Tehnici de fixare a limitelor in relatia cu copiii



 

Parintii sunt cei care impun limitele in ceea ce priveste comportamentul copiilor, care uneori poate fi unul inacceptabil social. Parintii isi pot ajuta foarte mult copilul in momentul in care ii interzic un anumit comportament pentru ca acesta din urma se va simti mult mai in siguranta decat daca este lasat liber sa isi gestioneze impulsurile negative. El este mic si fragil emotional si se poate speria de ceea ce simte si de ceea ce doreste, de ceea ce transmite impulsul negativ.

Prin reguli si limite, copilul invata cat de mult sau de putin poate sa faca si este „normal” din punctul de vedere al societatii. Desigur ca libertatea este extrem de importanta si nu este recomandat ca un copil sa fie inchis in structuri foarte rigide, decat in ceea ce priveste comportamentele care ii pot leza sanatatea fizica si psihica, sanatatea sau prosperitatea personala sau a familiei.

Foarte important este cum anume poate parintele sa impuna o limita. Daca nu este facut cum trebuie, procesul poate sa aiba efecte mai putin dorite. Parintii nu se gandesc foarte mult inainte de a impune ceva copilului si il pot bulversa, ii pot trasmite un mesaj contrar sau pur si simpu gresit sau pot sa determine sentimente care nu isi au rolul in relatia parinte-copil.

De aceea una dintre principalele reguli in momentul in care este impusa o limita, este aceea ca in urma interzicerii comportamentului, va exista si un inlocuitor acceptat.

In cartea „Intre parinte si copil” ,  Haim Ginott scria: „o limita trebuie astfel formulata incat sa-i spuna copilului limpede: (a)ce anume este comportament inacceptabil ;(b) ce inlocuitor al comportamentului va fi acceptat. Nu ai voie sa azvarli cu farfurii, dar ai voie cu perne, sau, intr-o exprimare mai directa: farfuriile nu sunt de azvarlit, pernele sunt de azvarlit. Fratele tau nu este de impins, trotineta este de impins.”

Un alt aspect important este acela al exprimarii limitei intr-o maniera totala si nu partiala: „O limita care ar afirma <<poti sa o stropesti un pic, numai sa n-o uzi leoarca>> pune o sumedenie de probleme. Un enunt atat de vag il lipseste pe copil de o baza solida necesara ca sa ia hotarari. Limita trebuie enuntata clar, astfel incat sa-i transmiti copilului un unic mesaj: <<Interdictia asta nu-i joaca. Vorbesc serios>>.”

Parintele de asemenea nu trebuie sa fie ezitant. El trebuie sa stie foarte clar ce vrea si ce are de facut in acel moment: „Cand parintii nu stiu exact ce sa faca, cel mai bine este sa nu faca nimic, dar sa reflecteze si sa-si limpezeasca atitudinea.

In momentul in care parintele impune o limita, el o face pentru binele copilului si nu pentru a-l insulta sau pentru a-l jigni. Acest mesaj trebuie sa fie inclus in felul in care parintele ii vorbeste copilului si in insasi atitudinea acestuia: „O limita trebuie fixata intr-o maniera voit calculata in asa fel ca resentimentele sa fie minime si respectul de sine sa ramana intact. Insusi procesul de fixare a limitelor, de spus <<nu>>, trebuie sa exprime ideea de autoritate, nu de insulta.”

 

Un aspect foarte important in relatia cu copiii in general este acceptarea macar la nivelul imaginatiei a cererii sau dorintei copilului. Atat adultul cat si copilul au beneficii multiple dintr-o astfel de abordare.

Spre exemplu, daca o femeie este alaturi de barbatul pe care il iubeste si vede o rochie foarte frumoasa pe care si-o doreste, dar acesta incepe sa ii spuna ca nu o va putea avea niciodata pentru ca nu se incadreaza in bugetul lor, nu o va ajuta in nici un fel. Dar daca barbatul ii spune ca si-ar dori sa o poata lua si ca si-o imagineaza purtand-o la cel mai frumos bal si ca ar arata extraordinar in ea, atunci femeia se va simti frumoasa in ochii lui, apreciata si iubita. Nici unul dintre cele doua cazuri nu ii va aduce femeii rochia mult visata, dar in cel de-al doilea exemplu, nu va avea in plus emotii negative, nu se va simti neinteleasa, neatragatoare sau neimportanta pentru barbatul pe care il iubeste, ci, mai degraba va simti iubirea si dorinta acestuia de a o face fericita.

Si in relatia cu copiii acest fel de abordare este unul foarte benefic. Daca unui copil caruia nu-i poti indeplini o dorinta pentru ca este peste puterile tale sau pentru ca nu este in beneficiul lui, ii poti ingadui macar in imaginatie sa isi duca dorinta la indeplinire, atunci se va simti protejat si iubit si va trece cu mai multa usurinta peste momentul de refuz. De fapt, de multe ori nici nu il mai percepe ca pe un refuz, ci ca pe ceva ce nu s-a intamplat inca.

 

 

Adaptare dupa „Intre parinte si copil” de Haim Ginott



Lasa un comentariu