Povestea unui copil incepe cu parintii lui

Povestea unui copil incepe cu parintii luiDe ce exista atata nefericire in cei mai multi dintre noi? De ce sunt oamenii suparati, ingrijorati, tristi, frustrati, apatici? Cati oameni nervosi observam inca de dimineata cand se duc la serviciu, cand se afla in concediu sau se plimba prin parcuri – locuri in care se presupune ca ne relaxam si ne bucuram? De unde capata semenii nostri asemenea stari negative, pe care unii le poarta dupa ei toata viata?

Germenii acestor stari se gasesc in relatia dintre parinte si copil. Relatia dintre parinti si copii se contruieste in copilarie si se consolideaza pe parcursul acesteia. Aceasta relatie este opera parintilor, ei vor stabili in ce fel va decurge apropierea dintre ei in viitor, pentru ca ei sunt cei care vor canaliza in mare masura gandurile, sentimentele si vointa copilului.

Foarte multi baieti si fete au fost terorizati inca de mici cu tot felul de stereotipuri parintesti de genul: „Bataia e rupta din rai”, „Unde da mama/tata creste”, „Nu stii cate sacrificii am facut pentru tine si cat m-am chinuit sa te cresc”, „Trebuie sa ma asculti, pentru ca sunt mama ta”, „Trebuie sa-mi spui tot, sa nu-mi ascunzi nimic, pentru ca sunt tatal tau”, „Ce tot stai asa ca un lenes, du-te si … (fa ceva)!”, „Ma imbolnavesti de nervi!”, „Numai mama sa nu fii!”, s.a.m.d.

Doamnele si domnisoarele care au fost contaminate cu astfel de vorbe de catre `mamele` lor, trebuie sa afle ca nu orice femeie care naste copii este si mama. A fi mama inseamna „ceva”. Mama presupune niste calitati deosebite. Mama poate fi foarte bine femeia care nu naste copii, dar care stie in ce fel sa-i sfatuiasca pe ai altora, stie in ce fel sa vorbeasca cu ei, stie sa ocroteasca si sa fie alaturi de ceilalti. Simti din partea ei acea caldura si tandrete sufleteasca si, desi nu e mama ta biologica, parca-ti sta pe limba sa-i spui pur si simplu mama!

Atmosfera in care au crescut acesti copii, deveniti acum adulti, a fost una dominata de raceala, critici, foarte multe reprosuri si amenintari. Acesti parinti nu au constientizat faptul ca de ei depinde in mare masura fericirea sau nefericirea odraslei lor. Parintele contribuie decisiv la cladirea interiorului acestuia, pregatindu-l pentru fericire sau nefericire. Parintii construiesc si intretin un anumit climat, fixeaza deprinderi si automatisme in relatie cu copilul. Tot ei sunt aceia care pot schimba ceva, daca vor acest lucru.

Auzind aproape zilnic astfel de cuvinte, baietelul (sau fetita) creste cu ideea ca ceea ce simte si face este gresit, altfel de ce oare mama sau tata ar spune asemenea cuvinte grele?! Copiilor li se cere ascultare orbeasca, sa nu aiba nici un fel de intimitate, iar daca lucrurile scapa de sub control, apar amenintarile lui “bau-bau care-i mananca”, sau ca „vine nenea politistul” si-i ia cu duba daca nu sunt cuminti, pana la jucaria pe care nu le-o mai aduce Mos Craciun. In cazul adolescentilor sau tinerilor adulti, parintii inventeaza amenintari de genul “ma sinucid si o sa ma ai pe constiinta”.

Toata aceasta agresiune psihica exercitata asupra copiilor este considerata de parintii care o practica drept autoritate parinteasca, pe care uneori o mai numesc din dragoste parinteasca – ceea ce este o mare greseala.

„Dimpotriva, copiii trebuie sa stie ca nu exista Bau-Bau; ca politia nu are nimic cu copiii mici, ci cel mult cu parintii lor; ca Mos Craciun vine pentru fiecare copil in parte, pentru ca ii iubeste pe toti neconditionat; ca ei, copiii, beneficiaza de securitate maxima in propria casa si in preajma parintilor care nu-i vor abandona pentru nimic in lume, nici macar pentru o secunda si nici macar in gluma. Trebuie sa stie ca ei le aduc parintilor numai fericire si bucurii si nicidecum vreo nenorocire sau boala!”

Majoritatea parintilor au convingerea ca procedeaza bine si corect, fiind indusi in eroare si de faptul ca in jurul lor se deruleaza aceleasi atitudini si exprimari lingvistice cand vine vorba despre cresterea copiilor. Dar, daca toate acele atitudini si comportamente inrautatesc apropierea afectiva dintre membri familiei si impedica dialogul deschis atunci inseamna ca ceva trebuie schimbat. Si cel care poate schimba ceva trebuie sa fie parintele. Daca acesta decide sa faca o schimbare aplicand educatia bazata pe blandete, respect si intelegerea felului de a fi al odraslei sale (dar si al sau propriu), lucrurile incep sa se indrepte.

Din acel moment copilul va avea o alta viata, iar mai tarziu, peste ani de zile, va fi un adult fericit, pentru ca la baza cresterii si formarii sale a stat iubirea, nu autoritatea parinteasca de care multi parinti tin strans cu dintii. Fiti atenti la ceea ce se produce: daca ceea ce iese este expresia unui dezastru, oricat de greu v-ar fi, schimbati ceva in optica dumneavoastra. Uneori sunt necesare schimbari de fond, alteori, doar schimbari de suprafata.

Parintii le fac rau copiilor din nestiinta, din neglijenta, din nepricere sau dintr-o teama ca isi pierd `sefia` in familie. Dar, uneori problema consta in incapacitatea sau rusinea de a-si exprima si arata iubirea fata de vlastari, de a o manifesta liber si fara retineri. De unde atata nefericire si tristete interioara? Un om este nefericit pentru ca nu simte iubire. Pentru ca nu a simtit-o inca din frageda pruncie de la cei care l-au nascut.

Ce fel de parinte si-ar dori ca baiatul sau fetita lui sa fie cuminte, docil/a, supus/a si sa il stie de frica? Ce fel de parinte si-ar dori un vlastar care sa fie dependent de el?

Parintii pot fi impartiti in trei categorii:

  • Parintele tiranic – el stie cel mai bine… cum se creste un copil; este vorba despre cei care nu admit ca fiii sau fiicele lor pot avea alte idei decat ei, alte dorinte sau daca totusi admit aceste diferente, considera ca ceea ce simt copiii lor nu conteaza si ii vor ignora atat timp cat vor trai.
  • Parintele care isi mentine inima deschisa, gandirea dinamica. Acești parinti ii sprijina pe copii sa creasca, sa descopere si sa inteleaga mediul in care exista, sa traiasca viata in toata splendoarea ei. Sunt mereu zambitori, vorbesc bland si cu caldura, sunt mereu tineri in ciuda cifrei din buletin. Varsta consta in ceea ce faci, nu in imbatranirea trupului. Nu le spun urmasilor lor ca sunt o povara sau ca se sacrifica pentru ei. Doar ca acestia sunt prea putini…
  • Parintele care reuseste ca in momentele cruciale din viata sa aiba taria, intelepciunea necesara de a face un pas inapoi si de a lasa tinerilor libertatea de miscare, de decizie, si de actiune, desi ei au alte conceptii sau convingeri asupra modului in care privesc situatiile.

Paradoxal, exista si parinti care, avand mai multi copii, nu ii trateaza in mod egal. Sunt parinti-model pentru unul dintre copii si parinti-dezastru pentru celalalt!

Femeile si barbatii care vor sa aiba in sanul familiei lor un viitor adult fericit, care sa indrazneasca sa se exprime, sa-si descopere abilitatile, care sa nu tina cont de conveniente si formalisme si sa faca doar ce-l face fericit, capabil sa-si traiasca propria viata cu conditia de a nu leza pe semenul sau, trebuie sa inteleaga urmatoarele aspecte:

  • trebuie sa scape de barierele mentale/tiparele comportamentele, automatismele de gandire si limbaj cu care vin de acasa, de la parintii lor si de comportamentele preluate automat de la persoanele cu care au intrat in contact in decursul vietii, bariere care ii fac sa aiba o relatie proasta cu copiii lor;
  • copiii le sunt egali, nu supusi;
  • copiii lor trebuie ghidati si invatati ce inseamna sa fii liber in gandire, dar nu cu suflarea amenintatoare a parintelui autoritar in ceafa care-i va obliga mai degraba la acte de libertinaj;
  • daca le este clar ca gresesc in ceea ce fac, parintii pot schimba modelul de educatie aplicat fara sa se teama ca isi pierd autoritatea parinteasca. Sa inteleaga la randul lor de unde provine aceasta frica de greseala sau de a recunoaste in fata copilului ca si el poate gresi la randul sau, si ce slabiciune i-a impins sa greseasca.

Cand aplici un model fara sa-ti observi fiul sau fiica, fara sa intelegi ce probleme are, ce anume nu functioneaza si unde, si fara sa intelegi felul sau de a fi, orice gen de model este sortit esecului.

 

 

Adaptare dupa Eu te-am facut, eu te omor! – Michiela Poenaru

Lasa un comentariu