Telencefalul



answear.ro

 

Telencefalul reprezinta la om segmentul cel mai proeminent si cel mai evoluat al sistemului central (SNC). Se compune din cele doua emisfere cerebrale, din comisurile si cavitatile lor.

Ca structura, in componenta emisferelor cerebrale intra sistemul limbic si ganglionii bazali.

Emisferele cerebrale au substanta alba dispusa la interior si substanta cenusie dispusa la exterior, alcatuind scoarta cerebrala. Fiecare emisfera cerebrala are 3 fete, delimitate prin 3 margini : o fata externa (superolaterala), o fata interna (mediala) si o fata inferioara (bazala). Suprafata externa prezinta circumvolutiuni (girusuri), separata prin scizuri (santuri). Impreuna, alcatuiesc o arie de circa 2200 cm², din care numai 1/3 este vizibila.

Sunt 3 santuri principale, respectiv : santul central (scizura lui Rolando), santul lateral (scizura lui Silvius) si santul parieto-occipital (scizura perpendiculara). Aceste 3 scizuri mari delimiteaza cei 4 lobi cerebrali (frontal, temporal, parietal si occipital).

Sistemul limbic este alcatuit din cortexul primitiv, cel mai vechi, care formeaza un inel in jurul trunchiului cerebral. El are rol important in comportamentul emotional, in integrarea informatiilor olfactive, viscerale si somatice, precum si in mentinerea homeostaziei.

La animale, aceasta include cautarea si capturarea prazii, ritul si imperecherea, cresterea puilor, raspunsurile emotionale, balanta dintre agresivitate si comportamentul comun si formarea memoriei.

D.p.d.v. structural, definirea acestei regiuni este inca neclara, granitele ei nu sunt inca bine stabilite, datorita conexiunilor multiple si interdependentei functionale cu cortexul frontal si cu hipotalamusul. Unii cercetatori considera hipotalamusul ca un centru esential al sistemului limbic.

S-au sistematizat doua grupe de structuri anatomice, care ar face parte din sistemul limbic :

  • grupul structurilor concentrice, din care fac parte lobii olfactivi, aria hipocampica, cortexul amigdalian si substanta perforata anterioara
  • grupul structurilor exterioare : corpul calos (girus cinguli), circumvolutia hipocampului, nucleii amigdalieni din lobul temporal si partea anterioara a lobilor temporal si frontal.

Dintre toate acestea, cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul, amigdala si corpul calos.dEpurtat.ro

Hipocampul si amigdala sunt ambele localizate in partea mediala interna a lobului temporal anterior si amandoua sunt foarte sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.

Hipocampul este o structura complexa, care a devenit importanta in momentul in care s-a descoperit ca leziunile sale structurale se asociaza cu o boala foarte cunoscuta si frecventa, epilepsia de lob temporal.

Alcatuirea lui cuprinde 3 regiuni : girusul dintat – arie receptoare, campurile piramidale – arie de conexiune si de prelucrare a informatiilor, subiculum – arie de eferente sau de comenzi motorii.

Hipocampul este implicat in comportamentul emotional, in reglarea autonoma, dar functia sa principala este in formarea memoriei.

Distrugerea sa provoaca o amnezie profunda si durabila, cunoscuta sub numele de sindrom amnestic clasic. In acesta, pacientul nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicate, constiente, dar capacitatile intelectuale, limbajul, atentia si memoria imediata sunt pastrate.

Calea aferenta a hipocampului poarta denumirea de fornix. Lezarea fornixului provoaca intreruperea conexiunilor hipocampului cu trunchiul cerebral, cu hipotalamusul, cu nucleii mamilari si cu restul scoartei cerebrale, iar aceasta duce la pierderea memoriei si invatarii spatiale, cu pastrarea memoriei de recunoastere.

Amigdala este singura structura din sistemul limbic care stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, cu hipocampul, cu talamusul, cu nucleul striat si cu trunchiul cerebral.

Amigdala are implicatii in aparitia modificarilor somato si visceromotorii legate de somn si trezire, in masticatie si salivatie, in motilitatea gastro-intestinala, in reglarea frecventei cardiace si a presiunii sanguine, in atentie, in comportamentele de teama, furie, in senzatia de deja vu, in memorie, in mecanismele de aparare, de hranire, sexuale si sociale, in invatare si in mecanismele autonome si endocrine.

Cea mai cunoscuta afectiune a amigdalei este epilepsia de lob temporal, caracterizata prin multe tipuri de fenomene, si anume:

  • fenomene viscero-senzitive – greata, palpitatii, senzatie de cald sau rece, disconfort gastric si toracic, modificari respiratorii, tahicardie, apnee, transpiratie, mictiune sau defecatie involuntara
  • fenomene afective – teama, plecand de la anxietate usoara pana la teroare, cu halucinatii de groaza si cu comportament defensiv ; alte emotii negative ca supararea, dezgustul, culpa, tristetea, depresia, sentimentul de singuratate, acte agresive sau de violenta ; emotiile pozitive in timpul crizei sunt rare, dar sunt descrise ca veselie, fericire sau excitatie erotica ; setea sau impulsul de a bea este un alt fenomen care apare uneori in criza si, mult mai rar, senzatia de foame
  • fenomene perceptuale – halucinatii vizuale, auditive, gustative si olfactive, al caror continut este intotdeauna asociat cu memoria personala, ceea ce inseamna ca au un caracter experiential.

In concluzie, fiziologia complexa a sistemului limbic prezinta conexiuni cu toate ariile sensibilizate de sistemele extero si interoceptive.

El poate sintetiza informatiile si poate actiona ca tampon in structurile somatice si viscerale, cu rol important in reglarea afectelor, a motivatiei, a homeostaziei, a autoconservarii, a procrearii si a comportamentului.

 

dyfashion.ro

Lasa un comentariu