Psihoterapie prin tehnici paradoxale



answear.ro

Psihoterapia prin interventie paradoxala reprezinta un model psihoterapeutic comportamental, centrat pe simptom. Este utilizat atat in lucrul individual, cat si in tratarea problemelor de cuplu si in terapia sistemica de familie.

In cadrul acestuia, nu se considera necesara explorarea cauzelor profunde aflate la originea manifestarilor nedorite, ci se pune accent pe intrebarile „cine?”, „ce?”, „unde?”, „cand?” se produce simptomul, pentru a prescrie apoi sarcini paradoxale destinate reducerii sau inlaturarii acestuia. Ideea de pornire este aceea ca simptomele reprezinta metafore, mesaje care exprima suferintele ascunse si reale ale individului, cuplului sau familiei ce se adreseaza psihoterapiei. Sarcina terapeutului este de a descifra continutul acestor metafore, de a descoperi beneficiile indirecte sau secundare pe care le au comportamentele inadecvate si de a genera comportamente alternative care sa le inlocuiasca.

In literatura de specialitate, interventia paradoxala este definita ca situatia in care terapeutul ii prescrie pacientului producerea voluntara si exagerata a comportamentului nedorit, de care acesta din urma doreste sa scape. Obiectivul urmarit este ca, prin indeplinirea acestei sarcini, in timp, sa se obtina de fapt opusul a ceea ce se cere prin intermediul ei.  Pentru aceasta este nevoie sa fie foarte clar precizat comportamentul care se cere modificat, precum si scopul propus pentru terapie.

Acest tip de interventie se bazeaza in mare masura pe elementul surpriza, caracterul nelogic si socant al prescriptiilor fixand pentru moment atentia pacientului si intrerupand cercul vicios prin care simptomul era mentinut si exacerbat. Aceasta decentrare de pe vechiul mod de a gandi si de a actiona este de natura sa determine individul sa renunte la raspunsurile prestabilite si sa declanseze un comportament de cautare pentru gasirea unui nou raspuns adecvat.

Adeseori se procedeaza la o prescriere ritualizata a simptomului, mentionand riguros locul, timpul si conditiile precise de producere a acestuia (de exemplu, unei paciente anorectice, cu ruminatii obsesive legate de mancare i se poate trasa sarcina de a se gandi in fiecare seara la ora 9, pret de o jumatate de ora, numai la alimentatie).

Un alt principiu de baza al psihoterapiei prin paradox il reprezinta modificarea sistemului de referinta din care este abordat simptomul, conferind o semnificatie pozitiva si valorizand comportamentul patologic (in ideea ca simptomul de care doreste sa scape clientul este intr-adevar neplacut si deranjant, dar el ii atrage atentia asupra a ceva important care se petrece cu persoana in acest moment; asa ca i se propune sa il mai pastreze o vreme, pentru a intelege despre ce este vorba). Prin aceasta se obtine o modificare a atitudinii pacientului fata de sine si fata de problema sa, care poate fi astfel receptata ca un generator de schimbare. In plus, creste sentimentul de adecvare si de autocontrol personal.

Interventia paradoxala a fost dezvoltata in psihoterapie atat de behavioristi, cat si de practicieni apartinand altor orientari psihoterapeutice. Dunlap utiliza asa-numita „practica negativa” care consta in prescrierea simptomului mai ales la pacienti cu balbism, enurezis, onicofagie. Viktor Frankl, creatorul logoterapiei, isi propunea, in cadrul demersului sau terapeutic bazat pe principiile existentialiste, sa ajute pacientul sa isi accepte in mod constient responsabilitatile personale, sa descopere un sens al vietii si, prin aceasta, sa reuseasca sa depaseasca simptomele nevrotice.

Una dintre tehnicile de baza ale logoterapiei este intentia paradoxala (sau prescrierea simptomului), prin care i se cere pacientului sa produca si sa-si exagereze simptomele. Este o modalitate de interventie recomandata mai ales in tulburarile obsesional-compulsive, fobice si in cazurile in care exista anxietate anticipatorie. Tehnica mizeaza pe inversarea atitudinii pacientului, astfel incat teama sa anticipatorie sa ajunga sa fie inlocuita printr-o dorinta paradoxala. Ea ajuta pacientul sa se detaseze de simptom, sa se priveasca cu mai mult calm si chiar cu umor. In plus, tehnica permite pacientului sa realizeze faptul ca poate sa isi influenteze, de fapt chiar sa isi creeze simptomul si ii da ocazia sa isi asume responsabilitatea pentru producerea sa.

 

Iata doua dintre cazurile prezentate de Frankl pentru ilustrarea modului de utilizare a acestei tehnici:dEpurtat.ro

1. „Un doctor tanar m-a consultat din cauza temerii sale de a transpira. De cate ori se astepta la un surplus de transpiratie, anxietatea anticipatorie era suficienta pentru a precipita umezirea excesiva. Pentru a intrerupe acest cerc vicios, l-am sfatuit pe pacient, in cazurile in care se putea ca transpiratia sa reapara, sa isi propuna deliberat sa le arate celor din jur cat de mult poate transpira. O saptamana mai tarziu s-a intors si mi-a relatat ca, de cate ori a intalnit pe cineva care i-a starnit anxietatea anticipatorie, si-a spus in sinea lui: „Pana acum am transpirat doar un litru, dar acum ma voi stradui sa transpir cel putin zece litri!”. Rezultatul a fost ca, dupa ce suferise de fobia aceasta timp de patru ani, a devenit capabil, dupa o singura sedinta, sa se elibereze permanent de ea intr-o saptamana.”

2. „Pacientul pe care il vom prezenta era un  bibliotecar care fusese tratat de mai multi doctori in cateva clinici, fara vreun succes terapeutic. Cand a venit in clinica mea era extrem de disperat si spunea ca se afla in pragul sinuciderii. De cativa ani suferea de crampa scriitorului, care recent devenise atat de severa incat il punea in pericol sa-si piarda slujba. De aceea numai o terapie imediata de scurta durata putea schimba situatia. In debutul tratamentului, asociatul meu i-a recomandat pacientului sa faca pur si simplu opusul a ceea ce face de obicei; mai exact, in loc sa incerce sa scrie cat mai curat si mai lizibil cu putinta, sa scrie cu cele mai urate mazgalituri posibile. I s-a recomandat sa-si spuna: „Acum voi arata celorlalti ce bun mazgalitor sunt!”. In momentul in care a incercat deliberat sa mazgaleasca, a fost incapabil sa o faca. „Am incercat sa mazgalesc, dar pur si simplu nu am facut-o”, spunea el a doua zi. In patruzeci si opt de ore a fost eliberat de crampa scriitorului si a ramas liber de-a lungul perioadei de observatie de dupa tratament. Este din nou fericit si capabil de lucru.”

 

Milton Erikson, celebrul hipnoterapeut care a introdus sugestiile indirecte in inductia hipnotica, utiliza frecvent paradoxul in tratarea rezistentelor pacientilor sai. De asemenea, in alte modele terapeutice, precum gestaltterapia, psihodrama, se foloseste tehnica amplificarii care presupune sa se ceara clientului sa repete si sa exagereze anumite gesturi, posturi, expresii pentru a devoala si clarifica semnificatia reala a acestora.

In lucrarea Psihoterapia, tratament fara medicamente, Irina Holdevici si Ilie Vasilescu prezinta o sinteza facuta de Cristine Watson (1985) asupra principalelor idei si definitii despre psihoterapia prin paradox. Aceasta reprezinta demersul in cadrul caruia terapeutul:

  • transmite un mesaj prin intermediul caruia limiteaza schimbarea pacientului sau a familiei aflate in terapie;
  • transmite doua mesaje contradictorii, dintre care unul corespunde contextului psihoterapeutic si care implica ideea ca o schimbare ar trebui sa aiba loc, iar celalalt transmis direct de catre terapeut postuleaza faptul ca schimbarea nu trebuie sa aiba loc;
  • exagereaza unele comportamente ale pacientului sau familiei, ori foloseste surprize pentru a-i soca si a-i scoate dintr-un cadru de referinta rigid;
  • contracareaza modurile paradoxale si absurde ale familiilor aflate in terapie de a-si aborda problemele proprii, folosind un paradox terapeutic;
  • localizeaza posibila functionare a comportamentului-problema si il prescrie ca pe un comportament care se mentine prin mecanisme homeostatice;
  • apreciaza pozitiv comportamentele tuturor participantilor la terapie in cadrul unui anumit context sau situatie. (apud. Irina Holdevici si Ilie Vasilescu, Psihoterapia, tratament fara medicamente, 1993)

 

Fragment din Psihoterapie. Notiuni introductive Lector univ. drd. Angela Ionescu

dyfashion.ro

Lasa un comentariu