Sugestia si sugestiologia



Scurt istoric:

Din punct de vedere istoric, termenul sugestie  a fost introdus pentru prima oara in secolul optsprezece, de catre Bertrand in Franta si Braid in Anglia, ca o explicatie pentru fenomenul de tip hipnotic. Bernheim  este cel care extinde fenomenul de sugestie si la fenomene non-hipnotice, el afirmand ca sugestia este un fenomen normal care poate avea loc atat in stare de veghe, cat si in stare de hipnoza.

Ulterior s-au conturat doua mari directii de cercetare a fenomenelor sugestiei si sugestibilitatii  :

  • Directia psihologiei sociale, avand ca reprezentanti pe : Tarde (1907), Sighele (1901), Le Bon (1911), Ross (1908), McDougal (1908) si mai tarziu Sherif (1935), Crutchfield (1955), Asch (1965) si altii, induc sugestia in grupa mai larga a fenomenelor de influentare a comportamentului uman. Au fost studiate diverse aspecte ale modificarii atitudinilor si opiniilor, fenomenele de prestigiu, conformism, precum si manipularea sugestiva a unor norme de grup.

Jahoda (1989)   subliniaza faptul ca sugestia a fost utilizata la inceputul secolului trecut ca instrument pentru a explica aproape orice fenomen psihosocial, mai tarziu se poate constata un dec1in in ceea ce priveste interesul pentru fenomene1e de sugestie si sugestibilitate, interes ce va creste din nou in a doua jumatate a secolului trecut.

  • Directia psihologiei experimentale avand ca reprezentanti pe: Seashore (1985), Binet (1900), Aveling si Hargraves (1921), Hull (1933), Eysenck si Fourneaux (1943), Stukat (1958, Eysenck (1987) si altii.

In literatura de specialitate se discuta despre: situatia sugestie sau stimulul sugestiv, comportamentul sugerat si sugestibilitate sau disponibilitatea subiectului de a reactiona la sugestie.

In plan experimental acest autor a elaborat si validat o serie de probe de masurare a sugestibilitatii (Scala de sugestibilitate senzoriala, Scala de sugestibilitate motorie, Probe si scale pentru masurarea unor aspecte imaginative ale sugestibilitatii, de tipul celor implicate in producerea relaxarii sau transei hipnotice (atitudinile, motivele, supunerea, sistemul de dependenta, convingeri, imitatia, constructe personale, habitudinile ce joaca rol de potentare a actului sugestiv, predispozitile sau dispozitie la sugestie).

Gheorghiu descrie urmatoarele predispozitii care stau la baza receptivitatii la sugestii: inchipuirea,  transpunerea , captarea . Orice om poseda intr-o masura mai mare sau mai mica, aceste dispozitii. Aceste dispozitii sunt complementare ele integradu-se in sisteme mai ample cum ar fi mecanismele de aparare si echilibrare a eului.

Lundy (1989) prezinta o serie de tehnici menite sa faciliteze influentarea sugestiva a procesului comunicarii: repetarea mesajului (ca in mecanismele reactiei), utilizarea unui numar sporit de argumente in favoarea a cea ce dorim sa sugeram, sursa de influentare care transmite mesajul trebuie sa fie expert in domeniu si, in acelasi timp, o persoana atragatoare, utilizarea sa prezinta reactii emotionale la cel care receptioneaza mesajul, utilizarea unui context care sa produca emotii pozitive , utilizarea unor mesaje care trezesc anxietatea (Lundy, 1989) ce nu trebuie sa fie excesiv de mare pentru ca altfel subiectul nu mai receptioneaza mesajul si ca urmare nu mai poate fi influentat.

Influentarea poate fi : directa prin tactica “ fata in fata”, indirecta, cu ajutorul mesajelor sugestive simple (ce au efecte mai mari la subiecti mai putin inteligenti), persoanele cu autostima redusa (sunt, de regula, mai sugestibile decat cele cu nivel ridicat de autoapreciere), persoanele implicate afectiv (ajung sa se impresioneze de propriile argumente, sa creada in ele si acest proces previne confirmarea interna a unui concept contrar), o mai rapida schimbare a atitudinilor se produce atunci cand apare o mai mare discrepanta intre atitudinea originala si cea pe care dorim s-o implantam.

Subiectii care au fost solicitati (sa fie mai atenti la continutul comunicarii au putut fi mai usor influentati pentru ca ei si-au deplasat atentia de la procesul confirmarii interne al constructelor la personaje existente), pasiv pe plan interior (pentru a fi mai usor influentat subiectul).

Helen Crawford (1989) leaga sugestibilitatea de fenomenul de “flexibilitate cognitiva”. Raspunsul sugerat reprezinta veriga finala a demersului sugestiv, respectiv reactia subiectului in sensul celor sugerate.

Prin intermediul sugestiilor pot fi influentate in sens pozitiv sau negativ practic aproape toate procesele si functiile psihice (atentie, memorie, decizie, afectivitate, atitudini, credinte, opinii etc.), dar si functiile fiziologice ale organismului. Pe sugestii pozitive se bazeaza utilizarea terapeutica si autoformativa a sugestiilor pentru vindecare si optimizare a comportamentului.



Lasa un comentariu