Stima de sine si auto-critica



avon.ro

 

 

Stima de sine si auto-criticaProcesele mentale – „cognitia” noastra – joaca un rol complex si dramatic in vietile noastre. Cognitia noastra ne facem umani. Ne putem adapta simtind si intelegand in primul rand mediul inconjurator. Uneori percepem si interpretam eronat o situatie, cauzand probleme.

Asteptarile si modul nostru de a reactiona determina partial felul in care vedem lumea. Atitudinile, suspiciunile si concluziile vis-a-vis de ceilalti determina si ele felul in care relationam cu oamenii.

Sperantele, visele si/sau fricile devin profetii care se auto-implinesc si ne determina viitorul intr-o oarecare masura. Valorile si obiectivele noastre determina directiile inspre care se indreapta vietile noastre.

Cunoasterea comportamentului uman, incluzand competentele de dezvoltare personala si planificarea rationala, ne determina partial succesul in atingerea obiectivelor din viata. De asemenea, motivatia determina cat de departe mergem in directiile stabilite de catre nevoile si valorile noastre. Discrepantele dintre realitate si idealurile noastre vor determina gradul de satisfactie pe care il avem in privinta noastra si a vietilor noastre.

Si cel mai important lucru, oamenii sunt singura specie care-si poate studia sistematic propriile procese de gandire; cunoastem cate ceva despre „sinele” nostru interior. Toata aceasta lume fenomenala a cognitiei se datoreaza celor 100 de miliarde de celule nervoase din capul fiecarei fiinte umane. Creierul cantareste mai putin de 3% din greutatea noastra totala, dar arde in jur de 25% din aportul nostru total de oxigen.

Intre anii 700 si 1500, conceptul „sinelui” se referea doar la partea slaba, pacatoasa, cruda, a naturii „egoiste” umane. „Sinele” rau se afla in contrast cu natura divina perfecta a sufletului crestin. Joseph Campbell credea ca, conceptul unui sine independent, autonom, a inceput sa se dezvolte abia cu 800 de ani in urma. Deci, aceasta este o idee relativ noua (cumva totusi mai veche decat ideea ca nu suntem centrul universului) care a crescut in importanta. In timpuri medievale, valorile si semnificatiile erau dictate de catre comunitate („fa ceea ce ti se spune sa faci”).

 

In zilele noastre, teoria moderna despre „sine” spune ca de la fiecare persoana in parte se asteapta ca aceasta sa decida ceea ce este corect (aproape ca prin minune si fara prea multa incredere in intelepciunea acumulata de cultura) si sa se cunoasca pe sine suficient de bine pentru a putea determina ce curs al actiunii „este corect”. Pe scurt, trebuie sa ne cunoastem pentru a putea sa ne stabilim obiectivele in viata si sa avem realizari. Culturile din anii 1200 si 2000 sunt doua lumi foarte diferite.avon.ro

Astazi, conceptul despre sine, de exemplu, cunostintele, presupunerile si sentimentele noastre despre noi insine, este central celor mai multe procese mentale.

Aceasta constientizare de sine este unul din cele mai importante concepte din psihologie. Stim ca, conceptul de sine al fiecarei persoane este diferit de al altora. Dar, surprinzator, nu exista un acord general in privinta structurii generale sau al continutului conceptului de sine.

Unele zicale sugereaza sa ai propriul sine autentic, exact ca in zicala „fii pur si simplu tu”. Adevaratul sine poate fi similar identitatii tale preferate sau celui mai bun sine al tau. Aceasta descriere relativ fixa, pozitiva, ordonata, unificata a sinelui nu se potriveste celor mai multe experiente ale noastre din realitate. Pare ca avem un sine constituit din mai multe parti, unele care ne plac, altele care nu ne plac.

Freud a descris trei parti ale personalitatii noastre. Berne era de parere ca sunt 6 parti; alti teoreticieni au propus alte parti. Ele sunt diferite, dar toate sunt parti recognoscibile. Recent, cativa cercetatori au sugerat ca oamenii sunt intelesi cel mai bine prin acceptarea faptului ca avem mai multe euri. De exemplu, nu numai ca suntem cunostienti de multe trasaturi actuale, dar avem euri pe care le-am lasat in trecut („fostele” noastre euri) si avem potentiale viitoare euri, precum eurile „ideale”, „de succes” si de asemenea eurile „tematoare”, „incompetente”, cele care „abandoneaza”, eurile „somere”, „furioase” etc. Cele mai multe teste psihologice se intereseaza doar de eurile din prezent si le neglijeaza pe cele din trecut sau viitor, desi ceea ce vrei sa devii si ceea ce te temi sa devii iti afecteaza puternic comportamentul.

Unele aspecte ale conceptului nostru despre sine sunt stabile multi ani de zile; alte aspecte se schimba aproape clipa de clipa. De exemplu, cei mai multi dintre noi credem imediat ca suntem „prosti” dupa ce picam un examen sau dupa ce facem un comentariu stupid. Ne simtim atragatori la un moment dat si neatragatori putin mai tarziu. Fiecare dintre noi foloseste si euri publice (unele dintre acestea pot fi folosite de cineva pentru a-si gestiona imaginea asa cum o prezinta celorlalti). O persoana se poate placea in unele privinte si sa spoate uri in altele (Denzin, 1987).

Conceptul de sine al altora poate sa oglindeasca in mare parte opiniile altor oameni sau doar propria auto-evaluare.

Conceptul tau de sine poate reflecta in mare masura ceea ce dicteaza cultura, invataturile religiei, traditia familiei sau poti sa-ti creezi o personalitate unica bazandu-te pe propriile idealuri.

Probabil, conceptul de sine este, in primul rand, invatat sau achizitionat, dar tendintele de baza, precum cele de a placea sau a displacea pe altii sau pe tine insuti, pot fi la fel de bine mostenite. Conceptul de sine poate avea fatete constiente si fatete inconstiente; este cert faptul ca primul este mai acceptabil social, decat cel din urma. Desigur, putini dintre noi ar considera ca eurile noastre constiente sunt perfecte. Unii presupun ca „sinele” pe care il cunoastem este doar partea extrem de verbala din noi care incearca sa inteleaga celelalte parti. Evident, exista multe notiuni diferite despre sine.

 

Daca am putea invata sa ne dezvoltam valorile, sa ne conducem dupa principiile psihologice de baza si sa ne amplificam constientizarea de sine si motivatia, am face pasi mari in privinta controlului de sine si al auto-actualizarii (n.r: tendinta si increderea unei persoane de a se autorealiza si dezvolta in domeniul in care are potential; persoana este realista, autonoma, cu obiective clar stabilite, se multumeste cu ce are, fara sentimente de vinovatie; este deseori motivata de simtul de responsabilitate si de etica personala).

Multi oameni intelepti au gandit ca ar fi mult mai durabil si semnificativ sa schimbi conceptul de baza despre sine al unei persoane decat sa incerci sa modifici miile de comportamente vizibile, specifice, izolate si emotiile superficiale.

 

Unii teoreticieni cred ca mai intai trebuie sa se schimbe imaginea mentala despre noi insine (sau despre potentialul nostru); altii cred ca problema functioneaza din directia opusa, adica mai intai trebuie schimbat comportamentul, apoi conceptul despre sine (cred ca ambele modalitati functioneaza). Psihoanalistii, psihologii cognitivisti si cei comportamentali, cat si altii, vor continua, fara indoiala, aceasta dezbatere.

In momentul in care mintile umane se studiaza pe ele insele sau una pe cealalta, apar o serie de paradoxuri: in timp ce cunoastem destul de multe lucruri despre procesele noastre mentale, exista mult mai multe lucruri pe care nu le cunoastem si, ca indivizi, exista cateva chestiuni despre mintile noastre pe care se pare ca nu vrem sa le stim. Similar, in timp ce creierul este un senzor fantastic, o masina pentru rezolvarea problemelor, de memorare, de gandire, el face totusi, fara constientizarea noastra, multe greseli prostesti, iar anumiti indivizi par sa doreasca sa faca greseli.

 

Toata aceasta „activitate interna” – idei, memorie, imagini, sperante si auto-evaluari – se impleteste intr-un mod complex cu comportamentul obisnuit, cu motivatia si emotiile, incluzand metodele de auto-dezvoltare folosind planuri pentru schimbari de comportament si auto-instructiuni pentru exprimarea emotiilor si invatarea competentelor care ne modifica alegerile si ne cresc eficienta.

Cu certitudine, creierul si „procesele mentale” sunt implicate in tot ceea ce fac oamenii.

Doar noi stim cine suntem – ce am intentionat sa facem si ce am facut de fapt, ce am crezut si simtit, si ce am sperat. „Sinele” nostru este o acumulare permanenta de impresii. Felul in care observam si evaluam „eurile” proprii si „eurile” celorlalti are un impact enorm asupra acceptarii de sine, auto-controlului si acceptarii celorlalti.

Cum am spus mai sus, psihologia nu are o definitie clara a conceptului de sine. De exemplu, este vorba despre sinele ascuns asa cum spunea Freud (sinele ice-berg)?

Include sinele nostru instinctele intunecate si umbroase, dar „naturale”, precum lacomia, ostilitatea si sexul sau se lupta constant cu aceste instincte de baza? Sinele include „natura umana”, precum pasiunea nebuna, educatia, jocurile pe care le joaca oamenii (n.r: se refera la jocurile adultilor detaliate de E. Berne in analiza tranzactionala) si arhetipurile lui Jung sau aceste „nevoi si impulsuri” ne separa de „sinele” nostru?

Este sinele in esenta bun si tanjeste dupa dezvoltarea personala o data ce nevoile de baza sunt indeplinite (sinele „Pollyanna”, al lui Maslow)? Este un sine sanatos, auto-acceptat, pe deplin functional si reflecta asupra tuturor sentimentelor, impulsurilor, gandurilor si experientelor noastre, incluzand lupta organismului pentru a isi atinge parametri maximi (sinele autentic al lui Rogers)?

Sau, este vorba despre sinele persecutat si judecat constant impotriva standardelor ideale ale unei persoane, care sunt separate de „sine”? Este sinele doar o iluzie pentru ca nu este nimic acolo cu exceptia unei masini conditionate asa cum a sugerat Skinner sau el reprezinta niste straturi de roluri sau masti folosite ca sa-i manipulam pe ceilalti, asa cum a sugerat Goffman? Este sinele in primul rand „oglinda” care reflecta, in viziunea lui Mead, interpretarile reactiilor celorlalti despre noi?
Sinele este vazut in multe feluri.

Cu toate acestea, conceptul unei stime sanatoase de sine devine din ce in ce mai clar, daca te gandesti la el ca fiind compus din doua parti:

1) O autoevaluare pozitiva in general, dar realista si
2) Convingerea general pozitiva ca poti face fata problemelor care apar in viata.

In prezent, exista o dezbatere intre doua grupuri de teoreticieni:

1) Cei care sunt de parere ca stima de sine scazuta cauzeaza cele mai multe probleme sociale – esecul scolar, relatii instrainate, consumul de droguri, sarcini nedorite, delincventa si tot felul de alte probleme. Desigur, ei sunt avocatii construirii stimei de sine a copilului prin oferirea de premii si laude, chiar si pentru indeplinirea sarcinilor usoare la scoala. Stima de sine este considerata atat de vitala inca unii spun „nu-ti face copiii sa se simta prost, daca ei mint si fura”.

2) Ceilalti teoreticieni cred ca treaba sta tocmai invers, ca esecul scolar, intrarea in probleme, bataia pe strada si acasa, iresponsabilitatea si comportamentul anti-social, etc., cauzeaza stima de sine scazuta.

Cred ca ambele perspective sunt corecte intr-o oarecare masura, de exemplu, stima de sine poate fi atat cauza cat si consecinta unui comportament indezirabil.

Stima de sine ne poate ajuta in momentul in care ne confruntam cu probleme sociale, dar este nevoie de mai mult decat niste profesori care lauda pentru a dezvolta studenti motivati si cetateni buni cu o stima de sine ridicata. Este necesar un mediu de sustinere (probabil chiar exigent), care indeparteaza temerile si resentimentele, dezvolta valorile inalte, relatiile interpersonale profunde, planurile de viata, competente utile de viata, cunoastere, realizari eficiente si demne de lauda, s.a.m.d.

 

Desi sentimentul negativ despre tine insuti este o situatie neplacuta (astfel de oameni se autoumilesc cand esueaza), aceasta nu este o situatie in totalitate proasta. Fricile si sentimentul de inferioritate ne pot obliga uneori sa muncim mai mult cu noi pentru a reusi. Insa, in cea mai mare parte a timpului, esecul ne face (mai ales daca suntem motivati extrinsec sau conchidem ca suntem prosti) sa ne simtim incompetenti si neinteresati de sarcina.

Cu siguranta, exista mai multe moduri de a ne motiva, dar cu toate acestea indoielile de sine, fricile si vinovatia ne pot ajuta sa ne luptam sa fim mai buni. In cealalta extrema, exista oameni extrem de aroganti care sunt rautaciosi, necinstiti, imorali, lenesi si tot felul de alte trasaturi negative.

Dalrymple (1995) ne aminteste ca liderii nazisti aveau o stima de sine atat de umflata incat se simteau invincibili si netulburati de atrocitatile facute. Deci, o stima de sine ridicata poate fi atat o parte a unei problemei serioase cat si o parte din solutie.

Pentru scopul nostru de acum, nu trebuie sa impunem o definitie: sinele este tot ceea il definesti tu sa fie. Conceptul tau de sine este orice crezi tu ca esti. Poate fi tot ceea ce esti tu sau doar evaluarile tale constiente; poate fi bun sau rau sau ambele. Desigur, oamenii isi vad sinele foarte diferit, de exemplu, ca fiind liberi, cu drept de alegere si eficienti (auto-eficacitatea lui Bandura) sau neajutorati si controlati de forte externe sau impulsuri interne inconstiente.

Cu siguranta ca noi, oamenii, avem o capacitate enorma de a ne judeca ca fiind rai sau insuficienti – prosti, rautaciosi, egoisti, urati, de neiubit, fara speranta s.a.m.d (probabil egaland astfel capacitatea noastra de a ne exonera si de a ne nega rautatea). Unii dintre noi cunoastem foarte bine aceasta parte exigenta, care judeca fiecare parte din noi, numita „critica interna”. Aceasta este sursa comuna pentru stima de sine scazuta. Dar avem si o „parte rationala”. „Partea rationala” poate infrunta partea irationala, critica (vezi articolul Combaterea convingerilor irationale)

Evident, criticile interne pot fi crude si nemiloase cu tine. Sau, pot fi atat de slabe incat sa fii insensibil la propria ta cruzime si indiferenta fata de altii. Sau, probabil ca nu ai nici cea mai vaga idee despre cat de critica este partea ta parinteasca din tine (n.r: se face referire la partile personalitatii detaliate in analiza tranzactionala de catre fondatorul ei Eric Berne: starea „copil”, „parinte”, „adult”).

Caz in care ti-ar putea fi de folos sa intri in contact cu partea ta critica din tine, daca iti inchipui felul in care ai raspunde unei sarcini neplacute de a manca un vierme. Doi psihologi (Comer & Laird, 1975) au incercat acest experiment si au descoperit ca subiectii au raspuns vorbindu-si de unii singuri in unul dintre cele trei modalitati principale pe masura ce contemplau uratii viermi:

1. „Viermii nu sunt atat de rai”.
2. „Sunt dur. Pot s-o fac. Sunt mai curajos si mai aventuros decat ceilalti.
3. „O merit. Ar trebui sa sufar”.

 

Daca raspunzi critic ca in exemplul 3, cu siguranta ai o critica interna care te umileste. Observatiile atente, similare a ceea ce iti spui clipa de clipa, te vor ajuta sa decizi cat de distructive sunt criticile tale. De exemplu, observa felul in care iti vorbesti atunci cand te scoli de dimineata:

1. „Va fi o zi minunata! Vreau sa incep”.
2. „Oh, Doamne, am atatea de facut azi: x, y, z…; Ar fi bine sa ma scol”.
3. „Esti un lenes natang. Scoala-ti fundul din pat!”

 

Este important de retinut ca, critica interna este considerata ca facand si bine. De fapt, „sinele” poate sa simta ca aceasta critica interna serveste multor scopuri specifice, importante (cum este sculatul din pat). De aceea, critica este intarita (prin intarirea negativa) atunci cand ne ajuta sa iesim dintr-un haos, ca atunci cand spunem „Wow, ma bucur ca m-am ridicat din pat si am terminat treburile de dimineata”.

Caror scopuri utile crezi ca le serveste critica interna? Poate parea ca te ajuta sa depasesti lenea si sa faci ceea ce trebuie facut. Poate parea ca te ajuta sa eviti sentimentele dureroase prin incetarea unei actiuni care ti-ar cauza rusine sau vinovatie. In mod ironic, critica ar putea parea ca te ajuta sa tolerezi anumite parti neplacute ale tale, cum ar fi:

  1. Cand critica interna iti spune, „ea nu te va placea, nu te apropia de ea”, critica te protejeaza de stresul social si de frica de respingere.
  2. Daca critica spune „Nu poti face asta”, te ajuta sa eviti o situatie in care ai putea esua.
  3. Daca critica iti spune in mod repetat „Era oribil din partea ta daca ai fi facut asta”, te pedepseste pentru ca tu sa nu simti prea multa vinovatie.

Astfel, deseori toleram si chiar intampinam binevoitori critica interna ca pe o necesitate. Intrebarea este: poate o persoana sa atinga acele obiective fara a avea o critica interna distructiva? Raspunsul pare sa fie „da”.

 

Poti produce in alte moduri comportamentul dorit. Poti corecta critica atunci cand exagereaza trasaturile tale negative. Poti folosi metoda „stop-ului” ca sa reduci la tacere critica. Poti inceta sa depinzi de altii in privinta stimei tale de sine; fa-ti propria evaluare. Iti poti accepta punctele tale forte. Poti invata sa te accepti – cu negi pe chip si cu de toate – asa cum un bun terapeut te-ar accepta in sesiunea de terapie. Poti evita tirania lui „eu ar trebui sa…”, poti evita tendintele tale perfectioniste, reactiile tale exagerate la critica si faptul ca altii te domina. Poti modifica trasaturile tale negative; te poti simti bine si adecvat fiind o persoana buna si suficienta siesi.

De asemenea, este important sa retii ca o stima de sine deficitara poate fi abordata si pe alte nivele, nu doar prin schimbarea felului tau de a gandi. De exemplu, iti poti reduce sentimentele de inferioritate, rusine si vinovatie prin obtinerea de rezultate inalte conform pregatirii tale si printr-un comportament moral (nivelul 1), prin micsorarea raspunsului emotional la stimulul negativ dupa expuneri repetate (n.r: prin tehnica desensibilizarii) (nivelul 2), prin achizitionarea de noi abilitati si competente (nivelul 3) si prin cunoasterea surselor de provenienta a stimei tale de sine scazute din copilarie si linistirea cu dragoste a „micul baietel” sau „micutei fetite” speriat/e care se afla inca in tine (nivelul 4).

 

 

Fragmente traduse si adaptate din Psychological Self-Help – Clayton Tuckker-Ladd

avon.ro

Un raspuns pentru “Stima de sine si auto-critica”

  1. Andrei says:

    O zi bună îți doresc. Citind acest articol pe diagonală nu pot să nu observ că stima de sine este prezentată ca fiind un concept rațional și logic într-un mod oarecum implicit. Sunt nelămurit, de ce nu apare și perspectiva conform căreia stima de sine este irațională și ilogică?

Lasa un comentariu