Slalom printre adevar si realitate

Discutia despre masti ne obliga la un slalom intre opinia unor autori si realitatea care ne inconjoara.

Slalom printre adevar si realitatePunctul de plecare in aceasta cursa se refera la paleta larga de mecanisme pe care le are inconstientul la dispozitie. Acestea sunt utilizate pentru a mentine individul adaptat la mediu, pentru a-l sprijini sa poata functiona in societate si sa stabileasca relatii. „…avem capacitatea de a ne stapani emotiile cele mai puternice si de a le indeparta de la nivelul constient. Corpul uman face aceasta tranformand energia emotionala intr-un simptom fizic (prin contrast cu acel simptom imaginar din cazul ipohondriei). Corpul are capacitatea de a-si aduce aminte ceea ce mintea uita si, automat, pune deoparte informatiile emotionale si psihologice prea puternice. Se pare ca individul prefera sa aleaga un simptom fizic decat sa suporte durerea emotionala, insa aceasta transformare nu este un act dorit. De exemplu, un individ alienat emotional nu alege sa aiba ulcer – acest lucru se intampla pur si simplu. Odata ce „deghizarea” corpului este inlaturata, adevarata problema iese la suprafata si, in cele mai multe cazuri este vorba de depresie” (Les Barbanell – Adio, vinovatie! – Cum sa scapi de nevoia de a-i multumi pe ceilalti). Rezolvarea starii de depresie, sprijina organismul sa functioneze, din nou, la parametrii optimi.

Reusita inconstientului de a bloca emotiile (cel putin temporar), gandurile, impulsurile si amintirile tulburatoare, ajuta individul sa poata functiona mai departe. De exemplu, supravietuitorul unui accident de masina, nu ar mai fost capabil sa conduca o masina dupa acel eveniment. Autorul Les Barbanell a numit aceasta capacitate pozitiva de functionare a inconstientului de a depozita si de a ne proteja de o vatamare emotionala excesiva, sistem imunitar psihologic.

Al treilea aspect al imunitatii psihologice (pe langa celelalte doua formate din inconstientul ca  gardian al emotiilor si mecanismele de aparare) il constituie “transformarea unei dependente de o anumita trasatura intr-un stil de viata, in timp ce individul se metamorfozeaza in mod esential in acea trasatura. Allison purta masca atractiei fizice (trasatura) pentru “a avea trecere”. Inaintand in varsta si aspectul ei fizic deteriorandu-se, a inceput sa se simta inadecvata in societate si a devenit foarte deprimata. In efortul ei de a-i face pe oameni sa fie interesati de persoana sa si sa ramana in viata ei, Tara purta ca masca altruismul, detasandu-se de sinele ei, de nevoile si de trecutul ei traumatic nerezolvat”.

“Trasatura «aleasa» de acesti indivizi face parte de obicei din machiajul care i-a ajutat sa se simta increzatori, competenti si valorosi. Atunci cand o persoana investeste inconstient si in mod excesiv energie, timp si atentie intr-o trasatura de caracter dominanta, acea trasatura devine centrul personalitatii ei, iar masca si persoana devin una si aceeasi”.

In asemenea cazuri, purtarea variatelor masti, denumite patologice, devine la un moment dat ineficienta atunci cand are loc un eveniment care scoate mastile din functiune. In carte se ofera exemplul unui barbat cu constitutie atletica, inzestrat intelectual si muzician talentat, care parea sa aiba tot ce isi doreste. Descoperirea ulterioara, a unui cheag de sange, l-a facut complet inaccesibil atat familiei cat si pacientilor (el era asistent social). Nu a mai putut face sport si nu mai canta cu formatia sa. Abia scapase teafar dupa doua tentative de sinucidere. El ascundea prin acea multitudine de masti, trauma abandonului petrecuta la varsta de patru ani.

Cand sistemul de protectie da gres, – cum s-a intamplat in cazul asistentului pentru ca procentul mare de atentie din partea celorlalti scazuse vertiginos -, este necesara restaurarea sa pentru a putea supravietui. De cele mai multe ori, astfel de persoane nu isi dau seama ca ele sunt afectate sau ca se afla in pericol. Reconstruirea sistemului psihologic include adesea medicatie, spitalizare si o gama larga de interventii psihoterapeutice.

Fiecare dintre dvs. ar putea sa incerce sa raspunda la intrebarea: „Care este starea sistemului meu imunitar?” utilizand indiciile de mai jos.

  • Fa o lista cu bolile fizice care ar putea avea legatura cu stresul; esti vulnerabil la migrene? Dureri cronice de spate, astm, fara o cauza fizica?
  • Ce mecanisme de aparare folosesti des? Proiectie, sublimare sau „apararea timpului”? „Apararea timpului” se refera la distragerea atentiei de la realitatea stresanta curenta privind doar inspre trecut sau viitor. Termenul este introdus de catre autor in cartea sa.
  • Ce trasaturi dominate prezinti si cat de mult te bazezi pe ele?
  • Relatiile tale cu ceilalti se bazeaza pe favoritisme sau pe intentia de a-i face sa se simta bine?
  • Oamenii te cunosc datorita trasaturilor tale dominante? De ex: pacifist, sportiv, om de treaba, dragut, cantaret, etc.?
  • Esti de parere ca oamenii apropiati te cunosc in profunzime? Pe ce te bazezi?

 

Autorul afirma ca: „Purtarea mastii, asa cum o fi ea, nu e intotdeauna defensiva. Mastile pe care le poarta sau rolurile pe care le joaca oamenii sunt folosite adesea pentru a functiona in societatea civilizata si, de aceea, au un aspect benign. In multe ocazii, nu este nevoie si nici de dorit sa fii complet neprotejat si vulnerabil in ceea ce priveste propriile tale sentimente. Ar fi o rautate sa ii spunem unei mirese, in ziua nuntii ei, ca nu ii sta bine imbracat in alb, chiar daca am gandi lucrul asta. Tot asa, ar fi prea nediplomatic sa-i spunem fiului caruia tocmai i-a decedat tatal: “L-am urat de multa vreme pe tatal tau si ma bucur ca a murit”. Totusi, atunci cand o masca este purtata pentru a ascunde o durere emotionala, utilizarea ei poate fi considerata mai degraba patologica decat benigna”.

Acum este momentul unui scurt viraj tocmai pornind de la exemplele de mai sus. Apare intrebarea daca se poate trasa o linie intre prezenta unei masti – ca echivalent al disimularii/ipocriziei -, si intelepciunea de a alege tacerea sau de a menaja cu tact, atunci cand intelegem ca opinia nu i-ar face nici un bine persoanei respective. Uneori, nu exista nici un sens pentru care ar trebui sa iti spui parerea, parere despre care stii ca poate leza persoana in speta, pentru ca aceasta nu are puterea necesara de a suporta adevarul. (Sau, in exemplul tatalui, ce rost are sa-i spui ca l-ai urat, ii este de folos acest lucru fiului?) Problema este ca tocmai acest lucru, se pare, ca este considerata a fi o masca, chiar daca una cu aspect benign, din cauza ca eviti un conflict nedorit, pentru ca in rationamentul definitiei mastilor benigne se pleaca aprioric de la premisa ca utilizam masca pentru a ne adapta social, lucru care ne obliga la un moment dat, sa mintim. Se emite ideea ca, de cele mai multe ori, sinceritatea in cadrul relatiilor profesionale si interpersonale iti poate fi daunatoare. Daca nu ar fi, nu ti-ai pune o masca pe fata.

Si totusi, in exemplul miresei, mai putem spune, ca ne aflam cu adevarat sub influenta unei masti, daca in spatele deciziei exista un rationament bazat pe fapte si pe cantarirea cu discernamant a situatiei? Poate am ales decizia de a nu-i spune opinia mea doar pentru ca mi-am dat seama ca este vorba de o parere subiectiva. Asa am fost educat, asa mi-am format patternurile senzoriale, poate am o alta mostenire culturala (in majoritatea tarilor asiatice albul este culoare de doliu) sau gusturile difera. In acest caz mai pot fi acuzat ca port o masca?

Intr-un alt exemplu, avem situatia subordonatului care-si lauda seful, desi in sinea sa considera ca acesta este un “nemernic nenorocit”. Masca sociala este prezenta aici, cu certitudine. Probabil, daca angajatul se oprea doar la constatarea sa, lucrurile ar fi stat diferit. Angajatul a folosit mecanismul de aparare al inconstientului si anume formatiunea reactionala. A spus ceva, gandind cu totul altceva, avand ca scop acceptarea sa pe mai departe in cadrul social institutional, din care se alegea cu ceva.

Angajatul a folosit masca in scopul de a se adapta si de a se integra, dupa cum afirma autorul, scopul mastilor cu aspect benign, pentru a se proteja pe sine si a ramane in institutia in care lucreaza. Formatiunea reactionala este o modalitate de aparare impotriva emotiilor sau a amintirilor, care provoaca anxietate inlocuindu-le cu opusul lor. Dar, chiar si in aceasta situatie, angajatul este oare un om fals? Vom vedea in randurile care urmeaza.

Les Barbanell mai spune ca: „Suntem constienti de faptul ca inclusiv oamenii integri si cu bune intentii nu sunt intotdeauna deschisi in ceea ce priveste gandurile, sentimentele si opiniile lor si, cu siguranta, secretele lor. Spus de-a dreptul (in mod cinic?), cu totii suntem „falsi” pana la un punct, pentru simplul motiv ca, uneori, este de dorit si chiar necesar sa nu dam in vileag ceea ce simtim cu adevarat”.

Aici, intelegem ca se pleaca de la premisa ca, alegerea tacerii sau evitarea spunerii adevarului fara a minti insa, denota falsitate. Ceea ce ne impinge sa deducem existenta anumitor reguli si repere care te fac sa fii autentic si sincer. Dar in acest caz, acestea suna cam asa: daca alegi sa taci, desi ai in spate un rationament clar, determinant pentru aceasta decizie, inseamna ca nu esti sincer. Daca alegi sa menajezi persoana in loc sa o ranesti (pentru ca nu vrei sa-i faci rau), inseamna ca nu esti sincer.

Daca constati ca nu-ti place comportamentul profesoarei si nu te grabesti sa-i si spui aceasta, dar te aperi de ea, fiind dragut pe cat posibil cu scopul de a nu intra in colimatorul ei, inseamna ca nu esti sincer (probabil ca studentul ar trebui sa fie idiot si sa-i spuna acesteia ca are carente comportamentale?).
Daca stii ca vei fi dat afara din casa, in cazul in care ii spui unuia din parinti ca il urasti si nu-i spui acest lucru pentru ca tii la binele tau propriu, atunci porti o masca, nu esti sincer. Daca iti permiti sa ai secrete, sa-ti mentii intimitatea proprie si personala, sa ai un loc unde sa ramai doar tu cu gandurile tale, inseamna ca nu esti sincer. Peste tot, oricum ai privi-o, orice atitudine ai lua, nu esti sincer decat daca spui mereu, complet, pana la capat, tot ceea ce ai in cap, cu detalii daca se poate, chit ca nu intereseaza pe nimeni. Sa fie oare vreo confuzie undeva la mijloc?

Cum ramane, insa, cu ipocrizia (lipsa de sinceritate, fatarnicie, prefacatorie, falsitate)? Este si ea benigna, deoarece te ajuta sa te descurci in societate, sa stabilesti relatii care cresc sansele avantajelor pecuniere sau de alta natura, cu toate ca ipocrizia ca masca, ascunde, mai degraba, o lipsa majora de caracter si un egoism feroce, decat o tulburare emotionala grava, cauzata de o trauma, ca in cazul mastilor patologice. Daca ea nu se incadreaza la masca patologica, in mod logic, ramane prima varianta conform dualitatii. Cati dintre noi sesizam aspectul benign al ipocriziei?

Este momentul unui nou viraj al slalomului care sa ne permita sa observam existenta unei delimitari clare intre individ, felul sau de a fi si felul in care abordeaza o situatie. Individul nu este modalitatea in care abordeaza problema. In aceasta poveste cu mastile, a avut loc o suprapunere intre felul de a aborda o situatie si omul insusi. Daca un barbat este intrebat la un eveniment despre vestimentatie si abordeaza situatia prin laudarea ironica a rochiei respective care sta prost pe trupul unei femei, nu inseamna ca minte sau ca e fals. Omul a spus adevarul prin cuvintele sale: „Da, draga, iti sta la fel de bine ca si cea purtata data trecuta!”. Doamna respectiva intelege ce poate. Faptul ca nu sesizeaza ironia, este problema sa, insa barbatul i-a spus adevarul. Daca a folosit ca unealta ironia, rezulta ca acesta purta o masca?

Cazurile particulare au fost generalizate nepermis, pentru ca, pe de-o parte, nu toti oamenii sunt la fel, iar pe de alta parte, natura meseriei ii obliga pe unii sa poarte masti. De exemplu, nebunului i se da intotdeauna dreptate, deci, doctorii sau anturajul este obligat sa poarte o masca, dar fara a fi fals prin asta. Un negociator de meserie este obligat sa-si puna o masca pentru a putea castiga increderea sinucigasului, dar prin asta el isi atinge obiectivul de a-l salva. Mai putem discuta despre falsitate cand in joc este o viata umana? Era cumva preferabil sa nu fie obligat sa poarte o masca si persoana sa se arunce de la etaj? Prin urmare, daca unii oameni poarta masti, de aici nu rezulta ca toti oamenii ar purta masti. Daca unii oameni poarta masti datorita cerintelor meseriei, asta nu-i face sa fie falsi, pur si simplu asa functioneaza meseria respectiva.

Un nou slalom printre ”jaloanele partiei”. Autorul scrie: „terapeutul se poate simti provocat, frustrat si chiar indignat fata de pacientul care intarzie in mod repetat, care se scuza ca nu a platit orele de terapie si care il acuza de „abuz”, pe nedrept, ca nu l-a sunat inapoi privitor la o problema minora. Sedinta dupa sedinta, saptamana dupa saptamana, terapeutul va gandi: <<Esti cumplit de enervant; nu e de mirare ca nu ai avut niciodata o relatie ca lumea si ca nu poti pastra un loc de munca. De fapt, nu numai ca ma innebunesti… cred ca esti nebun si sper sa nu te mai intorci>>. Ah, doctore… mai bine pastreaza-ti masca pe fata!”

Pornind de la acest exemplu constatam faptul ca terapeutul este obligat, prin natura meseriei, sa-si plaseze masca pe fata. Dincolo de natura meseriei, despre care am mai discutat, se mai pot observa niste aspecte. Fiind plasat intr-un loc in care  sinceritatea, autenticitatea si increderea este ceruta absolut, ce anume transforma intr-adevar o atitudine intr-o masca? O simpla constatare a comportamentului pacientului? Faptul ca terapeutul a inceput sa-i judece comportamentul plasandu-se in pozitie de judecator si uitand scopul meseriei? Faptul ca ar fi trebuit sa aleaga sa-si pastreze zambetul pe fata in continuare doar in scopul de a nu-l pierde ca si client? Daca se rezuma doar la constatare si la actiunea de a face bine, evita masca? Sau daca avea curajul de a-i spune pacientului direct ca nu poate lucra in acest mod si isi pierdea onorariul, era mai bine asa?

Exista oameni care se folosesc de masti pentru a obtine ceva in schimb, insa nu toti oamenii care se folosesc de masti sunt falsi. Cel care se foloseste de masca fara a fi obligat sa o faca, e cel care vrea sa obtina ceva si este chiar el duplicitar in forul sau interior. Nu este doar o simpla masca, ci chiar asa este el. Dar, alti oameni sunt obligati din cauza situatiei materiale in care se afla sa o poarte pentru scurt timp (sau chiar sa nu aiba deloc, daca pot aborda situatia intr-un mod ironic, detasat), ei nefiind in fond fiinte umane false.

In situatii extreme, poti fi nevoit sa iti pui o masca pe fata ca modalitate de aparare fata de cei care te-au obligat sa faci asta. Aceasta nu inseamna ca tu esti un om fals. Ai actionat asa in urma situatiei aparute in jurul tau, nu pentru ca asa esti tu. De exemplu, nu ai unde sa te angajezi, studiile tale sunt limitate si ai gasit un post in vanzari. Nu ai bani, trebuie sa obtii acel post altfel ajungi muritor de foame. Esti obligat sa fii dragut si zambitor si sa le arati angajatorilor ca poti fi placut, pentru a-l capata. Asta nu inseamna ca TU esti asa. Contextul, in totalitatea lui, te-a obligat sa actionezi fals, fara ca tu sa fii asa. Nu e nimic in neregula cu tine. Insa, este important sa fii atent, sa te detasezi de ceea ce faci, pentru a nu te schimba pe tine, omul, si a ramane sincer cu tine, integru si cinstit pe dinauntru.

Sa luam urmatorul exemplu, in care subliniem suprapunerea intre actiune si om. Sa presupunem ca un articol se dorea scris intr-un mod mai dur decat este prezentat. Insa, pentru a nu genera conflicte, el a fost scris intr-o maniera mult atenuata. Aceasta inseamna ca autorul este purtatorul unei masti? Raspunsul ar fi „da”, daca ne luam dupa teoria de la care am pornit discutia despre masti.

Acum, ce ar determina pe cineva sa scrie intr-o nuanta gri deschis, decat sa utilizeze limbajul dur pe care-l avea de gand? O fi vorba despre suprapunerea realizata intre actiune si om? Adica, omul si actiunea ar fi acelasi lucru. Pentru ca, din cauza acestei suprapuneri, in loc sa se discute pe marginea celor spuse, ceilalti vor vorbi despre autor. Si ataca autorul, in loc sa vina cu argumente, idei ori articole care sa combata continutul. In loc de „Ce parere ai de chestia pe care a zis-o…?” se ajunge la „Ala e prost”, „Saracul de el, ce mai bate campii” etc. Asa se intampla de cele mai multe ori cand cineva prezinta o idee sau executa ceva, o munca pentru care el a depus un efort major. In loc sa se discute pe marginea acelei idei, opinii sau actiuni, se discuta despre om. Tu, daca faci o mancare proasta, inseamna ca esti prost? Daca, eviti un conflict, ca sa nu te certi prosteste, inseamna ca esti fals? In exemplul preparatului culinar, este mult mai usor sa diferentiem persoana de actiunea sa, insa nu acelasi lucru ne este la indemana si in celelalte cazuri. De aceea, atentie maxima!

Sa analizam cazurile cuplurilor casatorite, in care amandoi vin de la serviciu obositi, stresati, poate tensionati in urma unor situatii petrecute acolo. Sotia incepe sa vorbeasca despre ziua petrecuta la locul ei de munca, dar pe barbat nu-l intereseaza ce spune, insa o lasa sa se descarce. Sau, el incepe sa-si verse supararea gesticuland, detaliind problemele cu seful sau cu colegii de la serviciu. Pe ea nu o intereseaza cuvintele lui (nu au aceeasi meserie, degeaba i-ar detalia procesul pierdut in instanta, etc.), dar tace si-l lasa sa-si descarce tensiunea, din grija fata de el. Ea intelege ca, prin aceasta cale, ii face un bine, cu toate ca, constient, ceea ce el detaliaza nu o ajuta pe ea cu nimic. Cati dintre noi nu am fost pusi in aceasta situatie? Brusc, calitati insuflate si dezvoltate, precum grija fata de celalalt, iubirea fata de el, bunastarea psihica a celuilalt se transforma in minciuni, pentru ca ne aflam in situatia in care masca actioneaza, deoarece nu i-am spus direct, faptul ca nu dorim sa auzim „descarcarile” sale.

Care este linia de demarcatie intre machiavelismul unei masti si actiunea de a face bine sotului/sotiei? Acestea apar sa fie mici minciuni la care recurg cuplurile pentru a intretine pacea si armonia conjugala? Sau pur si simplu, lucrurile nu sunt chiar asa cum au fost descrise prin extrapolarea fortata a falsitatii spre alta zona, aceea a capacitatii omului de a face pur si simplu un bine.

Ramane sa ne intrebam daca masca cu aspect benign are rolul de a inlocui o capacitate importanta a omului, aceea de a actiona inteligent si intelept in situatii delicate, pentru a nu provoca disensiuni, pentru a nu jigni, pentru a nu-i face un rau fiintei iubite, cu abilitatea de a distorsiona realitatea – care are ca scop doar beneficiul personal.

 

Deductiile care se pot desprinde in urma teoriei despre mastile cu aspect bening expuse in carte, ar fi urmatoarele:

  • daca spunem adevarul ca sa nu fim falsi, (in versiunea aceasta a mastilor), inseamna ca urmeaza sa fim dezaprobati sau ostracizati (de la caz la caz) de toti ceilalti din jur, care folosesc masti si, apoi, respinsi, deoarece se spune ca in societate, sa fii sincer si autentic dauneaza, totusi, relatiilor interpersonale, profesionale. Cine nu suporta din principiu sinceritatea, nu suporta nici pe cel care-l spune, cu toate ca opiniile se refera la comportamente, gusturi si nu la omul in sine.
  • in cazul in care noi, totusi, stim adevarul sau realitatea cat mai exacta a unei situatii, si il prezentam putin cosmetizat ca ceilalti sa nu aibe ocazia de a lua masuri negative in privinta noastra, suntem acuzati ca suntem falsi. Esti pus in situatia de a alege intre a fi fals si a fi tampit.
  • uneori, suntem obligati sa purtam o masca, deoarece unii oameni nu suporta sa auda, fie adevarul, fie opinia noastra sincera despre un anumit lucru, iar repercursiunile risca sa fie grave. De exemplu, cati n-am alege sa fim mai degraba amabili cu vecinul inclinat catre agresivitate si proaste maniere, ca sa nu ne trezim cu masina zgariata in parcare, dimineata, desi ne-ar fi placut foarte mult sa-i spunem ce probleme grave de atitudine are?! Cu toate acestea, noi nu suntem falsi in sinea noastra; pur si simplu ne-am luat masuri preventive. Ce rost are sa zganderi un om rau, doar pentru a-i spune un adevar care nu-l intereseaza?

In plus, printre atatea masti vehiculate si roluri jucate zilnic, mai poti face diferenta intre adevar si minciuna?

In concluzie, masca tot masca ramane si, prin definitie, nu poate contine un aspect pozitiv si constructiv. Daca aspectul bun/pozitiv exista, inseamna ca presupusa masca nu este prezenta. Daca scopul a fost unul bun, in care nu se urmareau avantaje proprii, ci doar binele celor din jur, acolo are loc o judecata, un discernamant si nu scopul ascunderii de fapte sau ganduri, care sa insele persoana avand in vedere castigul personal.

In aceasta societate, departe de a fi ideala utopica, omul este judecat cerandu-i-se sa fie valoros in contexte sociale, care, de cele mai multe ori, se leapada de aceste valori. In acea clipa, omului i se induce ideea ca, a fi la modul absolut valoros, integru, onest, cinstit este imposibil, ba din contra, este chiar normal si de preferat sa fii „fals” pana la un punct, pentru privilegiul de a face parte dintr-un sistem care, pana la urma, te obliga in unele cazuri sa actionezi intr-un fel in care nu te caracterizeaza.

Masca cu aspect benign este introdusa ca termen si pare ca este acceptata si folosita, justificandu-i-se valoarea, pentru a nu ne pierde clientii, pentru a nu fi exclusi, intr-un fel sau altul, de catre colegii de birou, de iubit/a sau de cercul de prieteni. Aceste induceri, te fac sa crezi in cele din urma ca asta e starea ta naturala de fapt, ca esti fals daca nu-i spui in mod direct cuiva gandurile tale, ca esti fals daca zambesti clientului si treci peste constatarea iritanta a comportamentului sau. Tu, omul, esti de fapt fals, chiar daca in procente mai mici, pentru ca minciuna nu este una grava si ajungi sa crezi ca, daca tot timpul iti repeta cineva ca esti fals, inseamna ca esti.

Insa, in toata aceasta degringolada de afirmatii, de extinderi de la cazuri particulare la cazuri generale, de confuzie intre un om si actiunile sale, tine minte, atunci cand esti obligat sa porti o masca, daca nu poti face altfel – la serviciu, de ex.., ca sa-ti faci treaba si sa pleci linistit acasa –, delimiteaza-te de actiunile tale. Tu nu esti actiunea ta.

In final, conchidem ca, problematica mastilor cu aspect benign ramane inca deschisa gandirii noastre si, ceea ce putem face este sa cercetam cu atentie ceea ce se afla in spatele simptomelor pentru a decela corect ceea ce se intampla, chiar si cu noi insine. Pentru ca, uneori „o ceasca de cafea, este doar o ceasca de cafea si atat”.