Studiul dezvoltarii copilului



 

Psihologia copilului studiaza legile de dezvoltare a psihicului copilului, incercand sa stabileasca in ce masura acest proces este continuu sau in etape, in ce masura influenteaza ereditatea si in ce masura influenteaza socialul, ca mediu specific omului.

Mult timp s-a crezut ca dezvoltarea copilului este un proces continuu, liniar, iar adolescenta, de exemplu, nu este un stadiu de dezvoltare, copilul fiind considerat un adult mai mic.

Notiunea de “stadiu de dezvoltare” apare mai tarziu si defineste totalitatea trasaturilor specifice unei anumite etape de viata comune pentru copiii de aceeasi varsta. Legat de aceasta abordare apare termenul de dezvoltare stadiala (stadialitate).

In dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar daca aceste etape nu sunt identice ca limita de varsta in toate abordarile, diferentele sunt nesemnificative.

 

Scoala romaneasca de psihologie considera ca dezvoltarea psihica a copilului cuprinde urmatoarele perioade:

  • 0 –1 an – sugarul
  • 1 – 3 ani – copilul mic (prima copilarie)
  • 3 – 6 ani – prescolaritatea
  • 6 – 11 ani – scolarul mic
  • 11 – 14 ani – pubertate
  • 14 – 18 ani – adolescenta

Pentru a studia mai usor dezvoltarea copilului trebuie sa avem in vedere trei domenii principale. Aceasta divizare este foarte utila pentru studiu, dar trebuie sa stim ca foarte putini din factorii acestor domenii apartin numai unuia, in general ei interactionand intre ei.

1. Dezvoltarea fizica include tot ce tine de dezvoltarea corporala (inaltime, greutate, muschi, glande, creier, organe de simt), abilitatile motorii (de la invatarea mersului pana la invatarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutritia si sanatatea.

2. Dezvoltarea cognitiva include toate procesele mintale care intervin in actul cunoasterii sau a adaptarii la mediul inconjurator. In acest stadiu includem perceptia, imaginatia, gandirea, memoria, invatarea si limbajul.

3. Dezvoltarea psiho-sociala este centrata asupra personalitatii si dezvoltarii sociale ca parti ale unui intreg. Dezvoltarea emotionala este si ea analizata, exprimand impactul familiei si societatii asupra individului.

 

Factori care determina dezvoltarea psihica a copilului

Ereditatea

Reprezinta zestrea nativa, un specific biologic ce garanteaza o anumita forma diferentiata de adaptare şi de reactie. Avem in vedere trasaturile cunoscute sub numele de “predispozitii native”, rezultat al dezvoltarii biologice complexe de-a lungul generatiilor. Privite in acest fel aceste trasaturi reprezinta punctul de plecare al dezvoltarii, conditie fara de care acest proces n-ar putea fi parcurs.

Faptul ca zestrea nativa poate fi atat de asemanatoare la un moment dat (gemenii univitelini) nu explica insa traiectoriile individuale ale dezvoltarii lor. Acest lucru subliniaza ideea ca ereditatea conditioneaza procesul dezvoltarii, dar ca nu este suficienta pentru evolutia omului.

Mediul social

Termenul de ”mediu” exprima totalitatea cerintelor sociale si a relatiilor in care traieste si actioneaza copilul. Factorii care tin de mediul social se grupeaza in doua categorii:

  • “mediul imediat” – familie, rude, şcoala, educatori – micro-sistem
  • “mediul social” in general – societatea cu particularitatile social-istorice – macro-sistem

Micro-sistemul şi macro-sistemul nu sunt identice, desi ele interactioneaza in multe puncte, in mod diferit, de la o etapa de varsta la alta. Asa se explica de ce la copiii care traiesc in aceeasi societate exista atatea diferente de dezvoltare.

Educatia

Educatia este factorul decisiv care actioneaza asupra copilului. Acest proces permanent si continuu nu se refera doar la educatia intelectuala (informativa si formativa) care se realizeaza in institutii de invatamant, ci la toate influentele care modeleaza copilul in vederea crearii unei personalitati cat mai armonios structurate. Educatia trebuie sa asigure adaptarea optima a copilului la cerintele societatii, bazandu-se pe potentialul individual.

 

Lasa un comentariu