Surprizele adolescentei



answear.ro

Surprizele adolescenteiDr. Antoaneta Pop vorbeste despre transformarile care au loc in perioada de adolescenta, perioada stabilita intre 15 si 19 ani. In aceasta perioada se accentueaza maturatia sub toate aspectele sale, concomitent cu dezvoltarea pe plan psihic (evolueaza gandirea abstracta), pe plan moral (se evidentiaza dorinta de dreptate, demnitatea, relatiile de prietenie) si pe plan social. Se definitiveaza personalitatea.

Polutia (eliminarea involuntara a lichidului seminal) este fenomenul normal al maturatiei sexuale la baieti si este insotita deseori de erectii (intarirea penisului). „Daca tatii vor aborda cu delicatete subiectele legate de manifestarile sexuale din perioada de pubertate, ele vor fi considerate de tineri ca niste fenomene normale, trecatoare, asa cum si sunt de fapt”, spune autoarea in cartea „Sex fara restrictii, dar…”

Ceea ce marcheaza perioada pubertatii la fete este menstruatia (intre 12-15 ani) cand intregul aparat de reproducere intra in activitate. Aceasta poate deveni „mama”, chiar daca aparatul ei genital nu este inca maturizat. Apare atractia catre sexul opus in urma instalarii instinctului sexual, „instinct atenuat de fondul emotional usor labil (imaginatia se suprapune realitatii), iar dorinta imbraca straie romantice”.

Transformarile organismului in perioada de adolescenta conduc la atitudini oscilante si difera de la adolescent la adolescent. S-au identificat cateva clase majore cu urmatoarele caracteristici:

  • unii tineri dau dovada de crize comportamentale generate de stari de nesiguranta in luarea unor decizii. Acestor instabilitati li se adauga incapcitatea de a discerne binele de rau, dorinta stringenta de a se pune in valoare, de afirmare cu orice pret, precum si tendinta de emancipare. Destul de multi isi proclama independenta fumand, absentand de la scoala sau consumand bauturi alcoolice. Unii dintre ei mint, fug de acasa satui de canoane, se transforma in delincventi, iar fetele ajung la prostitutie. Faptele de bravaj (fumat, viata dezorganizata, excese sexuale) vor avea repercusiuni asupra tanarului in formare, iar viitorul va fi nemilos.
  • alta categorie de adolescenti prezinta simptome de apatie. Acestia sunt incapabili de comunicare mergand pana la mutism sau se balbaie din cauza unei emotivitati excesive.
  • exista si tineri care prezinta un negativism exacerbat, ajungand sa se manifeste agresiv verbal si comportamental. Este vorba acei tineri „razboinici”, cu atitudine revendicativa ori revansarda cei care distrug obiecte, s.a.m.d.
  • sunt foarte multe cazuri in care adolescenta „trece” fara a fi bagata in seama (cu minime manifestari), dar numai pentru acei tineri cu preocupari serioase legate de viitorul lor.

 

Igiena corporala trebuie sa fie o preocupare serioasa pentru adolescenti pentru ca in aceasta etapa de trecere de la copilarie la adolescenta ei sunt mai vulnerabili la unele afectiuni ale pielii din cauza instabilitatii neurohormonale, a unor sensibilitati la factori alergeni, si a altora cauza organice care pot aparea pe drumul catre maturitate. Contrar unor convingeri gresite, fetele, in timpul menstruatiei trebuie sa se spele obligatoriu, prin spalaturi locale sau dusuri generale. In cazul baietilor, daca polutia este frecventa, se recomanda dusul rece, seara, inainte de culcare, o igiena deosebita a organelor genitale externe, evitarea alimentelor condimentate, a alcoolului si a lecturilor erotice.

Maturizarea sexuala a baietilor are loc cu aproximativ doi ani in urma maturizarii sexuale a fetelor. Toate modificarile structurale sunt mai evidente la fete in jurul varstei de 15 ani (rotunjirea soldurilor si cresterea sanilor), iar la baieti in jurul varstei de 17 ani. Maturizarea sexuala la baieti progreseaza pana la 19-20 de ani cand tanarul devine apt pentru procreere. Apare dorinta, dar si curiozitatea, chiar nerbadarea de a incepe viata sexuala.

In perioada de adolescenta tinerii sunt convinsi ca parintii nu-i inteleg. Chiar daca din punct de vedere biologic si parintii au trecut prin perioada adolescentei, la care se adauga framantarile aferente varstei, foarte putini parinti stiu cum sa se comporte cu fii sau fiicele lor, mai ales in momentul in care se confrunta cu instinctul sexual.

De obicei, parintii nu discuta cu copiii lor despre sexualitate, aparand intre ei si copii o disensiune care va determina o grava ruptura afectiva. Din jena sau din alte motive, in lipsa unui discurs educativ despre sexualitate, parintii vor apela la impunerea unor restrictii fara sa le si explice. Efectul? Tinerii, dependenti de parinti, se vor revolta.

 dEpurtat.ro

Fetele si deceptiile in dragoste

Dr. Antoaneta Pop recomanda mamelor sa discute deschis cu fiicele lor despre noua viziune asupra relatiilor pe care fiica o capata cand intra la pubertate. Fetele incep sa priveasca viata dintr-un unghi romantic, confundand activitatea sexuala cu dragostea. Nu de multe ori, fetele si chiar femeile adulte se angajeaza intr-o relatie intima din dorinta de a gasi/simti dragoste, ca la finalul actului sexual sa simta doar dezamagire.

De aceea, „mama trebuie sa depaseasca jena, avand in vedere ca viitorul fiicei sale este in cumpana, prevenind astfel conflictele si ruptura afectiva. Tot mama este cea care trebuie sa-si previna fiica despre posibilele urmari ale unei vieti sexuale incepute prematur (sarcina, boli venerice etc). Aceste discutii vor fi mereu reluate, ca intre prietene. Numai astfel fiica va avea curajul confesiunilor, iar mama va izbuti sa afle care sunt lucrurile ce-o framanta, cu cine se intalneste etc. Mama va primi destainuirile cu stapanire si calm, chiar daca acestea sunt uneori socante…”. Prietenia dintre mama si fiica trebuie sa fi fost deja construita, de-a lungului claselor primare si gimnaziale. Daca ea nu si-a obisnuit fata de mica cu discutii prietenesti, jocuri si petrecerea timpului impreuna, intr-un mod amical, apropierea dintre cele doua nu se poate realiza. Daca puntea dintre mama si fiica nu a fost cladita pana atunci, este mult prea tarziu in perioada de adolescenta ca un subiect atat de intim sa poata fi abordat intr-o maniera corespunzatoare.

Autoarea continua: „dupa instruirea fiicei pe problemele sexuale, mama trebuie s-o convinga ca oricare va fi drumul ales, ea va trebui sa-si asume responsabilitatea faptelor. Deci, nu violentele verbale sau fizice si nici restrictiile impuse vor fi armele care vor rezolva problemele tinerilor, probleme legate de inceputul vietii sexuale. De asemenea, fiica trebuie sa aiba credinta ca numai parintii pot fi cei ce o pot intelege, indruma si ajuta. Nu prietenele. Din cauza confuziilor pe care fetele le fac intre actul sexual si dragoste, ele sunt cele care sufera marile deceptii. Nu baietii”.

 

Baietii – mai putin romantici in dragoste

Modificarile comportamentale ale baietilor datorate instalarii instinctului sexual ii surprind uneori pe parinti. Intre 13-19 ani (perioada de pubertate – adolescenta) acestia parca se transforma in niste copii straini, neascultatori si chiar violenti. 

Dr. Pop spune: „la baieti, instinctul sexual odata instalat ii face sa devina agresivi. Acest instinct se manifesta ca o obsesie de care simt ca trebuie sa scape. De cele mai multe ori, odata actul sexual finalizat se sfarseste si relatia cu partenera care, rupta de realitate (in perioada de adolescenta), sufera marea deceptie. Multi tineri care nu au la indemana o partenera se masturbeaza, uneori gasind placerea in aceasta manevra de autosatisfactie, placere practicata in exces”.

Alti tineri recurg la aceasta metoda nu din scopul de a obtine placere, ci pentru ca simt ca nu au de ales: presiunea hormonala este una mult prea coplesitoare, iar ei nu-i pot face fata. Studiul, sportul il vor ajuta pe tanar sa depaseasca aceasta etapa din viata lui, iar masturbarea va fi eliminata din sfera de preocupari. Practicarea masturbatiei trebuie tratata cu seriozitate pentru ca abuzul va avea repercusiuni asupra intelectului si a vietii sexuale ulterioare. Consecinte: insomnii, oboseala, incapacitatea de concentrare, slabirea memoriei, esecuri in raporturile sexuale normale, care pot merge pana la afectarea vietii viitoare de familie. Cand masturbatia este practicata accidental si nu devine o obsesie sau un refugiu, ea intra in cadrul manifestarilor normale.

In agresivitatea lor, baietii nu se gandesc la consecintele actului sexual neprotejat: posibilitatea contactarii unor boli venerice, etc. Discutiile cu tatal, de la barbat la barbat, ar putea preveni astfel de consecinte nefaste, dar, avand in vedere mediul informational de astazi, unii tineri isi procura singuri materialele necesare de studiu. De asemenea, tatii pot avea o contributie majora pentru ca problemele legate de ordin sexual sa treaca pe plan secundar pana la maturizarea psihoafectiva si sexuala a tanarului, prin incurajarea acestuia catre domenii pentru care are atractie, precum cele de ordin tehnic, sportiv, muzical s.a.m.d.

In majoritatea cazurilor, parintii sunt vinovati de greselile fiilor (masturbare excesiva, experiente sexuale cu risc de imbolnavire, prietenii cu tineri delincventi etc.) pentru ca acestia continua sa vada actul sexual ca pe ceva rusinos, nu ca pe un fapt firesc, absolut necesar vietii.

Pana la maturizare, tatal va trebui sa procedeze cu tact si discretie, sa-i castige increderea fiului pentru a depasi barierele care se instaleaza frecvent intre cele doua generatii, cauza fiind pudoarea manifestata de parinti.

Parintii trebuie sa fie pregatiti sa discute orice subiect impreuna cu fiii/fiicele lor, iar daca nu reusesc sa raspunda intrebarilor sau curiozitatii acestora, sa se informeze ei insisi despre acele subiecte si sa le raspunda ulterior. Copiii doresc sa invete de la parintii lor, iar uneori, lipsa de cunostinte a acestora despre viata in general, creeaza o prapastie intre generatii pentru ca parintii nu stiu ce este mai bine sa faca sau cum sa actioneze corect in anumite situatii. Prezenta acestor bariere ii va face pe tineri sa se simta neintelesi, sa se simta singuri, motiv pentru care vor cauta sa se ataseze de persoane straine care nu sunt intotdeauna de buna calitate.

Maturizarea incepe spre sfarsitul adolescentei cand, dupa cateva experiente sexuale, baietii simt nevoia unor prietenii in care intervin atat sentimentele (partea afectiva), cat si ratiunea, adica nevoia unei relatii mai constante, care sa previna riscurile.

 

 

dyfashion.ro

Lasa un comentariu