Studii de caz in tehnica sandplay



answear.ro

S-a demonstrat ca pot fi descoperiti din sandplay-ul initial indicii prognostici relativ la evolutia patologiei tumorii, analog viselor aduse la prima sedinta analitica.  Acest lucru poate crea posibilitatea de a schimba programul bio-psihologic rigid, prestabilit initial care limiteaza atat de sever calitatea vietii pacientului.

Carcinogeneza si legatura ei cu afectivitatea si stresul sugereaza ca dintre caracteristicile generale ale persoanelor cu cancer regasim la majoritatea:  dificultatea de a elabora pierderile afective, un temperament depresiv si disperat, incapacitatea de a accepta si a face fata tendintelor agresive, o preferinta pentru negare si deplasare ca mecanisme de aparare, dificultati in simbolizare.

La copiii cu cancer exista tendinta de a nu cere suficienta grija parentala, ceea ce poate conduce la o masiva regresie comportamentala.
Prezentam mai jos 4 studii de caz de copii cu cancer.

 

Baiat, 11 ani, tumoare la rinichi.

Nu tolera terapia. A fost trimis la sandplay. A construit o scena foarte complexa, construind-o in sensul acelor de ceasornic incepand din coltul   de jos din dreapta si terminand, cu o mica padure, in coltul de sus dreapta. Descrie scena singur astfel: “Cowboy-i ataca indienii vrand sa le ia in stapanire teritoriile si animalele. Sunt cateva femei indiene care dau nastere copiilor. Aici este o padure cu animale cautand prada si aici, pe un pisc de piatra, este un  vultur si cativa coioti asteptand sfarsitul luptei astfel ca ei si copiii lor sa se hraneasca cu mortii. Si aici este o pasare ingrijindu-si puiul“.

Sandplay-ul indica evident o reprezentare a violentei, cu valentele agresivitatii orale arhaice, laturi de detalii  delicate,  blande.  Este  o  scena  foarte  dinamica in  care  moartea si  renasterea sunt  prezentate impreuna si legate circular intr-o transformare dinamica.

 

Fetita, 12 ani, tumoare Wilms, refuza terapia prescrisa care i-ar fi putut provoca pierderea parului. Era mandra de parul ei si cerea mereu mamei sa o pieptene.  O buna parte a sedintei  mangaie si tamponeaza nisipul ud, facand mici forme ca strazi, plasand si apoi rearanjand intr-un mod obsesiv materialele in cutia de nisip. A construit un oras mic  unde totul era calm si in perfecta ordine – totul la locul sau.

Dincolo de toate, spune fetita, nu exista nici o confuzie … urasc confuzia … este un loc unde mi-ar place sa traiesc, de fapt pare a fi orasul unde locuiesc“.dEpurtat.ro

Fata repeta scena, aproape identic in celelalte doua sedinte, construind-o in acelasi fel si facand remarci similare. In a treia, refuza sa mai construiasca alt sandplay.

Totul in acest sandplay era fix si imobil in timp si spatiu. Felul cum a fost construit indica o preferinta pentru a nega si a indeparta orice impuls agresiv sau orice umbra posibila. Ca si cand preocuparea primara ar fi fost sa fosilizeze timpul si spatiul.

 

Baiat, 11 ani, sarcom rabdomy, refuza limitarile impuse de doctor: ar fi trebuit sa renunte la fotbal datorita sectionarii unei parti din piept.

Asambleaza o padure in care diferite animale si un vanator  se invarteau dupa prada. Comentariul sau: “Este o scena ecologica, sunt multe animale agresive dar nu este nici un motiv sa-ti fie teama pentru ca ele ucid doar pentru supravietuire, e o problema de echilibru”.

A doua sedinta da indicii prognostice. Scena prezinta un om modern intr-un grup de dinozauri in lupta explicand ca: “Charlie Chaplin se juca cu o masina a timpului si s-a trezit in preistorie cand dinozaurii se mancau unul pe altul si omul traia cu carne cruda.  Daca  m-as gasi intr-o situatia asemanatoare n-as sti ce sa fac pentru ca nu stiu cum traiau oamenii in vremurile acelea”.

Intrebat ce se va mai intampla in continuare, baiatul spune: “Charlie a fost atat de socat de scena incat, cu ajutorul expertului, s-a intors in timpul lui pentru ca niciodata sa nu se mai joace din nou cu masina timpului“.

Caracteristice acestei scene sunt: oralitatea, agresivitatea primitiva, si o percepere tulburata a timpului care proiecteaza baiatul intr-o preistorie dincolo de istoria personala. Important este ca baiatul nu cedeaza, – la fel ca in viata reala refuza sa cedeze prezentul.

 

Baiat, 11 ani, sarcom rabdomy embrionica, refuza terapia prescrisa. La fiecare tratament antiblastic, se plange de durere  in picioare, durere fara explicatie medicala. Tatal explica ca, in realitate, aceasta terapie  doar inrautatea starea fiului lui. Nu mult timp dupa inceperea acestei dureri intense au fost intrerupte atat interventia oncologica cat si cea psihiatrica, pentru ca baiatul refuzase sa plece de acasa.

Comentariul sau despre sandplay-ul sau: “Este o ferma linistita unde au tot ceea ce le trebuie. Singura lor grija este sa tina lupii de partea cealalta a raului. Odata mai multi lupi au atacat ferma dar nu i-au ucis. Oricum au mancat o oaie. Totul este linistit, in asteptare. Tractorul este pus in fata portii facand dificila intrarea in ferma“.

Cand terapeutul ii indica puntile si un oier care parea sa iasa afara, baiatul replica: “Pastorul vrea sa duca o oaie afara, dar tatalui ii este teama si ii spune sa nu o faca. Pastorul crede ca este mai multa iarba de partea cealalta a raului, dar se reintoarce la ferma”. Dupa o pauza lunga, baiatul continua. “Pare asemanatoare fermei bunicilor mei. Era un loc frumos si, cand eram mic, imi placea sa merg acolo”.

Din anamneza reiese ca trei dintre bunicii baiatului au murit de cancer si ca tatal sau avusese o nefropatie serioasa invalidanta.

In aceasta imagine, ca si in altele, apare o incercare clara de a opri timpul si un loc fericit, eliminand orice valenta agresiva posibila, dar pretul este de a te opri din viata.

Si aici, de asemeni, timpul nu este timpul sau,  locul nu este al sau, ambele, timp si spatiu, tin de cele ale tatalui si bunicilor.

Concluzii

Aproximativ la 2 ani si jumatate, pacientii 1 si 3 au fost vindecati, al doilea si al patrulea au murit ambii  la  cateva  luni  dupa  interventiile  sandplay-ului.  Sunt  multe  implicatii  dintre  care,  foarte semnificative, sunt:

  • tulburarea dimensiunii psihologice a timpului;
  • permanenta sau fixatia la un stadiu oral arhaic;
  • relatia pacientilor cu impulsurile lor agresive si, in general, cu umbra lor ;
  • rolul fanteziilor parentale si interjocul continator sau continut dintre parinte si copil;
  • contact cu constructia sinelui individual (eul) si relatia sa cu timpul.

Analistii din Milano au subliniat ca pacientii, cel putin cei din clinica, care au manifestat capacitatea de confruntare, de iesire din stagnare, sunt cei care au fost capabili sa-si reprezinte si confrunte valentele agresive orale fara sa le nege. Acesti pacienti au un Eu intreg, incluzand experienta terifianta a unei umbre arhetipale. Ei au inca posibilitatea sa faca fata impulsurilor lor psihice – sa le accepte, sa le contina, sa le transforme si sa le dea un sens.

Legat de timp, un alt baiat a remarcat. “Trecutul incearca mereu sa se reintoarca si sa distruga prezentul pentru ca nu-si da seama ca lucrurile se schimba si unele lucruri nu se reintorc”.

Nevoia primara a acestor pacienti este de a fi sprijiniti in lupta lor, sa fie ajutati sa pastreze speranta vie in ciuda ororii pe care o traiesc. Nu au renuntat la viata, au nevoie de ajutor pentru a ramane in viata.

Situatia celor 2 care au murit a fost complet diferita. Fie nu au fost vreodata in contact cu Sinele sau aceasta axa eu – sine a fost mai devreme stricata ireparabil.  Substitutul ei a fost o fantezie primordiala a unui Eden si reprezentarea ideii ca este necesar sa tii la distanta de acest Eden orice impuls agresiv sau orice eveniment transformativ.

Timpul si spatiul sunt traite intr-o dimensiune fara istorie. Daca au totusi o istorie, aceasta este cea a parintilor lor si ei nu se pot separa de ea. Din acest motiv au renuntat la viata si poate ei cer pur si simplu sa fie ajutati sa moara.

Terapeutii milanezi subliniaza ca acesti copii care nu au o istorie, nu sunt constienti de ei insisi ca autonomi si separati de parintii lor.

Identificarea  critica  a  sinelui  (eului)  poate  fi  descrisa  in  relatie  cu  teoria  lui  Winnicott  asupra obiectului tranzitional. La acesti pacienti faza nu a aparut, iar separarea, cand este  accesata prin boala, merge catre moartea fizica.

Implicatiile acestui fapt se inregistreaza in majoritatea spitalelor pediatrice si creselor. Astfel de studii indica faptul ca,  daca cei  care ajuta copiii ar  fi  mai  constienti de implicatii, s-ar putea intreprinde interventii mai preventive si care sa ajute mai mult.

 

Fragmente din Introducere in tehnici proiective – Mihaela Minulescu

dyfashion.ro

Lasa un comentariu