Semnele subaprecierii valorii personale



answear.ro

 

Desconsiderarea valorii personale nu apare dintr-odata. Este un proces lent, care incepe atunci cand copilul simte ca persoanele importante din viata lui nu pun prea mult pret pe el. In realitate, acestea pot sa-l iubeasca si sa tina foarte mult la el, dar factorul cel mai important este modul lui de perceptie.

Daca un copil simte ca parintii nu-l iubesc la fel ca pe ceilalti copii sau nu-l considera la fel de bun, imaginea lui despre sine va fi serios afectata.

Chiar si atunci cand parintii il coplesesc pe copil cu dragostea si cu daruirea lor, pot exista perioade cand acesta sa simta ca el nu este pe placul celor din jur, ba chiar este respins. Cand se intampla un asemenea lucru, stima de sine poate avea de suferit.

Semnele lipsei de apreciere a propriei persoane sunt strans legate de varsta. De exemplu, pentru un copil de sapte-opt ani, suptul excesiv al degetului poate fi considerat un semn al stimei de sine scazute, in timp ce pentru un copil de un an sau doi, acest obicei poate fi cat se poate de normal.

Totusi aceste semne pot depinde, in acelasi timp, de mai multe situatii. De exemplu, un anumit comportament poate sa apara doar atunci cand copilul se afla in prezenta strainilor, sau atunci cand este foarte obosit. Lucrul acesta poate fi un indiciu al faptului ca el se simte in nesiguranta doar in anumite situatii sau intr-un anumit anturaj.

Caracteristicile de comportament enumerate mai jos pot fi considerate semne ale unei pretuiri de sine scazute la prescolari si scolari. Daca insa copilul tau manifesta unele dintre aceste semne, nu trage imediat concluzia ca are o problema emotionala.

Considera un astfel de comportament ca pe un indiciu al faptului ca este nevoie sa petreci ceva mai mult timp de calitate impreuna cu el, astfel incat sa-l convingi ca este o persoana de valoare. Dupa fiecare caracteristica a unei aprecieri personale scazute, vei gasi si cateva sugestii, legate de modul cum poti stimula copilul, ajutandu-l sa-si dea seama de adevarata lui valoare.

Copilul este cuprins de temeri nejustificate:

1. Ii este teama sa joace vreun joc, ca nu cumva sa piarda. Implica-l in jocuri necompetitive. Ofera-i un premiu pentru ca a jucat, nu pentru ca a invins. Invata-l pe copil strategii sau deprinderi care il pot ajuta sa aiba succes.kitunghii.ro

2. Nu pune intrebari sau ii este teama sa raspunda la intrebari. Ajuta-l pe copil sa-i fie usor sa puna intrebari. Spune: „Am impresia ca vrei sa ma intrebi ceva”. Incurajeaza-i intrebarile atunci cand esti singur cu el sau intr-un cadru familial care ii ofera siguranta. Rasplateste-i intrebarile cu remarca: „Ai pus o intrebare interesanta” sau „Mi-ai dat de gandit cu intrebarea ta”.

Pune-i si tu, la randul tau, intrebari copilului. La inceput pune-i doar acele intrebari la care esti sigur ca poate raspunde usor. Accepta toate raspunsurile, spunand ceva de genul: „Este o idee interesanta”.

3. Cand ii ceri sa faca ceva, spune imediat: „Nu stiu” sau „Nu pot”. Asigura-ti copilul ca nu este nici o problema sa nu stii ceva. Spune-i: „Nici eu nu stiam, cand eram de varsta ta”. Ofera-te sa faci tu acel lucru si „angajeaza-l” ca „asistent special” al tau. Lasa-l sa faca el toate acele parti mici ale lucrarii pe care este in mod evident capabil sa le faca.

4. Se teme sa incerce pentru prima data, chiar si atunci cand unul dintre parinti sau dintre educatori se ofera sa-l ajute.

5. Se teme sa fie lasat singur intr-o situatie noua sau cu o persoana noua. Stai langa el pana cand se simte confortabil. Cere-i sa-ti spuna cand crede ca poti pleca. Nu te arata nerabdator sa pleci. Daca i-ai dedicat un timp rezonabil, il poti preveni: „Va trebui sa plec peste o ora (sau zece minute)”. Cand ora s-a incheiat, mergi la el si spune-i: „La revedere”, precizeaza-i cand te vei intoarce si pleaca. Tine-te de cuvant si intoarce-te la timp.

6. Copilul nu cere lucrurile de care are nevoie. Poarta-te cu el in asa fel incat sa-i fie usor sa ceara. Nu-i pune conditii de netrecut, ci rasplateste-i cererile posibile, spunand: „Ma bucur ca ai cerut” si implineste-i-le imediat.

Copilul prezinta un comportament neobisnuit sau deficitar:

1. Plange, se imbufneaza sau manifesta alte comportamente negative atunci cand nu castiga la un joc sau cand nu reuseste ceva. Ignora-i comportamentul, dar recunoaste-i sentimentele. „Te intristeaza sa pierzi sau sa nu obtii ceea ce vrei. Si eu ma simt cateodata astfel”. Apoi da-i copilului ceva pozitiv de facut. „Uite ce fac eu atunci cand ma simt asa. … Ce altceva ai putea face ca sa-ti alungi simtamintele de tristete?”

2. Poarta dupa el o paturica sau suzeta, oriunde merge sau isi suge degetul mare. Ofera-i copilului un plus de atentie, dar nu-l lasa sa-si dea seama ca te deranjeaza comportamentul lui. Mentine-l ocupat.

Dupa varsta de trei ani, copilul poate lua hotararea de a renunta la paturica sau la suzeta. Lasa-l pe el sa cumpere ceva ce-si doreste in schimbul lor. Lasa-l sa-i dea chiar el vanzatorului paturica sau suzeta. Dar asigura-te ca este decizia copilului!

3. Manifesta un comportament exagerat de suparator, muscand, batand din picioare, lovind sau scuipand.

4. Cauta sa atraga atentia facand ceva interzis, purtandu-se prosteste sau deranjandu-i pe altii. Ignora-i purtarea, dar spune-i: „Sunt sigura ca ai vrea sa ma joc cu tine. Hai!” Mai tarziu, spune-i copilului ca altadata pentru a-ti atrage atentia, poate folosi un cuvant magic.

Stabiliti un cuvant sau o expresie, a carei semnificatie sa o cunoasteti numai voi, astfel incat copilul sa nu mai fie nevoit sa recurga la un comportament nepotrivit pentru a-ti atrage atentia.

5. Manifesta un comportament cu totul neacceptabil, precum minciuna, furtul sau un alt mod de inselaciune. Adesea un astfel de comportament reprezinta un strigat dupa atentie. Petrece mai mult timp de calitate impreuna cu copilul tau. Ajuta-l sa-si dea seama ca nu poti fi inselat.

Spune-i simplu: „stiu ca tu ai luat pixul. Trebuie sa te intorci la magazin si sa-l platesti”. Nu te lasa atras in discutii aprinse si argumentari in legatura cu credibilitatea unei anumite declaratii. Cand copilul incearca sa sustina ca minciuna lui este cu totul adevarata, spune-i motivul pentru care nu poate fi adevarata si arata-i ca intelegi de ce simte altfel.

Spune-i: „Am vazut ce s-a intamplat, dar imi dau seama ca esti destul de convins de punctul tau de vedere. si aceasta pentru ca asa ai vrea tu sa stea lucrurile in realitate, nu-i asa? Cum te-as putea ajuta sa te simti mai bine in aceasta privinta?”

6. Ii raneste in mod voit pe ceilalti sau chiar pe sine. Spune-i linistit: „Nu ai voie sa le faci rau celorlalti sau tie”. Opreste-l din pornirea lui. Tine-l. Mangaie-l si incearca sa-l linistesti. Vorbeste-i despre situatia creata. „Esti tare suparat. Ce s-a intamplat? Ce altceva ai putea face, cand lucrul acesta se va intampla din nou?” Asigura-l de faptul ca este o persoana cu totul speciala pentru tine si ca nu-i poti ingadui sa-si faca vreun rau.

Copilul este excesiv de preocupat sa fie placut si acceptat:

1. El le ofera in mod frecvent altora din lucrurile lui, in incercarea de a le cumpara atentia si prietenia. Descurajeaza oferirea constanta a darurilor. Ai grija sa-i arati copilului cat de mult il iubesti pentru legatura cu acele lucruri pe care nu le poate schimba, ca, de exemplu, ochii albastri sau parul negru si carliontat. Stai cu el atunci cand aceasta nu are nici o legatura cu primirea vreunui dar.

Explica-i ca darul cel mai important este prietenia, pentru ca ea nu se poate sparge sau pierde. Incurajeaza-ti copilul sa-si invite acasa un prieten, ca sa se joace impreuna. Ajuta-l sa-si faca prieteni fara sa ofere daruri.

2. Duce lucruri de acasa ca sa atraga atentia si aprobarea invatatoarei sau a celorlalti copii. Instituiti in caminul vostru o regula in aceasta privinta, si anume aceea ca nici unul dintre copii nu are voie sa duca lucruri la scoala decat cu stirea parintilor si atunci cand educatorul ii cere acest lucru pentru diferitele ore de prezentare.

Invit-o pe invatatoare sau pe prietenii apropiati ai copilului la voi acasa. Spune-i invatatoarei care crezi ca este motivul pentru care copilul se comporta astfel si colaborati in aceasta privinta, pentru a-i implini nevoia de atentie si de aprobare.

3. Isi intreaba des parintele: „Ma iubesti?” isi intreaba invatatoarea si colegii: „iti place de mine?” Comunica-i prin intregul tau comportament ca il iubesti, oferindu-i gesturi care sa transmita si fara cuvinte acest mesaj. Ajuta-l sa-si dezvolte acele deprinderi si pasiuni care sunt vrednice de admirat de ceilalti.

Copilul exagereaza sau este nerealist in anumite situatii:

1. Se plange: „Lor nu le place de mine” sau „Nu vor sa se joace cu mine”. Nu-l contrazice spunand: „Nu-i adevarat”. Foloseste tehnicile potrivite de ascultare pentru a-l ajuta sa se deschida.
Spune: „Cred ca esti cu adevarat necajit. Explica-mi mai pe larg”. In final, incurajeaza-l sa gaseasca singur o cale de a schimba aceasta situatie.

2. Braveaza si se lauda, facand afirmatii de genul: „Eu sunt mai bun decat tine. Surprinde-ti copilul aprobandu-l. „Tu esti o persoana importanta si poti face o multime de lucruri mai bine decat (dati numele persoanei). Hai sa enumeram lucrurile pe care le poti face mai bine.” (Gandeste-te la cele mai placute tie. De exemplu, daca un copil este mai mic, el se poate strecura cu mai multa usurinta printr-o deschizatura mica etc.)

Discutati apoi despre faptul ca oricine poate sa faca un anumit lucru mai bine decat altcineva, dar intotdeauna exista cineva care poate face ceva mai bine decat tine.

3. Este gelos atunci cand un copil, unul dintre parinti sau educatorul acorda atentie celorlalti. Petrece timp impreuna cu el. Reasigura-l ca este important pentru tine si ca dragostea ta pentru el nu se va schimba niciodata. Atunci cand nevoia de dragoste si de atentie ii este satisfacuta, nu va mai fi gelos.

4. Ii acuza pe ceilalti pentru propriile greseli sau gaseste scuze pentru modul in care se poarta. Nu-i accepta comportamentul. Inlatura motivul pentru care este tensionat, aratandu-i ca intelegi ce simte.
„Te simti ingrozitor atunci cand gresesti, nu-i asa? Si altora le este greu sa-si recunoasca greseala. Dar sa stii ca nu-i deloc neobisnuit sa gresesti. Asa invatam.”

Copilul intampina dificultati in stabilirea relatiilor sociale:

1. Este extrem de competitiv cu ceilalti copii si nefericit daca nu castiga. Minimalizeaza importanta castigarii competitiei. Asigura-te ca atat cuvintele, cat si purtarea ta ii transmit copilului mesajul ca el are valoare, indiferent daca va castiga sau nu.

2. Nu se apara prin cuvinte sau actiuni. Incurajeaza-ti copilul sa-si apere cu mult curaj drepturile, spunandu-i: „Tu esti o persoana importanta. Nu le ingadui celorlalti sa te raneasca fara motiv.” Apoi invata-l ce cuvinte sa foloseasca in ocazia viitoare – ca, de exemplu: „Nu ai voie sa-mi vorbesti asa”. „Jucati” impreuna, ca intr-o piesa de teatru, asemenea situatii, astfel incat copilul sa poata repeta cuvintele si tonul vocii pe care va trebui sa le foloseasca.

3. Nu initiaza contacte cu ceilalti. Arata-i cum poate sa initieze contacte prietenesti. De exemplu, sa-i arate altui copil o jucarie sau sa aleaga un copil care pare mai singur, sa se duca la el si sa-i spuna:
„Buna, eu sunt Andrei. Vrei sa ne jucam?”

4. Are un spirit critic si acuzator fata de ceilalti; ii place sa-i parasca, sa barfeasca. Nu-i da voie sa cleveteasca si nu-l rasplati pentru aceasta. Schimba subiectul discutiei si acorda-i copilului atentie atunci cand nu paraste. Vorbeste personal cu cel care l-a jignit, dar nu ca rezultat direct al parei.

5. Li se adreseaza celorlalti cu diferite porecle si apelative, precum: „Bebe”, „Momaie”, „Prichindel”, cu scopul de a parea el mai bun sau mai mare. Opreste un astfel de comportament.

Inventeaza o povestire care sa ilustreze cum obiceiul lui de a pune porecle poate rani sentimentele celorlalti copii. Dupa ce-i spui povestirea, intreaba-l: „Tu cum te-ai fi simtit daca ai fi in locul celui luat in ras? De ce crezi ca acel copil i-a pus prietenului sau asemenea porecle urate? Ce altceva ai putea face, in loc de a porecli astfel pe cineva?” Ajuta-l pe copil sa inteleaga cat de bine ne simtim noi insine atunci cand si ceilalti se simt bine in prezenta noastra.

6. Nu participa la activitatile de grup. Nu-l forta. Spune-i ca nu este nici o problema daca ii place sa stea pe margine si sa priveasca. Da-i ceva special de facut. Invita doi sau trei copii acasa la voi.
Ajuta-l pe copil sa se simta bine, mai intai in prezenta doar a catorva prieteni.

 

Autor: Kay Kuzma, Intelege-ti copilul

astratex.ro

Lasa un comentariu