Sentimentele nu trebuie sa fie judecate



Adesea exista situatii in care un om simte ura pentru cineva pe care il iubeste sau simte un impuls puternic pozitiv pentru cineva cu care nu se intelege. Acest lucru este perfect normal si este prezent in viata fiecarui om.

Cel mai greu este sa accepti ca poti simti ceva atat de diferit pentru acceasi persoana. Pana la urma este vorba despre aceeasi femeie sau despre acelasi barbat sau chiar despre copilul propriu.

Copiilor le este foarte dificil sa accepte ca ii pot uri si iubi pe parintii lor in acelasi timp. Ei simt bucurie si iubire in cea mai mare parte a timpului, dar atunci cand sunt cu adevarat suparati ei pot avea sentimente negative. Copiii se sperie de aceste sentimente si le neaga, mai ales daca sunt incurajati de catre parinti sa faca acest lucru.

In cartea „Intre parinte si copil”, Haim Ginott spunea: „ Copiii ne iubesc si nu ne pot suferi in acelasi timp. Ei au sentimente contradictorii fata de parinti, profesori si toti cei care au autoritate asupra lor. Parintilor le este greu sa accepte ca ambivalenta este un dat al vietii. Nu le place nici ambivalenta dinauntrul lor, nu o pot admite nici pe cea a copiilor. Ei cred ca este fundamental in neregula sa ai sentimente de doua feluri fata de altii, mai ales fata de membrii familiei.”

Acest aspect se poate remedia daca intr-o familie copiii sunt invatati de mici ca ambivalenta este normala, ca ea este parte integranta a vietii umane si ca nu trebuie sa nege un sentiment sau altul. In schimb, este foarte important ce anume fac in urma acelor sentimente.

Cu alte cuvinte, nu trebuie sa fie judecate sentimentele, dar este indicat sa fie privite cu atentie manifestarile, comportamentul care rezulta in urma lor: „Iti trebuie multa intelepciune ca sa-ti dai seama ca toate sentimentele sunt legitime, si cele pozitive, si cele negative, si cele ambivalente. Launtric, nu e usor sa accepti asemenea idei. Educatia din copilarie si instructia primita ca adulti ne trimit in directia opusa. Am fost invatati ca sentimentele negative sunt <<rele>> si ori n-ar trebui sa le simtim, ori ar trebui sa ne fie rusine ca le avem.  Noua atitudine sustine ca numai actiunile reale pot primi un calificativ, nu si actiunile <<imaginare>> care nu pot fi <<bune>> sau <<rele>>. Numai comportamentul poate fi condamnat sau laudat; sentimentele nu pot fi – si nici nu trebuie sa fie.”

Un sentiment nu poate fi bun sau rau. El doar exista. El este o parte a constructiei omenesti. De aceea nu este indicat sa fie judecat sau negat. Cu cat vom accepta cu mai mare usurinta ca sentimentele exista cu atat vom putea sa controlam mai bine actiunile pe care decidem sa le avem.

A accepta ca ceva din interiorul nostru exista, este real, nu poate sa conduca in timp decat la o mai buna acceptare de sine in general si la o cunoastere mult mai autentica, si de aici, la o cunoastere a lumii in general.

Adaptare dupa Haim Ginott – „Intre parinte si copil”

Lasa un comentariu