Rugaciunea inimii pe intelesul tuturor



Sarcina pe care mi-am propus-o este una foarte dificila. Este imposibil sa vorbesti despre rugaciunea inimii fara sa gresesti, fiindca vorbele vor fi spuse de gura despre o rugaciune care este a inimii. Si ce ar putea mintea, saraca de ea, sa stie despre inima? Vedeti cata nepotrivire in treaba asta?

Mintea paleste totdeauna in fata inimii, fiindca inima vede intregul acolo unde mintea vede parti. Mintea cunoaste ingamfarea si competitia, inima efectiv nu poate concepe asa ceva. In lumea vazuta prin inima toate lucrurile se leaga, toate obiectele si fenomenele din jurul nostru devin o parte din Dumnezeu. Copacii, raurile, cerul, soarele, toate sunt parte din Dumnezeu, insa numai inima poate vedea asa ceva. Inima vede bucurie si incantare acolo unde mintea vede doar molecule, materie si legi.

Tu intuiesti faptul ca este posibil sa traiesti centrat in inima, dar cum sa faci asta? Cum poti trai filtrand toata existenta prin propria inima fara sa fii distrus? Cum sa faci fata intr-o lume in care esti nevoit sa lupti ca sa traiesti? Te lupti cu parintii, te lupti cu sotul sau cu sotia, te lupti cu copiii, te lupti cu sefii, cu subalternii, te lupti cu tine insuti sa fii mai bun si sa nu mai gresesti, te lupti continuu si iata, pentru tine si relatia ta cu Dumnezeu nu mai ramane nici un pic de spatiu.

In final te prabusesti obosit si nu mai stii cine esti, nu mai stii pentru ce te tot lupti, cum de ai ajuns o epava. Simti ca nu mai exista viitor, simti ca nu mai ai putere sa o iei a doua zi de la capat, sa joci acelasi rol stupid, sa porti aceleasi masti. Simti cum te prabusesti.

Ei bine, exact in momentul in care totul pare pierdut, iti poate aparea pentru prima data rugaciunea inimii, insa asta se va intampla daca esti pregatit si nu vei rata momentul. Tine minte, rugaciunea inimii este ceva profund, ceva intim, nu se invata la biserica sau la ora de religie. Nu se invata nici cand citesti Biblia cu atentie maxima, incercand sa-i dezlegi misterele.

Rugaciunea inimii incepe totdeauna cu momentul in care realizezi ca tu esti doar praf pe drum si ca asa vei ramane orice ai face. Ea apare chiar in clipa in care cedezi propriile fraie in mainile lui Dumnezeu, pentru ca iti dai seama cat esti de nesemnificativ, de ingust si de stupid. Am mai spus-o si cu alte ocazii, un om care ii este credincios lui Dumnezeu este un om foarte curajos. Rugaciunea nu este pentru lasi. Oricine poate recita o mantra sau poate executa tehnici de respiratie stand in pozitia lotusului, insa foarte putini oameni se pot ruga cu adevarat. Rugaciunea inseamna sa dispari, sa nu mai existi, inseamna sa mori pentru ca Dumnezeu sa-ti ia locul, sa-ti ocupe mintea, sufletul si trupul cu prezenta sa.

Si cand spun sa mori, n-o spun tocmai la sensul figurat: cel care se roaga simte efectiv ca moare. O postura yoga sau o tehnica de meditatie pare foarte logica, insa retine, rugaciunea este totdeauna non-logica, fiindca cel care se roaga, se roaga la cineva inexistent. Iata paradoxul, mintea poate fi convinsa usor sa mediteze la ceea ce numim vid, insa aceeasi minte poate fi complet blocata cand vine vorba despre rugaciune. Mintea va refuza rugaciunea, va spune: asa ceva este absurd, cum sa te rogi unui Dumnezeu inexistent? Mintea va cauta tot felul de argumente prin care va incerca sa demonstreze ca rugaciunea este ceva lipsit de sens.

In general, un om care traieste centrat in minte – iar majoritatea oamenilor sunt centrati in minte – are, de regula, doua posibilitati: fie este sincer cu el insusi, recunoaste ca nu este in stare sa se roage si se orienteaza catre meditatie, fie se pacaleste ca are inclinatie spre rugaciune si devine un ipocrit. Din cauza asta este plina lumea de ipocriti, fiindca trebuie sa ai mare curaj sa recunosti ca nu te poti ruga, ca pur si simplu nu esti capabil sa te ridici la inaltimea rugaciunii.

Va trebui sa-ti recunosti ca nu esti in stare sa iubesti, ca nu esti in stare sa te apropii de Dumnezeu, iar asta doare tare si loveste direct in propria ta imagine frumoasa pe care ti-ai creat-o despre tine. Nimeni nu vrea sa se simta incapabil, si nici tu, desigur, asa ca vei alege sa te prefaci, mai ales ca e mai simplu, mai eficient si la indemana sa-i pacalesti pe ceilalti ca esti bun si iubitor, ca ai o relatie cu Dumnezeu, ca iubesti oamenii, copiii si animalele, cand in realitate tu nu cunosti nimic.

Totusi, cine trebuie sa aleaga calea inimii si cine trebuie sa aleaga meditatia? In mod sigur, daca ceea ce ai citit pana acum nu-ti spune mai nimic si ti se pare lipsit de sens, atunci alege meditatia. In caz contrar, s-ar putea sa fii potrivit pentru calea inimii, insa nu trebuie sa fii foarte sigur de asta. Exista, inca, posibilitatea ca mintea sa fie cea care face alegerea si sa te pacaleasca atunci cand o face.

Mintea ta este cea care o sa-ti spuna ca esti potrivit pentru a alege calea inimii si tot ea este cea care te va trimite, astfel, pe un drum gresit. Fii foarte atent, cand alegi calea inimii o faci pentru ca asa simti sau o faci pentru ca asa consideri tu ca este bine? Daca alegi calea inimii pentru ca asa ti se pare ca este bine, atunci uita de ea si apuca-te de meditatie.

Daca meditatia ti se pare inutila, daca nu-ti pasa de unde vii, care este scopul vietii, de ce te-ai nascut si ce se va intampla cu tine dupa moarte, si daca tot ce vrei este sa-l simti pe Dumnezeu fiindca fara prezenta Sa te simti pierdut, daca nu mai poti merge nici macar un pas singur, atunci s-ar putea ca rugaciunea inimii sa ti se potriveasca.

Rugaciunea inimii este pusa in practica, de obicei, de catre crestini. Incepe prin repetarea expresiei “Doamne, Iisuse Hristoase”, pana se ajunge la “Doamne, Iisuse”, apoi la “Iisuse”. Crestinii se opresc, de regula, aici, insa se poate merge mai departe. Unde se poate ajunge, am sa va spun imediat, insa as vrea sa observam putin modul in care aceasta rugaciune va poate transforma.

De obicei, rugaciunea este perceputa de mase ca fiind o discutie intre tine si Dumnezeu, in care tu depui mai intai efort si-i reciti in gand o poezioara care i-ar gadila orgoliul, apoi, cand crezi ca Dumnezeu este foarte multumit de faptul ca l-ai laudat si l-ai lingusit, incepi sa-i ceri diverse lucruri: Doamne, fa-ma sanatos, fa-mi copiii mari, bogati si plini de case, fa-ma sa ma simt iarasi tanar si in putere, ocroteste-i pe cei dragi mie si asa mai departe. Oamenii ceva mai inteligenti, dar nu cu mult mai inteligenti decat cei din exemplul de mai sus, se vor ruga pentru binele omenirii, pentru binele celorlalti si, desigur, mascat, pentru binele lor.

Nu numai ca sa-i ceri ceva lui Dumnezeu imi pare a fi lipsa de respect, dar actiunea in sine presupune necunoastere, necredinta si o anumita doza de violenta. Tu ii ceri ceva lui Dumnezeu. Tu, cel care spui ca Dumnezeu este atotputernic, ii ceri sa-ti rezolve niste probleme, lucru care se bate cap in cap cu valorile pe care sustii ca le respecti. Daca tu ii atragi atentia lui Dumnezeu asupra rezolvarii unor probleme personale, inseamna ca deja l-ai redus la nivelul tau. Ba mai mult, te-ai si pus putin deasupra lui, fiindca tu esti cel care ii cere sa se uite si prin ograda ta si sa-ti mai rezolve problemele pe care le ai.

Inteleptul stie ca Dumnezeu chiar este atotputernic si in consecinta niciodata nu cere ceva, niciodata nu are pretentii. El stie ca Dumnezeu deja face ceea ce trebuie, iar daca anumite lucruri se petrec altfel decat si-ar fi dorit el, atunci asta este situatia si o accepta ca atare.

In asta consta rugaciunea, sa te lasi condus de vointa divina. Cel care se roaga stie ca trebuie sa-si dea toata silinta sa-si faca treaba asa cum se cuvine si ca trebuie sa munceasca cu toata puterea acolo unde este de munca, dar daca tot ce si-a propus el iese altfel decat ar fi vrut, atunci primeste asta cu sufletul linistit, fiind multumit ca lucrurile se petrec dupa voia lui Dumnezeu si nu dupa voia sa.

“Doamne Iisuse Hristoase” este o expresie care nu suna atat de impopotonat, de interesant si de complex precum “AUM”, “RAM”, sau mai stiu eu ce mantra magica, dar te poate aduce aproape de tine, si prin asta mai aproape de Dumnezeu. Oamenilor le este foarte greu sa cheme in sufletul lor un Dumnezeu pe care nu-l pot vedea, in schimb le este mai usor sa-l cheme pe Iisus – Dumnezeu si Om in acelasi timp.

Rugaciunea inimii se face constant, nu se practica la o anumita ora si un anumit timp. Oricand iti aduci aminte, spune-ti in minte “Doamne Iisuse Hristoase”. Nu trebuie sa te simti vinovat ca uiti, tot ce trebuie sa faci este sa o spui atunci cand iti amintesti. Ai sa vezi, in timp, aceste vorbe iti vor schimba viata. Brusc, intr-o zi, fiind in centrul unei discutii aprinse, esti rosu de furie si vrei sa-l lovesti pe cel care te-a injurat, te-a jignit si s-a purtat urat cu tine si pe neasteptate te trezesti ca iti spui: Doamne Iisuse Hristoase. Vei mai putea atunci sa-l lovesti pe acel om?

Poate ca in alta zi vei fi prins intr-un joc al ideilor, vei avea mult de lucru si vei uita de tine. Oamenii din jurul tau te vor asalta si-ti vor cere sa le rezolvi tot felul de probleme. Volumul de munca la birou este ingrozitor de mare, totul te apasa , abia daca mai poti sa respiri si dintr-o data iti amintesti: Doamne Iisuse Hristoase, si totul devine nesemnificativ in jurul tau. Poate ca oamenii se vor agita in continuare, unii vor tipa, altii vor cere de la tine mai mult decat poti duce, dar tu vei ramane neatins, centrul tau va fi rugaciunea si nu activitatea pe care o desfasori. Deja ai reusit sa te rupi de avalansa de evenimente care iti otraveste viata.

Apoi, daca esti putin mai norocos, intr-o zi, cand tocmai ai primit o marire de salariu si cand cei din jurul tau te lauda si-ti spun ca esti un om foarte inteligent, cand munca ta este pe buna dreptate recunoscuta si apreciata, iti vei aminti de “Doamne Iisuse Hristoase” si vei ramane neatins de laudele care iti sunt aduse. Vei intelege ca e ceva vechi de cand lumea ca oamenii sa te laude sau sa te urasca dupa bunul lor plac. Cand se va intampla asta deja poti trece la pasul urmator: “Iisuse Hristoase”.

Totul se va petrece in timp, incet-incet, aproape insesizabil, fiindca cel care se roaga nu se grabeste, el stie ca totul este in mainile lui Dumnezeu si ca va putea invata doar atat cat ii este permis. La un moment dat, “Isuse Hristoase” devine “Iisuse”, fiindca cu cat simti mai mult, cu atat cuvintele devin mai lipsite de sens.

Ai observat ca cu cat iubesti mai mult, cu atat ti se pare mai lipsit de sens sa o spui? Intr-o zi, chiar si repetarea cuvantului “Iisuse” se va opri, ramanand doar prezenta lui Iisus, starea de a fi cu Iisus. Iar prezenta lui Iisus este prezenta lui Dumnezeu si asta nu va fi o inchipuire, va fi ceva cat se poate de real. Partea frumoasa a lucrurilor este ca ceea ce este obtinut prin munca sincera, ramane al tau pentru eternitate si nimeni, indiferent cat s-ar stradui nu ti-l va putea lua.

Cauta totdeauna ca atunci cand spui “Doamne Iisuse Hristoase” sa o si simti. N-o spune ca pe o poezie, incearca sa fii treaz cand o spui, sa fii atent chiar si pret de o secunda. Da-ti voie sa fii cu Dumnezeu macar o secunda atunci cand rostesti numele Sau. Nu te grabi, incepe cu “Doamne Iisuse Hristoase”, apoi treci cand simti ca te-ai maturizat suficient de la rostire la simtire.

Se va intampla ceea ce crestinii numesc a fi starea de “minte coborata in inima”, iar experienta asta te va ajuta sa te percepi in raport cu existenta complet diferit fata de modul in care o faci in acest moment. Vei simti dintr-o data vitalitate, blandete si multa iubire, iar intre tine si univers nu va mai exista nici un fel de distanta. Aflat in aceasta stare, fa-ti curaj si fa ultimul pas care iti mai ramane de facut si lasa-te rapit de Dumnezeu.

Un singur lucru mai adaug: indiferent ce stare ai avea atunci cand te rogi, ca te simti rau, ca esti disperat, ca esti frustrat, ca esti nervos sau agitat, recunoaste asta in fata lui Dumnezeu atunci cand iti spui rugaciunea. Spune-ti in interior: Doamne, sunt nervos, sunt frustrat, asta este situatia si chiar daca sunt intr-o stare jalnica prefer sa ma rog in continuare, decat sa fug de ceea ce simt. Recunosc, nu stiu sa gasesc o cale de iesire din starea in care ma aflu dar nu renunt, merg in continuare indiferent ce se va intampla.

Lasa un comentariu