Proasta dispozitie a unui copil in contrast cu buna dispozitie



 

Majoritatea copiilor sunt veseli si bine dispusi, daca atmosfera din camin este fericita si daca nevoile le sunt implinite. Alti copii insa zambesc foarte rar si aproape ca nimic nu-i multumeste. Ar trebui sa fii constient de faptul ca, in mod natural, te vei simti atras de copilul care pare a fi indragostit de viata.

S-ar putea sa ai tendinta de a petrece mai putin timp cu copilul care este tot timpul trist, nefericit sau nesuferit. Dar, in ciuda acestei tendinte, trebuie sa stii ca un copil care are o dispozitie sufleteasca posomorata are nevoie de atentia ta la fel de mult si poate chiar mai mult, decat un copil cu o dispozitie placuta.

Pentru a-l intelege pe copilul care manifesta o dispozitie negativa, pune-ti urmatoarele intrebari:

  1. Manifesta aceeasi dispozitie sufleteasca si acasa, ca si atunci cand se afla in alta parte?
  2. Daca da, a fost aceasta o caracteristica a sa, inca de cand s-a nascut?
  3. Daca este o caracteristica recenta, sau ceva care se manifesta doar acasa, care ar putea fi cauza?
  4. Ce as putea face ca sa-l ajut pe acest copil sa-si invinga proasta dispozitie?

Este ceva, in ambianta caminului nostru – ca, de exemplu, un parinte bolnav sau privitul la televizor pana noaptea tarziu – care ii determina aceasta stare sufleteasca negativa? Sau cauza ar putea fi din afara caminului, precum aceea de a nu avea prieteni la scoala?

O schimbare brusca in dispozitia obisnuita a copilului iti poate indica faptul ca ceva nu este in regula sau poate semnala inceputul unei boli. Daca descoperi cauza, atunci iti poti ajuta copilul sa-si inteleaga situatia prezenta si poate chiar sa o schimbe.

Iata cateva dintre lucrurile pe care le poti face pentru a-ti ajuta copilul sa-si depaseasca proasta dispozitie obisnuita:

1. Incearca sa-i acorzi atentia ta cand el este suparat. Adesea, adultii acorda exagerat de mult timp si o atentie sporita unui copil care este suparat si prost dispus. In astfel de situatii, atentia, ca recompensa, nu este potrivita, deoarece ea nu face altceva decat sa intareasca un comportament ursuz si nemultumit.

2. Urmareste propriul comportament. Nu cumva, copilul este indispus tocmai in acele zile cand tu insuti esti indispus?
Uneori copiii sunt reflectoare fidele ale imaginii adultilor.

Chiar daca un copil a avut tendinta inca de la nastere sa „vada totul in negru” nu este imposibil ca aceasta tendinta sa fie schimbata, daca il veti recompensa in mod consecvent atunci cand reuseste sa iasa putin din aceasta stare si sa zambeasca. „Imi place sa te vad zambind!” este posibil sa fie tot ce trebuie spus. Dar este la fel de important sa nu atragi prea mult atentia asupra dispozitiei negative – este mai bine ca aceasta sa fie ignorata.

Uneori, copiii stau bosumflati pentru a pedepsi, astfel, restul familiei. Cu cat stau mai mult singuri in camera lor, cu atat mai mult tin sub tensiunea intreaga familie.

Orice copil merita sa fie lasat, din cand in cand, singur, dar nu ingadui perioade de imbufnare prea lungi. Dupa aproximativ cinci minute, mergeti in camera copilului; purtati-va ca si cand nici macar nu ati observat ca este bosumflat. Preocupati-va de altceva, undeva in apropierea lui. Vorbiti-i, dar nu asteptati sa va raspunda. Puteti sa-l frectionati usor pe spate, dar daca se impotriveste, nu aratati ca ati fi observat ceva. Este teribil de greu sa continui sa stai imbufnat, atunci cand aceasta nu are nici un efect.

Mai tarziu, cand totul a trecut, puteti discuta cu copilul despre cum pot fi rezolvate problemele fara imbufnare, astfel incat, pe viitor, sa nu-si mai piarda timpul chinuindu-se sa se simta suparat si nefericit!

Abordarea in contrast cu retragerea

Unii copii abordeaza cu degajare experientele noi, imprejurarile noi sau oamenii care abia i-au cunoscut, in timp ce altii par gata sa se intoarca si sa o ia la fuga din fata lor. Copilul care are caracteristica „abordarii” este curios – el invata aruncandu-se inainte si, foarte adesea, gresind – in timp ce copilul caracterizat prin „retragere” obisnuieste sa se traga inapoi si sa invete din greselile pe care le fac altii.

Ambele tipuri de copii si-au gasit modul cel mai convenabil, pentru ei, de a trata situatiile noi. Cu toate acestea, uneori este nevoie sa-i inveti pe copiii gata sa se arunce in necunoscut ca, in unele situatii, este mai intelept sa astepte sfaturi sau sa ceara voie, sa faca observatii sau, pur si simplu, sa se gandeasca, inainte de a se lansa in actiune.

In acelasi timp, copiii care prefera sa bata in retragere trebuie ajutati sa simta suficienta siguranta incat sa poata aborda oamenii si responsabilitatile fara sa se lase coplesiti de teama ca vor fi criticati sau ca vor da gres.

Luati in considerare varsta copiilor. Intre sase si opt luni, copiii au tendinta de a se indeparta de straini. Aceasta retragere poate continua inca doi ani, sau chiar mai mult, astfel ca unii copii continua sa ezite, nestiind daca sa paseasca intr-o situatie noua si daca sa se apropie de un strain sau nu. Ce ar trebui sa faca parintii?

In primul rand, va puteti ajuta copilul sa se simta confortabil si sa dobandeasca diferite deprinderi si capacitati, astfel incat sa se poata apropia in siguranta de oameni. Insa lucrul acesta nu se va intampla peste noapte. Pe parcursul acestei perioade, de sase, pana la douasprezece luni, trebuie sa existe un proces gradat. Parcurgeti-l cu pasi mici, prezentandu-i copilului mai intai rudele si prietenii apropiati, si aceasta in atmosfera de siguranta a caminului. Apoi, lasati copilul cateva clipe singur cu ei, in timp ce voi iesiti din camera.

In felul acesta va puteti ajuta copilul sa inteleaga ca se poate simti in siguranta si impreuna cu alti oameni.
Mamele care isi imping copiii in situatii pe care acestia le considera ostile nu fac altceva decat sa intareasca si mai mult tendinta lor de retragere. Cu cat insistati mai mult, cu atat copilul se va indarji in atitudinea lui.

Ingaduiti-i sa fie el insusi – iubiti-l asa cum este. Dupa aceea, in cele din urma, isi va da seama ca se poate incadra in astfel de situatii cu incredere. Nu dispareti din preajma lui pe neasteptate, in special nu pentru timp indelungat. Aceasta il face pe copil sa se simta in pericol, iar tendinta lui este aceea de a nu va da voie sa plecati de langa el.

Daca trebuie sa plecati, ingrijiti-va ca micutul sa ramana cu o persoana cu care este familiarizat si, pe cat posibil, intr-un loc care ii este familiar. Cand copilul este destul de mare, explicati-i de exemplu ca trebuie sa plecati, spuneti-i cand va veti intoarce, si dupa aceea plecati. Ramaneti departe suficient de mult timp, incat ingrijitoarea pe care ati chemat-o sa poata stabili o legatura degajata cu copilul, apoi intoarceti-va la timpul promis.

Chiar daca aceasta tendinta de retragere este destul de evidenta inca de timpuriu, trebuie stiut ca aproape toti copiii au perioade, pe parcursul dezvoltarii lor, cand manifesta timiditate in relatiile sociale. Parintii trebuie sa inteleaga acest lucru si sa nu se ingrijoreze inutil, atunci cand isi vad copilul retragandu-se din fata oamenilor si a lucrurilor noi, atunci cand merg pentru prima data la gradinita sau la scoala. Urmariti sa vedeti daca aceasta este o reactie temporara, cat situatia este cu totul noua, sau daca devine o atitudine obisnuita.

Tipul de copil care abordeaza cu mult curaj orice experienta noua este adesea numit impulsiv si, chiar daca s-ar putea sa va deranjeze, atunci cand il vedeti „aruncandu-se” in situatii fara sa se gandeasca, cel putin va invata din propriile greseli. Totusi copilul care are cel mai mult nevoie de ajutor este cel timid, sovaitor.

Adesea, parintii se simt deranjati atunci cand isi vad copilul timid, stand singur, deoparte sau jucandu-se retras in coltul lui. Cu toate acestea, nu este cinstit din partea adultilor sa „aranjeze” intotdeauna lucrurile in asa fel incat copilul timid sa nu fie niciodata pus in situatia de a lua initiativa sa se joace cu cineva sau cu ceva. In felul acesta, copilul timid nu are ocazia sa se increada in propria capacitate de a face fata unei situatii noi.

Aceasta nu inseamna ca parintii nu ar trebui niciodata sa incerce sa aranjeze astfel lucrurile, incat sa fie mai usor pentru copilul timid sa abordeze situatiile sau oamenii, dar s-o faca doar din prudenta, fara sa cada in capcana de a-si forma un obicei in aceasta privinta.

Daca parintii fac situatiile mai usoare, din cand in cand, copiii timizi pot invata ca poate fi foarte bine sa stea uneori cu altcineva, chiar amuzant si plin de satisfactie pentru ei insisi, dar placut totodata si pentru parintii lor.

Urmatorul articol: Concentrarea in contrast cu lipsa atentiei

Lasa un comentariu