Sotul este mai important decat pisica!



mycloset.ro

Cand se casatoresc, cuplul isi imagineaza viata fara probleme. Ei se iubesc si isi doresc sa fie la fel totdeauna. Desigur ca pe parcursul anilor apar micile neintelegeri sau probleme de comunicare. In unele cazuri apar chiar conflicte puternice care duc la rupturi majore in cadrul relatiei.

Una dintre problemele foarte des intalnite in cuplu este aceea a alegerilor pe care sotii trebuie sa le faca. Nu putine sunt situatiile in care familia nu este formata doar din mama, tata si copil/copii, ci si din socru, soacra, cumnati, verisori, nepoti, etc. Prezenta familiei extinse in familia de baza este un lucru pozitiv, dar numai in cazul in care limitele si regulile impuse nu sunt incalcate.

O  situatie tipica este aceea in care mama fetei sau a baiatului locuieste cu tinerii casatoriti. Desigur ca spatiul este al soacrei, si, deci, familia nou formata nu poate sa isi construiasca un sistem propriu.

Ei vor depinde de regulile deja existante in acel loc. Astfel ca, in momentul in care se vor naste copiii, acestia vor fi crescuti de catre soacra si in stilul deja format in casa de origine. Autoritatea nu va sta in mana barbatului, ci in mana soacrei. Rolurile nu vor fi jucate in mod natural corect, ci vor fi distorsionate.

O alta situatie este aceea in care familia lociueste in casa proprie, dar exista vizite foarte dese ale unei persoane din familia sotului sau sotiei.

Dr. Laura Schlessinger in „ Cum sa iti ingrijesti sotul”, da un exemplu al unei familii care era foarte des vizitata de catre sora sotiei. Sora isi aducea fiica permanent in casa lor si impunea reguli. „ Scenariul potrivit caruia sotiei ii pasa mai mult de sentimentele prietenilor si ale familiei decat de cele ale sotului nu este deloc neobisnuit. Femeile isi inchipuie ca sotii lor pot, doresc si ar trebui sa suporte un comportament abuziv si sa mearga mai departe!”

Mai exista cazul femeilor care isi iubesc foarte mult animalul de companie: catelul, pisica sau orice alt animal. Nu este nimic in neregula, dar apare o problema atunci cand sotul nu se intelege cu el. Cazul pe care Dr. Laura Schlessinger il descria, era despre o femeie care avea o pisica agresiva, care il scuipa si il ataca pe sotul ei. Ea tinea foarte mult la pisica ei si nu voia sa renunte la ea. Este foarte important de observat ca pentru clienta in cauza, pe primul loc nu erau puse sentimentele sotului ei care trebuia sa vina in fiecare zi intr-un camin in care exista o pisica agresiva, ci sentimentele ei sau grija fata de pisica.

 Sotul trebuie sa simta ca este pus pe primul plan, in fata prietenilor, familiei sau chiar animalelor de companie. In cazul copiilor, acestia trebuie sa vada ca parintii se inteleg si ca iau decizii impreuna, de aceea este mai important sa tina cont sotii unul de celalalt in loc sa incerce sa obtina afectiunea copiilor, nerespectand ce au discutat impreuna. Deci, si in acest caz, nucleul principal trebuie sa fie acela sot-sotie.

 

astratex.ro

Lasa un comentariu