Stiluri parentale – stiluri educationale



mycloset.ro

 Relatia  parinte-copil

Stiluri parentale - stiluri educationaleToti parintii incorporeaza atat dragoste, cat si limite in stilul lor parental. Exista un echilibru intre acestea, care determina un stil parental specific. Doar stilul educativ democratic sau echilibrat are atat dragoste ridicata, puncte tari si slabiciuni inerente in el si este atribuit figurilor parentale importante din viata noastra. Aceste personaje sunt de obicei proprii nostri parinti.

Parintii care folosesc dragostea, ca stil esential (parintii permisivi) o considera pe aceasta ca fiind mai importanta decat limitele. Se folosesc de asemenea de atasament si de legatura cu copilul lor, pentru a-i invata ce-i bine si ce-i rau. Petrec foarte mult timp cu copiii, comunicand, negociind si explicand. Valoarea lor consta in “cresterea autoincrederii copilului” sau “sa-i faci sa se simta importanti”.

Parintii care au limitele drept baza a stilului abordat (parintii autoritaristi) le considera pe acestea ca fiind mult mai importante decat dragostea (relatia). Folosesc controlul extern pentru a-i invata ce-i bine si ce-i rau si sunt rapizi in a actiona intr-o problema de disciplina. Prin urmare, copiii sunt de obicei rapizi in reactii si rar negociaza cu parintii. Valoarea consta in: “insusirea respectului” si “furnizarea structurii”.

Stilurile parentale sunt definite ca “maniera in care parintii isi exprima credintele despre cum sa fie parinti buni sau rai”. Toti parintii (cel putin 99%) vor sa fie parinti buni si evita sa faca ceea ce cred ei ca ar face un parinte rau. Adopta stilurile insusite de la parintii lor, pentru ca nu stiu ce altceva sa faca si simt ca aceasta este modalitatea corecta de a fi parinte.

Stilul parental de respingere sau neglijare inseamna dragoste si limite scazute. In acest caz se considera ca fiind inadecvat sa intampini nevoile copiilor. Uneori se fac referiri la el, ca fiind “un stil parental indiferent”, datorita lipsei de implicare emotionala si de control asupra copilului. Parintii si copiii aflati intr-o familie de acest tip sunt angajati frecvent in cercuri vicioase de interactiune. Un exemplu al unui astfel de cerc este cel ce urmeaza:

1. Parintele incearca sa controleze comportamentul copilului prin mijloace ineficiente. De pilda, un parinte poate striga la copil sa-si adune jucariile sau poate sa-l ameninte ca i le pune pe toate la gunoi, daca nu sunt stranse imediat.

2. Copilul isi ignora parintele sau protesteaza sau se cearta, ca raspuns.

3. Parintele inceteaza sa mai tipe sau sa ameninte si iese din situatie. Aceasta actiune intareste exact lucrul pe care parintele doreste sa-l opreasca, facand exact ceea ce vrea copilul (sa-l lase in pace).

4. Copilul a adoptat astfel o masura de control asupra parintelui, pentru ca el/ea tocmai a asistat la o scena de “retragere” din partea acestuia.elefant.ro

5. Conflictul  degenereaza,  astfel incat  parintii forteaza  miza  si incep  amenintarile  si strigatele serioase sau abuzul fizic.

6. Copilul accepta in final cererea parintilor de a strange jucariile si intareste comportamentul abuziv al acestora (parintii simt ca trebuie sa fie furiosi sau abuzivi pentru a-l face pe copil sa se supuna). Sau copilul continua sa refuze sa coopereze, protestand tot mai mult, ignorandu-i sau fugind de-acasa.

7. Parintii renunta sau ii pedepsesc pe copii intr-o totala frustrare.

 

Ceea ce e unic in cercul vicios este ca acest copil are de asemenea un rol de jucat in interactiune. Prin urmare, copilul face schimbari in comportamentul sau, pentru a preveni reactia abuziva a parintilor (aduna  jucariile). Acestia cred de obicei ca facand copilul sa se supuna, indiferent de mijloace, justifica rezultatul final. […]

Stilul parental autoritarist are limite inalte si dragoste scazuta. Aceasta nu inseamna ca un parinte autoritarist nu-si iubeste copilul. Ei isi iubesc copilul, dar punctele tari ale stilului lor sunt in aria disciplinei actiunii (limite) si nu in disciplina relatiei (dragoste).

Majoritatea copiilor cu parinti autoritaristi nu se simt ca avand o relatie apropiata, calda cu parintii lor. Prin urmare, acestia nu sunt cei spre care sa te indrepti pentru a-ti rezolva problemele si a te intelege. Parintii autoritaristi valorizeaza supunerea si respectul. Ei nu negociaza reguli si treburi casnice. Si cred intr-o ierarhie a familiei, cu tatal de obicei in varf, mama imediat alaturi si copiii pe ultimul loc.

Acest stil nu mai e la moda astazi in societate. E vazut adesea ca abuziv de catre standardele actuale. Dar este un punct tare. Stabilesc limite clare copiilor lor. Copiii in general se supun. Si astfel e obtinut  respectul. Dar ce-i determina sa fie atat de rai? Asemenea parinti confunda adesea disciplina cu pedeapsa. Pedeapsa este o forta externa, cu ajutorul carora parintii controleaza. Fortele externe sunt eficiente pana la un punct. Copiii se vor supune cand forta externa sau amenintarea este prezenta, dar se vor revolta cand forta se indeparteaza. Asa ca, atunci cand un parinte paraseste camera sau copiii nu se afla sub controlul lor ei fac adesea ce vor, pentru ca nu exista nici un sentiment intern de bine sau rau la copii.

Acest tip de parinte are tendinta de a folosi bataia ca metoda de forta externa. Ea s-a dovedit a fi ineficienta din aceleasi motive, adica, copiii vor face ce li se spune pentru a evita bataia, dar vor face ce vor, cand nu va fi nimeni in preajma  sa-i bata. Asta se intampla din cauza ca nu au internalizat semnificatia binelui si a raului. Bataia este doar un instrument pe care-l folosesc parintii. Daca parintele are doar un ciocan pentru a fixa ceea ce e stricat in casa, va strica mai multe lucruri decat va repara, de-a lungul timpului.

Bataia,denumita si pedeapsa corporala, a fost multa vreme unul dintre mijloacele folosite de parinti pentru a-si disciplina copiii. Desi gradul si frecventa pot varia de la familie la familie, disciplinarea fizica a fost interpretata ca o metoda de determinare a unui bun comportament si de condamnare a comportamentelor inacceptabile.

Ideea de baza este ca bataia este un act de violenta si agresivitate. Daca un adult il palmuieste pe un altul pe trotuar, pentru ca nu s-a grabit suficient sau un barbat isi scoate cureaua si o pocneste pe vanzatoare in magazin, pentru ca aceasta nu a avut atitudinea potrivita – toate acestea sunt considerate atentat, violenta, crima chiar. Nu ar fi logic ca lovirea unui copil sa fie considerata tot un act de violenta? Bataia poate fi foarte bine unul dintre primele acte de violenta pe care le experimenteaza copiii. Li se intampla asta in timpul celor mai vulnerabili ani si de la cei de care depind si care ar trebui sa le ofere dragoste, afectiune si indrumare.

Iata o lista, ce contine opinii pro si contra folosirii bataii in educatia in familie:

PRO

  1. Copilul ar putea sa opreasca comportamentul inacceptabil temporar
  2. Copilul are atentia dumneavoastra
  3. Va simtiti puternic
  4. Ati dovedit ca sunteti mai mare si mai puternic decat copilul
  5. Va puteti intoarce la activitatile pe care le desfasurati inainte de incident
  6. Simtiti ca ati facut ce trebuia, pentru ca este exact ceea ce ar fi facut si parintii dumneavoastra

 

CONTRA

  1. V-ati ranit copilul
  2. Copilul simte durerea
  3. E furios pe dumneavoastra
  4. Ii e teama de dumneavoastra
  5. E refractar fata de dumneavoastra
  6. Se simte rusinat
  7. Invata ca dragostea raneste
  8. Invata ca lovirea/violenta reprezinta o cale de a rezolva conflictul
  9. Se concentreaza doar asupra a ceea ce simte, nu asupra comportamentului care a provocat pedeapsa
  10. Invata ca oamenii mari ii pot controla pe cei mici, ranindu-i
  11. Gaseste o cale sa va atraga atentia….chiar daca doare si poate repeta comportamentul inacceptabil pentru a o obtine din nou
  12. Invata sa minta si sa pacaleasca pentru a evita bataia
  13. Invata sa-si exprime furia sau frustrarea prin actiuni violente
  14. E posibil ca atunci cand va creste sa-si loveasca sotia sau copiii
  15. Stima fata de sine a copilului va fi mult redusa
  16. Va puteti simti vinovat
  17. Veti incepe sa-l loviti mai mult de-a lungul timpului
  18. Legatura parinte-copil va fi mult slabita
  19. Ati putea sa-l raniti serios pe copil si sa fiti acuzat de abuz asupra acestuia.

 

Milioane de copii sunt atacati violent in mod regulat, in numele disciplinei. Ei, la randul lor devin extrem de violenti. Vina e atribuita pe rand copiilor, mass-mediei, situatiei noastre economice, scolilor, armelor, oricui si tuturor, si chiar principalul vinovat nu intra in discutie. Pentru ca parintii care folosesc disciplinarea fizica sunt primii care-i invata pe copii sa fie violenti.

“Stii, trebuie s-o pedepsesc tot timpul pentru acelasi lucru. Dar pare ca nu are efect. Ziua urmatoare face la fel.” Va suna familiar? Aceasta este lamentarea multor parinti. Nu doar ca bataia nu functioneaza, dar ea determina de asemenea multe efecte periculoase neintentionate la copiii nostri.

Jordan Riak scria in “Discutie despre bataie”: ”Actul pedepsirii corporale a copiilor erodeaza legatura de incredere dintre copil si parinte. Copilul batut este mai putin capabil sa-si priveasca parintele ca pe o sursa de protectie si confort, care sunt vitale dezvoltarii sanatoase a fiecarui copil”. Fara sentimentul de incredere in parinte, este puternic impiedicata abilitatea copilului de a creste si de a deveni un adult sanatos emotional, care sa fie apt sa aiba incredere si sa-i iubeasca pe ceilalti.

Sentimentul propriei valori si al stimei fata de sine sufera puternic cand este agresat. Copiii carora li se aplica pedeapsa corporala nu se privesc ca fiind atragatori, demni de incredere, ci nemerituosi si inadaptati. Aceasta il face pe copil sa devina ”batausul din vecini, care terorizeaza copiii mai mici”, scrie Riak. Copiii invata sa creada ca ar putea proceda bine si ca e in regula daca folosesc violenta pentru a-si rezolva problemele.

Cei ce sunt batuti – sau chiar amenintati cu bataia – devin rebeli, razbunatori si refractari fata de parintii lor. Nu devin mai de incredere si responsabili, cu un control intern al comportamentului lor, dupa ce au fost batuti. Uneori multi parinti isi amintesc ca au fost batuti, dar foarte rar isi amintesc de ce au fost tratati astfel. Faptul ca isi bat copiii ii impiedica sa invete cum sa fie responsabili si sa se comporte firesc.

Unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale bataii il reprezinta blocarea comunicarii dintre parinte si copil. Copilul batut este rezistent la ceea ce vrea parintele sa-i spuna si nu e deschis la a impartasi problemele si sentimentele cu acesta. Bataia creeaza mai degraba o relatie plina de teama, furie si evitare, si nu o apropiere emotionala reciproca.

Multi parinti se intreaba: ”Daca nu o pedepsesc pentru ca a fost rea, cum va invata ea vreodata sa fie buna?” E nevoie ca parintii sa lase deoparte ideea controlarii copiilor lor. Pot controla situatia si pot folosi consecintele in loc de pedeapsa. In loc sa pedepseasca, parintii trebuie sa adopte o atitudine decenta, plina de respect, o disciplina educativa nonviolenta fata de copiii lor.

Exista cateva alternative la pedeapsa:

  • Cautati nevoile ascunse si sentimente ascunse
  • Dati informatii si explicatii
  • Schimbati mediul
  • Gasiti alternative acceptabile Aratati-i cum vreti sa se comporte Oferiti alegeri si nu dati ordine
  • Faceti mici concesii
  • Oferiti o perioada de pregatire
  • Lasati sa apara consecintele naturale
  • Comunicati-le propriile dumneavoastra sentimente
  • Actionati cand e necesar
  • Stapaniti-va copilul
  • Indepartati copilul de situatie si stati cu el
  • Jucati-va impreuna
  • Dezamorsati situatia cu umor
  • Faceti un targ, negociati
  • Rezolvati reciproc conflictul
  • Revizuiti-va expectatiile
  • Luati un “time out” parental

Parintii autoritaristi pot deveni autoritari si pot echilibra astfel dragostea si limitele in stilul lor de a-si educa copiii. Parintii autoritari folosesc controale interne, ii invata sa distinga binele de rau, uzeaza de instrumente variate si sunt atenti la nevoile de dezvoltare si emotionale ale copiilor lor.

Stilul parental autoritar inseamna a lasa copiii sa fie ei insisi si sa invete despre lumea inconjuratoare, in mod independent. Desi au ceva independenta, parintii inca stabilesc limite si isi controleaza copiii. Fac asta intr-un mod iubitor si plin de afectiune. Un parinte autoritar poate sa-si puna bratul in jurul copilului si intr-un mod confortabil sa spuna: “stii ca n-ar fi trebuit sa faci asta; hai sa vorbim despre cum poti sa rezolvi situatia mai bine data viitoare”. Aceasta arata doar cat de calm poate aborda parintele copilul si cum acesta nu trebuie cicalit pentru ca a gresit.

Probabil ca majoritatea copiilor de parinti autoritari isi vor cunoaste limitele si nu vor trebui sa se ingrijoreze daca parintii afla ca ei au facut ceva gresit. Adica nu trebuie sa se teama ca vor fi batuti. Nu inseamna ca ei, copiii acestia nu vor avea nici o problema, datorita stilului educativ respectiv. Acest stil le permite sa se relaxeze si sa afle cine sunt, in timp ce fac greseli. Ceea ce e putin probabil sa se intample este ca acesti copii sa aiba o atitudine negativa fata de viata. Probabil ca nu se vor stradui sa incalce reguli, din cauza ca isi stiu limitele. Sa speram ca vor creste si vor folosi acest stil cand vor avea la randul lor copii.

Stilul parental permisiv inseamna dragoste ridicata (disciplina relationala) si limite scazute (disciplina actiunii). Parintii permisivi sunt total de acord cu nevoile de dezvoltare si emotionale ale copiilor lor, dar au dificultati in stabilirea de limite ferme. De fapt, cea mai importanta caracteristica a lor este ca sunt inconsecventi. Ora de culcare este 19.00, apoi 22.00. Folosesc explicatia si negocierea pentru a obtine acordul copilului lor. Se prevaleaza de atasamentul si legatura cu copilul, pentru a-l invata ce-i bine si ce-i rau. Nu se poate afirma ca parintele permisiv este abuziv sau ineficient.

Copiii adesea accepta parintii permisivi, ca rezultat al relatiei dintre ei. Este un fapt putin cunoscut ca acesti copii vor sa-si multumeasca parintii si probabil ca urmeaza mai mult indrumarile cuiva pe care-l cunosc, il iubesc si in care au incredere decat cele ale unora pe care nu-i agreeaza.

Din nefericire pentru parintii permisivi exista cateva slabiciuni ale stilului. Aceste puncte slabe fac stilul parental respectiv ineficient pe termen lung. Asa cum deja am mentionat, parintii permisivi sunt inconsecventi. De-a lungul timpului, copiii invata sa-si manipuleze parintii pentru a-i lasa sa faca ce vor. Numiti-l egocentrism sau comportament egoist, copiii manipuleaza. De ce? Pentru ca pot si pentru ca parintii permisivi ii lasa. Parintii permisivi intaresc de fapt comportamentul manipulator al copiilor. Copiii dobandesc un fals sentiment de control asupra adultilor, care dezvolta comportamentul lor manipulator.

Acesti parinti confunda de asemenea agresivitatea cu afirmarea. Una dintre consecintele negative ale permisivitatii parentale, pentru parinti, este ca sfarsesc prin a se simti sclavi si martiri in fata copiilor lor. Detesta ca ceilalti sa aiba mereu avantaj in fata lor, sa nu li se arate respect sau apreciere pentru tot ceea ce fac pentru copiii lor. Aceasta duce la furie si comportament verbal abuziv (o zona de probleme comune tuturor parintilor permisivi). Stabilirea de limite inconsecvente este un simptom al inabilitatii de a fixa limite clare pentru sine. Parintii de acest fel nu au grija de ei sau nu se valorizeaza suficient. Au grija de oricine altcineva in afara de ei, crezand ca acesta este comportamentul unui “bun” parinte. Sa invete sa se afirme este esential pentru parintele permisiv.

Ce faceti daca sunteti un astfel de parinte? Incepeti mai intai prin a avea grija de dumneavoastra. Stiu ca poate parea egoist, dar realitatea este ca trebuie sa va reglati rezervele emotionale, inainte de a incerca sa va pese de altcineva. Comportandu-va astfel, dar cu un rezervor gol este egoism, pentru ca sfarsiti prin a fi amarat si refractar fata de membrii familiei. Nu puteti sa le oferiti prea mult cand sunteti stors si epuizat. Apoi, in al doilea rand, folositi-va punctele tari ale comunicarii pentru a stabili limite mai ferme. Invatati de la sotul/sotia dumneavoastra sau de la altii, care au un stil mai orientat spre actiune.

Comunicarea efectiva cu copiii este dependenta de capacitatea de a invata sa fii un bun ascultator. Desi parintii ii aud pe copii vorbind in fiecare zi si poarta conversatii cu ei, nu intotdeauna are loc o buna comunicare.

Cand copilul dumneavoastra vorbeste, faceti un efort real sa-l ascultati. Opriti tot ceea ce faceti, stabiliti un contact vizual si acordati atentie celor afirmate de el. Destul de des, ceea ce e spus printre randuri este la fel de important ca si cuvintele rostite. Demonstrati-va interesul fata de ceea ce spune copilul dumneavoastra, punand intrebari potrivite si raspunzand intr-o maniera pozitiva. Daca afirmatiile copilului sunt trecute cu vederea in continuu, ca fiind de mica importanta, acesta va incepe sa simta ca opiniile sale nu conteaza.

Gasiti cai de a comunica copilului ca dumneavoastra credeti ca ea/el e important. Apreciati-le realizarile si eforturile fara sa le “infloriti”. Complimentele pot fi motive bune si ajuta sa aratati ca intr-adevar va intereseaza. Exersarea capacitatii de a fi un bun ascultator la copii poate ajuta la prevenirea multor probleme, care ar putea aparea acasa sau la scoala. […] Amintiti-va ca o comunicare deschisa cu copilul este decisiva. Parintii ar trebui sa fie cei mai importanti ascultatori ai copilului lor. Aratati ca va pasa,  facandu-l pe copilul dumneavoastra sa se simta suficient de important pentru a fi auzit.

Stilul parental democratic sau echilibrat inseamna atat dragoste ridicata, cat si limite inalte. Este bazat pe conceptele democratice, cum ar fi egalitatea si increderea. Parintii si copiii sunt egali in termenii nevoii de demnitate si valorizare, dar nu in termeni de responsabilitate si luarea deciziei. In familiile extinse, unde sunt mai multi copii decat adulti, parintii ar fi invinsi in alegeri cu usurinta, de pilda, in problema conform careia inghetata ar trebui servita inainte sau dupa masa. Parintii – precum presedintele intr-o tara democratica – au puterea veto-ului asupra deciziilor, care ar putea afecta sanatatea si bunastarea celor mai tineri membri ai familiei. Stilurile parentale echilibrate au – in consecinta – un set de credinte parentale :

  • Parintii prezinta raul si binele cu propriile cuvinte si fapte. Disciplina e diferita de pedeapsa.
  • Blamarea copilului nu este acceptata.
  • Consecintele sunt inevitabile si exista si frustrare uneori. Copiii au nevoie de incurajare pentru a incerca noi activitati. Trebuie invatati cum sa rezolve problemele.
  • Disciplina e folosita pentru a invata sau ghida, nu pentru a pedepsi, manipula sau controla.
  • Principiile de baza ale tuturor acestor credinte sunt reprezentate de
  • independenta si responsabilitatea copilului. Parintii prezinta asteptari, nu cereri- pentru a castiga cooperarea si respectul copilului.
  • Regula de aur – sa-i tratezi pe altii asa cum ai fi vrut sa te trateze ei pe tine- este esenta stilului parental echilibrat sau democratic. Stabiliti standarde realiste de educare in familie si valorizati omul.
  • Prea multa dragoste si parintii vor fi prinsi in plasa de copiii lor. Prea multe limite si vor deveni rigizi in relatia lor cu copiii. Gasirea unui echilibru intre dragoste si limite este o sarcina riscanta, dar necesara.

In acest sens, iata cateva elemente importante pentru o negociere de succes:

  • Comunicati clar
  • Respectati-l pe celalalt
  • Recunoasteti si definiti clar problema
  • Cautati solutii din diverse surse
  • Colaborati pentru a gasi o solutie comuna
  • Fiti de incredere
  • Pastrati relatia

 

In cartea “Copilul provocator”, Greenspan descrie fiecare tip de personalitate a copilului dificil sau “provocator”: copilul puternic sensibil; copilul autoabsorbit; copilul sfidator; copilul neatent si copilul activ agresiv.

Parintii pot identifica apoi ce tip de personalitate se potriveste mai bine copilului lor.

Copilul puternic sensibil adesea face din tantar armasar. Isi experimenteaza sentimentele puternic si din plin. Pare a fi foarte centrat pe sine, cu toane, pretentios, plangaret, autoritar, plin de ifose. Si chiar este. Se pare ca sentimentele il depasesc. Copilul sensibil se poate simti coplesit cu usurinta si de senzatii fizice. O atingere prieteneasca poate fi suparatoare, de pilda. Ei se simt adesea bombardati de senzatii si emotii interne si externe si de obicei reactioneaza in consecinta- complet, puternic si intens.

Copilul autoabsorbit isi incepe adesea viata ca un bebelus ”foarte linistit”; e cel care sta retras si care poate fi incantat doar sa stea si sa se holbeze la o jucarie. Pare sa priveasca in interior. Asemenea copii sunt adesea necoordonati fizic, cu o musculatura slaba. Au dificultati in a intelege ce le-a fost spus, cuplate cu o dificultate in a-si transpune gandurile in cuvinte. Comunicarea cu un copil aparent neinteresat sau respins poate fi extrem de epuizanta emotional.

Copilul sfidator : “Nu! Nu! Nu! Tu nu esti seful meu!” Va suna cunoscut? Acesti copii au o mare nevoie de a fi organizati si controlati si se concentreaza in mod deliberat doar asupra unei sarcini. Dificultatile apar adesea in timpul tranzitiei de la o activitate la alta. Copilul sfidator are tendinta de a vedea lumea intr-un mod perfectionist, de tipul “totul sau nimic” si poate deveni foarte suparat cand lucrurile nu merg asa cum crede el c-ar trebui sa se intample.

Copilul neatent este vazut ca unul caruia ii este greu sa se concentreze si este usor de distras. Acesti copii sunt adesea etichetati ca avand o “tulburare deficitara a atentiei” (TDA). Au probleme in a urma sfaturi si adesea hoinaresc aiurea cu gandul, cand li se adreseaza cei din jur. Se misca neobosit de la o jucarie sau activitate la alta, parand incapabili sa-si centreze atentia. Sunt vazuti ca “aerieni”.

Copilul  activ  agresiv  este impulsiv, frustrat si usor furios, intotdeauna grabit. In mod constant ia parte la un scandal sau se bate, in timp ce parintii il denumesc “micutul nesabuit”. Pare a cere cu insistenta actiune sau miscare, desi are dificultati motorii. Pare ca vrea doar sa-si atinga surioara bebelus, dar datorita coordonarii motorii slabe ea sfarseste prin a fi impinsa pur si simplu. Acesti copii au adesea probleme in intelegerea comunicarii nonverbale si interpreteaza gresit oamenii si situatiile. O privire amenintatoare a parintelui poate trece complet neobservata, caci el continua sa se joace energic si sa transforme totul intr-o lupta. Nu sunt capabili de obicei sa conceptualizeze si sa verbalizeze sentimentele – prefera sa-si exprime furia decat sa discute.

Cand un bebelus vine pe lume parintii sunt adesea exaltati si plini de imagini ale unui copil perfect adaptat si fericit. Dar copiii se lovesc uneori de probleme si temerile lor stau la baza acestora.

E normal pentru bebelusi sa fie nelinistiti cand sunt separati de parinti, in special cand au in jur de 8, 13, 18 sau 24 luni de viata. Ei trebuie sa invete treptat ca atunci cand parintii pleaca, se si intorc. Acesta e un pas major in dezvoltarea intelectuala a bebelusului. Nu inseamna ca sunteti un parinte groaznic, daca copilul plange cand plecati de langa el!

Bebelusii au trei temeri interne esentiale: de gesturi bruste, de zgomote puternice si de apropieri neasteptate. Cei de gradinita lasa in urma treptat toate acestea si invata sa-si interpreteze mediul si sa dezvolte un sentiment de incredere Dar cu cat cresc, cu atat apar alte tipuri de temeri. Parintii trebuie sa inteleaga ca teama este pana la urma infranta.

Pe masura ce copilul creste, temeri diverse apar in diferite momente. Unele sunt specifice unei anumite varste, cum ar fi teama de a nu cadea a copilului de 1 an. O cadere la inceput ii poate afecta viitoarele incercari de a merge. Conform cercetatorilor Schacter& McCauley exista temeri obisnuite in copilarie.Ele au o varietate de simptome, intinzandu-se de la a plange cu putere pana la cosmaruri si la retragerea din anumite activitati. De pilda, teama de ora de culcare poate duce la cosmaruri. Teama de respingere poate conduce la retrageri din activitati si din preajma oamenilor. Temerile apar la varste diferite, inclusiv la maturitate.

Cercetatorii disting intre temeri schimbatoare si stabile. Teama schimbatoare este una care vine si trece. Daca temerile se schimba de la o saptamana la alta sau raman pe o perioada limitata si incep sa se diminueze, poate fi considerat un fapt normal. Teama stabila poate cere multa rabdare pentru a o depasi si poate solicita chiar o atentie speciala din partea unui profesionist.

Care sunt factorii care contribuie la temerile timpurii ale copiilor? Doi factori-cheie de luat in considerare sunt: nivelul de maturizare si suspiciunea emotionala.

Cercetarile arata ca 25% dintre temerile primilor 2 ani de viata au fost cauzate de zgomotele puternice, in timp ce doar 3% dintre copiii de 12 ani au aceste temeri. Copiii lasa deoparte anumite temeri, dar devin mult mai suspiciosi emotional decat ceilalti. De pilda, teama de straini intra in declin, in vreme ce teama de monstri creste.

Un copil de 2 ani este mult mai bine organizat si mai sigur decat un bebelus. El se  teme de intuneric, de baie, de traznet si tunet, de apa de la toaleta, de zgomotele puternice, de animale, de doctori, de straini sau de separarea de ceilalti. Cel de 3 ani continua lista si adauga teama de oameni sau de animalele cu o aparitie neobisnuita. Cel de 4 ani adauga teama de pierdere a unui parinte sau de pierdere a controlului. Intre 4-5 ani copiii sunt adesea imprevizibili in comportament, dar 5 ani nu este o varsta plina de reale temeri. Pentru un copil care are in jur de 5 ani, moartea devine mai personala: moartea este cineva care ii duce departe pe ceilalti. Cand un copil intelege ca moartea nu inseamna doar somn, el intreaba “Voi muri si eu?” In acel moment copilul are un sentiment de vulnerabilitate. Parintele trebuie sa-i raspunda onest si direct, asigurandu-l ca nu trebuie sa fie ingrijorat peste masura.

Folositi-va credintele morale si religioase. Nu generalizati, afirmand ca doar batranii mor. Intrebati-l pe copil ce simte inauntrul sau si determinati-l sa inteleaga ca nu el a cauzat moartea.

Moartea animalului preferat este adesea prima pierdere suferita de copil. Abordati un ton sincer si permiteti-i sa-si exprime sentimentele. Incurajati-l sa intrebe si nu fiti stanjeniti de comentariile sale inocente. Exprimati ceea ce simtiti in termeni pe care sa-i inteleaga si ei. Evitati eufemismele si afirmatiile de tipul: ”Bunica se afla intr-un somn adanc” sau “s-a asezat sa se odihneasca”. Aceasta ii deruteaza.

Fiti onesti: “Bunica a murit pentru ca inima ei a incetat sa mai bata. ”A murit pentru ca n-a folosit centura si a fost foarte tare ranita intr-un accident de masina”. Daca copilul merge la inmormantare, spuneti-i simplu ca aveti de gand sa va luati ramas bun.

Informati-va copilul ca multi oameni vor fi tristi si le va lipsi persoana respectiva, asa ca s-ar putea ca ei sa planga si astfel totul va fi in regula. De la un copil mai mic de 5 ani nu trebuie sa va asteptati sa inteleaga sau sa se poarte potrivit in asemenea situatii.

Lista temerilor ramane un ghid important dupa varsta de 5 ani. Copilul are acum o gandire mult mai concreta. Aceasta inseamna ca incepe sa inteleaga ce e real si ce nu. Cand e mic, e important sa-i raspundem la temeri intr-un mod pozitiv, suportiv. O asemenea abordare va continua sa-l ajute sa faca fata multor situatii de-a lungul dezvoltarii sale. Copiii de varsta scolara incep sa realizeze ca pot sa-si depaseasca temerile sau invata sa treaca peste ele intr-o maniera pozitiva. Recunosc ca le vor lasa in urma si ca acestea nu trebuie sa-i imobilizeze.

Cereti-i copilului dumneavoastra sa-si foloseasca punctele tari pentru a-si depasi teama. Odata ce copilul a capatat acest sentiment de stapanire, sprijiniti-l in a domina noi teritorii. Prima teama a adultilor, adolescentilor si a copiilor mai mari este teama de a vorbi in public. Aceasta se poate dezvolta din mai multe motive si poate fi greu de eliminat, dar majoritatea adultilor o pot stapani, daca au invatat la varste mici sa se confrunte direct cu temerile.

 Conform lui Schacter& McCauley, temerile cele mai obisnuite ale oamenilor sunt:

  • Vorbitul in public
  • Teama de a gresi
  • Esecul
  • Dezaprobarea celor din jur
  • Respingerea
  • Oamenii furiosi
  • Teama de a sta singuri
  • Intunericul
  • Dentistii
  • Injectiile
  • Spitalele
  • Teama de a fi examinati, de a da teste
  • Ranile deschise, sangele
  • Politia
  • Cainii
  • Paianjenii
  • Oamenii diformi

 

Iata cateva puncte-cheie ce trebuie luate in considerare de catre parinti:

1. Respectati temerile copilului dumneavoastra

2. Intelegeti ca le va depasi pe majoritatea

3. Permiteti-i sa–si indeparteze treptat teama

4. Intelegeti temerile functie de personalitatea sa

5. Fiti constienti de diversitatea de temeri cu care se confrunta copiii la varste diferite.

 

Daca copiii sunt separati de parinti pe un timp mai indelungat- de pilda, datorita spitalizarii, mortii sau divortului- ingrijorarea poate duce la depresii ale copilariei. Copiii au nevoie de relatii continue, de afectivitate intr-un mediu familiar lor. Daca circumstantele forteaza separarea in familia dumneavoastra, consultarea cu un pediatru sau un medic de familie v-ar fi de folos. Astfel de separari pot duce la sentimente de culpa ale parintilor, dar daca sunt rezolvate din timp pot fi depasite.

Teama de strain este un subiect legat de cele discutate anterior. Un copil care da dovada de atasament fata de un parinte sau un membru important al familiei poate manifesta o neliniste mai puternica in fata necunoscutilor sau chiar si a bunicului care-l viziteaza mai rar. Aceasta nu inseamna ca el nu-i place pe bunicul sau pe bunica, ci ca se simte in siguranta cu anumiti oameni si are nevoie de mai mult timp pentru a-i accepta pe ceilalti. Acest tip de teama e normal pentru un copil iubit si aflat in crestere. In jurul varstei de 8 pana la 10 luni invata ca obiectele si oamenii sunt diferiti de el. Faptul ca nu-i vede nu inseamna ca nu-i tine minte, pentru ca el isi aminteste fetele.

Cand parintii ii disciplineaza in mod diferit, copiii sunt adesea derutati. Teama data de disciplina inconsecventa creste in timp si poate fi miezul multor altor temeri, cum ar fi cea de respingere. Copiii se pot teme de actiuni executate nepotrivit. Comportamentul gresit poate fi expresia inconsecventei fata de furie si frustrare.

Adultii trebuie sa stabileasca reguli si sa le aplice impreuna. Consecintele naturale si logice trebuie urmate. Copiii au nevoie de o avertizare si de multe momente in care sa le reamintim unele lucruri. Daca scapa de sub control, anuntati-i ca acesta nu e un comportament acceptat si oferiti-le alternative limitate din care sa aleaga. Problema disciplinei inconsecvente este un subiect important in familiile amestecate, in care copiii sunt expusi la 2 seturi de roluri ce trebuie indeplinite in casa.

Copiii trebuie sa invete sa se inteleaga cu altii si sa-si exprime sentimentele puternice in moduri acceptate de cei din jur. Ei sunt expusi greselilor.

Disciplina ar trebui sa fie vazuta ca o abordare prin care ei sunt ajutati sa invete din aceste greseli, fara a se simti stanjeniti, ridicoli, indurerati sau pedepsiti. Parintii trebuie sa faca sugestii pozitive si sa-si expuna asteptarile, mai degraba decat sa zica: “Fa asta” sau “Nu face asta”.

Daca un copil e ridiculizat sau i se dau puternice mesaje de tipul “nu”, fara nici o explicatie, poate deveni temator fata de reactiile parintilor in fata greselilor lui. Unui copil trebuie sa i se spuna des si sa i se permita sa incerce din nou. Copiilor mai mari nu e nevoie sa li se repete adesea sau atat de detaliat. Ei invata ca exista motive pentru a urma anumite reguli si ca pot discuta deschis cu dumneavoastra, in loc sa se teama de furia sau mesajele neclare pe care le primesc.

Multe titluri noi aduc in atentie nevoia de a fi precauti si de a ne instrui copiii, raportandu-ne la o multime de probleme legate de siguranta lor. Fiti calmi, onesti, dar nu supraprotectivi. Un copil de 5 ani nu trebuie escortat cand merge la un prieten, care sta doua usi mai incolo, in mijlocul dupa amiezii, decat daca a avut loc recent un incident care a amenintat securitatea copiilor. Cei care sunt prea  protejati  pot deveni  nelinistiti  si tematori  fata  de mediu.  Le  va  fi greu sa-si dezvolte  un sentiment de independenta si incredere de sine.

De pilda, un copil de 7 ani supraprotejat se va teme mai tarziu sa se plimbe cu bicicleta prin vecini. Aceasta poate duce la o anxietate ridicata in orice nou comportament care presupune risc. Copiii pot invata sa se descurce cu succes cu temerile. Conform lui Schacter& McCauley in “Cand copilul  se  teme”:  “Unele  temeri  sunt  reale  si  palpabile,  cum  ar  fi  frica  de  inaltimi,  de  strazi intunecate si de animale care musca. Celelalte sunt doar dovezi false ce apar ca reale. ” Va puteti indruma copilul sa realizeze diferenta dintre cele doua si sa-l ajutati sa le stapaneasca. Procesul e foarte important si cere rabdare, sensibilitate si comunicare deschisa.

A-ti indruma copiii sa se poarte intr-un mod acceptat si potrivit constituie o provocare pentru multi adulti. Nu exista raspunsuri rapide, usoare, pentru ca fiecare copil e unic. Temperamente, personalitati, nevoi, modele de crestere, medii familiale diferite influenteaza mult viata copiilor. De aceea expunem mai jos cateva puncte cheie, ce permit parintilor sa-si educe copiii.

E bine sa promovati un comportament pozitiv.

Atat parintii, cat si cei care au grija de copii sunt de acord cu aceasta afirmatie. Copiii devin ceea ce ne asteptam noi sa devina. Fiti foarte clari, atunci cand ii complimentati sau ii ridicati in slavi. Lasati copiii sa cunoasca exact ce fel de comportament, actiuni sau cuvinte va plac.

De pilda: “Mi-a placut sa-i vad pe cei trei copiii, colaborand atunci cand faceau curatenie” sau “Apreciez tare mult ca ai ascultat tot ceea ce era de explicat, legat de aceasta activitate”. Copilul va repeta dupa aceea acest comportament pozitiv.

Cei ce au grija de copii in locul parintilor pot construi increderea de sine a copilului prin alte modalitati minore: imbratisari, zambete si sarutari. Spuneti-i copilului cat e de important pentru dumneavoastra. Laudati-l fata de altii. Oferiti-i atentie totala. Pentru acei copiii care va atrag atentia doar cu comportamentele lor nepotrivite, incercati sa alcatuiti o lista cu lucruri pe care le apreciati la ei si cu cele cu care nu sunteti de acord. Si acordati-le atentie cand se comporta frumos, cel putin la fel de mult cu cea pe care le-o oferiti cand nu sunt cuminti.

Asteptati-va ca ei sa se supuna.

Fiti foarte clari in ceea ce priveste regulile si expectatiile dumneavoastra. Oferiti copiilor o optiune, in afara de cazul in care e o problema de siguranta personala sau sanatate, cand e implicata agresiunea sau cand dumneavoastra ca adult decideti ca situatia necesita o actiune prompta. Demonstrati-va increderea in ei, folosind afirmatii scurte, clare, pozitive. Folositi un ton care sa arate ca asteptati satisfacerea cerintelor din partea lor.

Mentineti corectitudinea si consecventa.

Faceti fata provocarilor intr-o maniera calma. Tineti cont de varsta copilului si de comportamentul  sau  “normal”  pentru  aceasta  varsta.  Invatati  despre  stagiile  de  dezvoltare  ale copiilor si nevoile ce-l insotesc, de natura fizica, sociala, emotionala si intelectuala. De pilda, este nerealist sa va asteptati ca un copil de 3 ani sa fie generos, pentru ca cei de varsta lui, prin natura lor, sunt centrati pe sine.

Comunicati reguli si consecintele lor in cuvinte pe care copiii le pricep. Cand un copil incalca regula,  aplicati imediat o consecinta  corecta,  potrivita  si plina  de sens. Cand sunteti corecti si consecventi in raspunsul dat la un comportament inacceptabil, intariti sentimentul de securitate al copilului, precum si abilitatea sa de a distinge intre bine si rau.

Permiteti exprimarea sentimentelor

Permitandu-i unui copil sa-si exprime sentimentele nu inseamna ca-i permiteti exprimari inadecvate, de tipul lovirii sau ranirii celorlalti. Uneori oferindu-le timp suficient alaturi de jucaria preferata sau de paturica favorita, ii ajutati sa se relaxeze si sa se calmeze. Unii isi exprima furia, resentimentele si frustrarea lovind mingea in curte, desenand ceva sau vorbind singuri cu animalele impaiate.  Oferiti-va  sa  mergeti  la  plimbare  impreuna  sau  sa  cititi  o  poveste  amandoi.  Aceste activitati pot ajuta la indepartarea unor astfel de sentimente puternice (furie, frustrare). E important sa furnizati copiilor mai multe cai acceptabile de eliberare a starilor foarte puternice care-i coplesesc, emotii inca firesti.

Planificati-va viitorul

Ganditi-va la toate momentele dificile ale zilei. Amintiti-va ca scopul este dobandirea de catre copil a autodisciplinei. Cand apar problemele iesiti din scena, daca puteti. Numarati pana la zece sau faceti orice altceva pentru a va mentine calmul si perspectiva asupra a ceea ce se intampla. Indrumarea comportamentului copilului este un angajament major si pentru cei care au grija de el in locul dumneavoastra. Progresul poate parea nesemnificativ in timp. E posibil sa apara regresiuni. Mentineti-va simtul umorului si reamintiti-va succesele avute si faptul ca jucati un rol important in ingrijirea copilului dumneavoastra.

Parintii vor sa scape de stilul autocratic, autoritarist folosit de parintii lor in educatia primita. Ei promit si incearca sa nu bata, sa nu foloseasca amenintarile, sa nu umileasca si sa nu–si pedepseasca copiii. Din nefericire, adesea considera ca a nu pedepsi inseamna o atitudine schimbata la 180 grade in cealalta directie: sa fie relaxati, permisivi, sa aplice stilul ”laissez faire”. Aceasta schimbare de la punitiv la permisiv si inapoi apare frecvent in multe case in zilele noastre. Parintii reactioneaza des la teama si furie.

Cand suntem furiosi tipam, lovim, amenintam, batem si pedepsim. Apoi vedem efectele  furiei noastre la copii si incepem sa ne temem ca pierdem dragostea lor. De aceea alunecam in permisivitate, pledand pentru ei, in speranta ca-i multumim, pentru a le recapata dragostea. Apoi ne “innebunesc” din nou si ne simtim furiosi iarasi. Aceasta oscilare intre un anumit stil parental sau altul poate fi dezastruos pentru familie si poate duce la copii nerespectuosi, rasfatati, rebeli, obraznici. Exista insa si o cale de mijloc. Aceasta e reprezentata de stilul parental democratic. Nu este autocratic si nu e permisiv: e un stil parental care e si ferm si sensibil in acelasi timp. Ferm, insemnand respectarea drepturilor si limitelor parintelui. Sensibil, insemnand respectarea drepturilor si limitelor copilului. Stilul democratic e bazat pe respect reciproc. A ne respecta copiii inseamna a-i invata sa-i respecte pe ceilalti. Daca vrem ca ei sa ne ciocane la usa, de pilda, trebuie ca si noi, la randul nostru, sa batem la usa lor.

Parintii democrati ofera alegeri, nu dau ordine. Ordinele il invata pe copil umilinta, resentimentul si revolta. Pe de alta parte, alegerile potrivite si acceptabile ii invata pe copii ca au propria putere de a-si face viata cum doresc. Acesti copii devin adultii, care confruntati cu o problema stiu si vad toate optiunile de care dispun.

Stilul educativ democratic implica utilizarea consecintelor naturale si logice. Consecintele naturale rezulta din a te opune legilor naturii: copilul care-si uita haina, va raci. Cele logice nu sunt atat de simple si cer interventia parentala. Sunt consecinte legate logic de situatie si-i invata pe copii sa fie responsabili. De pilda, daca copilul dumneavoastra se poarta rau cu catelusul nu e logic sa-i interziceti sa se uite la TV. Ar fi normal ca ferm si calm sa-i luati catelusul. Consecintele naturale si logice ii determina pe copii sa invete din situatie, incurajand astfel autocontrolul si autodisciplina.

Consecintele logice sunt situatii construite de persoane indreptatite, ele fiind logic legate de atitudinile inacceptabile. Sunt denumite astfel, pentru ca se “potrivesc” cu delictul. De pilda, daca adolescentul intarzie noaptea in oras, seara urmatoare nu mai iese. Daca nu mananca, nu primeste desert. Daca nu da muzica mai incet, i se ia casetofonul. Acest tip de consecinte este mult mai eficient decat ”terorizarea” copilului. Ii obisnuieste cu realitatea pe tineri. Daca nu vii la serviciu, nu esti platit. Daca depasesti viteza legala, iei amenda.

Consecintele naturale sunt situatii ce nu sunt controlate de nimeni, se intampla in mod firesc, natural. Daca bagi degetele in priza, te electrocutezi.

Sunt momente in care parintii trebuie sa intervina cu consecinte logice, pentru ca tinerii sa nu se confrunte cu cele naturale. Aceasta pentru ca adolescentii nostri se afla in lumea reala, fara a avea experienta necesara. Lumea zilelor noastre este inspaimantatoare si ei au nevoie de ajutorul nostru.

Stilul educativ democratic implica, de asemenea, comunicarea deschisa si onesta. A asculta si a medita in acelasi timp inseamna a asculta cu inima ceea ce simte copilul. Parintele asculta cu o curiozitate stapanita si apoi se exprima astfel incat sa ii dea senzatia copilului ca ii impartaseste ideile. Nu inseamna sa comandati, sa sfatuiti, sa judecati, sa moralizati sau sa rezolvati. Simultaneitatea ascultare-reflectie reprezinta o extraordinara oportunitate de a va arata dragostea fata de copil.

Stilul democrat il ajuta pe copil sa se simta iubit, important si demn de incredere. Parintii autoritaristi si permisivi dau nastere la copii care au o incredere de sine scazuta si care se vor comporta inacceptabil, pentru a-si gasi locul. Acest stil parental le da posibilitatea copiilor de a fi fericiti, generosi, capabili si de incredere.

In stabilirea regulilor trebuie mai intai sa comunicam limitele.

Aceasta ar trebui facuta atunci cand dumneavoastra si copilul nu va contraziceti fata de o anumita regula. Gasiti-va timp sa vorbiti despre aceasta, trimitand adolescentului mesaje clare legate de o anumita regula sau limita.

Lasati-l pe copil sa se pronunte. Adesea, suntem prea grabiti in a stabili reguli. Daca-i oferiti tanarului oportunitatea de a ajuta in ceea ce priveste formularea regulilor respective, probabil ca i se va supune mai usor. Trebuie sa faceti compromisuri asupra catorva lucruri. Si este bine, pentru ca daca regula nu functioneaza in timp, poate fi schimbata.

Fiti consecvent! Daca regula este sa nu se uite la televizor pana nu-si termina temele, atunci trebuie sa fie aceeasi in fiecare zi de scoala. Nu suntem intotdeuna in stare de a aplica consecintele, aceasta reprezentand partea care face dificila “profesia” de parinte. De vreme ce copiii inteleg ca pedeapsa se va aplica, chiar si cand sunteti obosit, nu vor incerca sa depaseasca limitele.

Fiti corecti! Daca ceva a intervenit si va face sa credeti ca regula trebuie schimbata sau imbunatatita, asteptati pana va lamuriti si comunicati-o copiilor.

Nu va uitati valorile! Acestea ne fac sa fim ceea ce suntem, asa ca nu va temeti sa le comunicati copiilor, atunci cand stabiliti limitele. Nu luati in seama ceea ce fac ceilalti parinti. Replica standard ar putea fi:“ Fiecare cum crede.” Sau: “ Imi pare rau ca te deranjeaza, dar astea sunt regulile noastre, ale tale si ale mele. Este familia noastra, a mea si a ta.” Cand se intorc la dumneavoastra cu: “Atunci n-as fi vrut sa fac parte din familia aceasta!” respirati adanc si lasati-i. Este o reactie absolut normala a adolescentilor la constrangeri. E datoria lor sa le testeze si sa incerce sa le incalce.

 

astratex.ro

Un raspuns pentru “Stiluri parentale – stiluri educationale”

  1. Elena says:

    superb

Lasa un comentariu