Stramba alcatuire 2

Tara lui Andrei, tara in care conteaza omul si nu ideile/faptele lui, a ajuns de rasul lumii, este poreclita Tara lui Foaie-Verde, un loc aflat in deficit cronicizat de profunzime si degradare in cascada, in care domina banul si minciuna, de la calugar si pana la parlamentar. Si asta pentru ca am avut nesansa sa fim educati de un sistem educational indoielnic care ne-a stricat pe toti. Numai aici este posibil ca un partid sa preia puterea, apoi sa cada, apoi sa revina, iar sa cada si apoi sa revina. Uneori suntem Absurdistan! Europa se uita la noi ca la o insula a ciudatilor. Poate nici nu suntem capabili sa intelegem si radem cand cineva cauta un loc in care roua sa cada pe alb, nu pe praf, si oameni carora sa le impartaseasca visuri, ganduri, tristeti, prostii.

De la Einstein incoace, totu-i prea… relativ. Trebuie sa ne intrebam: cu ce ne diferentiem de omul primitiv, comparativ cu celelalte fiinte vii si colectivitatile lor? care e diferenta dintre un om, posesor de act de identitate si un caine cu tablita la gat? Omul este, indubitabil, mult deasupra celorlalte fiinte ale planetei, dar are dreptul sa-si sustina superioritatea cand are un simulacru de constiinta si desconsidera omul? ”Ceva a devenit mai rar si mai anormal decat toate anomaliile la un loc: constiinta valorii, a bunului si necesarului spiritual, sau idealul urmarit o viata intreaga, cu asiduitate nebuna, cu riscul de a nu fi crezut de nimeni sau crezut de toti excentric si nesanatos. Grija de a-ti fi crescut vederile interioare cu o maternitate care sa intreaca in iubire toate mamele” (Sinaxar).

La inceput am fost alesii lui Dumnezeu, doar ne-a instalat in cea mai buna dintre lumile posibile, ne-a pus la dispozitie de toate in taramul fantastic al unei tari sfinte, a doua dupa Ierusalim (Petru cel sfant a coborat la Maglavid). Ne-a oferit modelul unui comportament sacral, pe care poporul de jos il copiaza – este iubitor de sfinti, nu este radical, nu se revolta, zice ”hai sa mai stam, sa mai vedem…”

Dupa Cristina Topescu suntem, insa, “un popor nebinecuvantat, ca nu avem conducatori onesti si luminati!”. Dupa alti oameni de seama „suntem un popor idiot, pana la proba contrarie” ori „purtam in noi blestemul Mesterului Manole: trebuie sa o luam mereu si mereu de la capat, pentru ca nu incercam sa construim cu o oferta mai buna decat adversarul politic, ci atacam, ca-n razboi, pana il scoatem din lupta.” Daniel Uncu scria undeva: “m-am saturat de prosti, de ticalosi, de spagari, de puturosi, de prost-crescuti, de incompetenti! M-am saturat inclusiv de mine pentru ca ii tolerez!” Iar un internetist: „70% dintre romani abia daca au coborat din copaci, lor le trebuie sa fie condusi de oameni ce le promit zilnic lapte si miere. Afara de asta tocanitarul roman e o specie de homo sapiens puturozius, un mutant gen “muieti is posmagii?” sau un pomanagiu balcanic: „Da-mi, da’ sa nu coste nimic!” Monica Tatoiu observa de curand cat suntem de involuati: „suntem un popor care am votat un om aflat in puscarie, am votat oameni care au fost in puscarie si pe altii care au dosare pe rol, care s-ar putea solda, foarte probabil, cu condamnari la puscarie!”

Probabil Gheorghe Dinica avea dreptate ca suntem putini oameni in Romania, ca „suntem o populatie” cu priviri piezise care interactioneaza vag, epidermic, cu intreruperi ale circuitului vital, incat nu reactioneaza chimic, comunica fara sa-si impartaseasca ceva, fara sa intre in comuniune. Mircea Badea observa, pe drept, ca “specia umana este avariata rau la mansarda” iar Iulian Stoica: „Ajung pe culmile disperarii mai ceva ca Cioran cand vad cata prostie musteste in Romania contemporana. Tot felul de fraze fara continut, repetate pana la exasperare!” Balaceanu Stolnici, Palerul zilelor noastre, se revolta la 82 de ani observand indignat „categoria prostilor cum urca spre decizie”. Actorul Eugen Cristea exclama: “Este o dementa si o schizofrenie generala.

Tampenia este ridicata la grad de lege in Romania!” Din pacate, traim si niste vremuri in care romanii au ajuns sa nu mai stie cine sunt, se plang la altii ca niste copii batuti si cer razbunare uitand ca numai dincolo de ura si invidie viata omului poate sa respire si sa fie ceea ce ar trebui sa fie: o bucurie. Multi se lasa mulsi, ca o vaca blanda, si de stapan, si de hotul satului, si de oricine are tupeul sa-i puna mana pe tate. Daca putem face cuiva un rau, am ajuns sa i-l facem din toata inima! Asadar, Romania se salbaticeste, e pusa pe butuci din cauza complicitatilor economice si de putere, e tara in care o mana spala pe alta.

Medicii se bat intre ei, se arunca din masini copiii mici, profesorii conving elevele sa se prostitueze, strada este pierduta fiindca fortosii ies cu sabia si dau in cei slabi si iau femeile cu japca, imbatranitii-si nefericesc consoartele lasandu-le nevorbite, unii traiesc doar cu malai si apa, politicienii-s preocupati de patratici mult prea mici, sau „iau masuri procriza in loc de anticriza” (Ion IIiescu), in timp ce prea multi au renuntat la preludii si la sarbatoarea bunului gust; cimitirul a devenit casa primitoare si pentru cei vii, alungati, a caror viata nu mai are un rost – ziua intind mana printre morminte, noaptea adorm pe lespezile reci.

O femeie a nascut in cimitir. Singura! Normalitatea continua sa fie o geometrie variabila, cand trebuia sa fie ceva simplu de tot, dupa cum o infatisa Mircea Eliade: „sa cobori din tramvai prin scara din fata, sa nu scuipi pe strada, sa nu primesti bacsis, sa nu te vinzi partidelor, sa nu-ti treci copii prin scoala prin proptele, sa aduci cinstea intai in familia ta si apoi la tribuna politica, sa-ti faci o cultura solida ca sa nu ne-o ia inainte bulgarii si australienii, sa nu mai spui „las-o incurcata” de cate ori e vorba de un act in care ti se cere munca si perseverenta, si alte lucruri mici de felul acesta.

Fara indoiala ca nu cu asemenea lucruri mici se cladeste o tara si o cultura barbateasca. E nevoie, pentru aceasta, de mesianism, de nebunie, de munca ucigatoare – ca sa nu mai spunem ca e nevoie de geniu si de sfintenie. Dar nu oricarui cetatean i se pot cere asemenea eforturi. In schimb, se cere mai putin lichelism, mai putin jemenfischism, mai multa cinste, mai mult nerv. Daca toti oamenii ar fi dispusi sa realizeze in viata lor de fiecare zi aceste „lucruri mici”- se vor gasi destui oameni mari care sa creeze si sa organizeze Romania pe care o merita urmasii nostri.” Omul de afaceri Ion Tiriac pune un diagnostisc profesionist: “Pe voi cineva trebuie sa va organizeze!” Din pacate, romanul nu se implica nici macar participand la sedintele asociatiei de locatari, insa injura administratorul de bloc ca fura si i se sparg tevi.

Romanul judeca simplist, in sloganuri, haotic si emotional, nu discerne intre speculatie si adevarul dovedit. De fapt nici nu-l intereseaza diferenta fiindca totul se joaca fie pe cartea de alb-negru, fie pe cea de nihilism (toti sunt corupti); trece prea repede de la optimism irational la dezamagire si mania persecutiei. „Romanul s-a invatat sa fie parazit”, o spune Dorel Visan, iar Lucian Boia crede ca schimbarea tarii se va face in functie de cum romanii se raporteaza la lege. Si se raporteaza prost, daca primul ministru Victor Ponta simte ca “Romania iese incet-incet din Europa”, dupa ce ne-am straduit sa fim ’’codoasa Europei si ne straduim sa ramanem pe ultimul loc, pentru ca de acolo nu ne poate detrona nimeni’’ (Buga Sfintes). Multi cred ca suntem o natie de supravietuitori care se adapteaza incontinuu (adaptarea totala o avem in ADN!), fara sa aiba opinii sau idealuri, nu luptam ca finlandezii sau polonezii, fugim in paduri, ne rugam sa treaca urgia si apoi venim inapoi. Probabil ne-am pierdut cu mult timp inainte toate iluziile si am intrat intr-o acreala care ne ucide inainte de a germina bobul oricarei experiente de viata. Probabil fiindca poporul roman traieste mai mult emotional, decat cerebral.

Una din explicatii ar fi ca am fost intodeauna tradati si de aceea nu mai avem incredere in nimeni. Ca e adevarat, o spune Cosmin Gusa: „Romania e pusa pe butuci din cauza complicitatilor economice si de putere”, iar Romania traieste, astfel, o drama. Milioane de persoane au ajuns in “faliment”, copiii acestor familii disperate sunt afectati iremediabil, nu zambesc, le-a disparut starea euforica a adolescentei, in timp ce coruptia este plimbata ca o minge de la putere la opozitie. Ion Iliescu acuza primul: “Marii corupti au aparut in CDR! – 5 partide cu 5 clientele politice!!” Politia are legea-n mana, dar n-are curajul sa scrie/faca, intrucat o mana spala pe alta, iar cine-si face treaba este aruncat din sistem/ exclus/ cercetat. Strada striga, anemic, sa se renunte la cumpararea de constiinte, cei care se pricep rostesc ca sunt solutii, dar… cine sa auda? Rezultatul? Nu stim nici sa intram in iarna, nici sa iesim din ea. Astfel, Romania devine o tara de poveste, Tara lui ‘’vom face’’ si ‘’vom drege’’ – Tara vorbelor goale!

Dar, oare, ce constituie autenticul omenesc din om?! „Ratiunea, vointa si inima sunt esenta absoluta a omului ca OM si scopul existentei sale. Puterea gandirii este lumea cunoasterii, puterea vointei – energia caracterului iar puterea inimii – iubirea” (Minerva Grama).

Se pare ca majoritatea oamenilor si-au pierdut capacitatea de a gandi singuri, incat nu pun nimic la indoiala si accepta totul asa cum le este spus de persoane cu autoritate, apoi ii urmeaza. Au permis sa li se implanteze virusul mintii, care indeamna sa te perfectionezi inainte de a fi apt pentru fericire si succes. „Atunci cand cadeti prada gandului ca este ceva in neregula cu voi si ca trebuie sa va reparati, viata voastra se indreapta intr-o directie gresita – avertizeaza cunoscatorii. Cand veti trai dinauntru spre afara, veti sti totul, pentru ca sunteti conectati la adevarata sursa a intelepciunii. Daca va traiti viata din afara spre inauntru, veti fi controlati de minte. Nu atragem ceea ce vrem, ci atragem lucrurile asupra carora ne concentram. Ceea ce puteti crea, sau nu, va fi determinat de punctul vostru de vedere limitat privind imposibilitatea. Ganduri care subliniaza lipsa, limitarea, nevrednicia, teama, indoiala sau grija stabilesc o energie contrara, un camp nepermisiv. Daca va creati viata in mod incostient (fara sa fiti prezenti), va veti petrece tot restul vietii incercand sa va perfectionati.”
***
Deocamdata romanii au fruntile asa de incruntate incat scriitorii incondeiaza Romania ca fiind Tara fruntilor incruntate. Andrei Plesu a ajuns sa bombane toata ziua, si-„a pierdut increderea in virtutile natiei si soarta tarii, in rostul lumii.” Romanii au fost adusi in stadiul de-a nu se mai suporta singuri, s-au uratit, dupa ce s-au instrainat pana si in familie renuntand sa infiereze realitatea si ajungand sa o accepte asa cum este (aceasta fiind si cea mai mare intelepciune a lumii, de altfel).

Unii cred ca realitatea este frumoasa pe dinafara si mizerabila pe dinauntru, dar frumosul si fericirea sunt valori cu atat mai usor de definit cu cat esti mai nepregatit, nerusinat sau inconstient sa le accepti, intelegi si sa le primesti. Bunaoara, fericirea, pentru prea multi romani, este un surogat numit mancare, bautura si imbratisari sub cearsaf. Romania e tara in care toleranta e inteleasa ca superioritate, in care dialogul nu exista, legea s-a pus la spate si se face un asediu impotriva telecetatenilor prin desconsiderare si educare la o realitate fabricata. Sigur, suntem vinovati cu totii de ceea ce se petrece, dar sfanta realitate e ca ne este lehamite sau egal de ce se mai intampla cu noi si alimentam – pasiv sau activ – vrajba, neintelegerea, critica negativaA aparut, astfel, pericolul de a deveni straini de nazuintele noastre, de noi insine, de povestea noastra, straini de Hristos. Cine ne va ajuta? Nimeni. Pentru ca noi nu ne-am ajutat singuri cand era timpul. O poeta revenita in tara dupa ani si ani marturiseste: “si-mi dau seama ca nimic nu s-a schimbat/ lupta cu mucegaiul e aceeasi/ lupta impotriva oamenilor de rand/ la fel/ si totusi ceva este adevarat/ in tara fruntilor incruntate” (Anca Anghel Novac).
***

Romania e tara-n care e bine sa ai bani, ca nu te-ntreaba nimeni de unde-i ai! Dreptatea a prins radacini la masa celui cu bani devenind rapid tara sub pixul lu’„dom’ sef”; nu mai exista Cezari la care sa te duci; ai dreptate dupa cati bani in buzunar ai sau mori cu dreptatea-n brate; „autoritatea este vicleana si smechera, a luat banii! este profund vinovata si trebuie trasa la raspundere”! indeamna Dan puric. Da, institutiile nu respecta cetateanul, trebuie sa demonstrezi procurorilor ca esti nevinovat, nu sa-ti demonstreze ei vina, ori ti-o gaseste prin presiunea ilegala a interogatoriilor. Se afirma deseori ca in Romania este mai usor sa scoti din puscarie decat sa bagi! Paradoxal, romanii au inexplicabila toleranta la coruptie, nu sanctioneaza deloc minciuna, urasc doar cand nu li se mai da leafa sau li se taie din ea.

Romania a ajuns o cloaca in care nu mai conteaza argumentele si dovezile, „un stat de circ si nu de drept” (George Copos)!, cu o Justitie aberanta ce da decizii ilogice, cand nu are vicii de procedura. Ne reformam sinistru si de-a-ndoaselea, schimbarile nu se fac cu idei, ci doar dupa tragedii si catastrofe. In zadar cativa reclama nereguli de tot felul, noul sistem, imbratisat cu entuziasm dupa 1989, nu se deranjeaza si nimeni nu pateste nimic, demisia se da de placere si nu din constrangere, calitatea se face ca o ambitie personala a cuiva si nu ca o normalitate. Romania a ajuns un conglomerat uman nefunctional, in care individul nu poate sa existe si sa se manifeste ca valoare decat daca este acceptat de o casta oculta monopolista, depersonalizata si profitoare, care-l va impune cu forta doar daca “valoarea” sa este corelata cu valoarea castei. Iar asta conduce la prefigurarea unui prezent permanent ambiguu si catastrofal, din punct de vedere moral. Casta se bucura de o libertate totala, fara opresiunea legii, iar cei din afara ei sunt sclavii psihici si fizici ai acesteia, ingraditi de conventionalisme fara continut despre cultura si civilizatie care dilueaza grav esenta omului.

Actorul Florin Zamfirescu este de parere ca „ne-am tampit cu totii, nu mai avem onoarea cuvantului dat”, si viseaza la dictatura punctualitatii. Neagu Djuvara crede ca „nu ne putem indrepta decat printr-o lunga educare”. Binele o duce rau in Romania, daca este nesupus sau incomod, acesta obtine imediat interdictie si control! Pentru succes nu se mai munceste, ci se triseaza calculat. Teama oamenilor a ajuns ca se va fura pana si clopotul de la biserica. Oamenii din popor au blocat decaderea umana cu un gest disperat: „Pana aici! Pe aici nu se trece!” cerand ultimativ ca alesii sa fie pusi „sa jure, la investire, ca nu vor fura clopotul de la biserica!” Degeaba doi politisti s-au legat de picioare cu lantul si au baut apa cu lingura din lemn protestand: “Suntem prizonierii incompetentei!”. din biserici se fura frecvent crucile, din spitale se fura toti banii celor aflati in reanimare! Am ajuns o tara de treaca-mearga, in care toata lumea lupta cu coruptia si cel mai tare lupta insisi coruptii! “Cand e vorba de sume mari, in Romania nu mai conteaza nimic”! (Emil Moise), ’’fiecare face ce vrea, fiindca este lasat sa faca ce vrea!’’ (Dan Raspopa).

 

Succesul il avem sporadic si intamplator, suntem puternici doar cand la pupitru se afla un bun comandat sau prin nereusita unei actiuni cad capete. Se poate intelege aceasta cand evadeaza cineva si-n maxim trei zile este intotdeauna prins, iar infractorii dati in urmarire generala, nu-s prinsi decat intamplator, prin razii de rutina, perchezitii sau denunturi. Din 10 solutii posibile, o alegem intotdeauna pe cea mai comoda, care-i si cea mai proasta.

Toata lumea recunoste ca Romaniei nu i-a ajuns cutitul la os, dar nimeni nu stie cine a bagat cutitul. Fiind incapabila sa faca legi bune si sa tina pasul cu civilizatia, Romania traieste o drama: in timp ce omul puterii isi trage partea cea grasa din sacul comun vanzand unui spital, din magazinul propriu, fotolii de 27 de ori mai scumpe, o femeie din localitatea ieseana Tiganasi este amendata pentru tulburarea linistii publice, ca a tipat de durere in timp ce sotul o batea cu furca! Am ajuns tara in care aplicarea legii nu tine cont de spiritul legii sau prescrie faptele.

In acest timp cand, in politica, nu exista concepte de stanga sau de dreapta, ci doar cumetrii, care ofera accesul privilegiat le resurse si confidentialitate (a spus-o Toni Grebla: “trebuie sa ai un prieten din zona puterii, o relatie sa poti accesa informatii ori sa ajungi la masa unde se dezbat ofertele economice”), ci suflete coruptibile, care accepta regulile asa cum sunt, chiar neinteresati fiind daca executa ordine impotriva fiintei umane, ori actiuni care ne ucid viitorul. Omul cu bataturi in palme, acela care nu cuvanta, nu intelege ca respectul regulilor il constrange dar il si apara de abuzuri, i se pare legitim sa furi, daca te fura Statul. O dihanie nevazuta a napustit peste oameni incat acestora a ajuns sa le fie frica nu atat de legi, cat de cei care fac „legea”.

Oana Stancu observa ca „n-avem institutii sa ne apere de abuzurile puterii”, in timp ce poporului ii este frica, iar aceasta alimenteaza linistea politicienilor, care isi vad de treaba “construind” pentru folosul propriu. “Frica de a nu pierde locul de munca sau de a nu gasi unul. Frica de a nu putea plati facturile sau datoriile. Frica de a nu avea bani pentru medicamente sau pentru „spaga” la doctor. Frica de a merge pe strada si de a fi nevoit sa te aperi singur. Frica de a nu fi ascultat la telefon.” (Adrian Nastase). Frica de a nu gasi o gradinita pentru copii. Oamenii voteaza chiar de frica de a nu fi hartuiti de institutiile statului. Bogdan Chirieac constata, sec, ca “alegatorii din Romania nu mai sunt din nici un popor”.

In Romania, democratia a ajuns un ideal – sa ai o opinie diferita e o favoare pe care ti-o face cineva. «Vorbim – scrie poetul Sorin Lucaci – in timp ce viata te inchide intr-un cerc/ din care ar fi indicat sa nu evadezi, imi spunea tata». Elena-Cristina Scutaru crede ca „ne este lehamite, egal de ce se mai intampla, pentru ca oricum este o mizerie ceea ce se intampla la noi in tara, in politica romaneasca. Nu mai gasim motivatia! Sunt multe, prea multe care te determina sa renunti, sa-ti pierzi speranta intr-un viitor mai bun sau ca lucrurile se vor schimba!” iar Andrei Plesu simte ca traieste intr-o Romanie confiscata.
***
Democratia este in lanturi intrucat se ignora cu desavarsire cetateanul, se face de rusine insusi conceptul si valorile fundamentale ce se presupune ca se afla la baza sa. ”O ce lume, adanca lume,/ Care totusi mai spera/ Sa fie toate mai bune/ In viata asta de sera.” (Mihail Rujoiu). Da, viata este o inchisoare, Alfred de Vigny adauga: ”E adevarat ca nu stii de ce esti prizonier si pentru ce esti pedepsit, dar stii ca nu trebuie sa te indoiesti in privinta pedepsei tale: suferinta in inchisoare, urmata de moarte». La stirile lumii apare tot mai des cuvantul “sclav”: Dutsche Welle: „Romania ramane principala sursa de sclavie in traficul de fiinte umane”, la Buhusi primarul este acuzat de sclavie, in timp ce tot mai multi se simt nici prizonieri nici liberi. Pe plantatii lucratorii sunt lasati sa doarma pe camp, fara apa si mancare. Ieri, o angajata a fost obligata de patron sa dea roata sediului institutiei de 250 de ori.

Adrian Sava marturiseste: “sunt poate unul din multii visatori care au sperat in mai bine, dar, la noi, niciodata nu va fi. Suntem o societate bolnava, care nicodata nu a cunoscut libertatea si nu o va cunoaste”, iar Maria Cozma intreaba: “stie UE cat a fost de jefuita Romania de catre clasa politica si ca romanii sunt pur si simplu sclavii ei?” iar Petru Borodi o confirma: „Pe neamul romanesc il consider singurul suveran, dar sunt platitor al unor dregatori ce nu-l merita fiindca se cred pe sine a fi suverani si multimea, sarmana, o nesocotesc si o considera sclava lor”. E limpede ca „oameni cu fete de ceara ne-au inchis ca sa ne invete rabdarea” (Dana Banu) si sa aduca astfel jignire notiunii de om inzestrat cu ratiune. Nu este intelepciune aceasta, ca omul trebuie sa fie sarac pentru a evolua invatand umilinta.

Omul poate invata suferinta si prin ratiune, adica vizualizand realitatea si intelegand prin conexiuni mentale, nu neaparat traind-o, ceea ce echivaleaza cu a corecta un om nu explicandu-i frumos, ci batandu-l. Trairea profunda a vietii in postura umilintei este necesara individului, daca aceasta il propulseaza pe o orbita superioara a evolutiei, il trece in alta stare de intelegere a abstractului, cu atitudinea aferanta, dupa experienta acumulata. In practica, insa, oamenii se nasc umili, de zici ca sunt umili genetic, si toata viata vegeteaza statici in umilinta, ei nefiind in trecere pentru ca sunt tinuti intentionat inchisi pentru a fi exploatati ca vite de povara. Si asta nu e bine, domnilor intelectuali!

„Am ajuns o adunatura de sclavi, striga Eugen Pan, de oameni fara tara, fara demnitate si fara reactie in fata atacurilor cozilor de topor mizerabile din mass-media intretinute de politicieni. Am fost un popor”, iar un internetist, Canis, isi cere drepturile: “e cel putin ciudat sa fii captiv in cochilia asta… Sa fii om. Materie. Iti sunt limitate atate lucruri… Adevarul, intelegerea, calatoria initiata de un simplu gand, zborul printre astri, perpetua proximitate a Creatorului… E foarte straniu, va spun. Si vreau sa revin la starea anterioara »
Romania se afla de zeci de ani sub domnia mafiei politice si a slugilor lor! Ne aflam intr-o stare de razboi nedeclarat, un razboi pornit impotriva omului decent, de rand, ce trebuie invins si distrus pana la extinctie. E dureros sa realizezi, despaienjenindu-ti ochii de iluzii, ca binele nu e majoritar, ca omul de rind, educat de profitori ca sa nu se emancipeze, nu e foarte diferit de un animal, foarte perspicace, dar minat nemilos… tot de instinctul de supravietuire.

Decaderea umana din Romania surpa miturile despre noblete si dezumfla aspiratiile spre ea. Solutia de iesire din marasm se lasa intentionat asteptata. Partea cu saracii si exploatarea e veriga slaba a oricarui sistem de conducere a lumii. Banca Nationala cere sa muncim mai mult si sa primim mai putin. Nicolas Sarkozy tuna mai rau ca un nebun: “Sa muncim mai mult!” Traian Basescu intreaba „unde-s banii din privatizarile Romaniei?”, iar Zoe Petre, aflata pe o noua lungime de unda politica, raspunde acestei problematici: “Chiar si cei ajunsi la guvernare recunosc ca nu reusesc sa afle unde s-au ascuns banii tarii”! Ca ultima salvare a corabiei, Comandantul se agata disperat de solutia guvernului european: adica niste ordine venite mai de sus ar putea sa ne puna la punct.

E bine, totusi, ca nu ne-nmultim prea mult, altfel ar trebui sa se puna de-un razboi! Se intampla aceste ciudatenii intr-o tara care se vrea democratica, dupa ce s-a angajat, prin Constitutie, sa asigure populatiei un trai decent! Numai ca, sub umbrela Statului, s-au creat toate conditiile incat esti nevoit sa furi pentru a putea supravietui. Statul fura primul, iar ceilalti cu stiinta si acordul sau, incat tot mai multi exclama in fata grozaviilor zilnice: “Asa ceva n-am mai vazut, n-am mai auzit!” Intr-o seara, Ilie Nastase intreba revoltat: “Cine nu ne lasa sa avem si noi o tara asezata?” Si tot el raspundea: “Ei, doar ei, cei care conduc! Sa plece! Sa plece!! Sa plece din tara cei rai, nu cei buni!”.

Victor Socaciu indeamna si el, ciupindu-si chitara: “Hai, hai, carati-va, de pe-aceasta scara respectabila!” Cum a aparut exploatarea omului de catre om, altcumva decat prin cinismul si agresiunea subtila a inteligentului care a propus, ca o normalitate, intrecerea intre oameni (fireasca pana la un punct), dar care se bazeaza in final (dupa cortina/la masa decizionala) pe inginerii aducatoare de foloase necuvenite? Inteligentii lumii au adus exceptia la rang de normalitate, prin care cetatenii au ajuns sa se intreaca permanent, incat supravietuirea insasi a devenit infrangere din nastere, daca nu te inhami cu forta la ceea ce, generic si sfidator, numim “munca”.

Pe multi munca i-a si innebunit, nu pun in gura o bucatica de carne, cica n-ar merita-o daca n-au muncit in ziua respectiva sau nu au muncit cat trebuia. Am auzit cum cel care muncea cel mai mult se rastea unui batran al propriei familii: n-ai facut nimica azi, diseara mananci? El a primit secretul bunastarii de la un strabunic: „ai numai daca muncesti si cand ceilalti stau”! Oamenii care muncesc cu ziua sunt de mici sfatuiti de mama lor, din teama sa nu se rupa ceva in ei, de zdruncinaturi: „sa nu ai orgolii, cu lacrimile pe obraji, sa mananci!” Cine este, asadar, vinovat de disparitia limitei demnitatii omenesti incat semenii au ajuns sa cerseasca? Nora Iuga este citata frecvent pentru ce a scris undeva: nu ma judecati, ca nu ati vazut si simtit ce am vazut si am simtit eu, nu aveti amintirile mele!” Oamenii mai putin inteligenti isi risca acumularile jucand la caritas, bingo sau loto, nu de putine ori isi planifica viata traind, ca drogatii, in irealitatea ca au castigat si ei, ca le-a venit randul, ca i-au ajuns pe ceilalti din urma.

Firmele mari, anumiti sportivi, actori, oameni de televiziune nu inceteaza sa ofere exemple de vis ca cine este capabil poate sa castige regeste, dar mii si milioane, dupa ce primesc doar cat sa fie vite bune de jug pentru profitul sefilor, se intorc triste si neputincioase la casele lor scrasnind din dinti, stiind ca marile averi nu puteau fi obtinute nicicum prin munca cinstita si asistand la neputinta chioarei sistemului juridic. Au aparut mesaje care sustin ca nu conteaza prin ce mijloace acumulezi, ca omul traieste o experienta pe pamant si exista un plan divin care nu trebuie deranjat. Asa ca nu putem decat sa asistam la un haos divin in care multi au interese personale si cativa se sacrifica pentru un bine universal,constienti ca, in Romania, nici o fapta buna nu ramane nepedepsita. Descreierarea domina tinutul romanesc si-l impinge incet si sigur, spre un sfarsit apocaliptic‚’’drumul asta duce la dezastru, la catastrofa!’’ (Corneliu Vadim Tudor). “Romania derapeaza spre infern” (Ioan Rosca).
***
Statul, creat pentru a sluji omul, a abdicat de la scop si a devenit o prezenta frauduloasa; intreaga noastra conditie s-a golit de continut si am devenit obiecte de consum in ghearele unui sistem creat tot de noi, care, insa, acum ne devoreaza fara mila.

Astfel, acesta si-a marit cu nemiluita numarul de functionari (un ministru a dezvaluit ca aparatul bugetar ministerial cuprinde “compartimente care se ocupa de aceleasi probleme”!) si, pentru a-i salariza, a pus biruri tot mai mari, in timp ce liderii politici au pus mana pe resursele nationale ale tarii si buzunaresc bugetul comun. Inventand Statul, in fond un sac totdeauna gol, am facut de lucru prin birouri, in loc sa punem cu totii mana pe cazmale si sa desfundam, ciclic, pamantul, pentru a pune seminte in cuiburi. Ce grija ai, Statule, pentru popor cand ii vinzi atat de scump apa cu care poate uda o planta sa-i faca un rod, incat orice sarac se lipseste? Ni se ofera tot timpul inventate justificari prin care ni se fura munca pentru a intretine privilegiile de tagma ale unei clase sociale privilegiate care, chipurile, ar administra tara. Statul, ca organizare, este o tumora autoimuna, daca doar ofera gestiunea unor lupi pentru a ingriji si apara comunitatetea, iar ei prada sacul comun, cand, in caz de pericol, ne strigam si ne aparam.

Dar Statul nu guverneaza, ci stapaneste, o spune si cel mai bogat roman, Ion Niculaie: “Avem un stat abuziv, care agreseaza cetateanul”. El, in esenta, nu este decat o masina de condus masele de sus, uita ca e angajatul multimii, uita ca nu are dreptul sa-si mareasca singur, de capul lui, salariul, adica impozitele cetatenilor, fara macar sa ofere posibilitatea acestora de a le plati. De fapt n-are nici macar dreptul sa ceara taxe. Noi, fiecare in parte, trebuie sa decidem daca platim, cat platim si pe ce se cheltuiesc banii!

Statul comite abuzul, specific celor autoritari fata de cei mai slabi, prin impingerea multimii spre nevoire generatoare de saracie si dezbinare si isi asigura suprematia suprimand orice mijloc prin care aceasta s-ar putea cumva apara. Bakunin spune ca “Statul este puterea si, inainte de orice drept, are puterea. Rolul Statului in omenire este pur si simplu subjugarea popoarelor, cu totul in opozitie cu intemeierea celei mai mari libertati pentru toti.” Statul este uzurpat de cei care profita; acoperiti de aparenta legitimitatii, cei strecurati in centrul societatii folosesc puterea institutiilor ajungand la performante de spoliere net superioare.

Faptul ca un stat functioneaza corect sau este uzurpat de un organism parazit care fagociteaza societatea nu este tratabil prin prisma “stanga/ dreapta”, orice sens s-ar da acestor notiuni tocite, ci pe verticala sus-jos (cei ce profita de uzurparea statului si cei ce sunt exploatati).

Mircea Serban crede ca „statul este deja o forma depasita de convietuire – explozia demografica il va distruge iremediabi, iar oamenii vor trai in armonie in grupari sociale mici”. Statul reprezinta azi privilegiul unei minoritati privilegiate, fondat pe sclavia celorlalti, incat cetateanul are numai obligatii. In trecut plateam biruri, ca la mafioti, pentru a ni se asigura protectie, dar, in 1907, cand am fost nevoiti sa ne revoltam, am fost redusi la tacere. Pseudo-statul lucreaza impotriva comunitatii arogandu-si dreptul ca stie ce-i trebuie si ce vrea mai bine poporul insusi – „inventie a scolii liberalismului burghez, care acorda Statului dreptul fiindca este vointa tuturor oamenilor, ceea ce a dus la limitarea drepturilor fiecaruia pana la zero.” (Bakunin). Se poate intelege usor aceasta prin „certitudinea solidaritatii publice impotriva statului” (Claudiu Craciun) la referendum: orice noua taxa pe care ar propune-o, poporul ar respinge-o.

Statul nu garanteaza nimic, ba incalca Constitutia care-l obliga sa asigure populatiei un trai decent. Macar sa creeze conditiile incat sa nu mai fie nevoie sa furi pentru a supravietui! El garanteaza doar «o libertate de gandire sub conditia ca aceasta libertate sa se manifeste la nivel individual si… intre limite!» (Daniel Octavian); iar aceasta face „legitima lupta impotriva sclaviei libertatii democratice” (George Popescu), iar „reorganizarile vor veni (sau nu) dupa libertate” (Ioan Rosca). “Se spune ca nu este important ce poate face statul pentru tine, important este ce poate face individul/ cetateanul pentru stat. Aceasta forma de relatie este nu numai gresita si denaturativa a individualitatii, dar denota ideea ca statul doreste indivizi care sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva anume, iar colectivitatea sa ramana stapanul absolut, care nu da si nu face nimic in schimb.” (Tiberiu Kovacs). Intreaba Radu Banciu: „Da’ statul ce face, ma? O felicitare nu mi-a trimis, macar! Daca nu platesc, ma baga la puscarie!” iar Dan Puric indeamna: „Chemati statul si trageti-l la raspundere!” Dar cu statul nu te joci, chiar daca este clar vinovat.

O spune Moise Guran: “Sistemul impinge bugetarii spre coruptie.” „Conservatorul rosu“ sustine ca atat capitalismul cat si statul au scapat de sub control: „Ceea ce cream in societatea noastra este un nou model de sclavie. Retorica pietelor libere nu a produs piete libere, ambele „ortodoxii“, stangiste si conservatoare, au avut acelasi deznodamant: distrugerea societatii.” Ion Iliescu este de parere ca „nu exista alternativa la statul redistributiv, daca vrem sa combatem cu adevarat saracia. Polarizarea scandaloasa a veniturilor, justificata de unii prin faptul ca bogatii creeaza locuri de munca, nu poate fi suportata. Oamenii nu au nevoie de caritate, ci de solidaritate. Iar statul este locul in care se organizeaza si functioneaza solidaritatea”.

In timp ce statul minimalist este sustinut cu disperare de tot ce se revendica dreapta politica: „Statul asistential trebuie sa dispara si sa fie inlocuit cu unul care sa permita competitia. Tot ce este de stat se impotmoleste in cele din urma” (Aurelian Pavelescu). Monica Tatoiu apara munca profitabila in dauna traiului minimalist: “A-i pune pe cei bogati impotriva celor saraci, se face un deserviciu comunitatii, este un pericol!” „Statul trebuie sa asiste persoanele pentru a iesi din starea de nevoie si nu doar sa cheltuie sau sa monitorizeze strict cum se cheltuiesc banii.” (Adrian Nastase), sa faca legi universale, care sa nu privilegieze gusturile unora in detrimentul altora sau sa contravina drepturilor omului; drepturile sa fie naturale si nu aparente sau ingaduite. Emil Moise, aparand drepturile copilului, a acuzat o institutie (si prin ea institutiile) ca nu face monitorizarea corecta: „sunt comozi, nu-i intereseaza de copii, cazurile grave nici nu le primeste”!

A vota, in Romania, a ajuns sa insemne a alege raul cel mai mic avand speranta ca, in timp ce toti fura, hotii vor avea mila si vor face si ceva pentru oameni. Cand, in lume, exista popoare care, nu numai ca nu muncesc, ci primesc o renta lunara. Comunitatea din Volos face schimb de bunuri prin troc si nu prin moneda financiara. Statul roman nu face nici un sacrificiu, doar poporul.

De-a lungul timpului inteleptii au gasit solutii sa usureze munca fizica inventand neobositoare masini si roboti, dar comunitatile n-au avut nimic de castigatOamenii nu au muncit mai putin cu echivalentul preluarii muncii de catre masini, au muncit si muncesc ziua intreaga pentru mai putini bani, cand, firesc era, sa stea acasa si sa primeasca o renta viagera.

Statul a devenit un organism independent financiar care s-a angrenat intr-o intrecere absurda cu alte state si lupta in zadar si ridicol sa tina pasul cu ele. In loc sa-si asume ce este si sa vietuiasca prin taxe indirecte (amezi, chirii, taxe vamale, redevente sau donatii din partea oamenilor de bine). Statul roman a ajuns chiar sa sustina in scoli, pe cheltuiala sa, formarea unor specialisti si sa-i piarda pe cei mai buni, apoi, in favoarea strainilor cu bani! Statul ar trebui sa dispara sau sa redevina ceea ce, in spirit, trebuia sa fie. Daca-i luam pe politicieni din jurul sacului cu bani sau facem sa nu mai existe generatorul raului – sacul cu bani-, acestia vor uita ca sunt animale pradatoare si vor deveni, treptat, fiinte superioare.

Preotul de la manastirea Stavropolis are solutia convietuirii armonioase intre pradatorii ce suntem si a progresului: “daca devii preocupat sa faci binele, nu-ti mai ramane timp sa faci raul!” Deci, daca oricine si-ar propune sa faca un bine inainte de a trece la prada, adica isi scoate din cap, un timp, ideea de a vana, binele il va capta si se va trezi ca nu mai are timp pentru rau, plus ca se va atasa de frumusetea binelui si nu-i va parea rau ca n-a mai apucat sa intreprinda raul.

Prioritatea statului nu poate fi alta decat au strigat saracii care au indurat bastoane in cap pana au inrosit cu sangele lor caldaramul Wall Street, si anume garantarea venitului de supravietuitor prin redistribuirea banilor care se strang in sacul comun tuturor fapturilor umane vii care compun comunitatea, in limita necesara hranirii. Disparitia statului actual se mai poate infaptui improprietarind cu pamant toti membri cetatii astfel incat fiecare sa vietuiasca dupa puterea, vointa si stiinta proprie, in patratica sa, fara nici o obligatie si nemaimuncind unul altuia, ca o normalitate, cum scrie in Biblie.

Dalai Lama ofera intelegerea ideala a lumii cand afirma ca “omul nu a fost proiectat sa munceasca!”, deci are dreptul sa stea, fara sa-i fie amenintata in vreun fel existenta, si sa se bucure de libertatea trairii frumusetilor lumii inconjuratoare explorate prin cunoastere, daruire si creatie.

Prea multi au obosit de cand sunt optimisti tot asteptand sa se intre in normalitate. Alegerea lumii perfecte este, insa, tare greu de infaptuit, atata timp cat cei-buni-de-gura inteleg sa aiba avere fara prea multa aplecaciune si sudoare, ci exploatandu-i, cu inteligenta, pe cei saraci, potrivit dreptului de a te descurca in realitatea fiecarei zile. Responsabil de saracia planetara nu poate fi decat cel care si-a asumat rolul de gestionar al destinelor si avutiei comunitatii. Dar, Statul, fie este asevit puterilor financare ale lumii (forte mai mult sau mai putin oculte), fie a devenit un loc din care ajunsii pot lua tot ce au nevoie incat nu numai ca scapi de saracie cateva generatii, insa devii un instrument de producere continua a banului, prin dezvoltarea unor afaceri proprii si sigure – ocupand locurile cu vad -, folosind rezervele tarii, eludand si exploatand netingherit oamenii, detinand monopolul s.a.m.d. Ajungand legiuitori, imbogatitii statului au promovat politici generale, aparent bine intentionate, prin care nu numai ca sunt exclusi saracii, dar se vrea ca ei sa existe pentru a fi exploatati si a le impune biruri. O politica normala la cap inseamna o politica pentru dreptate sociala, radicala cumva, dar care sa nu conduca la tensiuni intre oameni, fiindca nu trebuie nimeni exclus din societate.

Trebuie intocmite reguli pentru Stat, fiindca el a devenit un organism viu, structurat pe inteligentii comunitatii lasati liberi sa-si manifeste apucaturile animalice. Apelul la constiinta este un fas, doar regulile si aplicarea lor pot conduce la un stat echilibrat care sa ofere tuturor conditii demne de viata. Intr-o tara perfecta statul nu numai ca nu cere nimic cetateanului, ci ii da. Astazi este erijat in partener de afaceri si, daca te descurci, zice “Da-mi!”, daca nu, “Da-mi”!

Nostradamus prezice o zi in care popoarele se vor revolta si vor refuza, apoi, pentru totdeauna, sa mai plateasca impozite Statului. Daca politicienii contemporani stiu asta si nu fac nimic, inseamna ca fac o politica impotriva poporului si devin vinovati pentru sangele care se va varsa intr-o zi. Daca nu stiu, este timpul sa afle si sa se responsabilizeze.
***

Este lumea stramb alcatuita? Lucrul cel mai grav este ca nu se vorbeste despre aceasta! Poetul indrazneste sa spuna ceva-ceva: „cred ca toate sunt cu susul in jos in lumea asta/ cred ca vreun jesus christ de neon sau de ce-o fi, el poate salva lumea” (Alina Manole); „pe foi goale merg desculta/ ma lepad de cerneala si plec dupa paine/ in cer vreau sa ajung inaintea Tatei/ inaintea Lui/ si a Facerii Lumii” (Maricica Frumosu); „mi-e sila de viata de apoi cum mi-e sila de cea de dinainte/ in care viermuim ca niste paduchi pe un cap tot mai plesuv/ se fura padurile ca-n codru dom’le si culmea mai mereu/ legal Dumnezeu nu face nimic” (Petrea Stefan). Robert- Marius Dinca crede ca: „ori lumea a luat-o razna, ori lumea a luat-o razna!” , iar Dorel Visan intra in profunzime: “Lumea e falsa ca omul a decazut. Are o zapaceala, o zadarnicie si resemnare, un fel de saturatie de viata, traieste in nesimtire si in lipsa de omenie. Sensibilitatea atat de mult i s-a degradat incat omul nu mai poate fi stimulat decat de senzatii violente”. Judecata mea de om simplu imi spune ca nu e drept ce se-ntampla cu mine si cu extraordinar de multi oameni, prea „salbatic si viu ne e rostul” (Dana Banu). Nu este drept sa muncesti, ca boul, o viata intreaga si sa dai din sudoarea ta unora (multora!) care stau degeaba. Nu e drept ca legea sa nu tina cont si de tine, cel fara putere.

Daniel Octavian este lucid si considera ca avem «o societate cretina si satisfacuta de propria imbecilizare, pe care o deranjeaza cand refuzi sa devii ca ea, o societate fara oameni», iar Marina Tvetaeva este categorica: “Refuz sa mai exist/ in lumea fara oameni “, lume in care “oamenii se iau dupa oameni, nu dupa idei” (Vasile Dancu). “In acest moment Romania seamana cu un tip care se automutileaza voluntar. Asta in conditiile in care are oricum sute de probleme mai grave. Mai rau e ca mi se pare ca a si inceput sa-i placa! (Costi Rogozanu). Romania pune borduri de ciment si le exporta pe cele de piatra; ’’indiferent cine vine la putere, calca totul in picioare. Pe autoritati le doare undeva de cetatean!’’ (Dan Raspopa), degeaba asteptam neghina sa se faca grau, ca n-au trecut prin fenomenul de catarsis. Romania este intre lege si tocmeala, in ea se desfasoara un proces de degradare in cascada, pe masura ce oamenii “se decurca”, « seara dam drumu la televizor si punem prezervativele sa faca dragoste” (Adelina Georgeta Dozescu).

Romania are doua realitati: cea a multimii sarace si a celor care vor sa o schimbe. Numai ca ne reformam sinistru si de-a-ndoaselea. Oamenii-s captivi in politica, in literatura si-n libertate. Ni se trage, probabil, de la amiba ce se hraneste cu creierul uman sau de la cea care se gaseste in indiferenta si alimenteaza agresivitatea. Caci daca era adevarat ca toti oamenii sunt de esenta buna, atunci lumea noastra nu ar fi aratat asa cum este ea acum.

Dupa ce Ion Iliescu a decis sa-l omoare pe Ceausescu, sa cheme minerii, sa goneasca regele. Iliescu a decis ca Obama e prostanac, Geoana e prostanac si trebuie inlocuit, dupa ce Brucan decisese ca el era destept iar noi multi si prosti. Constantinescu, dupa ce a decis sa-l faca ok pe Iliescu intrebandu-l de Dumnezeu, a decis, ridicol, sa-i ia mana lui Bill Clinton si sa i-o ridice in sus ca pe o victorie personala, apoi sa-l aresteze pe Miron Cozma. Basescu inca decide si decide si decide sa acosteze cu tara, nescufundat, dupa batalii zdravene cu poporul roman. Ca a fost bine sau rau nici nu mai conteaza, asa e viata!

 

Conteaza doar ca noi, romanii, divizati pana la unul, ne permitem a traim intr-o mizerie morala de nedescris iar cum avem o ocazie, decidem sa lovim cu picioarele in cei slabi: cainii, tiganii, cersetorii… Doar cativa fac exceptie si merg sa faca o bucurie mica unui copil care va muri pana deseara. Romanul a devenit preocupat, intr-o lupta care pe care, sa ajunga recunoscut pentru ceva. Nu conteaza daca faima este cumparata sau este doar un ambalaj cu funda obtinut prin linguseala sau schimburi de amabilitati.

Ce e de facut? Incotro? “Inainte. Urmam teleghidati cararile batatorite de cei dinaintea noastra si ne e aproape imposibil sa aruncam o ocheada in jungla de pe margini. Obligatoriu inainte. Oprirea interzisa. Nici o manevra nu ne este permisa, nimic salbatic, autentic, viu. Viata asta ne-a incatusat si taraim umili lanturile grele ale unei democratii dezarmante. Ne este greu pentru ca timpul ne trece, iar idealurile, visele noastre se sting rand pe rand, unul cate unul. Ne irita pentru ca nu ne-am implinit propriile asteptari iar ceva din interiorul nostru urla ca suntem lasi, slabi, mincinosi. Frustrati – n-au decat sa ne numeasca astfel… Asta si suntem, de vreme ce suntem lipsiti de putere asupra fraielor propriei noastre vieti, ghidata miseleste de banii pe care ii poftim la nesfarsit si fara de care n-am putea supravietui.” (Claudia Nichitelea).

Dorel Visan este categoric: „civilizatia pe care am facut-o in ultimele doua decenii este o civilizatie falsa. Ea nu e facuta de romani, e facuta de straini si de semistraini, care au falsificat si drept, si viata publica, si datini”. Daca am avea normalitate (’’dar ce e normal in spatiul Romaniei bezmetice?’’ – Corneliu Vadim Tudor), imediat cum apare in sistem o defectiune, ar trebui sa nu mai fie posibil repetarea ei. Dar avem probleme grave pe toate palierele de decizie. Sistemul este gresit si pentru ca are implantati, la varful lui, oameni nepotriviti care, fiecare in parte, reprezinta o problema, care, chiar daca nu o vedem, nu explodeaza sa o vedem, este o buba plina cu puroi. Vasile Marica vede ca romanii dau din umeri si zic: “Da’ noi ce sa facem, suntem mici, faceti voi… acolo?” Daca vreunul se revolta, demnitarii il linistesc cinic: “Linistiti-va, ca vi se urca… tensiunea”!

***
De ce este totul gresit?
Alegerea este esenta vietii omului; toata viata nu facem decat sa alegem. Sa alegem binele. Iar astazi, dupa ani si ani de la revolutie, multi oameni raspundem, in cor, sau cate unul (la sondaje), ca ne indreptam intr-o directie gresita. Ce se intampla? Saint Tommaso d’Aquino credea, cu sute de ani in urma, ca „imperfectiunea lumii se datoreaza limitarii creaturii si distantei acesteia fata de Dumnezeu, astfel incat raul nu este nimic altceva decat departare”.

Nimeni nu mai vrea sa simta micsorarea lumii si sa traiasca viata-neviata, dar asta intalnim in fiecare clipa si traim cu spaima. „Incepand din prima zi de viata suntem impregnati de credintele, valoriile, principiile familiei, scolii, cercului social si al societatii in care traim. Toti oamenii, toate cartile citite, toate emisiunile pe care le urmarim, totul isi pune amprenta asupra noastra, este inregistrat in inconstientul nostru si ne dicteaza viata. Ne oprim vreodata sa ne intrebam: de fapt, cine suntem noi? Cum am vrea sa traim si ce ne face cu adevarat fericiti? Nu, nu mai avem timp, pentru ca vartejul social ne absoarbe toata energia, suntem foarte ocupati si inregimentati in vietile noastre.

Toti cei cu care vorbesc aleg meseriile in functie de parerile celor din jur, se casatoresc repede si fac copii pentru ca societatea te vrea la casa ta (sa se simta in siguranta), merg in concedii in locuri exotice sa impresioneze si traiesc cu credinta ca ei decid si fac totul in acord cu liberul lor arbitru. Nimic mai fals, din pacate” (Ursula Sandner).

„Ma trezesc adesea in toiul noptii – scrie si GD Toma in jurnalul sau – si raman ore in sir pierdut cu ochii rataciti prin bezna bunsfetnicatoare. Oare unde a gresit, unde greseste Omul? ma intreb. Ce lucru rau este ascuns in noi, in adancul fiintei noastre, care ne face sa alegem fuga de adevar si ne impinge iremediabil catre fatarnicia fata de noi insine si fata de ceilalti? De ce nu oferim noi lucrurile pe care le asteptam de la altii? Sunt realitati de la care noi nu plecam, in gandirea si scopurile pe care ni le propunem. Sperantele noastre ni le cladim pe nisipurile miscatoare ale convingerii ca noi meritam mai mult decat altii, ca noi suntem mai importanti decat cersetorul de la marginea drumului.

Si ne lasam viata supta de forta invidiilor, a dusmaniilor si-a uneltirilor contra acelora ce ne apar ca obstacole in calea foamei noastre de a fi ceea ce nu suntem. Ne reducem mintea, si vrerea, si sensul propriei noastre libertati, la a cersi de la noi insine, de la altii, justificari actiunilor noastre, devenind dependenti de scuturile minciunii, ale tradarii, ale satisfactiilor cu false multumiri. Oare cand vom sti ca adevarata viata este viata pe care o avem in intimitatea noastra?”

 

Iar Boris Marian, un luptator care a creat „Partidul Dreptatii”, simte nevoia irezistibila sa zboare si sa nu mai revina la etajul 7/10, unde locuieste, etaj care „ar trebui desfiintat”, metafora ce sugereaza falsitatea intregii noastre lumi. „In societatea primitiva, salbatica, omul traia pe cont propriu si lua de-a gata resursele oferite de natura. Asadar, odata nascuta, orice persoana umana are dreptul divin la viata libera si fara constrangeri” (R.R.). Puterii i-au lipsit dintotdeauna regulile interioare care s-o oblige sa fie corecta. O purtatoare de cuvant a dreptei romanesti, Sandra Pralong, spunea la moartea Margaretei Thatcher ca “Pumnul de fier” “nu a reusit fiindca a retras statul de la controale si nu a ingradit scaparile, inerente capitalismului, care vin din lacomie si dorinta de a castiga.”

Deci si capitalismul are nevoie de un organ represiv care sa oblige la corectitudine, constiinta nefiind de ajuns, si nici justitia, ca putere independenta in stat. Fenomenul de separare in straturi sociale a facut ca la baza comunitatii sa avem, marcant, cersetori si infractori care traiesc organic conditia umilitoare si nu ca pe un accident vindecabil, este posibil sa se fi produs, prin adaptare, o modificare a structurii lor genetice. Solutia globala pentru normalizare presupune o amestecare a aluatului uman pentru a se curati de cele rele si de a “reimprospata samanta”, cum spune taranul.

Omul cu gandire si simtire curata, esenta secolului XXI, a ajuns sa fie scarbit ca nu este cooptat in angrenajul vietii natiunii pentru a produce o modificare in bine. Lumea in care traim mai este stramb alcatuita si fiindca se munceste anormal (saracii sunt exploatati iar rudele imbogatitilor stau degeaba sau castiga-ntr-o zi cat sa manance intr-un an) si se recompenseaza anormal. O tara are nivel de trai ridicat cand se pot cumpara mai multe paini cu banii minimi obtinuti dupa 8 ore de munca. Mediile oculte si de afaceri ale lumii au ajuns la concluzia, dupa ce si-au dat seama ca se prabuseste capitalismul, ca salariul minim trebuie sa fie 60% din salariul mediu. Dar intreprinzatorii nu vor decat s-o duca ei bine, prin orice metoda si, cel mai la indemana, le-a fost sa porneasca exploatarea celui care a ales sa le ofere bratele sau mintea. Munca fizica este din ce in ce inlocuita de masini, iar creierul uman de computere.

Intr-o lume axata pe concurenta si profit, in care doar robotii vor munci, vor avea cu ce trai doar proprietarii de roboti – avertizeaza Remus Constantin Raclau -, minti bolnave prognozeaza drept solutii scaderea drastica a populatiei prin provocarea de razboaie genocidice: infestarea populatiei cu molime exterminatoare provocate de virusi fabricati in laboratoarele stapanilor de roboti, imputinarea rasei umane prin otravirea cu ”E”-uri in “painea noastra cea de toate zilele”, in apa si in aer, prin poluare, prin scaderea natalitatii datorate homosexualitatii si sterilizarea radioactiva a populatiei; si cate-si-mai-cate! Totul pana la un prag de control, dincolo de care vor ramane putini, cei inrobiti si… robotizati!” Din pacate, cei alesi sa faca ce trebuie pentru oameni sunt depasiti. „Guvernul – observa Nils Schnecker – este un carabus dat pe spate, da din picioare, dar nu se poate intoarce”! Si asta fiindca singura solutie promovata de sistemele care s-au ocupat de organizarea lumii au impus munca la baza societatii si nu fiinta si dreptul ei la viata. Politica inseamna punerea in practica a unei intelepciuni: cum este mai bine sa se intample cu oamenii, cu lucrurile, cu banii… ”.

 

Si ne exercitam forta aceasta intai cu noi insine, apoi conducand familia, cand educam copiii sau ne desavarsim in profesie. “Dar eu nu le pot sti pe toate!” vor gasi unii scuza sa se retraga decent intr-o patratica proprie, acolo unde i-a impins sistemul, sa-i controleze. Insa… cine le stie? Nici Dumnezeu, spun preotii, nu le stie pe toate. Oamenii care au facut din meseria lor o pasiune inseamna ca ei stiu, fiecare in domeniul sau, ce este gresit si cum este mai bine sa se intample. Adunati mai multi la un loc, se ofera sansa ca propunerea de “mai bine” sa fie atat de buna incat sa nu fie nevoie sa se umble curand la ea pentru a o adapta. Politica presupune sa ne corectam permanent directia, dar si sa ne intoarcem pana la locul de unde am carmit-o gresit. Scopul omenirii a devenit, nu stiu de ce, sa avem o economie cat mai puternica. Fara economie, oare, nu se putea? Papa Francisc denunta de curand ”dictatura unei economii fara scop uman”, ca ”omul este redus doar la una din necesitatile sale, consumul, si este considerat el insusi un bun de consum care poate fi folosit si apoi aruncat”.

 

Dorel Visan a denuntat in repetate randuri felul nostru gresit de trai: “Lumea e falsa ca omul a decazut. Are o zapaceala, o zadarnicie si resemnare, un fel de saturatie de viata, traieste in nesimtire si in lipsa de omenie. Sensibilitatea atat de mult i s-a degradat incat omul nu mai poate fi stimulat decat de senzatii violente. Cele 5 relatii fundamentale dintre oameni nu functioneaza. Nu avem comportament de om, ci unul subuman. Cand un om merge la Las Vegas si cheltuie 100.000 E intr-o seara si un copil moare ca n-are 3000 pentru o operatie, nu e tara normala!”

 

Romania nu are un scop, nu are nici harta (“De atita glorie cita e pe capul nostru ne-am zapacit de tot, am ajuns sa nu mai stim incotro e nordul. Ne urcam pe socluri si ne declamam genialitatea milenara, dar ne chioraie matele si ni s-a cascat un gol in minte cit universul” – Ioan Peia), nici tinta, stabileste gresit prioritatile, incat viata omului simplu nu se amelioreaza, ci “creste” exponential in jos! “Am reusit intr-o perioada cu apocalipsa economica la usa, cu o Europa speriata de viitorul financiar, sa discutam isteric cu totul alte probleme. Iar sistemul nostru nu mai produce anticorpi, produce doar rahaturi tabloide. Sau produce aminari si delegari de decizie.” (Costi Rogozanu). „Ne-am instrainat cu totul. O parte de vina o are si Televizorul si Computerul. Dar nu inteleg cine-i interesat sa distruga Omul din noi? Si ma prind la gandul ca ”ne-adunam gramajoara ca intr-o icoana”, vorba lui Vieru, numai in momente de grea cumpana, pe la inmormantari si atunci, in loc de cuvinte tanguioase, avem capat de vorba pentru zile si saptamani. Vorbe aruncate in vant, pentru ca si inmormantarile au devenit un prilej de spectacol. Am ajuns de unde am pornit. La pestera. Si-i intortocheata. Iar capatul nu i se mai vede” (Ion Proca).

 

Societatea este astazi aluatul celor mai proaste solutii luate in toate timpurile, solutii care au avut la baza lenea, indiferenta, suficienta si incompetenta. « Singura lupta demna de a mai fi purtata este sa nu-ti pierzi mintile… sa ajungi intreg pana la dimineata zilei urmatoare » (Adrian Cretu), fiindca “Traim intr-o stare de asediu continuu,/ Prietenii au in buzunare pistoale,/ Unul te scuipa, altul te taie”. “Cauza proastei functionari a societatii romanesti nu este lipsa resurselor, a conditiilor, ci lipsa unei relatii sanatoase intre oameni, intre oameni si natura. Traim egoist, alimentam – pasiv sau activ- vrajba, neintelegerea, critica negativa” (Constantino).

Tiberiu Kovacs despica firul in patru: ’’intotdeauna majoritatea membrilor unei colectivitati accepta pur si simplu realitatea asa cum este, frumoasa pe dinafara si mizerabila pe dinauntru. Dupa un timp, insa, colectivitatea umana tampa, cu nesimtire si nerusinare inconstienta, accepta si preia adevarul indubitabil negat anterior si procedeaza la asimilarea noului ca fiind propriu. Niciodata colectivitatea umana nu determina evolutia societatii, intotdeauna condamna si ucide pe cel ce doreste noul si binele tuturor. Calitatea colectivitatii umane determina calitatea omului in individualitatea sa si niciodata invers, spre rusinea speciei umane.’’

Tudor Barbu are o singura explicatie: ”nu suntem un popor, ci o adunatura”. Altfel cum am explica pretul apei din Valea Jiului, apa care vine de-acoalea, din munti, si costa 7 lei mc, iar primarul din Pestera, de la sute de km distanta de izvor, o vinde localnicilor cu 1 leu si are castig 20%? Totusi scriitorii, ca o regina a stupului, scot permanent idealisti din biblioteci, pentru o lume perfecta, in care binele invinge intotdeauna raul.

 

 

 

Sursa: www.europeea.ro