare, drepturi egale pentru femei s.a.m.d. Cu certitudine este cea mai grozava generatie in termeni de indreptare a injustitiei sociale. Insa, depresia ii loveste la varsta mijlocie. De ce? Nu stim. Propria clasa de mijloc, copiii avantajati (nascuti intre 1970-1990) vor fi studiati; poate ca si ei vor fi depresivi. Poate ca unul din preturile platite de a avea mai mult decat altii este depresia. Poate ca asteptarile mari amplifica probabilitatile de esec in cazul altor oameni. Generatia Baby Boomers are si mai multe episoade de depresie, poate pentru ca marile sperante ale anilor `60 au fost spulberate de problemele economice ale anilor `70 si mai mult decat atat.

 

Opiniile negative

Terapia cognitiva a lui Beck sustine ca undeva in copilarie persoana care va deveni depresiva dezvolta perspective negative despre sine, despre lume si viitor: „Nu sunt bun”; „Lumea nu este dreapta”, si „Nu va merge”. Toate aceste vederi negative se extind in convingeri detaliate: „Sunt tampit”, „Nu pot vorbi inteligent”, „sunt si urat” s.a.m.d.

Aceste presupuneri negative par sa fie tinute la un nivel primitiv; faptele nu influenteaza aceste convingeri si atunci nu vor fi niciodata puse la indoiala sau testate. Aceste pareri negative doar stau in stare latenta chiar si atunci cand mai multe evaluari rationale ale sinelui, ale lumii si ale viitorului pot fi dezvoltate si utilizate in timp ce ne transformam in adulti.

Apoi, mai tarziu in viata, atunci cand sinele nostru este lovit de o pierdere serioasa sau de stres, deseori ceva care ne aminteste de o pierdere sau de trauma traita la o varsta frageda, ideile vechi irationale si distructive preiau brusc controlul si ne domina gandirea. Parerile negative ne produc depresia, nu evenimentul stresant declansator. Cu cat este mai profunda depresia, cu atat gandurile negative inlocuiesc gandirea rationala. (Coleman & Beck, 1981).

Logica noastra esueaza sub influenta acestei gandiri negative, primitive. De exemplu, ne pripim cu concluziile, ne uitam doar la un detaliu si ignoram imaginea de ansamblu, generalizam pornind de la o singura experienta, ne exageram greselile, minimalizam realizarile si ne invinovatim. Toate acestea adauga o umbra foarte intunecata si sumbra asupra vietii noastre mentale.

Cercetarile au confirmat ca oamenii predispusi la tristete observa aspectele negative ale unui eveniment (isi amintesc greselile lor – dar nu si ale celorlalti – si trec peste ceea ce au facut bine) si isi asuma mult prea multa responsabilitate atunci cand lucrurile merg rau. S-a demonstrat experimental ca gandurile (induse de experimentator) pot influenta sentimentele si comportamentul. Adica, nu numai evenimentul ne face sa fim tristi, ci ori de cate ori ne amintim si producem scenarii despre evenimentul dezamagitor din trecut sau ne inchipuim ca un eveniment similar se va intampla in viitor si astfel ne cream o stare din ce in ce mai depresiva. Cu siguranta cognitia negativa insoteste depresia, dar nu s-a dovedit faptul ca gandirea negativa este cauza exclusiva a depresiei; alti factori pot fi implicati in cauzarea depresiei. (Barnett & Gotlib, 1988).

Notiunile terapiei cognitive despre gandirea negativa se suprapun foarte mult cu teoriile lipsei de speranta, cu terapia Rational-Emotiva (ideile irationale) si cu teoriile concluziilor gresite discutate mai jos.

 

Parerile si convingerile irationale

Terapia rational-emotiva, asa cum a fost descrisa de Ellis & Harper (1975), Hauck (1973) si Maultsby (1976), subliniaza ca parerile irationale ne cauzeaza toate emotiile excesive sau irationale. In secolul 1, d.Hr. Epictetus, un profesor grec, sclav la Roma, a spus, „Oamenii nu sunt ingrijorati de lucrurile (care ni se intampla), ci de parerile pe care le au despre acele evenimente”. In anul 1960, Albert Ellis a inceput sa predea aceasta filosofie simpla: gandurile ne determina emotiile. Iata un exemplu:

A. Mai intai, apare evenimentul: prietena/prietenul nostru spune „Ies cu altcineva”.
B. Apoi, sistemul nostru de convingeri – parerile irationale – devine parte a perceptiei noastre asupra situatiei.

1)      El/ea nu ma mai place, am esuat, nimeni nu ma va mai dori, nu valorez nimic; nu voi mai gasi asa un/o iubit/a; este ingrozitor ca m-a lasat. Sau:
2)      Este ingrozitor daca face asta; nu este corect; este jenant; inseamna ca e o persoana oribila; ne-am facut promisiuni, probabil ca el/ea „cauta” de ceva vreme, il/o urasc.

 C. Apoi, avem o reactie emotionala:

1) Daca sistemul de convingeri este ca B (1), vei simti o depresie serioasa si de lunga durata.
2) Daca sistemul tau de convingeri este ca B (2), vei simti o furie intensa.

 

Dupa cum vezi, nu este vorba despre evenimentul extern – rejectia – care cauzeaza raspunsul emotional, ci ceea ce ne spunem in gand! Avem de ales. Intr-adevar, am putea sa ne spunem ceva total diferit si sa producem o reactie emotionala foarte diferita, de exemplu:

B. Un sistem de convingeri mai rational:
3) Am petrecut clipe frumoase impreuna, dar evident au existat niste probleme. As fi preferat ca el/ea sa-mi spuna ca nu era fericit/a si cauta altceva, dar nu a fost ingrozitor. Imi pare rau ca nu a mers, dar voi trece peste asta si voi invata sa fiu un/o partener mai bun/a data viitoare.

C. O reactie emotionala mai rezonabila:
3) Durerea, regretele si tristetea vor exista cateva saptamani de zile, dar nu vor fi intense, ci fara furie persistenta sau depresie profunda si de lunga durata.

 

Care sunt celelalte ganduri absurde, nocive?

a) Toata lumea ar trebui sa ma accepte si sa ma aprobe; este ingrozitor atunci cand cineva ma critica.
b) Ar trebui sa fiu mereu capabil, sa am succes si sa am totul sub control.
c) Ca sa pot trai trebuie sa am dragoste (in unele cazuri, dragostea unei persoane anume)
d)Daca sunt criticat sau respins sau fac o greseala, inseamna ca nu sunt placut, iubit si competent… este ingrozitor!
e)Evenimentele externe, precum ghinionul, ceilalti oameni, o societate bolnava, cauzeaza nefericirea. Nu pot controla astfel de lucruri, deci nu este vina mea ca lucrurile stau atat de prost.

 

Observa doua lucruri: in primul rand, a), b), c) sunt expectatii irationale si deseori imposibil de indeplinit. Sunt, desigur, dorinte dragute si obisnuite si, in multe feluri, folositoare; tuturor ne-ar placea sa fim aprobati, sa avem succes si sa fim iubiti, dar nu putem pretinde ca dorintele noastre sa se adevereasca de fiecare data. Atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi, este groaznic sa ne infuriem sau sa cadem intr-o depresie severa.

Desi un eveniment poate fi regretabil, este intotdeauna vorba despre rezultatul legitim al unui comportament care poate fi inteles, precum relatia cauza si efect.

Karen Horney vorbeste despre aceste nevoi sau pretentii nevrotice insistente ca lucrurile ar trebui sa fie in felul in care vrem noi referindu-se la „tirania lui ar trebui”.

In al doilea rand, punctele d) si e) ilustreaza alte moduri de logica eronata care pot sta la baza depresiei si a altor emotii exagerate.

 

Unii oameni de stiinta se indoiesc de faptul ca parerile irationale si logica gresita pot cauza depresia. Persoane sceptice cred ca sentimentele de tristete au existat inainte de gandurile de neputinta; de exemplu, genele depresiei, hormonii sau evenimentele din viata care conduc la stiluri cognitive negative. Alti sceptici, precum Robert Zajonc [n.t: renumit profesor de psihologie sociala], cred ca emotia si cognitia sunt sisteme independente si, mai mult decat atat, comportamentul irational se bazeaza pe emotii, nu pe ganduri irationale (Cordes, 1984). In ciuda criticilor, explicatiile cognitive sunt cele mai acceptabile in privinta depresiei printre psihologii zilelor noastre.

 

Gandirea irationala si Concluziile eronate

Oamenii depresivi au tendinta de a gandi in cateva moduri care produc tristete si pesimism. Daca lucrurile au mers prost in trecut (oamenii depresivi sunt orientati spre trecut), poate exista tendinta de a conchide ca viitorul va fi de asemenea ingrozitor. De fapt, oamenii depresivi nu se gandesc prea mult la viitor. Viitorul este depresiv mai precis pentru ca nu are nici o semnificatie sau nici un scop pentru ei… sau este amenintator. Convingerea eronata ca lucrurile nu vor fi mai bune poate duce la ganduri suicidale. Viziunea lipsita de speranta asupra viitorului se bazeaza pe perceptia general globala ca problemele lor sunt imense, fara numar si fara nici o rezolvare.

 

Oamenii depresivi par sa aiba un rationament defectuos.

Exemple: sunt ganditori concreti si au dificultati in generalizare (dupa ce au invatat sa fie asertivi cu seful lor, nu se gandesc sa fie asertivi si cu partenerul de viata). Nu observa nimic ilogic in faptul ca dau credit norocului, altor oameni, lui Dumnezeu, sortii, etc., pentru lucrurile bune care se intampla si se invinovatesc pentru lucrurile rele care apar in viata lor.

In timp ce persoanele depresive se concentreaza asupra evenimentelor rele din viata lor, unii dintre ei tind sa nege partile emotionale „rele” din ei insisi, precum furia, violenta si impulsurile egoiste, etc. Altii vad doar partile rele. Si „solutiile” pentru problemele lor sunt deseori irealiste, precum o persoana cu doi copii si o casnicie nefericita care doreste sa mai aiba un copil ca sa-si „imbunatateasca casnicia” sau un student prea critic cu el insusi si care se zbate sa faca fata, dar hotaraste sa renunte  si sa locuiasca cu tatal sau desi nu s-au inteles niciodata prea bine. Nu ne putem descurca bine fara o gandire corecta/cinstita; acest lucru include si sa avem un scop si un plan de viata.

Exista si mai multe erori in procesul de gandire al persoanelor depresive. Terapeutii si oamenii de stiinta, in timp ce studiau creierul, au afirmat ca o parte din alcatuirea mentalului nostru ne constrange pe noi oamenii sa explicam totul (vezi biasul de atribuire al trasaturilor din articolul Gandirea critica si parerile preconcepute). Unii dintre noi, pentru ca detestam incertitudinile, avem nevoie de o explicatie imediata, simpla, care sa ofere garantii; altii au nevoie de multe date, de timp de cantarire a diferitelor opinii si o gandire atenta a problemei inainte de a ajunge la o explicatie.

Acest lucru reflecta diferenta dintre simpla gandire in „alb si negru” (gandire dihotomica) si complexitatea „toleranta a ambiguitatii”. Oamenii depresivi se agata de imediat, de explicatiile clare, dar pesimiste; acesta este stilul lor de explicatie, si anume, „este vina mea” (oamenii cu voie buna dau vina pe situatie sau pe altcineva), „slabiciunea mea da totul peste cap” si „nimic nu se va schimba, asa ca de ce sa incerc?”.

Wow, ce prescriptie pentru depresie! Insa, realitatea este: nu esti in totalitate de vina, presupusa eroare nu va da totul peste cap, si situatia – incluzand persoana ta – poate si se va schimba. Oamenii depresivi trebuie sa invete sa gandeasca diferit.

Trebuie sa intelegem de ce unele persoane depresive au o gandire atat de rigida si defectuoasa. Este o informatie extrem de importanta in lucrul cu pacientii suicidali. Mintea ingusta a oamenilor depresivi este uimitoare.

Yapko (1992) descrie consilierea in cazul unui pacient care avusese recent un atac de cord si un cvadruplu bypass. Acest barbat nu a vorbit si nici nu si-a deschis ochii in timpul primei ore de terapie; plangea in tacere in timp ce sotia lui ii spunea povestea. Cand pacientul a vorbit in sfarsit in timpul celei de-a doua sesiuni, el spunea doar atat „Voi muri” si plangea in hohote. Nu putea sa faca sau sa se gandeasca la altceva in afara de moarte. In contrast, Viktor Frankl a supravietuit unor conditii brutale in lagarele de concentrare naziste, in timp ce multi oameni au murit, prin intensitatea dorintei de a supravietui ca sa fie iar impreuna cu sotia sa. El a avut un scop si credea ca exista o sansa daca reuseste sa ramana in viata. Trebuie sa ne folosim gandirea rationala ca sa gasim aceste raze de speranta si sa dezvoltam planuri realiste ca sa ne facem viitorul mai bun.

 

Retragerea prin auto-critica

Daca suntem tristi, actionam mai lent si evitam evenimentele obisnuite placute si pe cele neplacute. Intr-adevar, exista dovezi cum ca persoanele depresive sunt in special sensibile la durere si la situatiile chiar si cu grad mediu de iritare. Poate din cauza acestei sensibilitati, unele persoane depresive au dezvoltat metode unice de reducere a durerii si a stresului in plus fata de evitare sau/si retragere, mai ales prin remarci auto-critice sau prin care isi fac rau singuri (care pot reduce criticile celorlalti sau, dintr-o perspectiva masochista, reduc stresul). Rezultatul poate fi o izolare oribila.

Forest si Hokanson (1975) au facut un studiu interesant care sustinea notiunea ca auto-pedepsirea poate fi recompensatoare; de exemplu, o metoda de evadare dintr-un conflict cu altcineva. In acest studiu, unui partener agresiv i se permitea sa electrocuteze subiecti depresivi sau non-depresivi. Apoi, celor care erau electrocutati li se oferea posibilitatea de a-si electrocuta si ei partenerii, se electrocutau pe ei insisi sau puteau sa aleaga sa faca un gest prietenos partenerului. Daca subiectii depresivi alegeau sa se electrocuteze pe ei insisi, raspunsurile lor involuntare (de stres) scadeau mult mai rapid decat in cazul in care erau prietenosi sau agresivi.

Persoanele non-depresive s-au eliberat (de tensiune) electrocutand persoana cealalta, nu prin auto-pedepsire sau fiind prietenosi. Pentru cei mai multi dintre noi, pare incredibil ca cineva ar putea sa se raneasca si mai mult pe sine insusi dupa ce a fost ranit de o persoana agresiva.

Ei bine, se pare ca exista o usurare – o recompensa – pentru persoanele depresive daca se auto-flageleaza in loc sa atace persoana agresoare. Poate ca tristetea este o parte din aceasta auto-flagelare (si/sau substitut pentru agresivitate). Acest aspect trebuie sa fie inteles mai bine si poate fi, de asemenea, parte din  urmatoare teorie care ar putea suna un pic straniu.

 

Furia intoarsa spre interior

Psihoanalistii au crezut dintotdeauna ca furia impotriva celorlalti se intoarce impotriva noastra. Furia noastra convertita in ura de sine cauzeaza depresia. Karen Horney a scris ca problema de baza incepe cu parinti nevrotici care sunt inconsecventi (foarte indulgenti si pretentiosi in acelasi timp), le lipseste caldura, sunt ostili in mod deschis sau condusi de propriile nevoi. Copilului nu-i plac astfel de lucruri. Dar parintii sunt puternici si reprezinta singura cale de supravietuire a copilului. Astfel, din cauza fricii, a iubirii sau a vinovatiei, copilul isi reprima furia. Copilul, fiind mic, singur, confuz si neajutorat intr-o lume imprevizibila, ostila este, desigur, speriat. In ce fel se protejeaza copilul?

Copilul, constient de slabiciunea sa, de criticile celorlalti si de propria ostilitate si frica, dezvolta un concept dispretuitor despre sine. De asemenea, resentimentele celorlalti au fost intoarse impotriva sinelui: „Nu sunt iubit, sunt o persoana rea”. In acelasi timp, copilul incepe sa dezvolte o notiune a unui sine „ideal” – ce ar trebui el sa fie – ca sa supravietuiasca si sa primeasca dragostea si aprobarea pe care o vrea. Acest sine ideal, in incercarea de a compensa slabiciunea si vinovatia, isi stabileste pretentii/cerinte imposibile, numite nevoi nevrotice.

Aceste nevoi sunt inconstiente, intense, avide, cauzatoare de anxietate si care nu au nici o legatura cu realitatea. De exemplu, daca o persoana are o nevoie nevrotica de afectiune, devine urgenta nevoia de a fi iubit de toti: de toti colegii, toata familia, profesorii, de cel care face livrari etc. Horney a enumerat cateva dintre nevoile nevrotice, in primul rand nevoile pentru perfectiune, putere, independenta si afectiune. Toate sunt incercari de rezolvare a ostilitatii primitive din copilarie. Deci, in ce fel devenim depresivi?

 

In cazuri extreme, unii devin atat de timizi, maleabili, lipsiti de egoism si modesti ca aproape renunta la „sinele” lor. Suferinta, neputinta si martiriul sunt idealurile lor. Au nevoie sa fie iubiti, placuti, aprobati, importanti, dar si ingrijiti.

„Solutia” lor este: „daca ma iubesti, nu ma vei rani”. Dar sub aceasta suprafata de sfant uneori fierbe vechea furie, manie si impulsurile puternice de a fi agresiv si rautacios. In plus, dragostea nu decurge niciodata lin – nu uita, toata lumea trebuie sa-i iubeasca – si astfel aceste persoane deprimate se pot razvrati impotriva lor insesi, devenind foarte auto-critice si nefericite. Deseori ele se amarasc din cauza unei intelegeri nescrise care a fost incalcata si anume „voi fi dragut si nu te voi uri, daca ma iubesti, respecti si vei avea grija mereu de mine”. Oamenii care tanjesc dupa sfintenie vor suferi deseori din cauza ca ceilalti nu-i vor pune de fiecare data pe primul loc. (Clayton E. Tucker-Ladd,1996)

 

 

dyfashion.ro

Lasa un comentariu