Stiluri de comunicare in familie



mycloset.ro

Structura de comunicare a familiei este foarte importanta. Aceasta defineste o familie ca nucleu in sensul in care fiecare cuplu si apoi fiecare familie nou formata isi va dezvolta niste tipare care o vor face unica si recognoscibila in grupurile sociale cu care interactioneaza.

Totusi, desi fiecare familie are propriul tipar de comunicare, exista mai multe stiluri majore de comunicare in care poate fi incadrata orice persoana.

Astfel, clasificarea ar fi urmatoarea: intelegerea; dezaprobarea; supunerea; intelectualizarea; indiferenta; tacerea (Iolanda Mitrofan- „Elemente de psihologie a cuplului”).

  • Intelegerea: este cea mai buna, mai sanatoasa forma de comunicare in cuplu si familie. Atunci cand exista intelegere oamenii comunica deschis, asertiv, persoanele sunt calme, cu tact, „ rationamentul cognitiv si trairea emotionala sunt axate predominant pe intarirea si satisfacerea nevoilor de baza ale altor membri ai familiei, pe sustinerea lor emotionala.” Atunci cand exista intelegere in familie, membrii acesteia reusesc sa evolueze si sa duca la bun sfarsit proiecte, idei si teluri comune pentru ca se sprijina reciproc si se respecta.
  • Dezaprobarea: aceasta se manifesta prin cearta, descurajare, critica, invinovatire etc. Este o modalitate de comunicare dezadaptativa care se intalneste la persoanele cu o stima de sine scazuta si cu o nevoie de a iesi in evidenta si de a fi apreciate, foarte crescuta. De aceea ii fac pe cei din jurul lor sa para „ mai mici” si astfel au iluzia ca ei devin „ mai mari”. Este un joc de manipulare si o autosabotare in acelasi timp. Acesti oameni traiesc doar o iluzie si se simt impliniti din cauza unei imagini sociale pe care o creeza prin dezaprobarea celorlalti.

Persoanele care ajung sa aiba un asemenea comportament se simt adesea amenintate cu pierderea rolului sau statutului pe care il au: „ cu cat un individ este mai nesigur pe sine, simtindu-se mai amenintat in pozitia sa, cu atat nevoia sa de a-i umili si domina pe ceilalti creste, el fiind tot mai intolerant cu acestia.

Atunci cand un alt membru al familiei reuseste intr-o problema careia dezaprobatorul nu i-a facut fata, el se va alege din partea acestuia cu minimalizarea sau deprecierea propriului succes.

Cel care dezaproba este de obicei o persoana autoritara, rigida, argumentele sale bazandu-se nu atat pe ratiune, cat pe emotii.

  • Supunerea: persoanele supuse sunt incatusate de sentimente de vinovatie si neputinta. Stau de obicei in spatele persoanei dominatoare si formeaza o alaturare permanenta de comunicare dezadaptativa in familie. „ Persoana supusa este concilianta, evita conflictul deschis sau argumentatia de opozitie, ca urmare a unei nevoi crescute si permanente de a placea interlocutorului, de a fi acceptata de acesta, mai bine-zis, de a nu fi respinsa.

Aceasta nevoie crescuta de siguranta si afectiune izvoraste din neincrederea sa in sine si din sentimentul dominant al acestor pesoane de inferioritate (se simt nedemne).’’

Problema in cazul acestui tip de comunicare este ca aceste persoane nu ajung niciodata sa isi spuna punctul de vedere si sunt dependente emotional de alti membri ai familiei. Ei pare ca nu au nicodata o parere si chiar daca au, renunta usor la indeplinirea ei pentru ca nu simt ca valoreaza indeajuns de mult incat parerea lor sa conteze.

  • Intelectualizarea: in momentul in care exista un exces de rationalizare intre membrii unei familii climatul afectiv este afectat. „ Persoanele care comunica in maniera intelectualizata sunt calme, linistite, detasate, distante. Ele sunt suficient de retractile pentru a nu te atasa cu usurinta de ele, parand ca nu au emotii, si uneori chiar sunt lipsite de emotii. Contactul lor interpersonal este de cele mai multe ori cerebral, dezemotionalizat, cerebralii avand un adevarat tropism psihosocial unii pentru altii.”

Cand parintii comunica in acest fel cu copiii lor, acestia simt lipsa afectivitatii, iar aceasta privare de emotii afecteaza profund relatia.

  • Indiferenta: de obicei in familie, indiferenta este rezultatul fricii, supararii sau nevoii de a manipula. Indiferenta este un factor care poate provoca multa suferinta si nesiguranta pentru cei din familie, mai ales daca acestia sunt copii.
  • Tacerea: una dintre formele de manifestare a indiferentei este tacerea. „ Tacerea poate fi aleasa ca o cale de evitare a conflictului manifest (tacerea ostila, tacerea de refuz, tacerea glaciala, tacerea de evitare, tacerea punitiva). Ea actioneaza uneori ca un tampon psihologic intre doua tendinte contrare: anxietatea care impinge la declansarea maniei sau intelectualizarea care conduce la reprimarea acesteia si la ocolirea conflictului spontan.”
astratex.ro

Lasa un comentariu