Sursa depresiei



mycloset.ro

Sursa depresieiPlaga numita depresie

Care sunt motivele din spatele acestei „plagi” numita depresie? Se joaca genetica cu psihicul nostru? Stresul vietii moderne ne prinde in cele din urma? Cercetarile par sa sustina ambele variante. Genetica poate, intr-adevar, sa joace un rol. De exemplu, tendinta de a fi depresiv face parte din familie. Dar asta inseamna ca ne nastem cu depresia sau, in schimb, un mediu negativ, a fost transmis de la o generatie la alta?

Aceasta este o veche probleme in psihologia naturii versus psihologia educatiei (natural vs dobandit). Adica, natura ne ofera la nastere anumite cai clare de gandire si actiune? Sau mediul – adica modul in care suntem „crescuti”- ne „antreneaza” sa dezvoltam anumite tendinte? Asemanator multor situatii, raspunsul in privinta depresiei, cred, se afla undeva la mijloc: Este partial dat de natura si partial de educatie. De fapt, cercetarile mele asupra depresiei m-au condus catre aceasta concluzie:

Toate fiintele umane sunt nascute cu ceea ce am putea numi “comutator” de depresie care poate fi pornit sau oprit. Putem, ori sa trecem relativ fara depresii prin viata ori, mediul negativ ne va influenta, precum interactiunile disfunctionale dintre membrii familiei, evenimente traumatice, vina, ingrijorarile, situatiile stresante la locul de munca si modurile neproductive de a gandi si de a ne comporta vor putea activa butonul depresiei. In esenta: unii oameni sunt mai predipusi la depresie majora decat altii. Dar – toti avem potentialul unei depresii majore.


Ce este depresia?

De ce natura ne-ar fi dotat cu acest raspuns numit depresie? In general, procesele care au loc in organismul nostru servesc unor functii ajutatoare, pozitive. Aceasta implica faptul ca ele sunt adaptative, ceea ce inseamna ca sunt aici pentru a ne ajuta sa supravietuim. Cercetarile m-au condus la ideea ca depresia este tot adaptativa – cu alte cuvinte, este acolo cu un motiv.

Ganditi-va la toate acele procese care au loc in trupurile noastre. Sunt acolo ca sa ne ajute sau ca sa ne protejeze. De exemplu, sistemul nostru imunitar ne protejeaza impotriva bacteriilor si a virusilor. De ce nu am avea in constructia noastra si sisteme de aparare impotriva factorilor de ordin psihologic? Incep sa fiu din ce in ce mai convins ca aceasta este semnificatia depresiei.

In regula. Deci, cum ne poate ajuta depresia sa “supravietuim”? Asta nu pare sa aiba sens. Cand suntem deprimati, ne simtim oribil. Dar, de asemenea, ne simtim oribil atunci cand corpul nostru este invadat de virusi. Totusi, stim ca vom fi mai bine si ne vom simti normal din nou.

Dar, atunci cand suntem depresivi, deseori nici macar nu stim de ce. Valuri de depresie ne pot inghiti fara nici un motiv aparent. Daca creierul nostru chiar incearca sa ne „apere” impotriva a ceva, atunci ce este acel ceva? Raspunsul la intrebare, sunt extrem de convins, este cheia rezolvarii problemei numita depresie – si, presupun, a strategiei ascunse de a o depasi.

 elefant.ro

Dominare, Supunere si Depresie

Majoritatea animalelor poseda instinctul de dominare. Aceasta dominanta implica controlul asupra teritoriului lor, precum si tentativa de a controla celelalte animale. Aceasta “dorinta” de a domina are, de asemenea, rol adaptativ. Serveste functiei de supravietuire. Cu cat animalul isi face treaba mai bine de a domina si de a controla mediul inconjurator, de a-i domina pe ceilalti membri ai grupului si de a domina intrusii care incalca granitele teritoriului – cu atat sunt mai mari sansele de supravietuire.

Insa, uneori, sansele sau circumstantele nu permit unui animal sa domine. De exemplu, un animal mai puternic poate sa atace. In aceste conditii, natura i-a asigurat animalului doua variante de raspuns: sa lupte sau sa cedeze. Daca oponentul este mai puternic, este mult mai probabil ca animalul sa supravietuiasca daca se supune.

Dominare si supunere. De obicei o consideram pe una ca fiind “pozitiva” si pe cealalta “negativa”. Dar ambele comportamente au acelasi obiectiv. Sa asigure supravietuirea organismului. Dar aceste raspunsuri instinctive de dominare si cedare nu se aplica doar regnului animal. Ni se aplica si noua de asemenea.

 

Originea depresiei

Am ajuns la ideea centrala a cercetarilor mele: Depresia este modalitatea de cedare a corpului in fata suprasolicitarilor.

Odata ce ai inteles implicatiile acestei afirmatii, te afli pe drumul cel bun in a castiga batalia cu depresia. Lasa-ma sa o mai spun o data: Depresia este modalitatea de cedare a corpului in fata suprasolicitarilor. Sa explic.

Cu mii de ani in urma, problemele fiintelor umane semanau in mare parte cu cele ale animalelor – si anume, sa aiba hrana suficienta pentru a supravietui si sa fie destul de vigilenti impotriva agresiunilor fizice. Fiintele umane, ca si animalele, dominau unde si cand puteau, si cedau atunci cand integritatea lor fizica era pusa in pericol. Inca o data, dominarea si supunerea reprezinta doua fete ale aceleiasi monede. Amandoua sunt instinctuale. Amandoua sunt prezente pentru a creste sansele de supravietuire.

Dar ce s-a intamplat in momentul in care civilizatia s-a dezvoltat si a devenit mai “sofisticata”? Dominarea si cedarea, aceste instincte, nu au mai putut fi “exprimate” asa cum se intampla de atatea ori in vremurile “primitive”. Felul dominant de actiune, reprezentat de agresiuni fizice, a devenit mai putin acceptabil – si mai putin necesar. Instinctul de dominare a trebuit sa-si gaseasca o forma mai sociala, mai „psihologica”, de manifestare.

Comportamentul nostru de cedare s-a schimbat o data cu conditiile culturale si sociale. Pe masura ce societatea a evoluat, am avut nevoie din ce in ce mai putin sa cedam in fata unui agresor fizic mai puternic. In schimb, ne confruntam cu nevoia de a ceda factorilor mai puternici de ordin psihologic. Si din ce in ce mai des, aceste atacuri provin din propriile noastre ganduri.

 

Depresia ne protejeaza?

Este de neconceput – mai ales pentru o persoana depresiva – ca depresia poate fi acolo pentru a ne “proteja”. Dar exact asta sugereaza cercetarile mele. Inca o data, trebuie sa luam in considerare faptul ca, asa cum dominarea si cedarea exista in noi pentru un motiv, ceva atat de comun precum depresia majora trebuie sa serveasca de asemenea ca functie “protectiva” sau “adaptativa”.

Aici este cheia:

In interiorul capacitatii noastre de a ceda, se afla sursa depresiei. Depresia este, in realitate, tentativa instinctuala a creierului de a ceda – si astfel, de a “supravietui”. Dar in fata cui incearca sa cedeze? Cercetarea mea a fost evidenta – incearca sa cedeze in fata amenintarilor de ordin psihologic pe care le cream in mintea noastra.

 

 

Fragmente traduse din Personalized Depression Therapy – Dr. James Herndon

 

astratex.ro

Lasa un comentariu