Puterea masculina – incotro?



mycloset.ro

Puterea masculina – incotro?Calitati precum ocrotirea, curajul de a riposta fara frica, instinctul de autoconservare, indurarea neinfricata a durerii, potentialul de a invinge, sunt considerate calitati masculine, iar pentru femei aceste calitati sunt foarte sexy.

Intr-adevar competitia, intrecerea si cuceririle punctate de arta, poezie, muzica si folosofie sintetizeaza mult din istoria umana/masculina, avand religia ca punte de legatura.

Totusi, tendinta masculina spre dominatie si reguli este un fapt, dar posibilitatea benevola ca o astfel de putere sa nu fie corupta de rau tine de alegere.

Caracteristici precum putere, vigoare, forta, maretie, potenta, autoritate si control sunt vazute ca fiind “masculine” si acestea sunt mai tipice realitatii masculine – dar nu se aplica tuturor barbatilor, si nu exclud toate femeile (exista si exceptii, nu uitati de curba de distributie a lui Gauss) – dar totusi, acestea fac parte mai mult din realitatea masculina.

Acum, apare adevarata problema. Barbatii nu vor sa fie puternici tot timpul. Insa, de multe ori nu stiu cum sa se comporte sau cum sa se impace cu ei insisi atunci cand renunta temporar la tendinta de lupta si competitie. Multi barbati sunt, de asemenea, frustrati de lipsa de coerenta a criticilor provenite din partea femeilor care se pare ca s-au aliat impotriva “puterii masculine” dintr-un capriciu feminin sau din comoditate.

Spre exemplu, femeile pot pretinde un barbat de succes care sa fie agresiv la locul de munca (prin prime, putere si statut), dar il vor numi pe acesta sovinist daca doreste sa controleze lucrurile, daca incearca sa “conduca” acasa – sau vor spune despre el ca este egocentric si nepasator daca o lasa pe ea sa “controleze lucrurile” acasa. In aceste conditii ce poate face un barbat? Ce poata sa spuna? Cum poate sa fie?

In primul rand, conform autoarei Laura Schlessinger (1997), o parte din responsabilitatea acestei probleme o poarta barbatii pentru ca: “nu acordati nici un fel de atentie la ceea ce vreti/aveti nevoie, ci va ganditi doar la ceea ce ar trebui sa faceti. In al doilea rand, nu va ganditi ce loc ocupa inima si ce umple aceasta in viata si psihicul vostru, ci pur si simplu credeti ca ea este doar ceva ce trebuie sa aveti. In al treilea rand, pentru ca primele doua afirmatii sunt adevarate, nu va dati seama ca femeia pe care o alegeti este cruciala pentru sanatatea voastra emotionala, pentru starea voastra de bine si pentru fericirea voastra”.

Cand barbatii aud cuvantul “emotional”, de obicei, reactioneaza printr-o atitudine de respingere. Intr-adevar, partea “emotionala” nu este un ideal masculin, dar ea face parte din fiinta umana. Daca ei uita umanitatea si se concentreaza doar pe aspectele masculine, vor fi oribili si terifianti in fata celorlalti si mizerabili in proprii lor ochi. Desigur, partea emotionala si nevoia de afectivitate nu vor face niciodata obiectul exclusiv sau favorit al barbatilor, dar daca acestea sunt tratate cu dispret si ignorate, in final, acestea vor cauza prabusirea lor.

Problema controlului exagerat poate proveni din bune intentii. Cu totii aplaudam oamenii cu simtul responsabilitatii, care in fond, inseamna putinta de a purta „povara” obligatiei. Evident, daca un barbat se afla intr-o pozitie de responsabilitate, el trebuie sa ia decizii pe care trebuie sa le apere ca pe propria sa onoare. Acesta este „controlul”, si dreptul de a controla o reprezinta „autoritatea”. Aici sta o mare parte din ceea se presupune ”a fi barbat”. Insa, o data cu mariajul, unii dintre ei, condusi de catre responsabilitatea excesiva, nu stiu cum sa imparta aceasta autoritate.

Multi barbati pornesc cu intentia de a fi soti si tati buni in viata de familie, dar cand „rolul” lor incepe sa devina amenintator si limitat, ei apeleaza la niste mijloace de evadare: o „draguta”, pentru care ei devin niste „eroi” sau se lupta mai mult la locul de munca, ca sa faca o treaba mai buna si atunci incep sa devina dominatori. Deci, in loc sa lucreze cu ei insisi ca sa obtina o comfortabilitate autentica cu sine, prin flexibilitate si adaptare, ei se substrag realitatii. „Rolul” lor nu este unul gresit. Este daunator faptul ca nu reusesc sa directioneze determinarea lor catre lucrurile fezabile, necesare, adecvate si apreciate.elefant.ro

In intampinarea acestei afirmatii autoarea ofera urmatoarea marturisire a unui barbat: „De multi ani incoace, societatea a avut asteptari de la barbati sa fie furnizori de resurse, conducatori, cei care rezolva problemele etc. Problema este ca, in ciuda cererilor femeilor pentru egalitate, acele lucruri inca se mai asteapta de la ei din partea majoritatii. Multi barbati se simt presati sa indeplineasca acest rol ingrat (in opinia lor) si tentativele lor slabe (in absenta increderii si respectului de sine) duc la comportamentul exagerat de a controla. Ei cred ca trebuie sa fie atotcunoscatori, ca trebuie sa aiba toate raspunsurile, ca trebuie sa repare tot, „sa faca totul bine”. Prin urmare, daca un barbat nu poate fi un erou in ochii femeii lui sau in propria sa constiinta, el tot se va simti constrans sa isi joace rolul. Astfel, faptul ca barbatii devin „mult prea mult” in orice, poate sa le reflecte fricile, nesiguranta, nefericirea, presiunea, stresul… si asa mai departe”.

Neincrederea in fortele proprii duce la insecuritate si frica. De obicei, barbatii cred ca trebuie sa fie puternici, atotcunoscatori si sa rezolve toate problemele, pentru ca daca nu o fac, vor parea slabi in ochii femeii respective. Insa, cum spuneam mai sus, femeia aleasa conteaza foarte mult. In acest caz, ea are o problema. Solutia pentru barbati ar fi sa isi consolideze propriul sistem de valori, de gandire si de actiune conform propriei tipologii si sa traiasca in concordanta cu ele.

Nu putem sa traim la nesfarsit cu frica de a fi parasiti de catre partenerul de cuplu daca nu reusim sa-i indeplinim de fiecare data asteptarile. O data si data tot va trebui sa infruntam aceasta frica. Este de netagaduit faptul ca slabiciunea reala este aceea care ne domina si care ia deciziile in locul nostru pentru ca nu luam masurile care se impun pentru rezolvarea ei. Slabiciunea este cea pe care o ascundem si de care fugim. Atunci cand o recunoastem si facem tot ce este posibil sa ne fie mai bine, totul este rezolvabil. Daca barbatii inteleg prin putere, detinerea controlului, a raspunsurilor, ar trebui sa intelegem – si sa ne linistim cu aceasta ocazie -, ca noi, cu totii suntem ignoranti intr-un fel sau altul, ceea ce difera este doar domeniul.

Prin urmare, un aspect al controlului masculin implineste de fapt destinul sau biologic de a crea si de a-si apara viata si „spatiul” reproductiv. Un alt aspect al controlului il constrange sa poarte toata aceasta povara de unul singur, chiar si atunci cand are ca partenera de viata o femeie competenta cu care ar putea sa discute si sa impartaseasca acea povara. Prin urmare, barbatul respectiv nu-si va permite sa ceara informatii, indrumare sau sprijin in momentul in care acea povara devine insuportabila, insa, in schimb, il va duce la infidelitate, dependente si abuz.

In acest sens, o analogie interesanta este reprezentata de comparatia cu un personaj cunoscut iubitorilor de Science Fiction. El se numeste Mr. Spock din serialul SF Star Treck. Acesta era jumatate vulcanian si jumatate om. Cultura vulcaniana a evoluat in asa fel incat au ajuns sa compatimeasca emotiile si sa elogieze orice gand rational. Ei credeau ca autocontrolul sever si disciplina sunt o „religie”, ca gandirea logica este superioara emotiilor umane, incluzand aici intuitia, compasiunea, frica si dragostea. Spock se lupta cu partea sa umana din interior. In timp ce suntem impresionati de puterea sa evidenta (nu se simte jignit, nu are indoieli in privinta sa si nu simte frica), suntem intrigati in momentul in care latura sa umana impetuoasa strabate prin armura sa rationala. (N.e: autoarea nu mai specifica faptul ca vulcanienii si-au „inchis” voit emotiile pe motiv ca si-au adus rasa aproape de extinctie din cauza acestora – pentru ca nu si-au putut controla emotiile violente, se ucideau intre ei).

In esenta, dincolo de scenariul filmului, genul lui Spock pare sa fie tipul ideal al oricarui barbat. De ce? Pentru ca: „Noi barbatii suntem asa cum suntem pentru ca apreciem raspunsurile logice intrebarilor si problemelor mai presus de raspunsurile emotionale. Se pare ca este un teren mental mai maret, asa ca suntem uneori (bine, de obicei) incapabili sa facem compromisuri si atunci incepem sa controlam, sa ne aratam frustrarea prin intermediul furiei si lipsei de rabdare. Dar, oricum va iubim, doamnelor!”

Acest argument contine mult adevar in el. Barbatii duc doua batalii in acelasi timp: prima, cand minimalizeaza propria lor emotionalitate si, a doua, cand sunt nevoiti sa jongleze cu emotionalitatea femeii care face parte din viata lor. Din moment ce emotiile nu sunt specialitatea lor, ei se pot simti inadecvati atunci cand trebuie sa se descurce cu emotiile altora. Evitarea propriilor emotii ii duce la incercarea perpetua de a se „autodepasi”, si atunci compenseaza aceasta evitare prin control.

Acestea fiind spuse, este oare posibil ca ei sa incorporeze si sa integreze ceva de care au fugit in mod constant si despre care considera ca este degradand atunci cand il vad in ceilalti?!

Laura Schelssinger spune: „Multi dintre voi, barbatii – inabusiti atat de sever in confirmarea voastra despre propriul continut emotional, atat de tematori sa nu va pierdeti masculinitatea in cazul in care “v-ati preda” oricarei suferinte emotionale, atat de inspaimantati de consecintele oricarei emotii aratate – va amplificati emotionalitatea cu mult fata de proportiile sale reale. Cu alte cuvinte, ceea ce luptati sa evitati, se amplifica in mod natural in imaginatia voastra”.

Din perspectiva autoarei, cheia acestei probleme ar fi ca barbatii:

  • Sa recunoasca faptul ca au nevoi emotionale (afective) si reactii emotionale
  • Sa nu mai astepte pana cand emotiile ii coplesesc ca sa inceapa atunci sa le examineze si sa discute despre ele
  • Sa inteleaga faptul ca emotiile sunt la fel de naturale fiintelor umane pe cat sunt testiculele speciei masculine
  • Sa recunoasca faptul ca emotiile sunt parte integranta din aprecierea inimii a bucuriilor vietii
  • Sa inteleaga ca emotiile le dau niste simple informatii despre ceea ce se intampla in interiorul lor
  • Sa decida sa respecte propriile emotii ca valori ale identitatii, experientei si actiunilor in viata – asupra carora pot avea control doar doar accepta aceste adevaruri

 

Istoria a consemnat eforturile depuse de barbati de-a lungul anilor in cuceriri si schimbarea lumii. Exista cel putin un „teren” unde acest lucru pur si simplu nu functioneaza: femeile si relatiile. Din cauza acestei obisnuinte de a se comporta, multi dintre barbati, – asemanator alchimistilor care incercau sa transforme metalul in aur -, incearca sa schimbe situatii si oameni de calitate indoielnica in obiecte pline de speranta si satisfactie.

Este ironic faptul ca barbatii par ca se insoara din motive „emotionale” in defavoarea celor „practice”. Motivul emotional il constituie faptul ca ea il face sa se simta foarte bine pentru ca este draguta, amabila, ii ofera sex, si ar trebui sa se insoare deja pentru ca altfel ceilalti or sa spuna despre el ca este homosexual. Un motiv de insuratoare ar trebui sa il constituie valorile si telurile comune, sa simta ca se poata baza pe ea si ca pot forma impreuna o echipa. Dar barbatii se casatoresc dintr-o chemare emotionala (limitata) si apoi incearca sa o transforme in aur.

 

N-am fost eu, iubito!

In alte cazuri, barbatii incearca sa se ridice pe „spatele” celor dragi. Acest lucru se intampla atunci cand ei nu doresc sa isi asume responsabilitatea propriilor slabiciuni, a greselilor, prostiei, vinei – sau nu isi dau seama ca, catastrofele se mai intampla in viata.

Unii barbati isi dau seama de acest fapt si iau masurile de rigoare. Decid sa se uite mai mult la ei insisi, in loc sa isi blameze sotia pentru tot ceea ce nu merge in viata lor. De cele mai multe ori isi dau seama  de faptul ca ceea ce se intampla au mai mult de-a face cu ei decat cu sotia lor. O data ce isi asuma aceasta responsabilitate, discuta si impartasesc problemele cu ea, rezulta o casnicie mult mai inchegata intr-o atmosfera mai iubitoare decat inainte.

Trebuie sa fii destul de barbat ca sa iti asumi responsabilitatea pentru contributia pe care o ai la partea mizerabila a vietii tale. Asumarea si recunoasterea, impreuna cu „inima” iti dau puterea de a schimba lucrurile in bine.

Iata un fax trimis autoarei de catre un barbat despre care am putea spune ca maturitatea nu era unul din punctele sale forte:
„Ai spus la radio intr-o emisiune recenta ceva ce m-a ingrozit. Sunt barbat. Sunt atat de dezamagit de tine, incat imi vine sa plang. Sunt lipsit de speranta ca femeile vor intelege vreodata barbatii. Daca tu nu-i intelegi, ce femeie va intelege? Situatia apelantei, era a unei femei cu varsta peste 20 de ani, care era logodita cu un barbat in jur de 30 de ani. Ea pleca intr-o excursie si inainte de a pleca i-a cerut sa ii confirme faptul ca el va inceta sa foloseasca internetul pentru „chat” (ca sa vorbeasca cu femeile). El a folosit internetul pentru asta si frica ei a devenit realitate (a verificat in calculator si a gasit dovezi ca el „relationa” cu o alta femeie).
Dorinta lui de a se intalni cu alta femeie era la fel de predictibila ca si rasaritul de soare! Ea nu avea nici un drept sa-i interzica sa vorbeasca pe chat. Tu, ca psihoterapeut, nu stii ca numarul unu in topul nevoilor unui barbat este ca femeia sa aiba incredere in el? El avea nevoie ca ea sa aiba incredere in el, dar s-a purtat cu barbatul de 36 de ani ca si cu un copil. Nu am nici o problema sa cred ca acest om era de incredere inainte de acest incident. Relatia lor probabil ca s-a incheiat, exact asa cum ar fi normal sa se intample. Aceasta femeie nu ar fi indeplinit niciodata nevoile acelui barbat. El ar fi fost nebun sa se insoare cu o astfel de femeie. Totusi, tu ai scos in evidenta faptul ca el este barbatul cel rau.

Ea va cunoaste alt barbat si-i va face acelasi lucru, si brusc barbatul respectiv se va dovedi a fi tot un om in care nu te poti increde. Vezi? Ea are o problema. Ea nu este de incredere. El, insa, sunt convins, va gasi o femeie care va avea incredere in el. Ea nu va gasi niciodata un barbat demn de increderea ei. De ce? Pentru ca este imposibil pentru un barbat sa fie demn de increderea ei, daca ea nu are incredere”.

Aceste cuvinte suna cam in felul urmator: cand vrem sa facem ceva, orice si suntem prinsi, dam vina pe altcineva. Altii merg pana intr-acolo incat exclama ca personajele din scenetele comice: „diavolul m-a pus s-o fac!”. Ceea ce este infricosator in exemplul de mai sus este faptul ca se sugereaza ideea ca flirtul pe internet si comportamentul acesta spre pseudorelatii sunt cauzate cumva de lipsa ei de incredere. Aceasta este o abatere clara de la responsabilitate. Adevarul este ca tipul a fost prins.

Autoare spune: „Este cel putin patetic atunci cand cineva isi tradeaza cuvantul intr-o „relatie reala”si fuge in anonimitatea de convenienta a unei „relatii pe calculator” acolo unde poate sa scrie despre orice fel de realitate doreste. Sotia barbatului avea dreptate sa nu aiba incredere in el. Ea a gresit pentru ca a incercat sa il schimbe.

Autorul scrisorii greseste, de asemenea, pentru ca incearca sa transfere responsabilitatea temerilor si slabiciunii caracteriale ale barbatului asupra oricarui fel de comportament al sotiei.

Asa ca, ajunge cu “As fi facut asta daca ea:

  • “avea incredere in mine”
  • “ma credea”
  • “nu ma supara”
  • “facea ce vroiam”
  • “era mai draguta/iubitoare/activa sexual, etc.”

Faceti ceea ce faceti pentru ca alegeti sa faceti asa. Atat de simplu este. Si chiar presupunand ca femeia nu este intocmai ‘ideala’, acesta nu este un motiv ca sa fiti indreptatiti sa va razbunati, sa va raniti reciproc, sa va rupeti juramintele si legamintele sau sa deveniti imorali. Nici un fel de dezamagire, manie, frustare sau rana nu va absolva de la responsabilitatea voastra de a fi barbati mai buni si pe cat mai onorabili posibil. Nu va folositi de femeile voastre ca de niste ‘tapi ispasitori’ pentru inadvertentele voastre”.

Nu toate motivele noastre in alegerea partenerului au de-a face cu destinul. De multe ori ne alegem partenerul pentru ca simtim nevoia urgenta de a ne simti bine cu noi insine, cand de fapt nu avem dreptul acesta. De multe ori, apelantii barbati cu o stima de sine scazuta nu au stiut ce sa raspunda atunci cand erau intrebati: „Ce ai facut care sa fie de valoare?”, „Pentru ce te admiri?”. Raspunsurile primite erau de genul ca sunt destepti si ca arata foarte bine. Apoi le-am amintit, <<dar astea se refera la genetica>>. Urmatoarea intrebare, insa, ii facea pe toti sa capituleze: „Ce ai facut pe aceasta planeta care sa determine o alta fiinta umana sa fie recunoscatoare pentru ca te afli aici?”. <<Voi suna mai tarziu>>; “Eu insist, <<Ei bine… probabil ca nu ai facut nimic>>”. „Atunci, va provoc, <<de ce ar trebui sa aveti o stima de sine?>> ”Inca nu ati castigat-o”. In loc sa o „castigati”, cativa dintre voi barbatii sunteti slabi, novici, naivi, etc, dominati femeile si le criticati – ha! Superioritate innascuta? Greu de spus”.

In viata, mai intalnim cazuri in care barbatii reclama faptul ca iubita/sotia lor a luat in greutate. Uneori motivatia care sta la baza acestei plangeri este justificata: pur si simplu, modelul preferat de femeie al acelui barbat este reprezentat de catre femeia slaba si nu poate schimba asta. Alteori, motivele pentru care ei sunt deranjanti de kilogramele in plus au radacini mult mai adanci si nu au nici o legatura cu felul in care ea arata. Sa vedem:

„…am fost sunata de Chance, 22 ani, casatorit, cu un copil de 1 an. Se plangea de faptul ca sotia lui luase in greutate si incepuse sa o abuzeze verbal. Nu vroia sa mearga cu ea nicaieri pentru ca nu mai arata bine. La inceput, l-am luat prin invaluire vorbindu-i despre superficialitatea unor barbati tineri care vor la brat „gagici fierbinti” ca sa para masculini si armasari. I-am vorbit despre „iubirea matura” care accepta schimbarile si provocarile. Bla, bla. Cumva, nu mi-a parut ca discutam despre „problema reala” asa ca am sondat in continuare, si in final:
„Chance, de ce anume esti nemultumit in viata ta?”
„Ei bine, castigam salariul minim pe economie si viata este o lupta”.
Bingo! Chance se simtea frustrat pentru ca nu avea mai mult succes/statut, mai multi bani, mai multa putere. Lupta cu responsabilitatile de adult nu era nici ea „amuzanta” si in loc sa „se zbata” in viata, lovea in sotia lui. Nu se simtea „barbat” si ca sa compenseze acest sentiment o facea pe ea sa se simta mai putin femeie. Ouch!”

De foarte multe ori barbatii se pun singuri in pozitia in care isi sacrifica fericirea interioara pe baza a ceea ce cred ca ar trebui sa faca ca sa fie in competitie cu alti barbati. Multi dintre ei cad in aceasta capcana sacrificand ceea ce ii face sa se simta bine, crezand ca prin modul in care arata femeile de langa ei, obtin dreptul de a concura alaturi de ceilalti barbati – si astfel devin „mai barbati”. Oare ceilalti barbati au grija de copiii si de sufletele lor?

Ca sa lamurim pentru totdeauna aceste lucruri, atunci cand ne extragem puterea din furie (valabil pentru ambele sexe) in loc sa o extragem din vulnerabilitate, calcam pe un teren minat. In primul rand, furia nu reprezinta puterea reala, ci o modalitate de aparare, frica, nesiguranta, imaturitate si durere pozand in ceva aparent puternic – si, in plus, sentimentul este doar temporar. Critica, urletele, violenta sunt in cele din urma niste substitute sarace, urate, imorale si nepermise ale puterii interioare. Puterea extrasa din vulnerabilitate reprezinta vointa de a infrunta deficientele personale si fricile si astfel obtinem capacitatea de a fi din ce in mai buni. Fara sa ne recunoastem deschis vulnerabilitatile (fricile, nevoile, dependentele) lumea poate sa devina un loc si mai inspaimantator.

Pentru multi barbati singura cale de a face fata fricii si discomfortului este distantarea, izolarea, bazandu-se doar pe ei insisi, fapt ce da un sens crud vietii. Ei aleg sa treaca singuri prin viata ascunzand adevarul despre cine sunt si ce au nevoie in spatele Puterii Stupide. Daca fac acest lucru, indiferent pe cine au alaturi, ei se vor simti intotdeauna singuri. Mare pacat…

De obicei, barbatilor nu le plac momentele in care femeia ii vad in ipostaze in care nu se descurca, esueaza, nu reusesc sa repare obiecte sau cand se zbat din cauza nereusitelor. Cand se intampla asa, narcisismul lor iese la iveala (narcisism nascut din frica de a nu fi admirati si iubiti daca nu sunt perfecti) si se dezlantuie violent. Aceasta se intampla in cazurile in care femeia doreste sa dea o mana de ajutor atunci cand vede ca el nu se poate descurca singur sau cand ea doreste sa vorbeasca cu el despre frustrarile si nemultumirile lui. Barbatii simt nevoia sa „arate bine” in ochii sotiilor lor. Unii isi apreciaza mai mult cainele pentru ca acesta nu seamana cu sotia lui, pentru ca nu-i cere sa vorbeasca despre ceea ce nu vrea sa vorbeasca sau sa se gandeasca la lucrurile pe care deja le-a uitat (asa-zisa “cicalire” feminina). Insa, barbatii nu vor sa „dea bine” in fata cainelui, iar pe caine nu-l intereseaza ca nu poate repara chiuveta din bucatarie. O data ce ei devin constienti de aceasta slabiciune narcisica, este corect si normal sa vorbeasca cu sotia/iubita despre ceea ce s-a petrecut, de ce reactioneaza violent atunci cand ar trebui sa formeze o echipa.

De retinut: femeia nu va va judeca dupa cat de priceputi sunteti in materie de computere, ci dupa felul in care va comportati cu ea!

Dupa toate aceste detalieri, mai exista o zona in care puterea prosteasca da frau liber slabiciunilor: atunci cand puterea stupida ia forma intimidarii verbale sau violentei fizice. Aceasta se intampla pentru ca nu vor sa admita faptul ca au “nevoie” de o femeie si acea nevoie este atat de puternica incat traiesc cu frica de a nu o pierde.

Autoarea scrie: “Ce se intampla in momentul in care nu recunosti ca ai nevoie de ea si traiesti cu teroarea ca o pierzi? Vei incerca sa o injosesti si sa o descurajezi in incercarea ei de a avea mai multe preocupari si de a avea multe persoane in viata ei care ar putea probabil sa o ia de langa tine. Poti recurge la violenta fizica, proiectand ura pentru propria persoana asupra ei si terorizand-o sa nu plece. Baieti, exista o diferenta incomensurabila intre simplul fapt de a nu fi parasit si faptul de a fi iubit. Ca sa evitati primul caz, puteti sa deveniti tiranici, dar trebuie sa deveniti simpatici/atragatori ca sa obtineti cazul din urma”.

Dr. psiholog Amy Holtzworth-Monroes de la Universitatea din Indiana a analizat pe larg studiile existente despre violenta domestica (New York Times, 22/06/94). A relevat trei categorii de barbati: in prima categorie, barbatii isi bateau sotiile si erau violenti o singura data sau frecvent. Acestia erau dependenti de sotiile lor si le era frica sa nu fie respinsi. Frica aceasta conducea la certuri, dar daca deveneau violenti, regretau imediat dupa. Ei puteau sa urmeze terapia elementara.

O alta categorie de barbati este reprezentata de barbatul hipersensibil la orice idee/semn de abandon fiind astfel gelos si preocupat de sotia sa. Orice fel de semn care ar fi indicat abandonul, declansa violenta. Acesti barbati au nevoie de terapie intensiva ca sa depaseasca frica de abandon si sentimentele de gelozie.

A treia categorie o reprezenta “barbatul antisocial”. Barbatii de acest tip erau cei mai viciosi prin brutalitatea lor, cei mai abuzivi emotional si cei mai calculati in uzarea violentei spre a insufla teama in sotiile lor.

Este corect sa amintim faptul ca exista si foarte multe cazuri diferite de scenariile stereotipe care il prezinta pe barbat in aceasta postura negativa. Ele arata ca, in realitate, amandoi partenerii sunt in mod egal agresivi atat verbal cat si fizic. Este important sa nu toleram abuzul, dar este reciproc echitabil ca nici femeia sa nu abuzeze verbal de nimeni, nici macar de un barbat.

Iata declaratia unui barbat cu astfel de antecedente: „Bill Sherman, un ascultator, care era in programul de recuperare de 14 ani de zile si care a lucrat un timp de peste 7 ani cu barbati care si-au batut nevestele, spune ca: <<violenta tine in mod evident de alegere sau decizie, este ceva de care barbatii se folosesc ca sa isi recastige controlul, autoritatea si serviciile. Din experienta mea, violenta barbatilor nu are de-a face cu capacitatea de a invata sa-si gestioneze mania, ci mai mult cu invatarea de a fi familiari cu celelalte sentimente ale lor, precum teama sau tristetea (Mania este mai familiara si mai „masculina”?). Violenta este un comportament invatat si poate fi inlocuita cu asertivitatea, comunicarea, managementul impulsului si acceptarea realitatii ca nu avem dreptul sa-i controlam pe ceilalti”.

In final, incheiem analiza acestei problematici a puterii masculine dintr-un unghi care nu necesita prea multe comentarii. Serviciile despre care se amintea in exemplul de mai sus, se refera la un concept important, inradacinat, intr-o anumita masura, in inconstientul barbatilor: este vorba despre „un simt al <<dreptului masculin>> care pretinde un anumit tip de „tratament”. Din punct de vedere istoric, cand batalia lua sfarsit, soldatii furau aurul si violau femeile, uneori din cauza betiei data de cucerire, alteori ca sa umileasca populatia si sa o tina sub control. Unii dintre voi, pazindu-va evidenta nesiguranta asupra masculinitatii si importantei voastre  in lume, credeti ca dominarea femeilor si a copiilor va stabileste regatul. Astfel, va simtiti superiori jumatatii voastre, pretinzandu-i servicii (domestice si sexuale), in timp ce nu o tratati ca pe un egal, nici nu-i respectati nevoile, gandurile, judecata, si in cele din urma o respingeti. Voi stiti cine sunteti…si nu uitati ca…despotii nu sunt iubiti, in general sunt subminati, si in final se scapa de ei la momentul potrivit. Acesta este destinul pe care doriti sa vi-l scrieti?

Cateodata, o femeie va va spune “la revedere” in faza incipienta, lucru ce ar putea fi un semnal minunat de alarma ca sa va treziti la realitate. Peter, un apelant, a primit un astfel de “adio” de la o asemenea femeie. Ea locuieste doar la 5 blocuri de casa lui, dar l-a informat ca nu mai vrea sa il vada pentru ca a fost opresiv si sufocant cu nevoile sale <<bazate pe coercitie si presiune, fapt ce i-a cauzat stres>>. Ea a fost politicoasa (este mai tipic pentru o femeie sa fie asa chiar si cand se simte amenintata) in scrisoarea sa si ca sa-l lase “mai usor”, in treacat, a sugerat ca poate sa simta diferit in viitor, dar in ceea ce priveste prezentul, situatia nu era “negociabila”.
Peter m-a sunat pentru ca suferea in momentul in care o vedea cu copiii ei si el nu mai facea parte din viata lor. “Nu stiu cum s-a ajuns aici. Totul mergea minunat”.
Va puteti imagina asta? Aceasta femeie era destul de tulburata incat sa numeasca comportamentul lui Peter opresiv, coercitiv si stresant, dar el totusi credea ca totul mergea minunat? Cum este posibil asa ceva? Este posibil in momentul in care bunastarea reciproca nu va intereseaza defel, cand ceea ce conteaza sunt doar nevoile voastre de atasament; se intampla atunci cand nu va pasa sa vedeti si sa acceptati adevaratul impact pe care il aveti asupra celorlalti, a caror nevoi si sentimente nu sunt de nici o importanta reala pentru voi.
“Peter, ai ignorat-o. Nu simti nici un fel de empatie pentru nimeni in afara de tine insuti. I-ai ignorat nevoile si sentimentele. I-ai ignorat si i-ai negat sentimentele de disperare cu felul tau de a fi. Ti-a fost atat de frica de respingere si de ceea ce poti pierde, incat credeai ca ceea ce nu vezi, nu stii si nu ai la ce sa raspunzi vor inceta pur si simplu sa existe. Ai gresit. Si acum esti singur”.
“Vreau sa ii spun ca m-am schimbat. Vreau sa o sun”.
“Peter, nu te-ai schimbat. In primul rand, nimeni nu isi schimba atat de brusc personalitatea si sanatatea mentala. In al doilea rand, ea argumenteaza faptul ca erai opresiv cu nevoile ei. Raspunsul tau este sa o asupresti cu nevoile tale. Vezi? Nu s-a schimbat nimic. Ia acest lucru ca pe un avertisment. Nici o femeie sanatoasa nu-ti va tolera comportamentul, iar o femeie nesanatoasa va face doar sa coboare in adancurile intunecate impreuna cu tine. Te rog, Peter, cere sprijin profesionist”.

Familia voastra reprezinta fundatia voastra. Cand o atacati (sunteti abuzivi) sau va retrageti (dependenti de substante sau taceti) din aceasta fundatie din cauza ca va simtiti ridicoli, respinsi sau abandonati, pierdeti esenta a ceea ce aveti nevoie ca barbati si ca indivizi unici care pot supravietui si trai o viata plina de bucurii si impliniri. Nu fiti atat de prosti”.

 

Traducere si adaptare dupa Ten Stupid Things Men Do to Mess Up Their Lives – Laura Schelessinger

astratex.ro

Lasa un comentariu