Parinti, haideti sa ne perfectionam!



answear.ro

Nu trebuie sa mai spunem ca schimbarile din jurul nostru au o viteza foarte mare. Pentru a putea tine pasul cu toate schimbarile, trebuie sa fim conectati la prezent.

Obisnuinta este a doua natura a omului. Suntem„refractari” la schimbari. Vechea filozofie de viata ne da un sentiment de siguranta pentru ca si-a dovedit functionalitatea in timp, asadar vechiul nostru stil de viata este foarte comod/confortabil. Orice schimbare aduce cu sine necesitatea de a trasa alte harti in mintea nostra, proces care ar putea fi dureros. Poate fi dificil pentru un parinte de 40 sau 50 de ani sa accepte ca a gresit in cea mai mare parte a vietii sale de parinte. De aceea avem probleme in a schimba mentalitati la parinti sau la profesori! Astfel, in ceea ce priveste mentalitatea noastra trebuie sa o trecem printr-o analiza critica si constructiva.

Europa largita este o realitate pe care nu putem sa o ignoram si care necesita depasirea unor limite in modul nostru de a gandi. Aceste implicatii afecteaza piata muncii „Locul meu este global”:

  • Invatarea limbilor  straine  si  educatia inter-culturala  inseamna  mai  multe  oportunitati pentru studiu si pentru angajare;
  • Sistemul de invatare la distanta ofera noi posibilitati. Poti absolvi o scoala sau o facultate in alta tara la preturi mult mai mici decat sa mergi la scoala in tara ta cu un program normal;
  • Munca intr-o companie multinationala poate implica deplasari in alte tari sau chiar a locui in alta tara pentru 1 an sau 2;
  • Mobilitatea geografica si moneda unica fac posibila o slujba la distanta de casa – in tara dumneavoastra sau in alta, si fac posibila si calatoria dumneavoastra zilnic, saptamanal sau lunar;
  • A  intelege calculatorul si internetul  –  realitati virtuale, este o necesitate si o sursa de informare.

A folosi posibilitatile pe care copilul le are in zilele noastre – a cunoaste piata muncii, inseamna a nu uita ca scoala nu este un scop in sine. Rolul scolii nu este de a umple capul cu cunostinte, ci de a pregati adolescentul pentru integrarea sociala si profesionala.

A merge la o scoala pentru parinti este de asemenea o idee buna din moment ce nimeni nu ne-a invatat slujba de a fi parinte. La aceste cursuri putem invata despre psihologia adolescentului, despre diferentele dintre oameni, despre modalitatile cele mai eficiente de a comunica, despre prevenirea si rezolvarea conflictelor. In continuare sunt cateva lucruri pe care ati putea sa le invatati/ aprofundati la asemenea cursuri.

 

 Gandirea pozitiva

Paul tocmai a ajuns acasa si este pe cale sa le vorbeasca parintilor despre schimbarea obiectivului sau profesional (acela de biolog) dupa recentul sau esec la un curs de fizica. Paul si-a mentinut decizia chiar si dupa presiunea parintilor de a urma Studii Economice.

Paul: Mama, am decis sa imi schimb hotararea de a studia Biologia. Poate e mai bine pentru mine sa studiez economia unde nivelul nu este chiar atat de ridicat”.

Mama: Ce te face sa spui asta?”dEpurtat.ro

Paul: “Esecul meu la fizica ma face sa cred ca obiectivul meu nu poate fi atins. Daca am picat la scoala ce sanse am sa nu pic si la facultate”

Tatal: “Cred ca este mai bine daca iti schimbi si studiile. Este ceva ce am discutat deja in trecut si este mult mai bine pentru tine”.

Mama: Poate ca acest esec te-a ajutat sa intelegi mai bine ce trebuie sa faci pentru a deveni biolog si cat de greu este. Stiu ca acum gandesti mai intelept si ca este o decizie pe care nu o vei regreta”.

 

Primul punct de reper/control este mintea noastra. Aceasta este importanta in mod deosebit pentru parintii care vor sa fie mai eficienti in rolul lor de parinte si mai eficienti in rezolvarea problemelor educative ale copiilor lor. Pentru ca acest lucru sa functioneze, parintii trebuie sa se concentreze asupra importantei gandirii pozitive. Acest lucru trebuie cultivat mai intai asupra propriului lor comportament si apoi transmis copiilor lor. (Exercitiul 1).

Cu privire la aceste idei, trebuie sa dati cateva raspunsuri:

  1. In ce fel ne influenteaza modul nostru de gandire comportamentul
  2. Factori care modeleaza felul nostru de a gandi
  3. In ce fel ne intind gandurile noastre capcane
  4. Ganduri gresite, distorsiuni pentru a corecta perceptia
  5. Ce este gandirea pozitiva si cum poate fi dobandita

 

Gandurile sunt vii. Ele ne modeleaza lumea, realitatea si destinul. Astfel gandirea pozitiva este un lucru mare, nu unul fara importanta… Daca aveti aceleasi ganduri in mod frecvent si daca le transmiteti cu sentiment (energie), cu timpul se vor materializa. Gandurile si afirmatiile pozitive, la inceputul fiecarei zi, pot face diferenta intre o zi buna si una rea”
(Soames, 2006)

 

Ganditi pozitiv – actionati pozitiv

Gandirea pozitiva este apropierea de fapte dinspre partea lor pozitiva, fara a neglija partea lor negativa. In cazul parintilor, si in special a celor care se afla in fata luarii unei decizii pentru o profesie, o linie de valori si ganduri logice predispun recomandarile lor pentru profesia lor, care nu corespund intotdeauna asteptarilor si posibilitatilor copiilor lor. Esecul copiilor de a corespunde acestor asteptari ii frustreaza si ii demoralizeaza pe parinti care acum privesc viitorul copiilor lor in mod pesimist. Dar cel mai important este ca ei exteriorizeaza aceste ganduri in fata copiilor, care acum se indoiesc de propriile capacitati si talente.

Pentru a aborda convingerile negative care coplesesc fiecare parinte, fiecare ar trebui sa isi puna cateva intrebari.

  1. Exista un indiciu real (dovada) ca aceste convingeri sunt adevarate?
  2. Ce indicii (dovezi) arata ca aceste convingeri sunt gresite?
  3. Care este cel mai rau lucru care se poate intampla daca renuntati  la aceste convingeri?
  4. Care este cel mai bun lucru care se poate intampla daca renuntati la aceste convingeri?

 

Pentru cazul mentionat anterior: dorinta parintelui ramane o dorinta, pentru ca se bazeaza pe presupuneri asupra unor capacitati indoielnice si cu conditii ne-existente (dorintele si capacitatile copiilor). Ce se poate intampla in viitor daca asteptarile parintilor nu sunt realizate? Simplu, copilul nu va alege sa fie un medic rau si disputat ci un bucatar bun si fericit.

 

Atitudine si asteptari pozitive

Asteptarile pozitive pentru viitor – indiferent daca sunt pentru o noua relatie sau pentru succes profesional – pot conduce catre  succes. In mod contrar, conform unei noi cercetari, fanteziile rar devin realitate. Aceste concluzii se bazeaza pe rezultatele a patru studii diferite, avand legatura cu asteptarile si fanteziile elevilor pentru succesul lor in cariera, relatia cu parintii, performantele lor scolare si cu fanteziile unor fosti pacienti cu privire la recuperarea lor dupa operatie (Oettingen, Mayer 2002).

1. Angajarea fata de obiective

Contrastul mental intre un viitor dorit si o realitate plina de impedimente, duce la aparitia conexiunii telurilor cu eforturi mari in drumul  spre atingerea  lor, daca  sansele de succes ale viitorului dorit sunt percepute ca fiind ridicate. Din contra, elaborarea mentala fie numai a viitorului dorit sau a realitatii negative duce numai la angajarea moderata fata de obiective, chiar daca sansele de succes sunt promitatoare. Aceste efecte au fost observate in diferite domenii ale vietii (relatii interpersonale, succese academice, succese profesionale, sanatate, managementul vietii) si cu diferite paradigme (subliniere, reinterpretare).

2. Dezangajarea de la obiective

Contrastul mental intre viitorul dorit si o realitate plina de impedimente conduce a neangajarea in atingerea telurilor, daca sansele de succes sunt percepute ca fiind mici. Elaborarea mentala fie numai viitorul dorit fie numai realitatea negativa, din contra, mentine angajamentul fata de obiective chiar si atunci cand sansele de succes sunt percepute ca fiind mici. Din nou, am demonstrat aceste efecte in diferite domenii ale vietii (relatii interpersonale, sanatate) si prin diferite paradigme.

In mod curent, folosim proceduri mentale contrastante pentru a opri oamenii din drumul lor spre niste tinte nepotrivite (de exemplu: de la o relatie inca dorita dar imposibila, de la o identitate profesionala irealizabila dar inca dorita). Oamenii trebuie pur si simplu sa contrasteze mental viitorul dorit cu aspectele  negative ale realitatii care ne pun bete in roate. Daca sansele de reusita sunt percepute ca fiind joase, procesul de dezangajare poate sa inceapa.

In toate cazurile, Oettingen si Mayer (2002) de la universitatea din Hamburg, Germania,141au conchis ca toti participantii la cercetare care si-au imaginat succesul, au tins sa aiba mai putin succes decat cei care au avut asteptari pozitive cu privire la viitor. Diferenta dintre asteptarile pozitive si fanteziile pozitive este aceea ca asteptarile sunt mai realiste si mai practice. Asteptarile pozitive se bazeaza pe succese anterioare ale persoanei, care sunt “o buna masurare pentru succesul viitor”. Fanteziile din contra, “nu se bazeaza pe succese anterioare” si astfel nu includ dificultatile si problemele pe care oamenii le intalnesc de obicei in atingerea unor obiective. Sfatul cercetatorilor este de a evita gandurile foarte pozitive, care nu iau in considerare dificultatile care pot aparea.

 

Aveti dorinte pozitive dar amintiti-va intotdeauna ca veti avea dificultati in a le obtine”
(Oettingen & Mayer 2002)

 

Teoria lui “Nu”

Se pare ca, creierul nostru nu il intelege pe “NU”! Astfel,  psihologii au reusit sa explice de ce functioneaza tehnicile empirice bazate pe “atitudinea afirmativa”. De aceea, pe cat este posibil, vom cauta sa nu folosim negatia:

 

In loc de NU Spune DA
Nu fa asa… Incearca sa faci astfel ( oferim un model)…
Gresesti Ce te face sa spui asta? Din experienta mea mai degraba este asa…
Nu ai voie sa te joci pe computer! Poti sa te joci pe computer numai daca
Nu fa asta! Daca faci asta, acestea sunt consecintele/ va fi dificil din cauza…
Nu o sa reusesti  niciodata! Nu o sa fii niciodata bun la ceva! Ai incercat si nu ai reusit, cum poti sa faci ca sa reusesti/cum pot sa te ajut…
Daca nu faci in modul acesta, nu  vei obtine Daca faci asa, vei obtine…

 

Aduceti-va aminte de efectele pe care le aveau cuvintele„Nu pune mana”;„Nu calca acolo”. Tocmai acolo era mai interesant de a pune mana si in acel loc era mai potrivit sa calci. Daca dorim sa obtinem contrariul reformulam, ocolim utilizarea lui „NU”, dar si mai bine, mai benefic, aplicam gandirea pozitiva despre care s-a scris atata in ultimul timp si are efecte deosebit de benefice.

 

Respect si incredere

Este necesar ca intr-o relatie parinte-copil sa dezvoltam sentimente mutuale de respect si incredere. Respectul unui parinte fata de copilul sau inseamna abilitatea de a asculta si de a procesa gandurile copiilor. Este posibil ca aceste ganduri sa nu aiba un nivel de discutie ideal. Adesea aceste ganduri pot atinge nivelul imposibilului. Un parinte ar trebui sa fie intotdeauna “disponibil” si “dornic” sa discute cu copilul sau chiar si atunci cand considera un subiect minor sau solutia sa evidenta. Aceasta procedura ar trebui sa inceapa devreme si ar trebui sa fie insotita de consecinte mutuale. Promisiunile si acordurile trebuie tinute in mod constant. Astfel acest lucru ne duce la cel de-al doilea element: increderea care este legitimatia pentru increderea in orice afirmatie, pentru orice argument sau sfat al unui parinte pentru copil (Exercitiul 2).

Cand adolescentii realizeaza ca cineva incearca sa isi impuna dorinta asupra lor, au tendinta sa reactioneze si sa inceteze sa mai coopereze. Parintii trebuie sa ia in considerare un aspect critic. Adolescentii ne pot refuza cooperarea si pot fi foarte eficienti in a face asta.

Relatia dintre un adolescent si parintii sai poate fi restaurata rapid prin inlocuirea comportamentelor care judeca cu incredere pentru deciziile sale. Aceasta inlatura tendinta lor de a a se opune sau de a se lupta cu parintii sai. Astfel increderea cu incurajarea pot trasmite mesajul increderii in posibilitatile si actiunile sale.

Parintii de asemenea ar trebui sa dea, bineinteles atunci cand acest lucru este posibil, o gama de alegeri pentru a-si rezolva problemele (mai mult sub forma de sfaturi) in loc sa le ofere o solutie fara ca ei sa aiba vre-o contributie in luarea unei decizii. Chiar si atunci cand un adult este sigur de decizia pe care ar trebui sa o ia un adolescent, experienta arata ca ar trebui sa evite sa isi impuna decizia sa asupra adolescentului. Dat fiind faptul ca un adolescent ia propriile sale decizii asupra comportamentului sau si faptul ca nu i se spune adesea ce sa faca, sansele ca un adult sa influenteze in mod pozitiv un adolescent asupra unei chestiuni serioase sunt mai mari. Adolescentul are nevoie sa simta ca ia aceasta hotarare singur.

“Pentru a fi de acord ca nu sunteti de acord” este o tehnica buna care ii ajuta pe parinti prin marirea substantiala a posibilitatilor ca adolescentii sa acorde atentie celor spuse de un adult. Adolescentul este liber sa urmeze pozitia mamei sau a tatalui, atunci cand nu este obligat sa o faca.

 

Incurajati-i, nu ii laudati!

Un parinte care incurajeaza inceteaza sa ii mai faca observatii negative copilului sau. Atunci cand apar probleme, foloseste metode care dovedesc respect fata de copil. Mai mult, pentru ca un copil sa dobandeasca incredere de sine si pentru a crede in capacitatile sale, un parinte ar trebui sa fie primul care crede in el. Numai cativa copii invata sa creada in ei, daca parintii nu o fac. Parintii trebuie sa fie gata in mod continuu sa accentueze partile pozitive ale eforturilor copiilor. Iar acum trebuie sa accentuam diferenta intre incurajari si lauda. Nu este acelasi lucru si nici nu au aceleasi rezultate. Multi parinti considera ca atunci cand isi lauda copiii, ii si incurajeaza in acelasi timp.

Lauda si incurajarile seamana mult, dar nu sunt acelasi lucru, pentru ca lauda este un fel de rasplata, iar incurajarea cultiva un sentiment de competitie. Pe de alta parte, incurajarile sunt oferite pentru efort sau pentru nevoia de imbunatatire, iar acesta este lucrul pe care parintele ar trebui sa il ofere.

 

Acceptati-i!

Atunci cand copiii traiesc intr-un mediu care ii judeca, ei invata sa dezaprobe. Atunci cand traiesc intr-un mediu care ii accepta, ei invata sa iubeasca. Eforturile parintilor trebuie directionate catre acceptarea totala a copiilor lor, pentru ceea ce sunt in schimbul a ceea ce si-ar dori ei (parintii) sa fie. Daca trebuie sa avem incredere in copii, noi parintii trebuie sa ii acceptam cu toate imperfectiunile lor. Multi parinti cred ca daca judeca defectele copiilor lor, ii ajuta sa se imbunatateasca. Dar in realitate acest lucru aduce rezultatul opus.

Adolescentii vor ca parintii sa continue sa aiba valorile lor dar sa nu le arate in mod energic. Motivul este acela ca adolescentul trebuie sa se defineasca, nu numai in relatie cu parintii dar si in contrast cu acestia. Adolescentilor le este teama ca parintii le vor impune personalitatea in loc sa si-o defineasca ei. Cu acest efort de a se asigura ca sunt ceea ce vor sa fie, adolescentii, intr-o anumita masura, incearca sa fie ceva ce parintii lor nu isi doresc sa devina, sperand ca aceasta tactica sa le asigure independenta. Este tocmai aceasta dorinta contradictorie a unui adolescent cea care ii face viata atat de intensa, grea si obositoare pentru parinti? Pe langa acestea exista un amestec furtunos intre dorinta unui adolescent de a se defini in mod pozitiv si negativ ca o parte a lumii mai mare careia ii apartine.

Pentru ca un adolescent sa zboare in lume, trebuie sa simta ca este gata sa fie primit in casa copilariei, fara termene si actioneaza precum un ursulet, ca un obiect care ofera siguranta pentru un copil mai mic. In timp ce un copil de varsta scolara primara are nevoie de un obiect tangibil pentru a se simti in siguranta, adolescentul are nevoie de disponibilitatea si accesul usor la siguranta pe care familia o ofera.

Unii parinti isi incurajeaza copiii sa iasa in lumea mare dar acest lucru poate fi perceput de adolescenti drept un efort al dezangajarii pentru care nu sunt inca pregatiti. Bineinteles ca parintii nu pot oprima independenta adolescentului pentru ca incercand sa faca acest lucru opresc procesul de achizitie. Incercand sa directioneze dezvoltarea identitatii unui adolescent neproductiva si nefolositoare. Fiecare pas pentru independenta si achizitia unei identitati poate fi obtinuta numai de la el si fara interferenta celorlalti. Daca aceasta miscare catre independenta nu se realizeaza cu dorinta autonoma a cuiva, atunci orice pas catre orice directie, are tendinta de a il face pe individ mai dependent.

Pentru aceasta perioada a pubertatii este mai bine cand parintele ACCEPTA comportamentul in mod curios competitiv si nerecunoascator al adolescentilor lor fara ca aceasta sa insemne ca il si APROBA. Parintii ar trebuie sa acorde un spatiu psihologic adolescentilor pentru a vedea si pentru a incerca lucruri noi si situatii fara sa le pese asa mult de detalii sau sa o ia in mod personal. In final cand adolescentul realizeaza ca acest tip de comportament nu i se potriveste, atunci il va putea respinge, ca rezultat al propriei dorinte si nu din cauza presiunii din partea parintilor.

Numai cand adolescentul va simti astfel va renunta pentru totdeauna la comportamentul “problematic”. Totusi, pentru parintii care sunt interesati de siguranta mentala si corporala a adolescentului, este mai bine sa ramana neimplicati in ceea ce face el, oferindu-i intotdeauna, acceptare fara conditii si sansa de a se reintoarce acasa dupa aventurile si poate esecurile in lumea cea mare.

Cel mai bun lucru pe care parintii il pot face in perioada  pubertatii este sa nu fie nici prea insistenti, nici sa nu ia lucrurile prea personal nici sa nu se retraga din fata atacurilor adolescentului. Este mai bine cand parintii persista in mod constant asupra valorilor si traiesc conform lor, fara sa faca remarci intotdeauna ca ei sunt cei mai buni si fara sa critice deschis valorile in care adolescentul incearca sa traiasca. Trebuie sa isi aminteasca mereu ca, copilul lor este bun, chiar daca acest lucru nu se vede acum si sa spere ca traind cu aceeasi stabilitate adolescentul o va vedea si o va aprecia.

Adolescentul are nevoie ca parintii sai sa traiasca cu propriul lor mod de viata si sa nu il judece pe al sau. Parintii trebuie sa il ajute pe adolescent sa micsoreze confuzia dintre sentimentele respinse cu care se confrunta si sa il lase, intr-un cadru de lucru logic, bineinteles, sa experimenteze, experimentarea duce la invatare si dezvoltare. Adolescentul poate incorpora unele dintre valorile si comportamnetele parintilor, atunci cand isi va clarifica, ca facand acest lucru nu va deveni o clona a parintilor sai. “Zidul”valorilor parintilor nu ar trebui sa se darame si sa devina invizibil pentru ca ruinele acestui zid vor distruge personalitatea in dezvoltare a adolescentului.

Dreptul la esec – esecul nu este o optiune

Ar trebui sa existe intotdeauna suficient spatiu pentru  un esec. Esecul nu este optional. Copiii vor avea si esecuri. Dar increderea in el nu va fi modificata daca simte ca parintii sai ii sunt aproape si vor sta alaturi de el chiar si daca va avea un esec. Un copil trebuie sa stie ca esecurile si greselile sunt o parte din viata. O persoana care nu a avut un esec nu se maturizeaza niciodata si nu va aprecia niciodata adevarata valoare a vietii.

Este usor sa laudam pe cineva care castiga intotdeauna. Toata lumea arata interes pentru castigator. Dar cel care a avut un esec este cel care are nevoie de sprijin. Copilul are nevoie ca parintii sai sa se simta mandri de el atunci cand are succes. Dar ingaduinta  pentru  greselile si esecurile sale este un lucru de care are mai multa nevoie.

Copiii stiu cand gresesc. Nu este nevoie sa li se reaminteasca sau sa li se tina predica despre ce trebuie sa evite. Din contra, este mai bine sa ne uitam la partile bune ale comportamentului si sa le laudam, pentru ca ei nu sunt intotdeauna siguri ca se comporta corect. Gasirea si sublinierea aspectelor pozitive ale unui copil ii pot ridica moralul. Acest lucru il ajuta de asemenea sa inteleaga ca este o persoana buna si chiar daca mai greseste face si lucruri corecte.

Increderea in sine a fiecarei persoane depinde si de faptul de a-si fi acceptat corpul si de a se simti confortabil  in el. In mod natural fiecare copil se simte confortabil  in corpul sau daca nu cumva parintii ii distrug acest confort. Si de obicei acest lucru se intampla fara ca parintii sa inteleaga ce fac. In stadiile timpurii in care copilul este in procesul de explorare al corpului, trebuie sa fie acceptat ca fiind normal pentru dezvoltarrea sa.

Daca la un moment dat copilul este prins „supra-explorand” ar trebui sa fie directionat spre altceva. Cand copilul arata o lipsa normala a rusinii fata de nuditate, inveliti-l usor cu un prosop sau imbracati-l, furia sau rusinea ar trebui evitate. Copilul va creste cu o atitudine adecvata si pozitiva asupra persoanei sale daca este ajutat in timp sa se impace cu corpul sau si intrebuintarile sale distinctive. De obicei parintii cu incredere de sine scazuta despre propriul corp transmit aceste sentimente celor din jur si ca rezultat al acestui lucru copiii nu se pot distinge sau nu pot sa aiba mari succese.

 

Cum sa ii convingem sa colaboreze

Disputa dintre parinti si adolescenti este adesea exprimata prin plangerea parintelui “Nimic nu functioneaza la el. Nici daca te porti frumos, nici daca te porti urat”. In orice caz, adolescentii nu au nevoie de “favoruri speciale” sau “cicaleli”, dar ca fiecare dintre noi, au nevoie de incredere si incurajare in dezvoltarea judecatii sale si a personalitatii. Comportamentul este influentat considerabil de dorinta ca ceilalti sa ne ia in serios. Nimanui nu ii place sa se simta inferior. O mare parte a stresului pe care il simte se afla in relatie cu dorinta sa intensa de a nu mai fi tratat ca un copil.

De obicei exista doua cai gresite de confruntare, pe care parintii le folosesc pentru a-si pastra suprematia. Prima este de a ii alinta, de a face lucruri in numele lor si de a ceda cererilor acestora. A doua cale este de a fi autoritar si de a il face pe adolescent sa se supuna dorintelor lor. In mod contrar, cand tanarul simte ca este respectat de adulti, ii va respecta si el la randul sau.

 

Toleranta

Nu sugeram ca parintii sa fie mai toleranti, cand le spunem ca sunt prea stricti. Ce incercam sa facem este sa ii ajutam sa invete sa devina o adevarata provocare pentru copiii lor. Trebuie sa devina intelepti si capabili sa ii ghideze fara sa ii enerveze. Multi parinti au descoperit cum sa isi rezolve problemele eficient cu familiile lor. Dar exisa o majoritate considerabila care literal “isi pierd directia” si comportamentul lor duce catre linii moarte dramatice.

Toleranta este o procedura foarte complexa. Nu numai ca presupune sa apreciem drepturile celorlalti dar sa ii si ajutam sa le practice. Toleranta nu inseamna doar sa ii toleram pe ceilalti, ci presupune o atitudine activa si interactiune.

Sa nu uitam versurile unei minunate poezii (Nolte 1954):

«Cand copiii traiesc intr-un mediu tolerant, invata sa aiba rabdare
Cand traiesc intr-un mediu care ii lauda, invata sa aprecieze
Cand traiesc intr-un mediu care ii acepta, invata sa iubeasca
Cand traiesc intr-un mediu care ii aclama, invata sa se iubeasca
Cand traiesc intr-un mediu care ii recunoaste, invata ca este bine sa aiba norme
Cand traiesc intr-un mediu generos, invata sa fie generosi
Cand traiesc intr-un mediu sincer, invata sa fie sinceri
Cand traiesc intr-un mediu drept, invata sa fie corecti
Cand copiii traiesc intr-o atmosfera prietenoasa,  invata ca lumea este un loc prietenos».

Acest poem ne spune cum copiii invata din experienta lor de viata. Asa ca trebuie sa ii ajutam sa experimenteze viata care le va da un grad inalt de incredere si apreciere a propriei persoane.

 

Empatia

Mai intai trebuie sa ne uitam la sensul psihologic al termenului “empatie”. Empatia este abilitatea de a intelege si a simti ce simte o alta persoana, nu in sens fizic, ci in sens emotional. Expresia “pune-te in locul cuiva” este de fapt o descriere a empatiei.

“Uita-te pe fereastra unei alte persoane si vezi lumea, in felul in care o vede el.”

(Yalom, 2005)

 

In forma sa primara empatia este abilitatea de a simti sentimentele altei persoane. Ca parinti empatici, cand ne vedem copiii plangand simtim durerea lor. Si vazandu-ne copilul tipand de furie putem simti dezamagirea si furia. Daca putem sa ii transmitem copilului o intelegere profunda si sentimentala, aratam incredere in propriile lor “experiente” si ii ajutam sa invete si sa se calmeze.

Empatia poate fi comparata cu mersul cu pluta. Nu conteaza cate pietre sau curenti impetuosi vor interveni in relatia cu copiii nostri, trebuie sa plutim in continuare si sa ghidam barca inainte. Chiar si atunci cand cursul pe care il urmam este derutant si plin de pericole (la pubertate sunt multe) ii putem ajuta pe copiii nostri sa depaseasca aceste obstacole si sa isi descopere calea.

Cum poate fi empatia o unealta atat de puternica? Acest lucru se intampla deoarece copiii isi schimba perceptia despre parintii lor si ii considera acum niste aliati, marindu-si nivelul de cooperare. Acesta este modul in care functioneaza  empatia. Cand un parinte incearca sa inteleaga experientele copiilor, ii ajuta sa simta ca au tot sprijinul de care au nevoie. Acum stiu ca au pe cineva de partea lor.

Cand parintii evita sa reproseze, evita sa vina in conflict cu sentimentele lor puternice sau incearca sa ii indeparteze de obiectivele lor, copiii ii lasa in lumea lor si arata mai multa incredere. Astfel, cand apar conflicte exista intotdeauna un spatiu mutual pentru rezolvarea oricarei probleme. Copiii vor fi mai dornici sa auda opinia parintilor si o vor lua in considerare cand vor avea de luat decizii importante.

Daca descrierea empatiei pare foarte simpla, este pentru ca este foarte simpla. Dar chiar daca suna sau pare usoara, acest lucru nu inseamna ca punerea sa in practica este usoara.

Exercitiile le gasiti in cadrul postului: Sa gandim pozitiv in familie!

 

Proiect in parteneriat: “Parintii ca facilitatori in alegerea traseului profesional pentru copiii lor. Program de pregatire a consilierilor scolari bazat pe cooperarea cu parintii.”

dyfashion.ro

Lasa un comentariu