Pilde…pilde…



mycloset.ro

Olinda lui Gandhi

Nu stiu daca este adevarat sau nu, dar se spune ca cineva l-ar fi intrebat pe Gandhi in legatura cu factorii care distrug fiinta umana si ca el ar fi raspuns:

“Politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, inteligenta fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate si rugaciunea fara caritate.

Viata m-a invatat ca lumea este amabila daca eu sunt amabil; ca persoanele sunt triste daca eu sunt trist; ca toti ma iubesc daca si eu ii iubesc; ca toti sunt rai daca eu ii urasc; ca exista fete zambitoare daca eu le zambesc; ca exista fete amarate daca eu sunt amarat; ca lumea este fericita daca eu sunt fericit; ca lumea se supara daca eu ma supar; ca exista persoane recunoscatoare daca eu sunt recunoscator;

Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul. Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.

Cine vrea sa fie iubit, sa iubeasca!”

 

Tot ceea ce spui… vorbeste despre tine!

Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case, bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi:
“Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cat e ziua de mare lancezeste pe pragul casei…”
La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gandi:
“Omu’ asta e un Don-Juan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste…”
In fine, un strain care se indrepta spre sat isi zise:
“Omu’ asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna binemeritata…”

La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune insa multe despre cei trei oameni care se indreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.
Tot ceea ce spui vorbeste despre tine… mai ales cand vorbesti despre altii!elefant.ro

(Bruno Ferrero) Tot ceea ce spui… vorbeste despre tine!

 

Despre cei care cred in puterea rugaciunii

Pamanturile erau arse si crapate din lipsa de ploaie. Frunzele palide si ingalbenite de-abia se mai tineau pe crengi. Iarba de pe pajisti se ofilise. Oamenii erau incordati si nervosi, cercetand cerul de cristal de culoarea albastrului de cobalt.
Saptamanile se insirau una dupa alta tot mai fierbinti si de luni de zile nu mai cazuse nici o ploaie adevarata.
Preotul organiza in piata din fata bisericii o ora speciala de rugaciune pentru a implora ploaia de la Dumnezeu. La ora stabilita, piata era plina de lume ingrijorata.
Multi adusesera obiecte care dadeau marturie despre credinta lor. Parohul privea cu admiratie Bibliile, crucile, rozariile. Nu reusea insa sa-si dezlipeasca privirile de la o fetita asezata cuminte in primul rand. Pe genunchi avea o umbrela rosie…

 

Franghia atasamentului

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze de unul singur pentru a primi doar el laurii victoriei.

Noaptea cazu grea peste inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru. Pana si luna si stelele fusesera acoperite de norii negri.

Si cum se catara el, la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand, deodata, a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul. Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.

Urma un moment de tacere absoluta… atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu: “Ajuta-ma Doamne!“. Deodata auzi o voce venita din departari:
– Ce doresti, fiule?
– Salveaza-ma, Doamne! striga alpinistul cuprins de frica mortii.
– Chiar crezi ca Eu te pot salva?
– Da, Doamne, cred in Tine!
– Bine, daca tu crezi in Mine si in salvarea Mea, taie franghia de care atarni, spuse Dumnezeu.

Urma un nou moment de tacere… in sufletul alpinistului aparu indoiala si isi pierdu credinta; franghia era singura care-l tinea in viata… asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

 

Ce lume porti in inima?

Un intelept obisnuia sa stea zilnic la intrarea intr-o cetate din Orient. Intr-o zi, un calator se apropie de el si ii spuse:
– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Inteleptul ii raspunse printr-o intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Egoisti si rai. De aceea, ma bucur ca am putut pleca de acolo.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, a raspuns inteleptul.
Putin dupa aceea, un alt calator se apropie de el si i se adresa:
– Abia am sosit in acest oras. Cum sunt oamenii de aici?
Inteleptul raspunse cu aceeasi intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Erau buni si cinstiti. Am avut multi prieteni acolo si i-am parasit cu greu.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, a raspuns inteleptul.
Un negutator care statea de ceva timp in preajma si care auzise aceste discutii, se indrepta catre intelept si ii spuse cu repros, imediat dupa ce si al doilea drumet pleca:
– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-au adresat-o acesti doi oameni?
– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut, nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni, va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii pe care ii atragem in jurul nostru sunt cei care ni se aseamana.

 

astratex.ro

Lasa un comentariu