Pericolul de a invata copiii sa minta



De multe ori, in mod inconstient, parintii invata copiii sa minta. Iata cateva exemple.

O mama, cu cele mai bune intentii, promite copilului o jucarie, cu intentia de a-l determina sa manance ceva ce lui nu-i place. Nu rareori se aud asemenea promisiuni facute copiilor. Mama spune: “Daca mananci supa, mama iti cumpara un calut!” copilul mananca, dar mama nu se tine de promisiune.

Un copil refuza sa se spele. Mama ii spune: “Hai, spala-te repede! Mergem la plimbare cu masina unchiului!” Copilul se spala, dar mama a uitat de fagaduinta. Promisiunile mincinoase se repeta zilnic.

Copilul constata ca mama, cu toate ca fagaduieste, nu se tine de cuvant. El nu mai se increde in sinceritatea ei. La randul lui va cauta si el sa-si minta mama.

Este randul tatalui. El vrea sa convinga copilul sa primeasca un medicament amar si ii spune, plescaind din gura: “Vai, ce sirop placut! O sa-ti dau o lingurita, dar sa nu ceri mai mult!”. Copilul o ia, dar constata ca tatal l-a mintit.

Nu era mai normal ca tatal sa fi purtat cu copilul o conversatie de lamurire in care sa-i spuna ca omul, uneori, este obligat sa accepte si lucruri mai putin agreabile? Nu este mai rational ca notiunile de adevar sau minciuna sa fie cunoscute de copil? Mintirea copilului de trei ani nu are vreo importanta notabila, dar totusi trebuie evitata.

Manifestarile copilului mic sunt subconstiente, fiind dominate de cele vazute si auzite in familie.

Copilul devine o „copie” a celor vazute in familie si a sistemului lor educativ. Educatia poate influenta copilul incepand de la etapa de prescolaritate.

In general, dupa varsta de trei ani, copilul care minte savarseste acest act cautand sa evite o pedeapsa, deci o face de frica. Daca a spart o farfurie si este brutalizat, a doua oara ca sa scape de pedeapsa va minti, spunand ca nu el a facut stricaciunea, ci un alt frate (sora) sau pisica. Minciuna devine un reflex de aparare.

Daca i s-a vorbit frumos si i s-a spus ca alta data trebuie sa fie mai prudent in miscarile lui, ar fi inteles si ar fi evitat denaturarea adevarului. Daca un scolar vine acasa si spune tatalui:

– Am dat lucrare la matematica si eu am facut foarte bine!
– De unde stii?
– Am copiat de la colegul meu de banca si el este premiantul clasei!
– Si este bine sa-l inseli pe profesor?
– Dar tu nu minti cand e nevoie?

Un raspuns pe masura educatiei primite.

Un alt exemplu: suna cineva la usa. Copilul se uita pe geam si ii spune tatalui: “Tata, a venit domnul cutare!”. Tatal il invata sa raspunda:

– Spune-i ca nu-i nimeni acasa!

Se face, in acest caz, o dubla greseala. Copilul a invatat sa minta si apoi este invatat ca poate trece peste obligatiile sociale. Exemple se mai pot da multe.

Cand tatal vine obosit de la serviciu si spune fiului:

“Vreau sa ma culc. Oricine ma cauta, nu sunt acasa!”, copilul noteaza ca se pot spune minciuni.

Cand mama da baiatului bani de buzunar peste suma stabilita de tata si apoi adauga: “Iti dau, dar tata sa nu afle!”, se favorizeaza minciuna si se satisface pofta de a risipi bani greu castigati.

A crede ca un copil se poate dezvolta bine psihic intr-o atmosfera de minciuna, presupune ca parintii il socotesc naiv, prost, surd sau orb. Daca acest copil este inteligent, va cauta sa afle de colegi si alte explicatii asupra unor acte pe care parintii i le-au transmis denaturat.

Copilul, pe masura ce se dezvolta psihic, vrea sa stie tot. Este preferabil ca parintii sa ii explice in mod onest si nu in ambalaj de minciuni. Conversatiile intime intre parinti si copii, presarate uneori cu confidente, trebuie realizate cu precautiile si amanuntele necesare. Ele trebuie sa fie instructive, bazate pe adevar si sinceritate.

Daca un copil este mintit mereu ajunge sa vada adevarul in mod tulbure, confuz si lipsit de interes.

Rolul educatorilor din familie este de a face pe copil inca de mic sa capete interesul pentru adevar prin povestiri morale, prin desene realiste si jocuri distractive. Parintii trebuie sa nu aprobe minciuna. Cand in casa s-a gasit cerneala varsata pe covor, iar tatal intreaba cine a facut-o, alta mustrare trebuie sa faca daca copilul minte, aruncand vina pe altcineva, si o alta, mult mai blanda si intelegatoare pentru copilul care marturiseste adevarul.

Daca minciuna unui copil trebuie dezaprobata, franchetea sa trebuie apreciata. Nu poarta uneori vina minciunilor copilului chiar parintii?

Sa mai completam aceasta afirmatie cu un exemplu: un copil mic scolar, lipseste de la scoala din motive familiale. Copilul intreaba: “Ce sa spun profesoarei daca ma intreaba de ce am lipsit?”

Mama raspunde: “Spune-i si tu ca ai fost bolnav!”

Poarta este deschisa spre minciuni. Cand acest copil s-a invatat cu minciuna, va voi sa lipseasca de la scoala, daca nu si-a pregatit lectiile, se va plange de boli imaginare.

Este o greseala condamnabila aprobarea sau incurajarea acestor abateri de la adevar. Cu toate acestea nu toti copiii care spun neadevaruri trebuie considerati mincinosi.

Uneori altereaza adevarul pentru a deveni interesanti. Ei deformeaza intamplarile si povestirile pentru a amuza pe ascultatori.

De multe ori parintii stiu ca odraslele lor mint, se fac ca nu inteleg, pentru a produce placere copilului. Ingaduinta aceasta nu este sanatoasa.

Scoala se vede de multe ori in situatia de a lupta contra relelor obiceiuri capatate prin greseli educative savarsite de parinti.

Daca se constata ca un elev are naravul minciunilor, trebuie ajutat pentru a invinge asemenea porniri. El trebuie pus in compania unor colegi cu deprinderi sociale si morale sanatoase, pozitive.

El va simti intre colegii buni, seriozitatea muncii scolare si buna implinire a ei.

Parintii sa nu cocoloseasca greselile naravasului. Constiinta copilului trebuie indrumata spre insusirea sentimentului onoarei si raspunderii pentru manifestarile lui. Trasaturile negative ale caracterului mincinos, ramasite ale greselilor educative din familie, se pot modifica prin formarea unor calitati psiho-morale de valoare superioara.

In acest scop comportarea parintilor trebuie sa fie pentru copil exemplu de imitat. Prin imitatie, daca familia nu-i da exemple bune, el si le va insusi pe cele rele.

Cand un copil e mincinos, trebuie luat in considerare mediul in care traieste si examinat raportul existent intre el si parinti.

Minciuna unui copil este mai putin importanta decat cauza ei. Copiii sunt mai usor de educat decat parintii. Si dupa toate cele spuse pana acum, minciuna nu este totdeauna un defect, atunci cand intervine imaginatia, in general atat de bogata la copii.

De la minciuna la imaginatia visatoare este o distanta mica. Usinski afirma ca: “pentru copii nu exista imposibil caci ei nu cunosc diferenta dintre posibil si imposibil. Ei nu cunosc realitatea, asa ca o pot modifica prin minciuni.”

Acestea sunt nevinovate care se pot justifica prin sfaturi si nu prin dojeneli. Cand copilul devine mare sau adolescent, imaginatia lui se sprijina pe priceperi si pe o experienta de viata mai bogata.
El nu mai are voie sa minta pentru a dovedi ceva. Imaginatia lui nu trebuie sa dovedeasca falsuri, ci dezvoltarea unei atitudini critice, sanatoase.

De multe ori, elevul nu poate ajunge la acest rezultat fara ajutorul parintilor, care au obligatia de a arata drumul drept. Este drept ca nici un om activ si normal nu poate evita fantezia, dar la tineri aceasta inclinatie este mai dezvoltata decat la oamenii in varsta.

Reactiile copiilor trebuie selectate. Parintii cand aleg lecturile pentru copil trebuie sa fie atenti sa priceapa fantezia si sensibilitatea copiilor. Fiecare copil are felul lui de a fi, bucuriile sale, modul in care apreciaza si considera ceea ce vede in jurul lui.

Uneori copiilor mici le place sa citeasca sau sa li se citeasca intamplari din viata animalelor domestice; altora despre copii lenesi sau nemerituosi.

Mai sunt si dintre aceia carora le plac lecturile privind succesele unor copii fruntasi ai vietii scolare. Nu toate povestirile  impresioneaza in mod egal pe toti. Gresesc parintii care vor sa impuna copiilor sa le placa ceea ce ii emotiona pe ei cand erau mici.

Un educator rational nu trebuie sa faca glume sau ironii asupra preferintelor de lectura ale copiilor. Daca un copil ar voi sa citeasca ceva cu care educatorul nu este de acord, trebuie lamurit de ce nu trebuie sa persiste in dorinta sa.

Ar fi absurd ca unul din parinti sa se irite si sa lupte, fara motive justificate, contra sentimentelor si dorintei copilului. Copiilor in perioada prescolara le place sa li se citeasca intamplari din viata animalelor salbatice. Atat in timpul lecturii, cat si dupa aceea, educatorul trebuie sa explice copilului cele citite, pentru ca orizontul lui intelectual sa se largeasca. Prescolarilor si scolarilor mici li se vor citi episoade din istoria patriei, vor vizita ulterior muzee istorice unde va primi explicatii complementare corespunzatoare varstei sale.

Toate faptele de eroism trezesc in sufletul copiilor dorinta de a le imita. Poeziile clasice ale lui Bolintineanu, Cosbuc, Alecsandri, sunt foarte apreciate de copii. Ele dezvolta sentimente pozitive de forta de tara si poporul din care face parte si, in plus, cultiva sentimentele estetice.

In literatura legata de istorie copilul gaseste exemplul din eroismul oamenilor care au subordonat viata lui intereselor inalte.
Pentru copiii mari se poate recomanda citirea biografilor oamenilor ilustri, care pot fi nu numai un izvor de cunostinte noi, dar pot constitui un mijloc de educatie individuala si sociala.

Lucrarile biografice au darul de a trezi elevilor interesul spre studii si stiinta, caci majoritatea lor sunt expresia oamenilor care au muncit cu sarg spre a-si vedea incununata de succes atat munca, cat si ideea care pe unii i-a urmarit toata viata.

In orele libere si de vacanta copiii trebuie sa se distreze. Cea mai de folos “distractie” este lectura, de preferat cea umoristica. Este bine ca in acest lectura sa existe si un fond educativ. Operele lui Ion Creanga, I. L Caragiale sau ale lui Toparceanu sunt recomandate in mod deosebit. Buna dispozitie rezultata in urma lecturilor umoristice intretine sanatatea copilului, constituind si o medicatie contra oboselii.

Educatia se desavarseste sub influenta unor lecturi sanatoase, iar cunostinta morala a copiilor se intareste. Unora dintre copii le plac explorarile polare sau cele realizate in regiuni necunoscute. Este normal ca dorinta lor sa fie satisfacuta, caci imbogateste cunostintele geografice si cele privitoare la obiceiurile oamenilor traitori prin alte locuri.

In general, lectura devine nu numai instructiva, ci si mobilizatoare, caci descifreaza in slova cartilor bune, ca numai menirea constienta si plina de abnegatie creeaza succesul propasirii ideilor lor.

 

Lasa un comentariu