Premisele unei discipline eficiente



Ce este disciplina?

A disciplina inseamna a invata. Autocontrolul este una dintre cele mai importante lectii pe care trebuie sa le invete copiii mici. Si aceasta lectie se invata doar printr-o disciplinare eficienta.

Parintele isi disciplineaza copilul pentru a-l ajuta sa-si imbunatateasca atitudinea sau comportamentul, astfel incat sa poata deveni mai bun si mai fericit. In disciplinare, obiectivul cel mai inalt este ca, in cele din urma, copilul sa invete cum sa-si controleze singur comportamentul, astfel incat sa nu mai fie nevoit sa se bazeze pe disciplinarea venita din partea altora.

Uneori este de folos pentru parinti sa faca deosebire intre disciplina, care are drept scop educarea, si pedeapsa, care are drept scop obligarea copilului sa se conformeze unor reguli. Un parinte eficient va disciplina in mod permanent (il va invata pe copil un comportament acceptabil), dar nu va si pedepsi neaparat! Pedeapsa sugereaza durere, pierdere sau suferinta. Ea este administrata drept consecinta pentru o fapta rea.

Adeseori, amenintarea cu pedeapsa ii sperie pe copii, determinandu-i sa asculte. Ea are foarte putin de-a face cu a-i invata eficient cum sa-si controleze propriile actiuni si dupa ce amenintarea pedepsei a fost indepartata. De multe ori, un parinte isi pedepseste copilul pentru a-si descarca mania. Iar pedeapsa aplicata la manie nu este niciodata o disciplina eficienta.

Mania te face sa spui lucruri care vor distruge increderea copilului in sine. Un exemplu este: „Nu poti sa faci nimic bun?” Sau mania te poate determina sa faci lucruri care vor distruge respectul de sine al copilului, cum ar fi sa-l lovesti in mod impulsiv sau sa-l izolezi nejustificat si sa le spui celorlalti ca a fost un copil obraznic si neascultator.

Actiuni de felul acesta in nici un caz nu-l vor invata pe copilul tau stapanirea de sine.
Ele il vor invata:

  • sa nutreasca simtaminte de ura fata de tine
  • sa faca planuri de razbunare
  • sa creada ca nu este destul de bun
  • ca, daca esti mai mare, ai dreptul sa spui si sa faci lucruri care ii ranesc pe ceilalti.

Prea adesea, pedeapsa trezeste in copil simtaminte negative, cum ar fi ura, umilinta si lipsa de respect. Lucrul acesta este adevarat mai ales atunci cand copilul simte ca pedeapsa pe care a primit-o este nedreapta. Pe de alta parte, disciplina eficienta il invata pe copil cum sa-si aduca actiunile sub control.

Premisele unei discipline eficiente

Stabilirea raportului

Primul „ingredient” necesar pentru o disciplina eficienta este raportul pe care l-ai stabilit cu copilul tau.
Acest raport se realizeaza aratandu-i copilului ca este acceptat, inteles si iubit si ca te bucuri sa fii in preajma lui. Cand copilul simte aceasta caldura, el isi doreste in mod natural sa te multumeasca, sa-ti faca pe plac facand ce ceri. Copilul care este nesigur de relatia lui cu tine si de sentimentele tale fata de el va testa intotdeauna limitele ca sa vada cum vei reactiona.

Din cand in cand, fara sa se gandeasca sau in mod intentionat, orice copil va face anumite lucruri care cer disciplina. In general, disciplinarea poate fi astfel administrata incat raportul dintre tine si copil sa nu aiba deloc de suferit, de exemplu, tinandu-l strans langa tine pana cand capata din nou controlul asupra propriului comportament sau discutand cu el despre ceea ce s-a intamplat.

Atunci cand, in anumite ocazii, conflictul dintre tine si copil ajunge intr-un asemenea punct incat raportul dintre voi este rupt, este foarte important ca, imediat ce este posibil, sa ai cu el o intalnire pozitiva si plina de caldura. Un exemplu ar fi acela de a-l tine strans langa tine si de a-i citi ceva; sau cauta ceva pentru care sa-l lauzi, cum ar fi faptul ca si-a legat singur sireturile la pantofi, ca si-a ales o camasa sau o rochita frumoasa sau ca si-a facut patul. Aceasta il va ajuta pe copil sa-si dea seama ca nu pe el il dezaprobi, ci atitudinile necorespunzatoare pe care le manifesta ocazional.

Impune-te ca o autoritate

Majoritatea dintre noi consideram ca o „autoritate” este cineva care tine fraul destul de strans (are puterea in mana) si impune regulile cu strictete. Dar o alta definitie a „autoritatii” este aceea de „specialist”. De exemplu, se spune despre un savant ca este „o autoritate in domeniu”, adica in specialitatea sa. Ceilalti privesc catre acest tip de autoritate cu respect si cu incredere.

Acesta este tipul de autoritate pe care trebuie sa il aiba parintii. Noi trebuie sa devenim specialisti in a-i intelege pe copii, astfel si sa ii tratam in asa fel, incat sa le castigam respectul. Specialistul nu se impune ca autoritate, spunand: „Iata, acestea sunt regulile, va trebui sa va conformati lor. Eu am intotdeauna dreptate.”

Nu. El este o persoana deschisa, care a devenit o autoritate datorita priceperii deosebite pe care o are in domeniul sau. Cand ajungi un astfel de specialist, copiii tai te vor respecta ca pe o autoritate.
Pentru ca disciplina sa fie eficienta, copiii trebuie sa invete ca esti serios si sigur de ce spui, astfel incat ei iti pot urma intru totul indrumarile. Copiii trebuie sa invete sa aiba incredere in ce spui, pentru ca esti parinte, chiar daca nu-ti inteleg pe deplin motivele.

Cand lectia aceasta este invatata, copilul va fi crutat de confuzia testarii si a indoielii cu privire la orice ii ceri sau ii spui.
Ca sa-l convingi pe copilul tau ca esti o autoritate, nu trebuie sa te porti cu asprime sau sa folosesti cuvinte poruncitoare. Parintii care pastreaza distanta intre ei si copii si-si exercita autoritatea intr-o maniera rece si lipsita de simpatie, nu castiga dragostea copiilor lor. In loc de aceasta, strange-ti copiii pe langa tine, arata interes fata de activitatile lor si joaca-te cu ei.

Prin aceasta, nu doar ca ii vei face fericiti, dar le vei si castiga dragostea si increderea. Atunci cand dedici timp stabilirii unei relatii cu ei, copiilor le va fi mai usor sa iti respecte autoritatea.

Pentru a incepe sa te impui ca o autoritate, incearca urmatoarele sugestii:

1. La inceput, cere-i copilului sa faca doar acele lucruri care ii pot fi impuse. Lucrul acesta trebuie sa inceapa la o varsta foarte frageda. De exemplu, spune-i clar si pe un ton placut: „Spala-te pe maini”. Daca micutul nu asculta, il poti duce chiar tu la chiuveta, dand drumul la jetul de apa peste manutele lui si ajutandu-l sa se spele. In general, copiilor le place sa fie independenti si nu vor accepta ca lucrul acesta sa se mai intample mult timp.

De obicei, cererile care pot fi impuse au ca tinta grija copilului fata de propriul corp: somnul, mancatul, plansul sau mersul la toaleta. In aceste domenii, el detine controlul final. Sa-i spui unui copil: „Nu mai plange!” sau „Culca-te!” inseamna sa-i ceri lucruri in privinta carora nu il poti constrange – realitate pe care un copil cu spirit de observatie si incapatanat o va descoperi foarte repede.

2. Cere-i lucrul respectiv doar o singura data, inainte de a-l constrange sa-l faca. Daca esti sigur ca micutul a auzit si a inteles ce astepti de la el, atunci cererea nu trebuie repetata. Repetarea ei nu face altceva decat sa te invete pe tine sa-l cicalesti, iar pe copil sa nu asculte.

3. Nu-i cere copilului prea multe lucruri deodata. Cel mai bine este sa incepi cu unul singur, iar atunci cand el raspunde la acesta, poti adauga si altele pe care, de asemenea, i le poti impune in cazul neascultarii. De exemplu, dupa ce copilul invata sa-si spele mainile atunci cand i se cere acest lucru, adauga si alte cereri, precum:
„Vino la masa”, „Foloseste servetelul” etc. Toate acestea ii pot fi impuse.

4. Dupa ce copilul a invatat sa raspunda la cererile pentru a caror indeplinire poate fi constrans, poti incepe sa-i ceri lucruri pe care nu este usor sa i le impui. De exemplu: „Mananca tot ce ti-am pus in farfurie”, „inchide ochii si incearca sa adormi” etc.
Ca sa reusesti in aplicarea disciplinei, trebuie sa limitezi cererile pe care i le faci copilului tau. Acestea trebuie sa fie rostite clar si cu o voce ferma. Daca, dupa aceea, urmaresti intocmai ceea ce ai spus, verificand daca micutul asculta, nu va trece mult pana cand el va dobandi respect fata de autoritatea ta.

Ca in toate aspectele relatiei parinte-copil, lucrul cel mai important este ca disciplina sa fie administrata intr-o atmosfera de caldura si iubire.

Fii consecvent

Pentru ca un copil sa se poata simti in siguranta, trebuie sa-l asiguri ca in lumea lui exista o anumita ordine; el trebuie sa aiba idee despre modul in care vor reactiona, in anumite situatii, fiecare dintre adultii care sunt implicati in ingrijirea lui.

Consecventa este cuvantul-cheie, exista o multime de aspecte ale consecventei care sunt importante.

1. Fii consecvent in ceea ce le ceri copiilor si in ceea ce astepti de la ei. Daca o data spui: „Este timpul sa vii in casa, acum!” si ii ceri copilului sa se opreasca din orice activitate inceputa pentru a veni in casa chiar atunci, iar data viitoare spui: „Vino chiar acum”, dupa care il lasi sa se mai joace inca cincisprezece minute, fara nici o explicatie, copilul nu va sti niciodata ce sa faca atunci cand il chemi in casa de la joaca.

Inconsecventa in ceea ce le ceri copiilor va conduce la inconsecventa lor in a asculta de cerintele tale. De exemplu, copilul stie ca una din regulile casei este: „Sa-ti faci patul”; dar in jumatate dintre ocazii mama nu verifica deloc daca l-a facut sau nu, astfel ca patul sau ramane nestrans fara nici o consecinta. De aceea, atunci cand se trezeste dimineata, in mod inconstient, copilul gandeste cam asa: „Oare sa-mi fac patul, sau nu? Mama nici macar nu va observa, asa ca am sa-mi incerc norocul si am sa-l las nefacut!”

Inconsecventa parintilor conduce la inconsecventa copiilor!

2. Fii consecvent in metoda de disciplinare pe care o folosesti pentru un anumit comportament necorespunzator. Copiii se simt in siguranta atunci cand stiu in ce mod vei reactiona intr-o situatie data. De exemplu, copiilor le face bine sa stie ca, daca deranjeaza in timpul mesei, vor fi dati afara din bucatarie. Insa, daca intr-o ocazie cand copilul deranjeaza il dai afara, dar cu alte ocazii ii treci cu vederea comportamentul nepotrivit, el nu va sti niciodata la ce sa se astepte si este foarte probabil ca isi va incerca sansa, sperand ca tot nu i se va intampla nimic. Consecventa in aceasta privinta, ii va ajuta pe copii sa invete consecventa si in propriul comportament.

Astfel, ei vor putea sa faca o alegere rationala cu privire la modul in care se poarta. Atunci cand copiii se comporta gresit din cauza ca adultii sunt inconsecventi in modul cum ii trateaza, cei vinovati sunt adultii.

3. Parintii ar trebui sa lucreze impreuna la mentinerea limitelor si sa trateze uniform problemele de comportament.

Parintii – si orice alt adult care locuieste in casa sau care are grija de copii – trebuie sa e fereasca sa arate vreun dezacord sau vreo deosebire, in ceea ce priveste metodele de disciplinare. Atata timp cat este vorba despre copii, adultii ar trebui sa se sustina unul pe celalalt. In aceasta privinta, copiii se dezorienteaza usor atunci cand exista mai multi adulti implicati in ingrijirea si supravegherea lor, fiecare avand propria idee in legatura cu ceea ce inseamna un comportament adecvat.

Acesta le ofera copiilor siguranta. Daca unul dintre parinti ii da voie copilului sa se ridice in picioare in leagan, iar celalalt nu, va fi dificil pentru copil sa invete un nou mod de a se comporta de fiecare data cand un alt adult incearca, intr-un mod diferit, sa-l invete sa se poarte. De exemplu, este posibil ca o persoana sa-l laude pe copil atunci cand se poarta frumos, dar trece sub tacere atitudinile negative ale acestuia, atunci cand ele apar.

Daca informatia aceasta nu este comunicata si celuilalt parinte sau celorlalti adulti implicati, este posibil ca acestia sa faca mare caz cand comportamentul copilului este necorespunzator. Lucrul acesta va avea un efect exact opus fata de ceea ce incearca sa faca si sa-l invete pe copil primul parinte.

Copilul invata de la primul parinte ca poate sa obtina atentia celorlalti purtandu-se frumos, iar de la celalalt ca poate sa obtina atentia celorlalti purtandu-se necorespunzator.

4. Pe cat posibil, ar trebui sa existe consecventa intre casa si scoala, in ceea ce priveste asteptarile pe care le au atat parintii, cat si educatorii, din partea unui copil. Cand apar diferente, ar trebui sa i se explice copilului motivele acestor inconsecvente, astfel incat sa poata intelege si sa fie in stare sa se adapteze. De exemplu, poate ca este nevoie ca micutul sa invete ca are voie sa deseneze cu degetul pe masa doar la scoala, dar nu si acasa. Acasa poate sa se joace singur in curte, dar la scoala nu.

Evita conflictul

Intr-un conflict, intotdeauna cineva pierde; si, adesea, acest cineva este parintele! Iata cum se intampla!
Parintele incearca sa invinga, bazandu-se pe autoritatea si pe puterea lui, de exemplu strigand la copil sau chiar palmuindu-l. Cand se intampla lucrul acesta, chiar daca este posibil ca, in cele din urma, copilul sa se supuna pentru ca nu are incotro, parintele este „invingator” doar datorita fortei. Copilul nu invata nimic despre stapanirea de sine.

Solutia este aceea de a incerca toate caile posibile pentru a ramane de partea copilului, dar intarind si aplicand, in acelasi timp, cerinta respectiva. De exemplu, sentinta: „Nu ai voie sa iei mingea” va conduce la conflict mult mai adesea decat explicatia: „stiu ca vrei si tu mingea, dar acum se joaca Andrei cu ea”.

Primul comentariu nu ia in considerare sentimentele copilului, astfel ca te asaza imediat in tabara adversa. Cel de-al doilea insa te asaza de aceeasi parte cu el prin faptul ca manifesti intelegere fata de sentimentele lui, dar intelegi si realitatea situatiei.

Pentru a preveni pe cat posibil conflictul, ar trebui sa tii cont de urmatoarele aspecte:

1. Nu-ti pierde cumpatul. Daca esti in pericol sa nu te mai poti stapani, cel mai bine este sa „evadezi” pentru cateva minute din situatia conflictuala si sa te rogi pentru calauzire. Acest „timp de gandire” nu numai ca iti va da ocazia sa reflectezi la situatia respectiva si sa poti lua o decizie potrivita in aceasta privinta, dar ii da si copilului posibilitatea de a se linisti. De multe ori, cand lucrul acesta se intampla, copilului ii pare rau pentru purtarea lui si isi schimba atitudinea, astfel ca nu-ti mai ramane prea mult de facut.

2. Nu interveni decat atunci cand este cu adevarat nevoie. Pentru a-ti da seama cand este cazul sa intervii, iti este de folos sa imparti comportamentul copilului tau in trei categorii: (1) Atitudini care iti plac, (2) atitudini care nu iti plac, dar pe care le poti tolera si (3) atitudini care nu iti plac si pe care nici nu le poti tolera.

Pentru atitudinile din prima categorie, copilul trebuie sa fie laudat. Pentru cea de-a treia categorie este nevoie de disciplinare, folosind metode precum un timp de separare si izolare, adica suportarea consecintelor logice ale purtarii lui sau o alta tehnica de disciplinare despre care vom discuta mai tarziu in articolul Tehnici de disciplinare.

A invata din proprie experienta si din propriile greseli reprezinta, adesea, o metoda eficienta. Daca ii vei oferi copilului tau posibilitatea de a-si indrepta singur greselile, nu vei mai fi pus la fel de des in situatia de a te implica intr-o actiune disciplinara, evitand, in felul acesta, un potential conflict.

3. Fii flexibil in metodele disciplinare pe care le folosesti. Fiecare copil este diferit si va raspunde intr-un mod diferit la disciplina. De exemplu, un copil se va opri imediat cand ii ceri acest lucru, in timp ce altul nu se va opri pana cand nu te vei duce tu langa el, ca sa-i impui ascultarea.

Timpul de izolare poate sa se dovedeasca o metoda eficienta in cazul unui copil, dar il poate speria si indarji pe un altul. Trebuie sa-ti cunosti copiii destul de bine pentru a-ti da seama care metode de disciplinare vor fi eficiente si care nu vor face altceva decat sa agraveze conflictul.

4. Castiga increderea copilului tau. Cand copilul va intelege ca nu esti impotriva lui, ci doar il inveti si il disciplinezi, pentru ca el sa fie mai fericit si sa se inteleaga mai bine cu ceilalti copii, vor exista mai multe sanse sa raspunda pozitiv.

5. Incearca sa folosesti umorul pentru a detensiona o situatie.
Daca tu si copilul puteti sa radeti impreuna de situatia respectiva, aceasta se va dovedi adesea de folos in crearea unei atmosfere propice pentru discutarea neajunsurilor, fara sa intervina supararea.

6. Procedeaza exact invers de cum se asteapta copilul. Atunci cand nu stii cum sa actionezi intr-o anumita situatie, de multe ori se dovedeste de folos sa incerci sa iti dai seama la ce se asteapta copilul si apoi sa-l surprinzi facand exact contrariul.

De exemplu, copilul tau este suparat pe tine si mazgaleste peretele cu creioanele colorate. El se asteapta sa-i spui ca trebuie sa inceteze imediat si sa inceapa sa stearga. O astfel de cerere din partea ta ar putea conduce la o adevarata
lupta, datorita dispozitiei sufletesti in care se gaseste. De aceea, este mai potrivit sa ii oferi o foaie de hartie si sa te asezi sa desenezi impreuna cu el. Dupa ce v-ati delectat astfel impreuna, curatarea peretelui poate deveni o adevarata joaca si, in acelasi timp, copilul va fi pregatit sa discute cu tine despre motivul supararii lui.

Pentru ca ai reusit sa-i potolesti supararea, el este acum mai dispus sa accepte disciplina din partea ta, daca ii spui pe un ton hotarat: „Nu este voie sa mazgalesti peretele si de aceea va trebui ca acum sa freci
si sa cureti toate semnele pe care le-ai facut”.

Urmatorul articol: Tehnici de disciplinare 1

 

Lasa un comentariu