Psihologia bebelusului



Imediat dupa nastere, cand copilul se afla intr-o stare de constiinta in care totul este senzatie si se confrunta pentru prima data cu un mediu strain lui pana atunci, are nevoie de foarte multa atentie si caldura din partea mamei sale.

Practic aceasta este cea care ii va asigura protectia si il va ghida prima in aceasta lume absolut plina de neprevazut pentru noul nascut. Acesta este mult mai sensibil la experientele prin care trece decat un adult, deoarece el nu are nici un precedent, nici un cadru de referinta, cu ajutorul caruia sa califice sau sa inteleaga impresiile si senzatiile care il coplesesc.

Dupa nasterea fizica, copilul este pus undeva, nu mai este purtat, deci nu mai exista coerenta, iar momentele se succed cu repeziciune, deci nu mai poate fi vorba de permanenta. Datorita acestei intreruperi bruste senzorio-motorii si psihologice, singura actiune pe care o poate initia este tipatul de protest.

Tipetele lor reprezinta asadar o necesitate adanc inradacinata in ei. Cu fiecare tipat ei trec printr-un catharsis. Copiii au multe frustrari deoarece nu stiu a exprima clar ce vor, si de multe ori adultii nu le ofera ceea ce ei chiar au nevoie.

Un copil nou nascut este nascut fizic, nasterea lui psihica se va realiza datorita contactului cu mama. Numai in bratele ei copilul poate regasi unitatea pe care a trait-o in uter. Mama ii asigura primele legaturi umane, iar experienta cu mama ii va influenta modul de a-i privi pe ceilalti. Daca are incredere in mama – incredere pe care o capata in functie de satisfacerea nevoilor de catre aceasta – el va avea un sentiment de incredere fundamental fata de lume.

O serie de reflexe innascute satisfac nevoia de somn, de a respira, de a elimina. Foamea si setea sunt sugarului satisfacute de catre alte persoane. Daca nu sunt satisfacute promt, sugarul traieste o stare de disconfort fizic si de tensiune psihica ce poate deveni intensa si dureroasa. Satisfacerea acestor nevoi implica prima relatie sociala a copilului si primele experiente de viata, cu o pondera insemnata in structura personalitatii sale.
Bebelusul si ingrijirea materna formeaza impreuna un tot unitar.

Jumatate din teoria relatiei parinte-bebelus a lui Winnicott il priveste pe bebelus si este teoria calatoriei bebelusului de la dependenta absoluta prin dependenta relativa spre independenta si, in paralel, teoria calatoriei de la principiul placerii spre princiupiul realitatii, respectiv de la autoerotism la relatiile de obiect. Cealalta jumatate a teoriei relatiei parinte-bebelus priveste ingrijirea materna, respectiv calitatile si schimbarile petrecute in mama destinate sa intampine nevoile specifice si in schimbare ale bebelusului spre care ea este indreptata.

Cuvantul cheie in ceea ce priveste bebelusul este DEPENDENTA. Bebelusul nu poate sa existe decat in conditiile ingrijirii materne. Potentialul innascut al bebelusului include o tendinta de a creste si de a se dezvolta. Activarea acestui potential se face diferit in functie de aspectul favorabil sau nefavorabil al conditiilor de mediu, respectiv al ingrijirii materne.

Rolul ingrijirii materne

Vine in intampinarea nevoilor fiziologice si psihologice ale bebelusului. Include intreaga rutina a ingrijirii de-a lungul zilei si a noptii, si nu este la fel pentru nici un alt bebelus intrucat fiecare bebelus e unic, iar unicitatea lui trebuie acceptata si respectata. „Sustinerea” include in special tinerea in brate a bebelusului. Aceasta este o forma de iubire, iubire care insa trebuie sa stie sa fie data. Exista persoane care pot tine in brate un bebelus si persoane care nu pot sa faca acest lucru.

Acestea induc rapid bebelusului un sentiment de nesiguranta si un plans speriat. Trecerea de la fuziunea cu mama la independenta se poate face treptat sau brusc, rolul mamei fiind esential: acela de a-l lasa pe bebelus sa-si exprime singur nevoile si de a actiona din ce in ce mai rar ca si cand ar sti ceea ce si-ar dori bebelusul. Fara si aceasta separare a mamei de copil, sansele ca acesta sa ramana intr-un stadiu de vesnica regresie sunt foarte mari. Aceasta separare a mamei de bebelus va putea fi ajutata si de un tata atent si protector atat cu nevoile mamei cat si ale copilului.

Relatia sugarului cu tatal este esentiala in dezvoltarea psihosociala a acestuia

Un tata invata sa se poarte cu copilul mic la fel cum mama invata si ea. Raporturile de incredere si dragoste necesare relatiei dintre tata si copil isi au debutul in aceasta perioada.

Tatal poate invata la randul lui cum sa-i faca baie sugarului, cum sa-i dea de mancare si, mai ales, cum sa se joace cu el. Pe langa raporturile armonioase ce se incheaga intre tata si copil, in timp ce tatal este langa el mama se va putea odihni.

Ar fi nedrept sa se bucure numai mama de primul suras, de prima manifestare de bucurie a sugarului. Aceste evenimente traite de intreaga familie consolideaza relatiile si contribuie la climatul armonios al familiei, factor de importanta covarsitoare pentru dezvoltarea psihosociala a copilului.

 

Joaca si nevoia de cunoastere a sugarului creioneaza directii de dezvoltare a personalitatii sale

Copilul vine pe lume neavand constiinta propriului „Eu”. Daca observam un sugar de cateva saptamani, il vom surprinde jucandu-se cu propriile picioare si maini: le misca, le priveste ca pe niste obiecte, niste jucarii care exista independent de corpul lui. Oferind copilului cat mai multe posibilitati de a cunoaste obiecte, il ajutam sa perceapa diferenta dintre el, ca persoana de sine statatoare, si restul lumii.

Totodata ii dezvoltam interesul pentru cunoastere si-i dezvoltam de timpuriu inteligenta. Tocmai de aceea este recomandat a oferi copiilor din primele zile jucarii care sa le stimuleze simturile: vazul, auzul, mirosul, jucarii pe care din primele luni sa le poata pipai, apuca, duce la gura, privi, etc. Pot fi lucruri obisnuite din casa sau pot fi jucarii cumparate, toate foarte viu colorate si „zgomotoase” sau muzicale.

Prezenta parintilor este absolut necesara, o prezenta zambitoare, calda si implicata in jocul bebelusului. Parintii trebuie sa vorbeasca copiilor ori de cate ori sunt implicati in activitati comune. Chiar daca initial acestia nu ii inteleg, se familiarizeaza cu vocea adultilor, voce care ii securizeaza si ii ajuta sa identifice, dupa tonalitate, starea de multumire sau nemultumire a parintilor, de bucurie sau tristete.

In felul acesta copiii descopera si invata starile emotionale. Daca sugarul sta linistit si nu plange, unele mame isi vad de treaba si nu-i ofera stimularea senzoriala si intelectuala de care are nevoie. Acest copil va fi lipsit de conditiile care ii garanteaza dezvoltarea la maximum a potentialului lui de inteligenta.

Pentru a nu promova si intretine dependenta copilului de mama sau de tata, acesta trebuie lasat sa se joace in preajma parintilor si nu pe picioarele sau in bratele acestora. Numai astfel, jucandu-se in siguranta, copilul va invata sa devina independent.

Lasa un comentariu