Somajul ca trauma psihica



avon.ro

 

In cazul somajului, avem de-a face cu o situatie de criza sociala conditionata structural, care se instaleaza pe termen lung la multi dintre cei afectati. Pierderea locului de munca este traita si elaborata foarte personal de catre individ. El se insoteste, de regula, de consecinte psihice.

Barwinski-Fäh (1990, 1992, 1996) a stabilit secventa de traire psihologica a somajului, incepand cu socul concedierii, aceasta cuprinzand 4 faze:

1. Usurarea
Amenintarea, pana atunci banuita, in numeroase cazuri, devine acum certitudine. Cei afectati incearca sa faca ce este mai bine pentru a-si mentine echilibrul si se centreaza predominant pe avantajele pe care, in ochii lor, le aduce concedierea.

2. Revolta, neputinta, depresie si manie
In numeroase amintiri si discusii cu sine sunt puse din nou in scena circumstansele concedierii si se protesteaza impotriva lor.

3. Se instaleaza disperarea si epuizarea, sentimente de injosire si devalorizare.

4. Scufundarea in apatie.

Nu toti somerii parcurg aceasta secventa de trairi. Cresterea duratei somajului creste insa riscul parcurgerii tuturor acestor etape.
Pierderea locului de munca, conform lui Archer si Rhodes (1987) echivaleaza cu „o pierdere de obiect”, traind aceasta pierdere ca pe un soc de separare (Bowlby).

In conditiile in care locul de munca are o semnificatie de sustinere inconstienta comparabila cu functia parentala in dezvoltarea infantila timpurie, pierderea sa va da acelasi reactii ca cele surprinse de Bowlby: protest, disperare si resemnare.

Modul in care cei afectati traiesc pe termen lung sau pe termen scurt somajul este determinat de experientele lor de viata si de tendintele conflictuale specifice personalitatii lor. Acestea din urma sunt cele care vor da directia reactiei traumatice. Experientele traumatice timpurii, amprentele socializarii, fixatiile in dezvoltarea personalitatii vor da sensul trairii somajului.avon.ro

Acesta poate fi trait dupa modelul relatiei orale, ca pierdere a securitatii, ducand la instalarea depresiei, poate genera un dezechilibru narcisic, ducand la pierderea respectului de sine, poate duce la zdruncinari ale identitatii de gen, cand barbatul se simte nesigur cu masculinitatea lui din cauza statutului de somer si femeia nu se mai simte iubita ca femeie.

Un alt factor important in modul de traire a experientei somajului depinde de factorii de socializare. In conditiile societatilor moderne, multi invata sa-si defineasca sentimentul de sine mai intai in functie de performantele scolare si apoi de cele profesionale.

Instantele care regleaza acest sentiment de sine, imaginea ideala de sine sau Supraeul hotarasc valoarea proprie a personalitatii in functie de performantele prestate, care capata si o recunoastere exterioara. Socializarea in asemenea norme explicite si implicite va tolera cu greu pierderea slujbei, care va aduce dupa sine in mod inevitabil pierderea reespectului de sine.

Apare, la multe persoane, si asa-numita situatie de dubla legatura. In copilarie si adolescenta, se invata un comportament profesional foarte diferentiat, care se bazeaza pe renuntari si care face ca respectul de sine al persoanei sa depinda de indeplinirea sarcinilor prescrise de societate.
Tocmai acest mecanism de autoreglare achizitionat cu multe renuntari sufera acum o devalorizare sociala brusca.

Dobandirea ajutorului de somaj il trimite pe individ inapoi la statutul de copil neajutorat, care are nevoie de sustinere.
Pentru a se sustrage dublei legaturi a neajutorarii invatate si situatiei de somaj potential traumatice, individul trebuie sa puna sub semnul intrebarii propria lui socializare. El trebuie sa devina capabil sa reia propriul proces de invatare socializator si sa nu isi mai defineasca personalitatea in functie de prestatia profesionala si de recunoasterea sociala adiacenta. Daca nu poate realiza aceasta revizuire a schitei sale anterioare de viata, zdruncinarea traumatica a conceptiei de sine si a lumii este inevitabila.

Fie cel concediat se autoculpabilizeaza pentru ca nu a putut sa evite presupusele „erori” care au condus la concedierea lui, fie ajunge sa puna la indoiala justetea ordinii sociale. Adesea se invinovasesc pentru propriile defecte si erori, se plang ca nu mai reusesc sa faca fata normelor invatate si interiorizate, isi ascund starea de somaj fata de prieteni si cunoscuti, ceea ce ii duce inapoi la izolare, singuratate si depresie.

In cazul procesului traumatic si desfasurarii sale, un rol important, in sens de posibila trauma cumulativa, il joaca incercarile de a gasi de lucru si eventualul lor esec. Cu cat cei afectati spera mai mult in acest lucru, cu atat investesc mai mult efort si mai multa traire in aceste demersuri si cu cat fac mai multe eforturi sa faca fata propriilor norme de performanta internalizate, cu atat sunt mai lipsiti de aparare in fata noului esec.

Prin experiense traumatice cumulative, se ajunge, dupa un interval lung de timp, la retragerea investitiei emotionale in loc de travaliul doliului, si la incapacitatea de a pastra echilibrul narcisic vital, cu oscilatii intre pretentii supradimensionate fata de propria persoana si autoacuzare, sub forma unor sentimente de inferioritate, pierdere a sperantei si neajutorare. Apar alterari vegetative (hipervigilensa si insomnie), tulburari digestive si tulburari functionale vegetative.

Printre urmarile previzibile, se numara o atitudine mai mult sau mai putin generalizata de apatie si neajutorare invatata, care impiedica dezvoltarea unor masuri individuale eficiente impotriva consecintelor paralizante si distructive ale somajului de lunga durata.

Consecintele distructive ale somajului se preteaza destul de bine, ca forma de interventie terapeutica, unei abordari bazate pe folosirea grupurilor de auto-ajutorare supravegheate de un profesionist. Se urmareste, in special, reducerea tendintelor autodistructive in favoarea unei intariri sau revitalizari a capacitatii de confruntare activa.

Acest lucru ar presupune (Eggart-Schmidt-Noerr, 1991):

  • diminuarea presiunii Supraeului, care porneste de la aprecierea ca subiectul nu corespunde normelor curente, ducand la sentimente de vinovatie si rusine;
  • confruntarea sentimentelor de inferioritate si a reversului lor, fantasmele de marire, cu cerintele realiste;
  • diminuarea dorintelor exagerate de asistenta ca mecanisme de reinfantilizare;
  • imbinarea ambivalentelor intre tendintele catre asistenta si cele catre autonomie, intr-o hotarare adecvata realitatii;
  • a face cunoscute ca atare modurile proiective de perceptie;
  • a face posibil doliul pentru ceea ce a fost pierdut si, prin aceasta, despartirea de ceea ce nu mai poate fi inviat;
  • a face posibila perceperea maniei fata de esec si fata de cei care l-au provocat prin conflicte si a le configura pe acestea cat mai productiv.
  • invatarea si folosirea unor tehnici de management al stresului.

Hotaratoare pentru elaborarea traumei somajului este insa si reactia societatii, in ceea ce priveste intelegerea situatiilor sociale care conduc la somaj si sustinerea eficienta si empatica a celor afectati de acest fenomen.

 

avon.ro

Lasa un comentariu