Sindromul Tourette



answear.ro

 

Sindromul poarta numele neurologului francez care l-a descris pentru prima data in 1855 -Gilles de la Tourette.

Este o afectiune neurologica relativ rara, caracterizata prin miscari repetitive, stereotipe si involuntare numite ticuri. Acestea pot fi insotite de coprolalie (tendinta patologica de a utiliza cuvinte obscene, de natura scatologica sau sexuala) si de ecolalie (repetarea automata a unor cuvinte auzite la altii).

Sindromul Tourette este o tulburare neuropsihiatrica care apare in copilarie.

Cercetatorii sustin ca au identificat o gena care cauzeaza sindromul Tourette, dar ca pot exista si alte gene implicate in procesul de aparitie a bolii.

Tourette afecteaza o persoana din 100 si are drept caracteristici ticuri vocale si musculare inclusiv repetarea neasteptata a unor miscari sau sunete. Copiii cu Tourette sufera frecvent si de sindromul atentiei deficitare, boli obsesiv-compulsive si depresie.

Manifestari frecvente in tulburarea Tourette

Ticurile din tulburarea Tourette variaza din punct de vedere al tipului, severitatii si al frecventei cu care apar.
Un copil poate dezvolta un nou tic, care pare sa aiba o frecventa si o severitate din ce in ce mai mare pe parcursul unei perioade de mai multe saptamani, pentru ca ulterior acesta sa se diminueze treptat sau chiar sa dispara. La cateva saptamani sau luni mai tarziu, poate aparea un nou tic sau poate reapare unul mai vechi, care sa fie din ce in ce mai frecvent si mai sever.

Acest model de accentuare a ticurilor, urmata de o perioada in care simptomele sunt mai putine si de unele perioade in care ticurile apar rareori, este cunoscut sub numele de ciclurile de “crestere si istovire” si este tipic in tulburarea Tourette.
In cazul in care simptomele copilului se agraveaza, parintii nu trebuie sa presupuna ca ei sau profesorii sunt vinovati de acest fapt. Desi pot exista unii factori declansatori, acasa sau la scoala, care pot agrava ticurile, uneori acestea se accentueaza si devin mai severe fara un motiv aparent.

Desi ticurile specifice pot aparea si disparea, fara ca acest lucru sa poata fi predictibil, tulburarea Tourette prezinta adesea o evolutie care este mai mult sau mai putin general valabila.
Miscarile care nu pot fi controlate (ticurile motorii) de obicei debuteaza intre 3 si 8 ani. Sunetele sau cuvintele care nu pot fi controlate (ticurile vocale) pot aparea in jurul varstei de 3 ani, dar de regula se dezvolta cativa ani mai tarziu dupa ce au aparut ticurile motorii.dEpurtat.ro

Primele ticuri sunt de obicei ticuri motorii simple, ce sunt localizate la nivelul capului si al gatului. Totusi, uneori ticurile vocale apar inaintea celor motorii. Copilul poate sa isi constientizeze sau nu ticurile, iar parintii pot sa le ignore deoarece ticurile pot fi usor de confundat cu simptomele datorate unei raceli sau alergiilor. La inceput, multi parinti pot considera gresit ticurile ca fiind o clipire frecventa, datorata unor probleme de vedere sau cred ca face cu ochiul, vrand sa se joace.

In cursul urmatorilor ani, ticurile isi pot schimba localizarea si pot deveni mai severe si/sau mai frecvente din cand in cand. Probabil copilul va deveni constient de prezenta lor si va incerca sa le dea o explicatie, in diferite moduri. Unele explicatii pot fi linistitoare: “Am o tuse prosteasca, din cand in cand.” Altele pot fi ingrijoratoare: “Innebunesc” sau “Ceva din interiorul meu ma face sa ma port ca un fraier”.

Copilul ar putea incerca sa musamalizeze ticurile, provocand alte sunete sau facand alte miscari. Ticurile pot parea ca facand parte dintr-o activitate normala (ca de exemplu trecerea mainii prin par si indepartarea lui de pe fata), daca nu ar da de banuit repetabilitatea acesteia.

De obicei ticurile sunt mai severe in jurul varstei de 12 ani. Uneori copilul poate fi capabil sa spuna cand incepe un tic (necesitatea premonitorie). El sau ea poate simti incordare musculara, o iritare a pielii (ca o furnicatura) sau o modificare a temperaturii tegumentului. Totusi, copilul poate sa nu simta cand “vine” ticul sau sa simta doar cateodata.
Dupa varsta de 12 ani, ticurile apar mult mai rar sau dispar fara o cauza aparenta, in pana la aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de copii cu tulburare Tourette.

La varsta adulta, multe persoane cu tulburarea Tourette mai prezinta inca ticuri, dar acestea apar mai rar si nu mai sunt atat de severe ca in perioada copilariei. Adultii pot prezenta in continuare alte probleme si tulburari care au fost asociate, precum THDA sau TOC.

Desi majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette vor avea mai putine ticuri dupa varsta de 12 ani, la unii poate aparea o accentuare a lor in perioada adolescentei, in timp ce simptomele datorate altor tulburari, precum THDA sau TOC, se pot ameliora. La unele persoane, ticurile datorate tulburarii Tourette pot sa nu fie atat de deranjante, cat poate fi asocierea cu THDA, TOC, tulburarile de dispozitie sau alte afectiuni.

Ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera a fi tulburare Tourette, ci diagnosticul este de alta tulburare a ticurilor.

Medicii specialisti recomandati sunt psihiatrii (medici specializati in psihiatria copilului si adolescentului).

Investigatii

Medicul poate pune diagnosticul de tulburare Tourette pe baza istoricului medical al copilului si pe tipurile de ticuri sau alte simptome pe care parintii sau alte persoane de ingrijire le-au observat. Ca si in cazul multor altor afectiuni, se pot efectua investigatii pentru evaluarea functionarii creierului sau pentru identificarea prezentei de diferite substante in sange, dar aceste teste nu pot fi utilizate pentru a se confirma diagnosticul de tulburare Tourette.

Copiii pot sa isi suprime ticurile atunci cand se afla in cabinetul medicului, astfel ca poate fi de folos aducerea unei inregistrari video in care sa se evidentieze ticurile copilului. Dar medicii pot sa puna diagnosticul de tulburare Tourette chiar daca nu au vazut o inregistrare video sau nu au observat nici un tic in timpul consultatiei copilului de la cabinet.

Medicul va pune intrebari parintilor si uneori si altor persoane care au un contact regulat cu copilul, in legatura cu activitatea scolara si cu alte domenii din viata copilului. De asemenea, poate fi necesara efectuarea unui examen psihologic al copilului, precum si teste pentru evidentierea unor tulburari de invatare.

Tulburarea Tourette poate fi diagnosticata pe baza urmatoarelor criterii:

  • ticurile apar inainte de varsta de 18 ani; ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera ca se datoreaza tulburarii Tourette
  • sunt prezente atat miscari ale corpului (ticuri motorii) cat si sunete sau cuvinte (ticuri verbale), desi nu neaparat in acelasi timp, care dureaza timp de cel putin un an
  • ticurile apar de mai multe ori pe zi (de obicei brusc, in salve) si aproape in fiecare zi; ticurile nu au disparut niciodata pentru o perioada mai lunga de 3 luni
  • ticurile nu sunt cauzate de alte afectiuni, precum epilepsia sau de medicamente.

Tulburarea Tourette poate fi dificil de diagnosticat, deoarece ticurile pot fi provocate de alte tulburari ale ticurilor. Sunt necesare teste pentru a se identifica daca exista alte afectiuni, precum:

  • o EEG (electroencefalograma) sau tomografie computerizata (CT, TC) pentru a se vedea daca nu este vorba de epilepsia sau de alte afectiuni ale creierului.
  • teste de sange pentru a se identifica alte cauze, precum abuzul de anumite medicamente (cum ar fi amfetaminele) sau afectiuni medicale rare, precum incapacitatea de a elimina cuprul din organism (boala Wilson).

Deoarece asocierea cu tulburarea hiperchinetica cu deficit de atentie (THDA, ADHD), tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) si alte afectiuni, precum depresia, se asociaza frecvent cu tulburarea Tourette, medicul trebuie sa vada daca nu exista cumva semne ale acestor probleme.

Tratament – Generalitati

Tratamentul tulburarii Tourette este centrat pe managementul ticurilor: ajutarea copilului si a celorlalti din jur sa faca fata acestora.
Majoritatea cazurilor de tulburare Tourette sunt usoare si nu necesita un tratament medicamentos.
Educarea parintilor, a copilului si a persoanelor care au contact regulat cu copilul (cum ar fi profesorii) in legatura cu tulburarea Tourette este extrem de utila.

Crearea unei ambiante suportive acasa si la scoala, in care ticurile sa fie acceptate, necriticate, este de asemenea importanta.

In unele cazuri, cum ar fi cele in care sunt prezente si alte afectiuni, poate fi utila consilierea (psihoterapia).
Daca prezenta ticurilor afecteaza semnificativ viata copilului, se poate lua in considerare administrarea de medicamente sau terapiile comportamentale, precum modificarea obiceiurilor.

Ticurile pot fi diminuate, dar in prezent tulburarea Tourette nu se poate vindeca.
Gasirea celui mai bun tratament pentru tulburarea Tourette poate necesita o perioada indelungata de timp, mai ales daca se asociaza si alte tulburari sau probleme, cum ar fi tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA).

In cazul in care tulburarea Tourette se asociaza cu alte tulburari sau probleme, este indicat ca parintii sa colaboreze cu medicul si cu copilul pentru a se vedea care din simptome provoaca cele mai multe si mai importante dificultati. De asemenea, parintii trebuie sa colaboreze cu profesorii pentru a afla ce se intampla cu copilul la scoala si pentru a obtine informatii in legatura cu mediul scolar. Simptomele copilului pot fi semnificativ diferite la scoala fata de cele pe care le are acasa.

Identificarea problemelor specifice este importanta pentru a se vedea care din ele trebuie tratata mai intai. Unele medicamente care se folosesc in tratamentul ticurilor pot fi ineficiente in alte afectiuni.

Uneori ticurile pot fi diminuate cu ajutorul tratamentului aplicat pentru afectiunile asociate cu tulburarea Tourette. Acest lucru se explica prin faptul ca unele tulburari, cum ar fi problemele de comportament, pot agrava ticurile.
Unele afectiuni, cum ar fi depresia sau anxietatea, de obicei trebuiesc tratate inainte de tulburarea Tourette.

Fiecare persoana cu tulburarea Tourette are anumite ticuri caracteristice ei, de aceea tratamentul trebuie adecvat fiecarui copil in parte.

Copiii cu ticuri usoare pot necesita doar suport din partea celorlalti si anumite modificari ale mediului inconjurator, pentru evitarea contactului cu factorii declansatori.

Adesea ticurile se amelioreaza doar prin efectuarea catorva modificari in mediul scolar, ca de exemplu faptul de a permite copilului sa dea teste fara sa fie presati de timp si intr-o incapere separata.
De asemenea pot fi necesare mai multe etape pentru abordarea problemelor pe care copilul le are ca urmare a ticurilor, precum faptul ca este jenat de prezenta lor atunci cand se afla in compania altor copii.

O sugestie ar fi ca parintii sa roage dirigintele sa arate copiilor din clasa o caseta video despre tulburarea Tourette.
Copiii care prezinta ticuri ce le afecteaza serios calitatea vietii sau capacitatea de a functiona bine la scoala, acasa si in comunitate pot necesita medicamente sau psihoterapie care sa poata controla aceste ticuri.

Atat parintii cat si copilul trebuie sa colaboreze impreuna cu medicul pentru a gasi solutii in aceasta tulburare. Este important sa se ia deciziile cele mai bune, cat mai mult posibil. Se recomanda ca si parintii si copilul sa ceara ajutorul medicului atat impreuna, cat si individual.

Pe masura ce copilul creste si trece prin diferite stadii de dezvoltare, parintii pot fi nevoiti sa ii dea mai multe informatii in legatura cu tulburarea Tourette, pentru a-l ajuta pe copil sa inteleaga cat mai bine despre ce este vorba si sa invete cum sa faca fata situatiilor. In timp, parintii vor trebui de asemenea sa vada daca sunt necesare noi adaptari in mediul scolar al copilului lor.

Consilierea copilului poate fi mai importanta in unele stadii de dezvoltare decat in altele.

Tratament initial

Tratamentul initial al copiilor cu tulburarea Tourette poate cuprinde:

  • educarea parintilor si a altor persoane din anturajul copilului: cunoasterea cat mai multor informatii despre tulburarea Tourette ii poate ajuta pe acestia sa inteleaga ce simte copilul, prin ce trece el; adeseori medicul incepe procesul educational cu oferirea de explicatii parintilor si copilului in legatura cu aceasta afectiune, apoi membrii familiei pot continua sa caute noi surse de informare
  • intelegerea modului in care ticurile il afecteaza pe copil: parintii sunt sfatuiti sa incerce sa identifice care sunt factorii declansatori ai ticurilor; poate fi de ajutor notarea intr-un carnetel momentele in care apar ticurile si ce anume se intampla in viata copilului in aceste perioade
  • realizarea unor modificari: copilul poate avea mai putine ticuri daca parintii sau alte persoane de ingrijire fac anumite modificari acasa sau la scoala, cum ar fi alternarea efectuarii treburilor casnice cu perioade libere sau permiterea de perioade de relaxare la scoala
  • renuntarea la unele obiceiuri: copilul poate fi capabil sa tina sub control ticurile problematice sau jenante prin renuntarea la unele obiceiuri; aceasta metoda consta in concentrarea asupra constientizarii existentei ticurilor si gasirea unei modalitati de inlocuire a acestora; parintii si copilul trebuie sa invete aceasta metoda de la o persoana specializata; medicul va face recomandarile necesare
  • consilierea: in timpul sedintelor de consiliere, psihoterapeutul il ajuta pe copil sa faca fata gandurilor, sentimentelor sau comportamentelor legate de tulburarea Tourette; consilierea nu poate opri ticurile, dar poate scadea anxietatea si il poate ajuta pe copil sa aiba mai multa incredere in sine; membrii familiei pot fi sfatuiti sa participe la sedintele de consiliere.

Tratament de intretinere

Simptomele tulburarii Tourette se modifica pe masura ce copilul inainteaza in varsta. Ticurile apar si dispar si din cand in cand par ca se agraveaza. Performanta scolara si situatiile sociale, mai ales acelea in care copilul este nevoit sa vorbeasca cu sau in fata altor oameni pot fi deosebit de dificile pentru el/ea.

Tratamentul de intretinere are ca obiectiv imbunatatirea calitatii vietii copilului.

In acest scop sunt necesare urmatoarele:

  • intelegerea tulburarii Tourette si continuarea educarii parintilor si a altor persoane din anturajul copilului in legatura cu aceasta afectiune
  • observarea modului in care ticurile se modifica odata cu cresterea copilului; este indicata continuarea notarii tipurilor de ticuri pe care le dezvolta copilul si a situatiilor care pare ca le declanseaza
  • efectuarea de modificari la scoala sau acasa, atunci cand acestea sunt necesare; o atitudine suportiva a celor din jur este deosebit de importanta in ajutarea copilului sa faca fata cu succes situatiei
  • continuarea consilierii, daca este necesara
  • daca este nevoie, continuarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, care consta in constientizarea ticurilor si gasirea unor modalitati de inlocuire a lor.

 

Sursa: sfatulmedicului.ro

dyfashion.ro

Lasa un comentariu