Taticule, unde esti?



avon.ro

Taticule, unde esti?Parintii sunt esentiali in viata unui copil. In cazul in care neintelegerile dintre parinti nu gasesc rezolvare, lipsa unuia dintre ei trebuie compensata cu mare grija de catre celalalt parinte. De obicei, familiile dezorganizate au ca tipar mama care-si creste singura copilul. Chiar daca divortul nu a mai putut fi evitat, tatii sunt importanti in cresterea si dezvoltarea afectiva si sanatoasa a copilului. O vorba spune ca „toate femeile pot naste copii, dar nu toate pot fi mame”. Similar, ce anume i-ar trebui unui barbat ca sa fie un tata bun pentru copilul sau? Va lasam sa urmariti un nou capitol din lumea barbatilor, capitol care le poate schimba vietile. In ce sens? Va lasam sa trageti singuri concluziile:

 

S-a intamplat sa dau peste o reclama fabuloasa din revista USA Today (din 19/6/96) pentru Initiativa Nationala a Paternitatii – care clarifica diferenta dintre a) ce inseamna sa fii tata (biologic), si b) ce inseamna sa fii parinte. In “coloana tata” era trasata o singura concluzie: desenul unui spermatozoid! “Coloana parinte”, includea urmatoarele:

  • Sa citesti carti copiilor
  • Sa-ti tii promisiunile
  • Sa mergeti impreuna la plimbare
  • Sa-i lasi pe copii sa ajute la treburile casei
  • Sa petreci timp cu fiecare copil
  • Sa povestesti copiilor amanunte din copilaria ta
  • Sa mergeti ca si familie la gradina zoologica, la muzee, sa va jucati cu mingea
  • Sa fii un exemplu bun
  • Sa dai dovada de bune maniere
  • Sa ajuti copiii la teme
  • Sa arati copiilor multa caldura si afectiune
  • Sa stabilesti limite clare si consecvente
  • Sa te gandesti cum vor afecta deciziile tale pe copii
  • Sa-ti asculti copiii
  • Sa cunosti prietenii copiilor
  • Sa-ti duci copiii la locul de munca
  • Sa deschizi un cont in banca pentru educatia copiilor
  • Sa-ti duci copiii la biserica
  • Sa faceti impreuna un zmeu
  • Faceti zmeul sa zboare
  • Ai prins ideea… este nevoie sa fii barbat ca sa fii tata

Si de o gluma a unui ascultator de sex masculin care a subliniat, de asemenea, diferenta dintre un donator de sperma si un tatic: “Unul dintre cele zece lucruri stupide pe care le fac barbatii este sa ajute la conceptia bebelusilor, dar sa nu ii mai ajute sa devina si adulti”.

Isi iau barbatii o portie nemeritata de dojana pentru lipsa lor aparenta, statistic si istoric, de ingrijorare profunda pentru consecintele unei sarcini in urma sexul neprotejat, liber, cunoscuta in general cu numele de bebelus? Nu, desigur ca nu – si stiti asta. Bineinteles ca exista influente biologice care lucreaza acolo, precum partea masculina-animala fata de imprastierea “semintei”, sau simtul mai putin masculin de atasament, de vreme ce uterul este o chestiune femeiasca. Totusi, prea mult din climatul moral si cultural al societatii noastre a neglijat in mod distructiv promovarea si mentinerea sentimentului de responsabilitate a sexului masculin pentru investitie, implicare si angajament fata de copiii lor.

S-ar putea sa va surprinda faptul ca una dintre influentele negative cele mai perfide asupra lipsei tatilor de responsabilitate la nivel national este feminismul contemporan – tipator si din pacate adevarat. Feministele au incercat sa introduca de cateva zeci de ani notiunea de „alegere” in cultura noastra, iar rezultatele „alegerii” asupra vietii de familie si asupra responsabilitatii barbatilor pentru graviditate sunt patetice si catastrofale

Potrivit comentariilor lui Brad Stetson din ziarul Orange County Register din 9/8/95: “Imperativul etic `corpul meu, alegerea mea` a insemnat faptul ca femeile pot decide daca dau sa nu nastere unui copil, odata ce au ramas insarcinate. Dar acest principiu – ca actul corporal, atat de personal (precum relatia sexuala) necesita angajarea morala a unuia dintre ei numai daca unul din ei doreste acest lucru – nu s-a limitat la apanajul ingust al drepturilor de avort. Repetarea sa proeminenta a cauzat de-a lungul anilor instalarea in constiinta publica ca scop in sine – piatra de temelie etica care sa determine care sunt indatoririle morale ale cuiva. Deci, femeile decid daca sa devina mame, sau mai corect, daca sa dea nastere copiilor pe care i-au conceput… femeile – prin alegerea lor, daca sa faca sau nu avort – aleg in locul barbatilor daca sa devina sau nu parinti”.

Problema devine din ce in ce mai clara: daca femeile pot sa aleaga maternitatea, daca paternitatea este o optiune, daca continuarea existentei unui copil in corpul femeii este secundara dorintelor personale – atunci de ce barbatii nu ar folosi aceeasi unitate de masura selectiva in decizia paternitatii?

O femeie necasatorita aflata in fata unei sarcini nedorite are cateva optiuni:

  • avortul
  • adoptia
  • cresterea copilului de una singura

Un barbat necasatorit este limitat de alegerile pe care le face femeia. Cativa dintre avocatii de sex masculin, furiosi pe aceasta realitate prezenta, se alatura ideii ca, daca sarcina este „nedorita”, barbatul nu ar trebui sa aiba nici un fel de obligatie pentru femeie sau pentru copil. Acest gen de avocati, sunt obsedati (si atunci au multe in comun cu feministele radicale) sa aduca egalitatate si corectitudine in realitatile barbatilor si femeilor. Ei bine, prieteni, diferentele de reproducere biologice complementare dintre barbati si femei conspira in mod natural pentru a face imposibila egalitatea. Si ce fel de „corectitudine” poate fi aplicata bebelusului posibil abandonat, lipsit de aparare, dependent si complet inocent?avon.ro

Cu toate acestea, unii barbati au incercat din punct de vedere legal sa fie absolviti de responsabilitatea urmasilor legitimi – si au pierdut. In noiembrie 1996, Richard Sine a raportat in ziarul Metro ca Frank Serpico (faimosul ofiter de politie care a demascat corputia NYPD) a depus o plangere la tribunalul de familie din New York sustinand ca el nu ar trebui sa plateasca pensie alimentara pentru copilul sau pentru ca mama copilului l-a inselat in secret in privinta sarcinii neluand pilulele anticonceptionale. Judecatorul curtii a decis in favoarea lui Serpico, spunand ca „inselaciunea planificata si intentionata interzice mamei beneficiul financiar de pe urma tatalui”. Dar Serpico a pierdut un apel, in care un judecator mai rezonabil a conchis ca acuzatiile de frauda erau irelevante cand singurul lucru de luat in calcul era ce este mai bine de facut in interesul copilului.

Si lucrurile devin din ce in ce mai ciudate! Curtea Suprema de Justitie din Arkansas a respins un apel in care un candidat la pozitia de guvernator isi proclama, desigur, „drepturile” de a nu fi responsabil social si financiar pentru un copil despre care spunea ca nu e al lui. Cand testul ADN a aratat 99,65% sanse ca el este tatal, povestea lui a devenit si mai buna: a spus ca, daca copilul era al lui, acesta a fost conceput dupa ce femeia a intrat fraudulos in casa, a furat un prezervativ folosit care-i continea sperma si s-a inseminat artificial. Copilul a castigat sprijinul financiar – dar a pierdut sansa unei familii decente, iubitoare, a doi parinti casatoriti.

Acum, este evident ca nu este in interesul copilului sa aiba astfel de indivizi ca parinti. Cand acesti barbati rataciti se plang ca paternitatea nu ar trebui sa fie o pedeapsa pentru sex (asupra caruia sustinatorii avortului si a bunastarii sunt de acord), ei nu par sa priceapa ca pedeapsa este suportata in primul rand de catre copilul nedorit (moartea prin avort, sau de provocarile si de pierderile care apar intr-o gospodarie cu un singur parinte).

Din nefericire, „alegerile bazate pe preferintele imediate” au patruns foarte mult in gandirea noastra – de exemplu, concubinajul si aducerea pe lume a copiilor intr-o asemenea situatie fragila, si divorturile bazate pe motivatii subrede precum „nu ma mai simt indragostit” sau „Nu mai sunt fericit” (care zguduie, de asemenea, vietile copiilor) urmate de parteneri sexuali cu o si mai mare rata de despartire. Cererile adultilor pentru modificarea constanta a „alegerilor” distrug structura societatii noastre si, prin urmare, vietile copiilor nostri.

Cea mai noua problema in privinta „alegerii” o reprezinta maternitatea intentionata in lipsa unui tata. Potrivit unui raport al unei Asociatii de Presa din 8/11/95, un cercetator de la Biroul de Recensamant a spus ca multe din femeile nemaritate sunt „batrane, ceasul lor biologic ticaie, asa ca nu mai pot astepta sa intalneasca barbatul potrivit. Asa ca merg mai departe si au un copil chiar daca este facut inafara casatoriei”. Sa vad daca inteleg asta: daca o femeie ramane insarcinata in urma unei aventuri de-o noapte sau o lasa gravida prietenul ei, el este un nenorocit daca nu plateste. Dar, daca ea isi foloseste corpul ca sa ramana insarcinata pentru ca este incompetenta in ceea ce priveste angajarea intr-o relatie adulta, tipul este un erou pentru ca si-a donat sperma si a disparut in neant. Duh?

Femeile care hotarasc cu intentie ca, copiii lor sa nu aiba tata, fie prin sex neplanificat si libertin sau prin planificarea maternitatii de una singura (fie ca e hetero sau lesbiana), gresesc – asta este, pur si simplu gresesc. Ii lipsesc pe copii de un tata si de o familie intreaga. Dar ascultati aici: nici una dintre actiunile necinstite ale femeilor, sau dintre argumentele intelectualizate despre drepturi, nu va absolva de la responsabilitatea voastra ca barbati de a va onora obligatiile fata de copii. Este condamnabil din punct de vedere moral sa abandonati nevoile copiilor vostri (planificati sau nu). Punct.

Interesant, atat din punct de vedere legal cat si moral, obligatia voastra nu se indreapta numai spre ADN-ul vostru, cat si spre comportamentul vostru parintesc. In anul 1996, Curtea Suprema de Justitie din Iowa a decis ca un barbat care a crescut un baiat ca pe propriul sau fiu sa continue sa-l sprijine financiar pe copil – chiar daca testul genetic a stabilit ca nu era tatal biologic. O judecatoare a scris „desi [barbatul] nu era inrudit din punct de vedere biologic cu baiatul, el a fost din toate motivele practice tatal baiatului de ani de zile si ar trebui sa mentina aceasta relatie”. Ea a spus ca era in interesul copilului.

Nu pot sa nu reflectez asupra apelurilor pe care le-am primit de la atat de multe femei tinere fara tata aflate in cautarea acelui „sentiment” patern in prea multe paturi cu barbati manipulativi. De asemenea, ma gandesc la barbatii tineri si la femeile atat de speriate de suferinta unei pierderi monumentale astfel incat se retrag din prietenii, iubire si intimitate – si uneori din viata insasi (potrivit Biroului de Recensamant 63% dintre tinerii care se sinucid provin din case fara tati). Dar apoi, mai sunt tinerii barbati, atat de increzatori la suprafata, dar pe interior atat de posaci si ostili, care isi hipermasculinieaza comportamentele sociale ca sa-si nege durerea si nevoile; persoana lor masculina exagerata reprezinta o marturie a lipsei unui model adecvat in viata.

Dan Davenport relateaza in iunie 1996 in revista Better Homes and Gardens ca, „Potrivit Institutului National Patern, casatoria parintilor are o mai mare influenta asupra succesului din viitorul copilului decat orice alt factor, incluzand rasa, venitul si nivelul de educatie al parintilor”.

De ce? Sa fie oare faptul ca un al doilea adult in jur va impartasi si va echilibra cunostintele si responsabilitatile in vederea cresterii copilului? Da, in mare parte. Dar, in particular exista ceva mult mai important in legatura cu figura masculina despre care unele femei, in special feministele, ar dori sa ignore, sa evite sau sa nege din devotamentul lor fata de unisexualitate (50% dintre mame nu vad nimic valoros in continuarea relatiei dintre tata si copii – vezi Supravietuirea dupa divort de Joan Berlin Kelly)

Ascultatorul meu Terry, a scris urmatorul rezumat al unui articol din 1997 din revizta Pulpit Helps numit „Tati,Voi Sunteti Importanti”:

Baietii invata mult mai bine de la tatii lor despre responsabilitatea masculina, despre realizari, despre afirmare adecvata si despre independenta. Autoritatea unui tata si disciplina in cresterea fiilor, in special fii adolescenti, sunt dificil de indeplinit pentru o mama. Cand o fata se bucura alaturi de tatal ei, ea experimenteaza o feminitate sanatoasa, ea se simte demna de iubire, si este capabila sa aiba incredere. Fiicele care sunt capabile sa aiba incredere in barbati se dezvolta normal si se casatoresc cu barbati demni de incredere.

Tatii subliniaza abilitatile de supravietuire precum competitia, provocarea, initiativele, riscurile si independenta. In contrast, mamele subliniaza integrarea sociala, relatiile si bunastarea personala. Tatii se concentreaza pe dezvoltarea pe termen lung a copiilor, in timp ce mamele se concentreaza pe situatia imediata a copiilor. Tatii stabilesc limite. Tatii subliniaza justitia, corectitudinea si datoria (bazate pe reguli). Mamele subliniaza simpatia, grija si ajutorul (bazate pe relatii).

Tatii ii ajuta pe copii sa diferentieze rolurile in functie de sex. Copiii cresc in case in care rolurile dintre parinti nu sunt amestecate, ci diferentiate. Copiii invata folosirea sanatoasa a puterii de la tatal lor si iubirea de la mama. Cercetatorii Westley si Epstein (1970) au spus ca numai acest tip de parinti „produc copii predominant sanatosi emotional”.

Implicarea tatilor joaca un rol unic si de neinlocuit in dezvoltarea ulterioara a intelectualitatii, a planului emotional si a celui social. Copiii se pot astepta la imbuntatirea abilitatilor verbale, la capacitatea rezolvarii de probleme, la studii academice, competenta in matematica si lectura. Efectul cel mai frapant, in special pentru fii, este cresterea empatiei si a compasiunii. Barbatii care prezinta comportamente antisociale si criminale aproape niciodata nu au avut relatii bune cu tatii lor.

Insa, post scriptumul lui Terry pune punctul pe “i”:

Pot atesta validitatea acestui articol. Nu m-am transformat intr-un criminal, dar am suferit din punct de vedere social. Parintii mei sunt divortati de mai bine de 20 de ani si pot sesiza foarte bine consecintele majore asupra mea si a surorii mele. Tatal meu a inselat-o pe mama si ea l-a suportat timp de 10 ani din cauza noastra pana s-a decis sa divorteze. Amandoi s-au recasatorit si nici una dintre casnicii nu a fost grozava. Singur am hotarat sa intrerup ciclul divorturilor care exista in familia mea, chiar daca nu am avut un exemplu bun care sa ma ajute sa inteleg ce inseamna intr-adevar o familie.

Wow! Pun pariu ca asta a trezit la viata cativa dintre voi, barbatii, care se complaceau in mod inocent imaginandu-si ca tatii „pleaca” doar pentru ca niste „scorpii” i-au dat afara dintr-un capriciu premenstrual. In timp ce vad, intr-adevar, din ce in ce mai multe femei prostute si egoiste care fac asta pe motiv ca „Nu sunt implinita, sau fericita”, majoritatea timpului, voi barbatii cereti despartirea prin atitudine, aventuri, dependente si abuz. Si, daca aceasta nu are loc, justificata sau nu, sunteti tot absenti pentru ca niciodata nu v-ati obosit sa aveti o relatie valoroasa, de durata, sau de angajament cu femeia – mama copilului vostru – inainte sa incepeti sa riscati conspiratia sperma-ovul. Si blestemul actiunilor voastre cade pe capul copiilor vostri.

Acum, ca am aratat destul de clar ca voi barbatii sunteti absolut necesari in viata copiilor vostri… cum ati putea sa realizati acest lucru avand intre timp grija si de realitatile financiare ale vietii? Ei bine, in primul rand casatoriti-va cu mama copiilor. De asemenea, ajuta si faptul sa nu aveti copii ramasi in casele fostelor neveste sau ale fostelor iubite sau ale unor aventuri de-o noapte.


Nu sunt Un Baby-Sitter!

Este uimitor faptul ca in anul 1997 mai erau inca multe femei, mult mai putini barbati, care vedeau implicarea si devotamentul unui tata ca pe o ciudatenie sau ca pe o minune a lumii. Despre asta se plangea ascultatorul meu David:

Sunt casatorit cu sotia mea de 11 ani si avem 4 copii. La diverse ocazii, sotia mea (casnica) iesea cu o prietena la intalnirea Asocitiei Parinti-Profesori sau in alte locuri, si normal, eram acasa de unul singur cu copiii mei. Asta inseamna pentru mine sa imi fac treaba. Imi place aceasta responsabilitate si sunt mandru de rolul pe care il am ca tata pentru copiii mei – chiar daca sotia mea este prezenta sau nu.

Ceea ce ma enerveaza la culme este comentariul pe care il aud de la oamenii care o cheama pe sotia mea la telefon sau care vin sa o ia de acasa, „Oh, esti baby-sitter. Ce dragut”. Presupun ca asta este un compliment, dar imi displace profund termenul „baby-sit”. Oamenii care supravegheaza copiii sunt platiti pentru asta! Nu numai atat, o data ce parintii au aparut acasa, baby-sitterul si-a terminat deja ziua de lucru: a „iesit din tura”. Eu nu ies niciodata din tura. Daca sotia mea nu statea cu ei acasa as fi facut aceleasi lucruri, dar pentru ca sunt barbat, se presupune ca sunt fairplay si ca nu sunt in elementul meu.

Hey, acesta este elementul meu! Acesti oameni cred ca am copii ca sa o tin acasa pe sotia mea? Acesti oameni indraznesc sa se refere la sotia mea ca la un baby-sitter? Avem copii pentru ca iubim copiii. Noi suntem parintii lor, nu supraveghem copiii asa cum fac baby-sitterii.
Nu sunt un baby-sitter! Sunt tatal copilului meu!

Cum se face ca barbatii vin cu o asemenea atitudine interactiva de implicare? Se afla in cromozomi? Nu cred. Atunci cum se dobandeste? In anul 1994 o mama a scris la Dear Abby (n.t.: este numele unei rubrici de sfaturi fondata in 1956 de Pauline Phillips sub pseudonimul „Abigail Van Buren”. Este cea mai populara rubrica de gen din lume) despre ingrjorarile sale in privinta fiului ei, care prefera papusile in locul jucariilor masculine. Desigur, ingrijorarea era ca, de vreme ce baiatul a aratat interes spre “ingriire”, el nu ar putea sa fie heterosexual. Frica era atat de mare incat ambii parinti l-au indepartat de orice lucru care nu era prin definitie masculin – rapindu-i expunerea sanatoasa la educatia despre copii, compasiune, sensibilitate si implicare familia profunda.

Unul dintre raspunsurile de la sectiunea de sfaturi Dear Abby a fost destul de amuzant: „Cand fiul meu avea doi ani si jumatate, i-am dat o papusa. Si-a pus-o sub brat si s-a plimbat in sus si in jos cu tricicleta in fata casei, de unde puteam sa-l urmaresc cu usurinta prin fereastra de la bucatarie. Intr-o zi am vazut o vecina in varsta, destul de dezagreabila, care s-a aplecat spre el si i-a spus ceva ce l-a facut sa alerge inspre usa de la intrare. Cand i-am deschis, m-a intrebat, `Mami, sunt un baietel sau o fetita?` Desigur ca i-am spus ca este un baietel, si pentru ca (chiar si la 2 ani si jumatate) vorbea destul de clar, i-am spus ce sa ii spuna acestei vecine – sau oricui altcuiva – daca il mai intreaba despre papusa. Aceeasi vecina mi-a intrebat fiul de ce avea o papusa. I-am vazut fata uimita in momentul in care el si-a ridicat ochii mari si albastri si i-a spus clar: `Imi dezvolt instinctele paterne`. De altfel, Abby, ambii fii ai mei au devenit tati minunati”.

Si apoi, mai exista acei barbati care au fost nevoiti sa invete toate aceste lucruri pe calea grea.


Timpul Petrecut Impreuna Este O Aiureala

Charley Reese a scris in presa locala a orasului Grand Rapids (12/96) (n.t.: oras in statul Michigan) despre cel mai frumos cadou pe care il pot face parintii copiilor lor. Sa fie vorba despre o casa grozava intr-un cartier impresionant? Nu. Sa fie vorba despre conturile bancare care sa asigure securitatea viitorului? Nu. Sa fie vorba despre niste masini remarcabile? Nu. Reese scrie „O prietena de-a mea, a predat o data istoria Americii la clasa a sasea, la o scoala privata scumpa. Intr-o zi, in timpul unei discutii despre Great Depression (n.t.: este vorba despre declinul economic din SUA, incepand din anul 1929 si care s-a raspandit peste tot in lume) ea a fost surprinsa atunci cand unul dintre copii a spus ca spera ca Statele Unite sa mai treaca printr-o criza economica. Mai multi copii au fost de acord. Cand i-a luat pe copii la intrebari a aflat de ce. La acel moment, seria Waltons, care avea ca subiect o familie din timpul erei Crizei Economice, era difuzat in reteaua de televiziune. `Daca avem parte de o criza economica`, au spus copiii, ` atunci probabil ca parintii nostri ar petrece mai mult timp cu noi asa cum fac cu Waltons`”.
Dl Reese a continuat cu, „Timpul este moneda lui Dumnezeu. Unul din modurile prin care sa te gandesti la asta, este ca atunci cand ne nastem, Dumnezeu deschide un cont pentru noi si ne crediteaza cu o cantitate finita de timp. Rareori suntem constienti de „soldul contului”. Vietile noastre sunt determinate de felul in care petrecem acest timp”.

Potrivit unei stiri din New York Times din Decembrie 1996, numarul taticilor mai batrani de 60 de ani este mai mic de 1% din nasterile inregistrate, dar ei sunt in primul rand barbatii care se invinovatesc pentru lipsa timpului petrecut cu prima lor familie. Tatal in varsta de 69(?!) de ani al unor gemeni de doi ani a spus, „Sper ca de data asta – am fost destul de egoist in ceea ce priveste lucrurile pe care le faceam, pentru ca asa am trait toata viata – voi fi mai putin egoist si voi petrece mai mult timp cu ei decat as fi facut-o in mod normal. Si, poate ca voi fi obligat sa fac asta de faptul ca nu voi putea sa petrec prea mult timp cu ei”.

Oh, grozav, el poate fi mai putin egoist, si chiar daca reuseste sau nu in acest demers, copilul sau (experiment sau act de ispasire) va suferi cand isi va pierde tatal la o varsta atat de frageda. Baieti, ce spuneti sa fiti mai putin egoisti… acum?

 

Renuntarea la egoism

Ascultatorul meu Ed a renuntat brusc la egoism:

Dupa nasterea primului meu copil, am convins-o pe sotia mea sa se intoarca la slujba part-time. Aceasta decizie a fost luata pur si simplu din egoismul meu. Sotia mea nu a fost de acord, dar cu parere de rau s-a conformat. Dupa aproape 4 luni, sotia mea nu a mai suportat sa fie mama part-time si ea (noi) am hotarat ca ar trebui sa devina mama full-time.
Decizia a fost una dintre cele mai bune luate vreodata… nimeni nu poate inlocui parintii. Si acum, avem al doilea copil si amandoi stau tot timpul cu mama lor. Financiar, aceasta este o povara, dar este in toate privintele cea mai buna experienta pe care am avut-o amandoi.
Practic, in fiecare zi primesc un telefon de la sotia mea care imi descrie momentele minunate si pretioase care nu pot fi inlocuite. Imi pare rau pentru parintii care nu si-au dat seama de egoismul lor si care pierd placerea vietii lor.


Este Nevoie
Sa Fii Un Barbat Bun Ca Sa Fii Un Tatic Bun

In general, pentru ca lipsa de egoism sa devina o norma pentru barbati, este nevoie sa va amintiti reciproc obligatiile si oportunitatile pe care le-ati pierdut in viata. Richard, de profesie doctor, tocmai asta a facut:

Sunt atat de dezgustat. Sotia colegului meu de la munca tocmai a dat nastere unui baietel. Ea nu este o femeie puternica, iar copilul s-a nascut cu intarziere. L-am intrebat daca isi ia cateva zile libere ca sa-si ajute sotia. Raspunsul lui? „Ea va avea grija de tot”.
Dr. Laura, am lucrat la sectia de Pediatrie asa ca am cateva cunostinte despre ce inseamna sa ai grija de copii. De ce nu ii pasa de faptul ca este atat de dificil sa ai grija de un bebelus sau de un copil? Sotia lui trebuie sa fie epuizata.

Va fi nevoie de multe modele masculine, profesori, si in general de o presiune cicalitoare pentru a reusi ca multi barbati sa se transforme in tati buni.

 

Mai exista acei barbati care lupta si castiga custodia copiilor lor dupa divort. Richard divortase in urma cu 16 ani cand copiii lui aveau 14 si 9 ani. Fosta nevasta se mutase inapoi cu parintii si practic nu facuse nici un fel de efort ca sa fie alaturi de copiii ei. Dupa cateva primaveri in care el ii ducea sa o vada, copiii au spus, „Nu mai vrem”. Copiii lui au in prezent 32 si 28 de ani.

Fiul meu mai mare ar trebui sa ajunga acasa candva saptamana aceasta si sta timp de 30 de zile inainte de a merge spre urmatoarea destinatie. Sa crezi faptul ca atunci cand ne vom vedea, ne vom imbratisa, pupa si ne vom spune fiecare cat de mult ne iubim si cat ne e dor de celalalt. Vorbesc de cateva ori la telefon cu fiul meu mai tanar si ne vedem de cateva ori, in weekend.
Ambii barbati au crescut minunat, au propria lor casa, masini frumoase, prieteni buni etc.

Cu toate acestea, ei au ca si mine niste cicatrici, dar inainte de cicatrici acolo erau niste rani serioase care s-au vindecat. Daca ar trebui sa o iau de la inceput, as fi facut acelasi lucru? Sa stii ca da! Am plans mult, aveam insomnii, am refuzat promovari ca sa pot sa fiu cu ei. Am inceput sa ma vad cu alte femei abia dupa ce ei au terminat liceul si colegiul, sau armata. Mi-am dedicat viata celor doi fii ai mei. Le-am dat tot ceea ce aveau nevoie: iubire, intelegere, indrumare, compasiune, ajutor, imbratisari si chiar sarutari. Nu duceau lipsa de nimic. Nu, nu le-am cumparat chiar tot ce au vrut. Daca au vrut ceva, l-au obtinut pe calea grea: prin sudoare si munca grea. I-am ajutat.
Sunt tatal fiilor mei si sunt mandru de asta!


Gandurile taticului

Multi barbati au ganduri serioase relativ la sacrificiile pe care le fac in timp, la bani si la cariera, ca sa aiba grija de copiii lor fie jumatate din timp, fie tot timpul. Imi aduc aminte de o conversatie pe care am avut-o cu un astfel de tip. Era un muzician care avea dubii daca sa „mearga pe drumul lui” sau sa continue sa aiba grija de copiii lui. S-a gandit la oportunitati, la succes, la bani, la satisfactia ego-ului, si la faima. Se framanta in legatura cu ce decizie sa ia si voia opinia mea.
L-am intrebat pur si simplu, „Ce va conta mai mult in 50 de ani?”
Raspunsul sau a fost simplu. „Sfarsitul conversatiei. Multumesc.”

Un alt tatic care statea acasa mi-a scris urmatoarele:

Este dificil pentru mine sa-mi imaginez lipsa tuturor acestor actiuni/indrumari/predari/invataminte de care am avut parte impreuna cu fiul nostru. Daca eu/noi nu luam aceasta decizie, nu as fi inteles pe deplin impactul absentei mele – dar nu voi uita niciodata ceea ce stiu acum.

 

Fragmente traduse si adaptate din Ten Stupid Things Men Do to Mess Up Their Lives – Laura Schlessinger

avon.ro

Lasa un comentariu