Singuratatea in relatiile interumane




Krishnamurti (1895-1986) a fost un iluminat, un mare ganditor  al secolului XX. S-a retras din organizatiile afiliate Societatii de Teosofie, precum si din aceasta, pe motiv ca:

“Sustin faptul ca adevarul nu poate fi incadrat in sisteme si nu poate apartine unei religii sau secte. Acesta este punctul meu de vedere, si ader la acesta in mod absolut si neconditionat. Adevarul, fiind nelimitat, neconditionat, neapropiat nici unei cai, nu poate fi organizat, si nici un fel de organizatie nu ar trebui sa se formeze ca sa conduca sau sa oblige oamenii sa se conformeze unui sistem de gandire. Acesta nu este un act interesat, pentru ca eu nu imi doresc adepti, si sunt foarte serios in ceea ce spun. In momentul in care urmezi pe cineva, incetezi sa mai urmezi Adevarul. Nu sunt preocupat daca sunteti atenti la ce va spun sau nu. Vreau sa fac un anumit lucru in lume si il voi face cu neclintita concentrare. Eu insumi sunt preocupat de un singur lucru esential: sa eliberez omul. Doresc sa-l eliberez de toate ingradirile, de toate fricile si nu sa fondez religii sau noi secte, cu atat mai putin sa stabilesc noi teorii sau filosofii.”

Va invitam sa cititi prelegerea sa despre relatiile umane sustinuta in fata a zeci de oameni.

 

Krishnamurti: “Ne dam seama, cand avem curajul sa privim lucrurile in fata, ca suntem niste fiinte ingrozitor de singure si izolate. In urma acestei constatari lucide, mai mult sau mai putin constiente, incercam sa fugim, sa scapam fiindca nu stim ce anume s-ar putea ascunde dincolo sau in spatele acestei singuratati. Inspaimantati, cautam sa ne refugiem in diverse activitati, distractii, religioase sau de alta natura.

Pentru cine vrea sa vada acest fenomen in sine, lucrurile sunt destul de evidente. Ne izolam prin activitatile noastre zilnice, prin atitudinea si modul nostru de gandire; in ciuda legaturilor foarte stranse pe care le putem avea cu cineva, ne gandim, de fapt, mereu numai la noi insine. De aici – o izolare si o singuratate sporite, o dependenta totala fata de obiectele din jur si o multime de necazuri si suferinte. Nu stiu daca dvs. va dati seama de aceste lucruri.

Poate ca vom intelege aceasta izolare singuratate, dependenta si suferinta acum, discutand impreuna sub acest cort. E o stare mereu prezenta in fiecare dintre noi. E usor de constatat chiar si pentru cei mai putin patrunzatori, ca toate activitatile noastre sunt centrate pe propria noastra persoana. Suntem mereu obsedati de noi insine: ne preocupa sanatatea noastra, faptul ca trebuie sa ne facem exercitiile ori ca trebuie sa ne schimbam; vrem o slujba mai banoasa, relatiile cu oamenii mai multumitoare. “Eu vreau sa ating iluminarea”; ‘Trebuie sa fac ceva cu viata mea” – numai “eu”, “viata mea”, grijile si problemele mele.

Aceasta preocupare de noi insine e prezenta in fiecare clipa; suntem devotati, trup si suflet, propriei noastre persoane. E un lucru evident. Fie ca mergem la birou sau la uzina, fie ca realizam o munca sociala proclamandu-ne grija pentru bunastarea intregii lumi, de fapt, tot preocuparea fata de noi insine e cea care ne mobilizeaza; “eul” are intotdeauna prioritate.

Dar aceasta preocupare zilnica de propria noastra persoana in raporturile cu ceilalti, aduce cu sine izolarea. Fapt iarasi foarte evident! Si daca scrutam mai adanc problema, descoperim ca aceasta izolare produce ca efect imediat un sentiment de singuratate interioara, de ruptura, fara nici o legatura reala cu nimeni si nimic. Poti sa te afli intr-o multime de oameni sau impreuna cu un prieten – acest sentiment al ruperii de toti si de toate persista, mai mult, se adanceste. Nu stiu daca l-ati remarcat sau daca, dimpotriva, nu l-ati cunoscut pana acum. Cand luam seama de aceasta singuratate incercam sa fugim de ea. Cum? Prin diferite forme de divertisment, prin meditatie s. a. m. d.

Sigur, toate acestea arata faptul ca spiritul, superficial sau profund ori simplu instrument al cunoasterii sale tehnice, se vede privat de orice raport real repliindu-se asupra lui insusi. Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti in relatii bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, iti inchipui ca nu poti avea relatii bune decat cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un moment dat intelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice cu relatiile intre toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu totul alta semnificatie.

Ce sunt deci relatiile umane? Vrem sa vedem de ce oamenii sunt atat de singuri, disperat de singuri. Traind fara iubire, dar insetati de ea, ei se imputineaza fizic si psihic si sfarsesc in nevroza. De fapt, majoritatea oamenilor sunt nevrotici, mai mult sau  mai putin dezechilibrati, sclavi ai cate unei obsesii. Si daca priviti acest lucru mai atent, pare ca el decurge din lipsa totala de relatii adevarate. Asadar, inainte de a intelege cum putem scapa de singuratate si suferinta, de durerea si angoasa existentei umane, trebuie sa aprofundam chestiunea relatiilor intre oameni, ce inseamna sa te afli in contact cu cineva.

Suntem noi oare in contact unii cu altii? Gandirea ( n.e: este vorba mai degraba despre mintea care te minte) afirma ca da, dar, de fapt, e posibil sa minta – caci a fi in contact cu cineva nu inseamna doar sa ai relatii intime ori sexuale cu acea persoana.

Din cauza ca nu inteleg in profunzimea ei natura relatiilor “sociale”, oamenii sunt cuprinsi de tristete si confuzie, incep sa se framante. Accepta anumite credinte, fac gesturi de caritate, dar totul ramane fara nici o valoare atata timp cat intre ei nu exista raporturi lipsite de orice umbra de conflict.

E posibil? Dvs. si cu mine, de pilda, suntem intr-o relatie adevarata? S-ar putea ca intre noi sa existe raporturi excelente fiindca eu oricum voi pleca in curand si atunci aceste raporturi vor lua sfarsit. E posibila, asadar, o relatie adevarata, reala intre doi oameni care se preocupa, fiecare in parte, de persoana lui? Atunci cand fiecare isi vede numai propriile ambitii, nevoi, propria lui infruntare cu lumea si restul absurditatilor meschine care formeaza insasi viata? Un om prins intr-o asemenea plasa ar putea sa mai aiba relatii adevarate cu un altul? Va rog, urmariti-ma cu atentie!

E posibila o relatie realmente adevarata intre un barbat si o femeie, daca el este catolic si ea protestanta ori daca el este budist si ea hindusa?

Deci ce intelegem prin relatii umane? Mie mi se pare ca acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante in viata, pentru ca viata este facuta din relatii. Unde nu sunt relatii, nu exista nici viata sau atunci viata devine o suita de conflicte care sfarsesc in divort, singuratate – care aduce cu sine o multime de framantari, de anxietati si tot felul de alte necazuri. Le cunoasteti cu totii foarte bine. Pe de alta parte, putem vedea cu ochii nostri cat de pline de viata sunt relatiile adevarate intre oameni si cat de putini sunt aceia care au reusit sa distruga zidul despartitor dintre ei si semenii lor. Pentru a frange aceasta bariera cu tot ce implica ea – si nu este vorba doar de o bariera fizica – trebuie sa adancim problema actiunii, a faptuirii.

Ce este actiunea? Nu luam in discutie actiunea trecuta sau viitoare, ci actiunea imediata. Actiunea noastra este rezultatul unei concluzii la care am ajuns in prealabil si se implineste conform acestei concluzii; ori se poate intemeia pe o anumita credinta si atunci urmeaza credinta respectiva. Cand pleaca de la credinta anterioara, actiunea se va desfasura conform datelor acestei experiente, a cunoasterii acumulate. O astfel de actiune se intemeiaza pe trecut, iar relatiile noastre se inscriu numai in trecut, ignorand pur si simplu prezentul.

Daca, de pilda, eu am avut cu cineva o relatie oarecare – si aceasta relatie inseamna, evi­dent, actiune – timp de cateva zile, saptamani sau de cativa ani, mi-am construit deja o imagine a persoanei respective si atunci voi reactiona conform acestei im­agini, iar persoana respectiva va reactiona conform imaginii pe care si-a facut-o la randu-i despre mine; asadar, pana la urma, relatia nu este intre noi doi, ci intre imaginile noastre. Va rog, analizati-va spiritul, analizati-va propria atitudine in relatiile cu ceilalti si veti descoperi foarte repede cat de adevarate sunt cuvintele mele. Toate relatiile noastre sunt intemeiate pe imagini – cum asadar sa existe raporturile reale, adevarate cu ceilalti daca nu ne leaga decat niste imagini?!

Ceea ce mi-as dori eu ar fi niste relatii lipsite de orice conflict, in care nimeni sa nu se foloseasca de nimeni, sa nu exploateze pe nimeni, nici sexual, nici pentru propria placere, bucurandu-se doar de o trecatoare companie. E foarte limpede ca un conflict interior distruge orice relatie adevarata – asadar trebuie sa-l rezolv in esenta lui, iar nu marginal.

Nu pot sa rezolv conflictul decat prin intelegerea actiunii mele in viata de zi cu zi, nu numai in cadrul unor relatii. Vreau sa-mi dau seama daca toate activitatile mele tind sa ma izoleze, adica sa ridice un zid de netrecut in jurul meu; zid care inseamna, in ultima instanta, grija egoista de mine insumi, de viitorul meu, de fericirea mea, de sanatatea mea, de Dumnezeul si credinta mea, de succesele sau insuccesele mele.

Ma urmariti? Sau credeti ca raporturile umane nu au nimic de a face cu “eul” meu, cu egoismul meu? Eu sunt un centru ale carui activitati se axeaza exclusiv pe fericirea mea, pe satisfactiile si gloria mea, activitati care, in mod obligatoriu, tind sa ma izoleze. Si unde apare izolarea, apare si atasamentul fata de ceva, dependenta; daca atasamentele mele sunt impregnate de incertitudine sau dependenta, incep sa sufar si ca urmare, sa ma izolez total de ceilalti oameni. Realmente asa stau lucrurile – nu fac teorii, nu spun povesti.”

Sursa: ceruldinnoi.ro



Lasa un comentariu