Sa aruncam o privire asupra mecanismelor dependentei



Prima intrebare pe care v-o supun atentiei: poate exista dependenta fara ca in acelasi timp cu aceasta sa existe un ideal aflat in stransa relatie cu manifestarea dependentei respective?

Luam un exemplu: multi oameni spun ca daca nu fumeaza devin nervosi. Dar eu intreb: poate exista dependenta de actul fumatului in cazul in care respectivul nu si-a facut de la sine putere un ideal din a-si controla emotiile negative? Pentru ca de regula se intampla cam asa: el e un om nervos, dar idealul sau e de om bland. Cand vede ca nu se poate stapani, recurge la un viclesug: incepe sa fumeze. In felul acesta se creaza o legatura gresita intre actul fumatului si starea de calm. Si atunci, normal ca nu se poate lasa de fumat, fiindca nu fumatul este problema.

Uite, va dau un exemplu concret: unul dintre fratii mei s-a apucat de fumat cand l-a parasit iubita (avea vreo 17 ani pe atunci). Atat de tare a suferit, ca s-a apucat de fumat ca sa evite cumva problema.

Momentan a reusit, insa a ramas cu o dependenta de tutun care se mentine pana in momentul de fata. De nenumarate ori a incercat sa se lase de acest obicei, dar pur si simplu il apuca nebunia daca nu fumeaza. De ce se intampla asta? Tocmai v-am zis de ce. Asa ca degeaba lupta cu fumatul, problema lui este alta.Cautati, va rog, idealurile care insotesc fiecare tip de dependenta: fratele meu, de exemplu, crede despre el insusi ca este un om foarte calm si calculat, insa este si acum speriat de faptul ca si-ar putea pierde controlul intr-o anumita situatie.

I: Sunt (pot fi) la randul lor dependente? De ex. sa nu furi, sa nu minti, etc.. si alte chestii – dorinta de a fi bun si amabil, generos, etc.

R : Numai daca sunt false virtuti. O virtute reala nu cred ca poate fi o dependenta. Dar, de exemplu, poti fi bun ca sa te admire lumea, iar atunci vorbim clar despre o dependenta. Cu toate ca binele in sine e facut, adica ai ajutat cu adevarat pe cineva, exista o dependenta in faptul ca iti place sa fii admirat atunci cand faci bine.

Daca imi permiti, as dori sa dezvolt cateva idei pe baza a ceea ce ai creionat mai sus, de altfel intr-un mod remarcabil si foarte la obiect. Vreau sa pun in discutie motivele pentru care parintii ofera cu precadere protectie copiilor, atunci cand acestia sunt neputinciosi. Discutam acum cateva zile cu cineva care spunea ca a observat un lucru neobisnuit, citind informatii de pe site-urile despre nasteri/copii/parinti: oamenii sunt grijulii cu copiii doar atata timp cat sunt mici si dependenti, mai exact pana la varsta de 2 – 3 ani. Pana la aceasta varsta ei le fac toate voile si sunt foarte atenti cu ei. Dupa ce copiii trec de varsta asta, devin niste “probleme”.

Totusi, hai sa vedem ce se ascunde in spatele acestei asa-zise afectiuni. Din cate vad eu, parintii sunt atenti cu proprii lor copii in acea perioada pentru faptul ca acestia depind de ei. Cu cat copiii sunt mai dependenti de parinti, cu atata parintii se simt mai importanti si in consecinta, ofera “afectiune”.

Hidosenia maxima apare in momentul in care parintele nu poate oferi atentie si afectiune decat daca copilul sau este dependent si neputincios. Ba mai rau decat atat, cauta tot felul de motive prin care sa-si faca copilul sa se simta astfel, adica dependent, incapabil, neputincios.

De regula sunt folosite expresii cam asa: “esti copilul meu si copilul meu ai sa ramai pana la moarte”, sau “eu te-am facut, eu te omor”, ori “nerecunoscatorule, cate lucruri am facut eu pentru tine….”. Exemple sunt cu duiumul, iar motivul pentru care acesti parinti doresc sa-si mentina cu orice chip copilul la un nivel ridicat de dependenta consta pana la urma in dobandirea respectului de sine. Pretul pe care copiii il platesc, insa, este foarte mare.

 

I: Exista o dependenta fata de suferinta? Sau asta tine de natura noastra animalica? Folosindu-se de tampoane si de iluzia ca mai tarziu va fi bine, omul poate sa zaca foarte usor in stari foarte proaste – emotiile negative.”

R : De fapt ne agatam de sentimentul de siguranta. Atat de tare ne-am obisnuit cu suferinta, incat in timp am invatat sa o controlam intr-o mica masura si prin asta ne simtim confortabil. Senzatia ca detinem controlul, care atrage dupa sine siguranta, este cea care ne face sa ne agatam de suferinta.

Daca oamenii s-ar convinge de faptul ca printr-o anumita metoda pot scapa de suferinta, atunci s-ar afla intr-o mare problema. Suferinta ii sperie mai putin pe oameni decat fericirea. Fericirea e ceva atat de neobisnuit, incat atunci cand apare, oamenii o alunga: ba spun “sa mai astept putin, ca trece si asta”, ba spun “nu se poate, asta e ceva neobisnuit pentru un om, trebuie s-o fac sa dispara, sa revin la sistemul cunoscut”, adica la suferinta.

Nesiguranta este problema, nu suferinta. Oamenii nu stiu cu ce sa inlocuiasca suferinta sa, pentru ca daca aceasta dispare (si bine ca nu dispare de una singura), in locul ei ramane un gol care ii duce pe acestia in prag de nebunie. Totul trebuie facut cu grija, fiinda suferinta la care participi nu este a ta, asa cum crezi. Ea este suferinta intregii umanitati, acumulata in corpul tau si sprijina, cumva, modul tau de a functiona.

Ouspensky spunea despre functia sexuala ca fiind de o maxima importanta , si ca de functionarea corecta a acesteia depinde dezvoltarea corpurilor superioare – a se vedea dobandirea unui suflet sau a unui EU permanent. Totusi in cartile pe care le-am citit nu am gasit o explicatie detaliata cu privire la ce inseamna functionarea corecta a functiei sexuale. El spunea de asemenea ca daca centrul sexual ajunge sa lucreze cu propria sa energie este deja o mare realizare.”

R : Functionarea corecta a centrului sexual este esentiala, dar pentru a discuta despre asta suntem nevoiti ca mai intai sa luam in discutie dependenta de sex, mai exact, dependenta psihologica fata de actul ejacularii la barbat si dependenta psihologica fata de emotii puternice, la femeie.

Problema apare din cauza faptului ca barbatul si femeia nu se cunosc mai deloc. Barbatul are o idee vaga despre ceea ce simte o femeie, iar femeia are o idee vaga despre ceea ce simte un barbat. Relatiile barbat-femeie au la origine un soi de bajbaiala. Nu vedeti cate reviste si filme trateaza in mod agresiv problema orgasmului la femeie? De ce e asa, nu v-ati intrebat? Este asa pentru ca barbatul nu cunoaste mai nimic despre orgasmul femeii si din acest motiv abereaza in fel si chip pe aceasta tema.

Femeile nu sunt atat de dependente de sex asa cum sunt barbatii. De fapt, dependenta barbatului nu se refera la sex, ci la ejaculare: daca nu ejaculeaza o perioada de timp, simte ca o ia razna. Daca barbatul va gasi o cale prin care sa isi poata intelege dependenta de ejaculare, atunci sexualitatea lui va deveni normala. Va face sex atunci cand corpul o cere, nu atunci cand mintea il obliga sa faca asta.

De regula, in cazul barbatilor, centrul sexual preia din energia centrului superior, care este denumit in Yoga, manipura, si care este responsabil cu vointa. Acesta este motivul pentru care multi barbati au fantezii cu tenta sado-masochista, energia care ar trebui sa faca sa functioneze centrul vointei este preluata de centrul sexual.

In cazul femeilor, energia este preluata fie de pe centrul vital (muladhara) si atunci femeia respectiva are relatii sexuale care se limiteaza doar la contact si placere fizica, fie de pe centrul inimii, anahatha, si atunci femeia este excesiv de visatoare si, prin asta, nesatisfacuta de relatia sexuala.

Lasa un comentariu